Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3464/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVIL NR. 3464
SEDINȚA PUBLIC DE LA 23.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Bîcu
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea acțiunii in contencios administrativ formulat de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITȚII, in contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal fcut in ședinț public, se prezint reclamantul prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar, lips fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Consilierul juridic al reclamantului arat c nu mai au cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constat cauza in stare de judecat și acord cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al reclamantului solicit admiterea acțiunii și constatarea existenței calitții de lucrtor al securitții a pârâtului, apreciind c sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 lit. a din OUG nr. 24/2008.
CURTEA
Prin cerea înregistrat la 17.11.2008, pe rolul tribunalului Bucure ști, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITȚII a chemat în judecat pe pârâtul solicitând s se constate existența calitții pârâtului de lucrtor al Securitții.
În motivarea cererii, reclamantul a artat c prin cererea nr. P 3371/07/26.05.2008, adresat de ctre domnul, se solicit verificarea, sub aspectul calitții de lucrtor al Securitții, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului domniei sale. Ținând cont de prevederile art. 1 alin. 7 din Ordonanța de Urgenț a Guvernului nr. 24/2008, cererea formulat este legal.
În fapt, așa cum rezult și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/2901/17.10.2008, precum și al înscrisurilor pe care le atașm acțiunii noastre, domnul a avut gradele și funcțiile de, șef al Secției a II-a și șef al Secției a III-a din cadrul Direcției Regionale I (1967) și, respectiv, locotenent colonel, ofițer de cercetare penal în cadrul SI( 1974, 1975, 1983, 1985).
În aceast calitate, pârâtul a,anchetat informativ" mai multe persoane ce aparțineau grupului de tineri scriitori de la I, grup ce s-a fcut cunoscut prin protestele sale împotriva regimului comunist. Astfel, domnia sa a procedat la avertizarea uneia dintre aceste persoane, argumentându-i fapta dup cum urmeaz:
,Procedându-se la finalizarea cazurilor," și," s-a trecut la efectuarea percheziției domiciliare și anchetarea informativ a numitului Cu acest prilej au fost stabilite urmtoarele:,C în cauz se afl în relații de prietenie cu lectorii francezi care au comentat negativ politica partidului și statului nostru în toate privințele și au încercat s atrag și alți intelectuali în anturajul lor pentru a-i influența negativ; a primit spre lecturare numeroase crți cu caracter ostil de la cei doi lectori și care au avut influenț în orientarea literar a celui în cauz; a ascultat postul de radio,Europa Liber" și a fcut înregistrarea pe o caset a emisiunii în care a fost citat și sus-numitul, iar caseta a fost dat spre ascultare și lui și; în luna noiembrie 1982 solicitat lui," s-i trimit cumnatului su câteva reviste," și,Opinia ", iar la reîntoarcere i-a adus o scrisoare de la acesta; la data de 14 mai 1983, trimis lui alte dou reviste și o scrisoare prin lectorul,". În scrisoare arta situația studenților din I, date despre viața cultural româneasc, despre,restricțiile" la care este supus în publicarea unor articole, despre condiția grea a scriitorului în țara noastr și blocarea vieții literare fcând recomandarea expres ca aceast scrisoare s ajung la postul de radio,Europa Liber". Faț de problemele rezultate în documentarea cazului, propunem avertizarea numitului cu menținerea în evidențe și continuarea supravegherii informative pentru cunoașterea reacției în urma lurii acestei msuri". Trebuie precizat faptul c punerea în aplicare a acestei msuri este confirmat prin documentele depuse în probațiunea cazului. De altfel, urmritul amintit anterior nu este singura persoan ce a fost avertizat de ctre Securitate în urma msurilor informativ - operative, derulate de ctre domnul. Astfel, a fost avertizat și un alt tânr scriitor, domnul,justificându-și" msura astfel:,a întreținut relații cu lectorii francezi, precum și cu celelalte legturi principale ale acestora, fiind astfel influențat negativ; întrucât era redactor șef adjunct la revista studențeasc,Opinia" a permis publicarea unor articole care, prin conținutul lor puteau fi interpretabile de ctre cititori - în sens negativ și aluziv; a cunoscut despre intenția și faptul c grupul format din:, și au scris un R intitulat peste haturi ce avea un conținut necorespunztor, dar nu a luat nici o atitudine faț de aceștia deși ar fi putut face acest lucru; pentru activitatea sa editorial și publicațiile sale din revistele și Opinia studențeasc a fost elogiat de ctre postul de radio,Europa Liber". Ca și în cazul anterior, asupra persoanei urmrite au fost luate msuri privind percheziția domiciliar și anchetarea informativ.
