Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3450/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 3450
Ședința publică de la 22.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâții CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamanta - prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind pârâții CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, la prima strigare a cauzei, că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 13.10.2009, 16.10.2009 și 19.10.2009, din partea pârâților MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, întâmpinări la acțiunea ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Apărătorul reclamantei depune la dosar 4 timbre judiciare, în valoare de 0,15 lei, fiecare, pe cererea de chemare în judecată, menționând că taxa de timbru există deja atașată la fila 67 Bis din dosarul cauzei, constând în Ordin de Plată în valoare de 32 lei.
Curtea înmânează apărătorului reclamantei precum și reprezentanților celor doi pârâți prezenți în sală la strigarea cauzei, copii de pe întâmpinările depuse la dosar, precum și de pe înscrisurile anexate la acestea.
Reprezentantul pârâtei AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ depune la dosar înscrisurile de care a făcut vorbire în întâmpinarea formulată în prezenta cauză și atașată.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale de a soluționa în primă instanță prezenta cauză, având în vedere obiectul dosarului - constând în plângerea formulată împotriva unui act administrativ emis de o autoritate locală - adresa nr. 23643/12.09.2008 emis de Faptul că reclamanta a formulat plângerea prealabilă către B, ca autoritate centrală, nu determină competența în favoarea Curții de Apel București.
Pune astfel în discuția părților excepția invocată din oficiu de instanță.
Apărătorul reclamantei prezent la prima strigare a cauzei învederează instanței că este avocat stagiar, astfel că nu este în măsură să formuleze concluzii la această instanță. Solicită a se lăsa cauza la a doua strigare, când se va prezenta și apărătorul titular al societății reclamante, în măsură să pună concluzii pe excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță.
Curtea, față de cele învederate de apărătorul reclamantei, avocat stagiar, lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul ales al acestei societăți, în măsură să formuleze concluzii pe excepția invocată din oficiu.
La a doua strigare a cauzei apărătorul ales al reclamantei, avocat titular, definitiv, solicită respingerea excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu de instanță, menționând că prin acțiunea de față a contestat două acte administrative și anume unul emis de G și celălalt emis de Centrală - ca autoritate ierarhic superioară. Astfel cum se poate observa acțiunea de față are două capete de cerere. De fapt, prin prezenta acțiune înțelege să atace actul administrativ ce constă în răspunsul dat la plângerea prealabilă. Depune la dosar practică judiciară în materie.
Reprezentanții celor doi pârâți AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE pun concluzii de admitere a excepției necompetenței materiale, astfel cum a fost invocată din oficiu de instanță și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe excepția necompetenței materiale de a soluționa în primă instanță cauza, excepție invocată din oficiu.
CURTEA,
Instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamanta - -, a solicitat în contradictoriu cu pârâții CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:
1. Actul administrativ unilateral emis de parata G, continut in adresa 3 nr. 23643/12.09.200 (Anexa 1), prin care Gac erut B anularea solicitarii G nr. 22889/02.09.2008, de aprobare a subventiei in suma de 143.378,32 RON pentru subscrisa - -, subventie cuvenita subscrisei pentru activitatile de neutralizare deseuri animaliere desfasurate in Judetul G in anul 2006 (in lunile Iunie - ).
2. Actul administrativ unilateral prin care Centrala a respins plangerea prealabila formulata de - ilnpotriva Aaresei G nr.2008, act administrativ continut in Adresa nr. 238/26.03.2009, primita de subscrisa in 31.03.2009 (Anexa 2).
și pe cale de consecință:
II. Sa constatati existenta dreptului subscrisei la incasarea sumei de 143.378,32 RON cu titlu de,sprijin de stat, urmare a aprobarii cererii si a documentatiei depuse de societatea noastra la G, conform G nr. 22889/02.09.2008 (Anexa 3) si adresei cu nr. -.09.2008 (Anexa 4), prin care parata Gaa probat si a autorizat la plata catre aceasta suma;
III. Sa obligati paratele Centrala, si MFP la emiterea actelor administrative si la efectuarea operatiunilor administrative prevazute de dispozitiile arte 5, 6 si 7 din HG -, in vederea acordarii catre subscrisa a sprijinului de stat aferent activitatii de neutralizare a deseurilor de origine animala, desfasurata de subscrisa prin sucursala P, in perioada iunie 2006, pe raza Judetului G;
IV. Sa obligati paratele G si Centrala la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în baza art.4(2) din HG nr.1211/2005 a formulat la data de 16.03.2007 un număr de 7 cereri către pârâta G pentru acordarea sprijinului de stat aferent lunilor iunie- 2006.
La data de 2.09.2008 pârâta Gaa utorizat la plată sumele solicitate emițând adresele nr.22889/2.09.2008 și 22899/2.09.2008 cu sumele de 143.378,32 lei.
În mod nejustificat ulterior declanșării acestui mecanism de plată a sumei, pârâta Gah otărât revocarea actului unilateral nr.22889/2.09.2008 prin emiterea adresei contestate nr.23643/12.09.2008, adresă apreciată nelegală și abuzivă.
Împotriva acestei adrese, reclamanta arată că a formulat plângere prealabilă conf.art.7(1) din Lg.554/2004, la data de 10.03.2009, plângere înregistrată atât la pârâta G cât și la pârâta Centrală. Această autoritate ierarhic superioară prin adresa nr.238/26.03.2009, comunică reclamantei la 31.03.2009 că a dispus respingerea plângerii reclamantei, reclamanta solicitând în acțiune anularea și acestei adrese prin care i-a fost soluționată plângerea prealabilă.
În susținerea acțiunii reclamanta depune la dosar copia adreselor contestate în baza art.1 din Lg.554/2004, copia cererilor formulate și dovada achitării taxei de timbru.
La dosar pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei procesuale pasive inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat.
Pârâta Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură a formulat întâmpinare în care a invocat excepția autorității de lucru judecat și pe fond respingerea acțiunii ca întemeiată.
În ședința publică din 22.10.2009, instanța din oficiu, în baza art.137(1) și art.158 cod pr.civ. a invocat și a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal de a soluționa în primă instanță, în raport de obiectul cauzei față de disp.art.10(1) din Lg.554/2004.
În cauză actul contestat de reclamantă prin care s-a dispus revocarea unui alt act o reprezintă adresa nr.23643/12.09.2009 emisă de pârâta G -organ al administrației publice localeși nu centrale. Acesta este actul care a generat litigiul apreciat de reclamantă ca fiind nelegal și abuziv și pe cale de consecință rangul autorității emitente a acestei adrese determină competența materială de soluționare a acțiunii în raport de disp.rt.10(1) din Lg.554/2004. iar față de aceste dispoziții, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță revine Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal și nu Curții de Apel București.
Faptul că reclamanta contestă și adresa emisă de pârâta Centrală din 26.03.2009 prin care i-a fost soluționată plângerea prealabilă formulată în baza art.7(1) din Lg.554/2004 nu determină competența în primă instanță a Curții de Apel București, în condițiile în care actul pretins nelegal și care produce efecte juridice este emis de pârâta G - autoritate publică de nivel local.
Pe cale de consecință, în raport de disp.art.10(1) din Lg.554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal și nu Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Ca instanță competentă Tribunalul București urmează a verifica capetele invocate prin întâmpinările depuse la dosar.
Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art.158-159 pct.2 cod pr.civ. va admite excepția de necompeptență materială și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâții CENTRUL JUDEȚEAN G AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/2ex.
30.10.2009
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria