Anulare act administrativ fiscal. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.323/

Ședința publică de la 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea plângerii împotriva Deciziei nr.616/57 C7/291 din 15.02.2008, emisă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 291/2008 formulate de către petentele ASOCIEREA " COM" cu sediul social în F,-, județul V și "GENERAL cu sediul în F,-, județul

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 mai 2008, care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunțarea cauzei la data de 15 mai 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin Decizia nr.616/57C7/291 din 15.02.2008 CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR a respins ca tardivă contestația nr.85 din 06.02.2008, depusă de ASOCIEREA " COM" în contradictoriu cu autoritatea contractantă Primăria Orașului, județul

Pentru a pronunța această decizie, Consiliul a reținut următoarele:

Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr.2243 din 13.02.2008, ASOCIEREA " COM" a apreciat că, depunerii contestației sale nu îi sunt aplicabile disp.art.272 alin.3 din nr.OUG34/2006 deoarece, prin adresa nr.1317 din 28.01.2008 de rectificare adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr.175 din 25.01.2008, a fost repusă în termen, apreciind că data până la care avea dreptul să depună contestație, era ziua de 07.02.2008.

Prin adresa nr.1959 din 13.02.2008, autoritatea contractantă menționează că rezultatul procedurii a fost comunicat petentei, prin fax, în data de 28.01.2008, ora 1400, ridicând excepția tardivității depunerii contestației în data de 06.02.2008, apreciind că termenul de exercitare a căii de atac prevăzut de dispozițiile art.272 alin.3 a fost depășit.

Analizând excepția tardivității depunerii contestației, Consiliul constată că depunerea contestației s-a efectuat prin fax, în data de 06.02.2008, iar comunicarea rezultatului procedurii, a fost 06.02.2008, iar comunicarea rezultatului procedurii, a fost transmisă petentei în data de 28.01.2008 sub nr.1317, adresa fiind înregistrată la registratura contestatoarei sub nr.13 din 28.01.2008.

Susținerea contestatoarei că prin adresa autorității contractante nr.1317 din 28.01.2008 a fost repusă în termen, adresa respectivă dispunând un termen diferit față de cel prevăzut de dispozițiile legale pentru exercitarea căii de atac este netemeinică, întrucât autoritatea contractantă nu poate stabili un termen mai presus de lege.

Raportat la dispozițiile art.272 alin.3 din nr.OUG34/2006 potrivit cărora " în cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap.II secțiunea a 2-a a contractului/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat este egală cu sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2, contestația poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal". Consiliul constată că, depunerea contestației în data de 06.02.2008 s-a produs în afara termenului prevăzut de dispozițiile antemenționate, termenul de 5 zile calculându-se conform dispozițiilor art.101 alin.1 din Cod proc.civilă, potrivit cărora " termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Împotriva acestei decizii, a formulat plângere petenta " COM" F, Județul V, cu următoarea motivare:

Prin Decizia nr.616 C7/291 din 15.02.2008, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins ca tardivă contestația, motivând că ultima zi de depunere a contestației nu a fost 7.02.2008 ( așa cum se menționa expres în adresa 1317/28.01.2008 a autorității contractante), ci.4.02.2008, dată în raport de care contestația subscriselor apare ca tardivă.

Cu alte cuvinte, după ce pe parcursul procedurii s-a încercat împiedicarea în a participa la licitația deschisă, sunt împiedicați încă o dată să-și apere drepturile și interesele legitime, reproșându-li-se că au greșit atunci când s-au conformat termenului de atac menționat de autoritatea contractantă.

Consideră că nu li se poate imputa subscriselor că s-au conformat mențiunilor înscrise în adresa nr.1317/28.01.2008 emisă de autoritatea contractantă, atâta vreme cât, potrivit art.206 și 207 alin.2 lit.d din nr.OUG34/2006, ce fac parte din Secțiunea V - " Informarea candidaților și a ofertanților", este instituită obligația ce incumbă autorității contractante de a informa ofertanții respinși, data limită până la care au dreptul de a depune contestație.

Inducerea în eroare de către autoritatea contractantă cu privire la termenul de depunere a contestației a făcut că depășirea acestui termen să fie prevăzută de o împrejurare mai presus de voința lor, situație în care solicită admiterea plângerii, desființarea deciziei atacate și, repunând subscrisele în termenul de depunere a contestației, să se trimită cauza Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, în vederea soluționării pe fond a contestației formulate împotriva Deciziei nr.1317/28.01.2008 emisă de Primăria Orașului odobești.

Curtea,având în vedere actele și lucrările dosarului constată:

a pronunțat o decizie temeinică și legală, respingând contestația ca tardivă.

Într-adevăr contestația s-a depus prin fax la data de 06.02.2008, iar convocarea rezultatului procedurii a fost transmis petentei la data de 28.01.2008 sub nr.1317.

Termenul prevăzut de art.272 alin.3 din nr.OUG34/2006, pentru depunerea contestației este de 5 zile în funcție de estimarea valorică a contractului.

Acest termen de 5 zile a fost depășit.

Nu poate fi luată în considerare apărarea petentei, atât în fața Consiliului cât și a instanței de judecată, precum că a fost indusă în eroare de autoritatea contractantă fiind în acest caz repusă în termen prin adresa nr.1317/28.01.2008 deoarece disp.art.272 din nr.OUG34/2006, sunt imperative și de la ele nu se poate deroga prin voința părților contractante.

În concluzie, Curtea constatând că a pronunțat o decizie temeinică și legală, urmează a respinge ca nefondată plângerea petentei " COM" F, județul

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată plângerea împotriva Deciziei nr.616/57 C7/291 din 15.02.2008, emisă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 291/2008 formulate de petentele ASOCIEREA " COM" cu sediul social în F,-, județul V și "GENERAL cu sediul în F,-, județul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.VS/9.06.2008

Tehno ZE /9.06.2008

ex.2

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Galati