De asemenea, în aceeași calitate, domnul a procedat la avertizarea unei persoane urmrit de ctre Securitate pe motivul c poart corespondența din care,rezult unele manifestri tendențioase la adresa orânduirii sociale și de stat din țara noastr":,La data de 19.11.1974 sus - numitul a expediat o scrisoare unui prieten din O, în conținutul creia dup ce red unele aspecte privind viața de student, își exprim de pe poziții dușmnoase concepțiile sale asupra orânduirii socialiste din țar, menționând printre altele:,Sunt foarte revoltat de realitțile care m înconjoar, de ridicarea și îmbuntțirea nivelului de trai. Astea de aici și poate cele din serviciu m vor face cu siguranț un refractar și foarte revoluționar. aștept s-mi bat timpul meu și s vedem ce voi putea face".
Domnul a recurs la aceeași msur, anume avertizarea, și în cazul unui militar în termen, urmrit de ctre Securitate deoarece comenteaz modul de viaț din țara noastr, elogiaz modul de viaț din Ungaria",comenteaz și preamrește modul de viaț din occident".
De asemenea, domnul a recurs la msuri informativ - operative asupra unei persoane semnalat, prin operațiuni de filaj, c a întreținut legturi cu un cetțean din
Reclamantul consider c activitțile desfșurate de ctre pârât, în calitate de angajat al fostei Securitți, au suprimat urmtoarele drepturi și libertți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dat:
- dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;
- dreptul la viaț privat prevzut de art. 33 (interceptarea corespondenței) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 12 din Declarația Universal a Drepturilor Omului.
Pentru argumentele prezentate anterior, reclamantul consider c sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de,lucrtor al Securitții". Astfel, norma citat impune îndeplinirea urmtoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocat:
1. Persoana s aib calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securitții în perioada 1945-1989. Or, în speța dat, aceast condiție este asigurat deoarece, așa cum am mai precizat, domnul a avut gradele și funcțiile de, șef al Secției a II-a și șef al Secției a III-a din cadrul Direcției Regionale I (1967) și, respectiv, locotenent colonel, ofițer de cercetare penal în cadrul I (1974, 1975, 1983, 1985).
2. În calitatea menționat la punctul 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, s fi desfșurat activitți prin care a suprimat sau a îngrdit drepturi și libertți fundamentale ale omului. Și aceast condiție este asigurat deoarece, activitțile prin care s-au îngrdit drepturile și libertțile expuse mai sus au fost justificate prin motivele urmririlor informative întreprinse pentru aceste persoane, aceste motive fiind strict politice. Ï. Instanțe faptul c msura avertizrii era una dintre cele mai umilitoare pentru demnitatea individului, deoarece presupunea c, în fața organelor de Securitate și de cele mai multe ori și a organelor de partid, persoana urmrit s fie constrâns a-și recunoaște,faptele" (diverse,manifestri împotriva regimului comunist") și s se angajeze c nu va mai recurge la astfel de manifestri. Așa cum se poate observa, toate msurile întreprinse de ctre pârât au avut ca motivație susținerea regimului totalitar comunist și au înclcat flagrant drepturi și libertți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe conținutul articolelor: art. 1 alin. 7, art.2 lit. a, art. 8 lit. a și art. 11 alin. 1 din Ordonanța de Urgenț a Guvernului nr.24/2008.
Prin sentința civil nr. 3616/16.12.2008, Tribunalul Bucure știa declinat competența soluționrii cauzei la Curtea de Apel Bucure ști.
Curtea a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține c pentru a se putea constata calitatea de lucrtor al Securitții potrivit art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 este necesar îndeplinirea urmtoarelor condiții:
1. Persoana s aib calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securitții în perioada 1945-1989.
2. În calitatea menționat la punctul 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, s fi desfșurat activitți prin care a suprimat sau a îngrdit drepturi și libertți fundamentale ale omului.
În legtur cu prima condiție, Curtea reține c pârâtul a avut gradele de, șef al Secției a II-a și șef al Secției a III-a din cadrul Direcției Regionale I în 1967, locotenent colonel, ofițer de cercetare penal șîn cadrul I în 1974, 1975, 1983 și 1985.
2. Pârâtul a,anchetat informativ" mai multe persoane ce aparțineau grupului de tineri scriitori de la I, grup ce s-a fcut cunoscut prin protestele sale împotriva regimului comunist. Astfel, pârâtul a procedat la avertizarea uneia dintre aceste persoane, argumentându-i fapta dup cum urmeaz:
,Procedându-se la finalizarea cazurilor," și," s-a trecut la efectuarea percheziției domiciliare și anchetarea informativ a numitului Cu acest prilej au fost stabilite urmtoarele:,C în cauz se afl în relații de prietenie cu lectorii francezi care au comentat negativ politica partidului și statului nostru în toate privințele și au încercat s atrag și alți intelectuali în anturajul lor pentru a-i influența negativ; a primit spre lecturare numeroase crți cu caracter ostil de la cei doi lectori și care au avut influenț în orientarea literar a celui în cauz; a ascultat postul de radio,Europa Liber" și a fcut înregistrarea pe o caset a emisiunii în care a fost citat și sus-numitul, iar caseta a fost dat spre ascultare și lui și; în luna noiembrie 1982 solicitat lui," s-i trimit cumnatului su câteva reviste," și,Opinia ", iar la reîntoarcere i-a adus o scrisoare de la acesta; la data de 14 mai 1983, trimis lui alte dou reviste și o scrisoare prin lectorul,". În scrisoare arta situația studenților din I, date despre viața cultural româneasc, despre,restricțiile" la care este supus în publicarea unor articole, despre condiția grea a scriitorului în țara noastr și blocarea vieții literare fcând recomandarea expres ca aceast scrisoare s ajung la postul de radio,Europa Liber". Faț de problemele rezultate în documentarea cazului, propunem avertizarea numitului cu menținerea în evidențe și continuarea supravegherii informative pentru cunoașterea reacției în urma lurii acestei msuri". Trebuie precizat faptul c punerea în aplicare a acestei msuri este confirmat prin documentele depuse în probațiunea cazului. De altfel, urmritul amintit anterior nu este singura persoan ce a fost avertizat de ctre Securitate în urma msurilor informativ - operative, derulate de ctre pârât. Astfel, a fost avertizat și un alt tânr scriitor, domnul,justificându-și" msura astfel:,a întreținut relații cu lectorii francezi, precum și cu celelalte legturi principale ale acestora, fiind astfel influențat negativ; întrucât era redactor șef adjunct la revista studențeasc,Opinia" a permis publicarea unor articole care, prin conținutul lor puteau fi interpretabile de ctre cititori - în sens negativ și aluziv; a cunoscut despre intenția și faptul c grupul format din:, și au scris un R intitulat peste haturi ce avea un conținut necorespunztor, dar nu a luat nici o atitudine faț de aceștia deși ar fi putut face acest lucru; pentru activitatea sa editorial și publicațiile sale din revistele și Opinia studențeasc a fost elogiat de ctre postul de radio,Europa Liber". Ca și în cazul anterior, asupra persoanei urmrite au fost luate msuri privind percheziția domiciliar și anchetarea informativ.
De asemenea, în aceeași calitate, pârâtul a procedat la avertizarea unei persoane urmrit de ctre Securitate pe motivul c poart corespondența din care,rezult unele manifestri tendențioase la adresa orânduirii sociale și de stat din țara noastr":,La data de 19.11.1974 sus - numitul a expediat o scrisoare unui prieten din O, în conținutul creia dup ce red unele aspecte privind viața de student, își exprim de pe poziții dușmnoase concepțiile sale asupra orânduirii socialiste din țar, menționând printre altele:,Sunt foarte revoltat de realitțile care m înconjoar, de ridicarea și îmbuntțirea nivelului de trai. Astea de aici și poate cele din serviciu m vor face cu siguranț un refractar și foarte revoluționar. aștept s-mi bat timpul meu și s vedem ce voi putea face".
Pârâtul a recurs la aceeași msur, anume avertizarea, și în cazul unui militar în termen, urmrit de ctre Securitate deoarece comenteaz modul de viaț din țara noastr, elogiaz modul de viaț din Ungaria",comenteaz și preamrește modul de viaț din occident".
De asemenea, pârâtul a recurs la msuri informativ - operative asupra unei persoane semnalat, prin operațiuni de filaj, c a întreținut legturi cu un cetțean din
Activitțile desfșurate de ctre pârât, în calitate de angajat al fostei Securitți, au suprimat urmtoarele drepturi și libertți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dat:
- dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;
- dreptul la viaț privat prevzut de art. 33 (interceptarea corespondenței) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 12 din Declarația Universal a Drepturilor Omului.
Din aceste motive, în baza art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008, Curtea va admite cererea și va constata existența calitții pârâtului de lucrtor al Securitții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOT Ǎ ǍȘTE:
Admite cererea reclamantului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITȚII cu sediul în B,--57, sector 3 in contradictoriu cu pârâtul domiciliat în I,-,. A,. 3,. 10, județul
Constat existența calitții pârâtului de lucrtor al Securitții.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, azi, 23.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./05.11.2009
Președinte:Vasile BîcuJudecători:Vasile Bîcu