Anulare act administrativ fiscal. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 340/R/2008 Dosar nr-
Sedința publică din data de 20 mai 2008
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - -JUDECĂTOR 3: Clara
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2008, și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că la data de 28.12.2007 reclamanta Asociația a formulat acțiune în contencios administrativ, chemând în judecată pe Consiliul Județean C, solicitând anularea Dispoziției emisă de pârât cu Nr. 292/2007, privind refuzul de a respecta Decretul Lege nr. 1699/31.05.1927 și Legea.
Acțiunea reclamantei a formulat obiectul dosarului nr-, din 28.12.2007 a Tribunalului Covasna.
În acest dosar, instanța prin Încheierea din ședință publică din 22.01.2008 a dispus suspendarea judecarea cauzei față de prevederile art. 1551.pr. civilă până la îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor ce i-au fost puse în vedere de către instanță în cuprinsul citației.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date conform celor menționate în citație, referitor la lămurirea obiectului cererii, motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului atacat, împiedicând buna desfășurare a prezentului litigiu, instanța apreciat că sunt incidente prevederile art. 1551. pr. civilă.
În drept a invocat art. 304 Cod procedură civilă și încălcarea unor drepturi prevăzute de Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului apreciind că Încheierea dată de instanță este nelegală și netemeinică, dăunătoare statului de drept în România secolului XXI.
Recursul nu a fost timbrat.
Recurenta a fost citată pentru termenul din 26.02.2008 pentru a timbra recursul cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
Față de recursul declarat intimata Consiliul Județean C, a formulat Întâmpinare și prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, lipsa calității procesuale active Partidului Solidarității Democratice, și pe fond respingerea recursului ca nefondat, ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei recurente (19-20).
Intimata a anexat în apărare înscrisuri, copie de pe Dispoziția nr. 292/2007 a Consiliului Județean C și de pe Referatul privind soluția notificării depuse de Asociația și Invitația la Consiliul Județean pentru clarificarea notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001 ( 22-25 dosar).
La termenul din 11.03.2008, de asemenea recurenta a fost citată cu mențiunea să timbreze recursul însă aceasta nu s-a conformat rezumându-se a invoca texte din Constituție ca fiind încălcate în cauză.
Față de faptul că în recurs s-a invocat și neconstituționalitatea unor dispoziții din actele normative - pârâtul Consiliul Județean Caf ormulat un punct de vedere solicitând respingerea excepției de neconstituționalitate ( 37-38), ca fiind inadmisibilă, aspecte criticate motivând legătura cu soluționarea cauzei.
Întrucât la termenul din 13 mai 2008, instanța a constatat că recursul nu este timbrat și a apreciat că în cauză se impune timbrarea acestuia, a pus în discuția părților atât excepția de netimbrare cât și fondul recursului, rămânând în pronunțare asupra acestora.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarelor constată că:
Instanța de fond a fost sesizată de reclamanta Asociația, care a solicitat anularea unui act administrativ emis de Consiliul Județean C - Dispoziția nr. 292/2007 ( 21 dosar recurs).
Întrucât reclamanta nu formulat clar obiectul acțiunii a dispus prin Încheierea din 22 ianuarie 2008 suspendarea soluționării cauzei în baza art. 1551Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri a Tribunalului Covasna a declarat în termen legal recurs ASOCIAȚIA împreună cu persona juridică Partidul Solidarității Democratice.
Recursul declarat nu a fost timbrat.
Se constată că nici la fondul cauzei nu a timbrat reclamanta acțiunea formulată.
Deși i s-a pus în vedere la două termen să timbreze, recurenta nu a respectat dispozițiile instanței și nu s-a conformat nici până la pronunțare, în sensul că nu a timbrat.
Instanța având în vedere prevederile art.19 și 20 din Legea nr. 146/1997, modificată și republicată, văzând că recursul nu a fost timbrat, încălcându-se prevederile Legii taxelor de timbru nr. 146/1997, republicată art. 20 alin. 3 și 4 și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/2003 care prevăd obligația timbrării, coroborând cu prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 modificată,constată excepția de netimbrare a recursului întemeiată.
Faptul invocat de recurentă, în sensul că recursul său este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform Decretului Lege nr. 1699/1927, nu poate fi reținut de instanța de recurs deoarece acest Decret Lege nu mai poate produce în prezent efecte juridice el fiind căzut în desuetudine.
De altfel, acest act normativ în urma evoluției legislației nici nu mai figurează în legislația actuală, utilizată de justițiabili.
Ca urmare, nefiind aplicabile prevederile acestui decret lege, reclamanta Asociația, persoană juridică distinctă de Partidul Solidarității Democratice nefăcând dovada că este succesoarea în drepturi a Partidului Solidarității Democratice, instanța apreciază că nu poate fi scutită de la plata taxei de timbru sens în care va admite excepția netimbrării recursului și va anula ca netimbrat recursul.
Față de admiterea excepției de netimbrare, celelalte critici formulate în recurs privind Încheierea atacată, nu mai pot fi analizate recursul fiind anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de ASOCIAȚIA împotriva Încheierii de ședință din 22 ianuarie 2008, Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20 mai 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. I- 22.05.2008
Dact. 26.05.2008/2 ex
Jud fond.- /T
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Clara