Anulare act administrativ fiscal. Decizia 3263/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3263
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 412 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DGFP
La apelul nominal, făcut în ședința publică s-a prezentat recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței depunerea dovezii de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare acordă cuvântul
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului pentru motivele de recurs invocate în scris, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 412 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta DGFP
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.11.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul a formulat plângere împotriva deciziei nr. 59/12.05.2008 emisă de pârâta D, solicitând anularea respectivei decizii și anularea deciziei de impunere pe anul 2001 nr. -/09.10.2007.
In motivare, reclamantul a arătat că decizia atacată prin care s-a respins contestația formulată a fost emisă în mod nelegal, arătând că a formulat contestația în termen legal, iar actul în baza căruia s-a emis decizia, OG nr. 73/1999 a fost abrogat.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 218 (2) pr.fiscală.
In susținerea acțiunii, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele acte: decizia de impunere anuală nr. -/09.10.2007, decizia nr. 59/12.05.2008 emisă de DGFP
La data de 03.02.2009, pârâta DGFP Dad epus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține faptul că reclamatul contestă în prezenta cauză decizia de impunere anuală nr. - din data de 09.10.2007 pentru anul 2001 emisă de a Mun. C și decizia nr. 59 din data de 12.05.2008 emisă de D prin care a fost respinsă contestația reclamantului.
Reclamantul a contestat suma totală de 1585 lei reprezentând diferența impozit pe venit stabilită în plus aferentă anului 2004 invocând faptul că a intervenit prescripția extinctivă cât privește emiterea respectivei decizii în raport de dispoz. art. 1 lit. 1 din L nr. 167/1958 și art. 128 alin. 1 din nr.OG 92/2003 conform cărora dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Se apreciază faptul că având în vedere că dreptul a luat naștere la 1 ianuarie 2002 iar decizia a fost emisă la 01.10.2007 a intervenit prescripția extinctivă.
Prin decizia contestată - din data de 09.10.2007 emisă de a Mun. C s-a stabilit din oficiu impozitul pe venitul global, reclamatul contestând suma de 1585 reprezentând diferențe de impozit pe venit ce a fost stabilită conform art. 62 alin. 2 din nr.OG 73/1999.
Tribunalul constată faptul că prin decizia - din data de 09.10.2007 emisă de a Mun. Caf ost stabilită în sarcina contestatorului o diferență de impozit anual de regularizat de plata în cuantum de 1585 de lei și o diferență de impozit conform art. 65 alin. 4 din nr.OG 7/2001 constatată în minus de 401 lei. Reclamantul avea obligația de a depune declarația până la data de 15.05.2002 și deoarece nu și-a îndeplinit respectiva obligație organul fiscal, în temeiul art. 81 alin. 4 din nr.OG 92/2003, a procedat la emiterea din oficiu a deciziei nr. -/20.02.2007 fiind constatată o diferență de impozit în cuantum de 1986 de lei.
Astfel, potrivit disp. art. 81 alin. 4 din nr.OG 92/2003 rep. nedepunerea declarației organului fiscal dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligației fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 66 respectiv prin luarea în calcul a tuturor datelor și a documentelor care au relevanță pentru estimare.
Reclamantul a contestat impunerea din oficiu realizată de organul fiscal prin decizia de impunere -/20.02.2007 formulând contestația nr. 94400 din data de 01.01.2007 în urma căreia a fost emisă decizia nr. - din data de 09.10.2007 prin care s-a constatat o diferență de impozit anual de regularizat mai mică cu suma de 401 lei decât cea stabilită prin decizia anterioară, respectiv în cuantum de 1585 de lei.
Cu privire la termenul de prescripție la care face referire reclamantul instanța de judecată reține faptul că potrivit disp. art. 91 alin. pr.fiscală dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani. Pentru anul fiscal 2001 prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale este reglementată de nr.OG 70/1997 privind controlul fiscal conform cărora dreptul organului fiscal de a stabili diferența de impozite se prescrie în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației fiscale pentru perioada respectivă.
Prin urmare, în raport de dispozițiile legale mai sus amintite pentru impozitul pe venitul aferent anului 2001 prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale a început să curgă de la 15.05.2002 și se împlinește la data de 15.05.2007 astfel că decizia de impunere nr. -/20.02.2007 a fost emisă în termenul de 5 ani amintit astfel că instanța de judecată urmează să respingă contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, în termen și motivat, criticând - o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a arătat că, hotărârea instanței de fond este practic nemotivată și nu permite în acest fel exercitarea controlului judiciar, că instanța de fond nu s-a pronunțat temeiului legal al emiterii deciziei de impunere nr. -/09.10.2007 în condițiile în care se invocase faptul că aceasta se întemeia pe un act abrogat, iar pe de altă parte că motivarea instanței de fond se întemeiază pe un act a cărui autenticitate a fost contestată de către recurent, și că deși a solicitat în cazul acestui act o expertiză grafologică, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, solicitând în principal modificarea și admiterea plângerii și în subsidiar casarea.
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, se constată că instanța de fond nu numai că nu a analizat cererile depuse la dosar - aspect invocat de recurent prin motivele de recurs - dar a pronunțat o soluție întemeiată numai pe susținerile uneia dintre părți respectiv pe cele ale pârâtei DGFP
În considerentele sentinței este reținută ca reală împrejurarea conform căreia reclamantul ar fi formulat contestația nr. 94400 din data de 01.10.2007 astfel că, raportat la data acesteia nu se poate reține intervenția prescripției.
Prin notele de ședință existente la fila 58 dosar fond, recurentul reclamant a învederat instanței faptul că, înscrisul prezentat de pârâtă ca fiind contestația nr. 94400 din data de 01.10.2007 este un fals și că în situația în care se insistă în folosirea sa ca probă, solicită efectuarea unei expertize grafologice.
Referitor la această cerere, instanța nu numai că nu face vorbire în conținutul considerentelor dar omite chiar, a se pronunța în vreun fel asupra ei.
Totodată, în raport de motivele acțiunii, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc ( art. 129 alin. 4 civ. ).
Necercetarea fondului rezultă în mod neechivoc din neanalizarea unor aspecte esențiale, invocate de reclamant, și nemenționate de către instanță, în acest fel lipsindu-l practic pe reclamant, de dreptul său de acces la instanță în vederea înlăturării vătămării învederate prin acțiunea introductivă de instanță.
Soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte ambelor părți dreptul de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, în dovedirea, respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății.
Curtea apreciază că, în cauză, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, atât pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție pentru ambele părți, cât și pentru lămurirea tuturor aspectelor invocate, posibilă prin exercitarea rolului activ al instanței, astfel cum este prevăzut de art. 129 alin.4 Civ.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 C Pr. Civ. va admite recursul formulat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare la aceeași instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 412 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DGFP
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./3ex.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
