Anulare act administrativ fiscal. Decizia 364/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act ad-tiv -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 364

Ședința publică din 26 februarie 2009

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, cu sediul în B, Calea nr.202, împotriva sentinței nr. 3065 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns reclamanta intimată ,lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Reclamanta intimată, întrebată fiind, arată că a luat cunoștință despre conținutul recursului formulat în cauză, precizând totodată că motivele de recurs sunt aceleași din întâmpinarea depusă de către recurentă la instanța de fond. Solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca fiind legală+ și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr.5453/86 din 10.07.2008, reclamanta a contestat decizia nr.956/04.06.2008 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată împotriva hotărârii nr.31 din 04.05.2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Reclamanta consideră că în mod nejustificat pârâta și-a motivat decizia,în sensul că nu a făcut dovada evacuării autorilor săi, acest aspect fiind însă dovedit prin declarațiile martorilor și înscrisuri.

În dovedire, reclamanta depune înscrisuri, respectiv copie după Registrul situația refugiaților din și, hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii S, cartea de muncă a autorului.

Prin sentința nr. 3065/2008, instanța a admis acțiunea și a dispus acordarea către reclamantă a despăgubirilor și a celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.

În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:

În data de 04.05.2007, Instituția Prefectului Județului S - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a emis hotărârea nr.31, prin care a respins cererea formulată de reclamanta.

Aceasta solicita acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute de autorii și ( părinții reclamantei) în localitatea.

Motivul respingerii cererii a fost acela că nu face dovada calității de refugiat prin copie certificată a unor înscrisuri, nu face dovada că parcelele funciare pentru care se face dovada proprietății la nivelul anilor 1937 și 1942, se află pe teritoriul Ucrainei. Reclamanta a înaintat Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o contestație împotriva hotărârii nr.31/2007, adoptată de Comisia Județeană S pentru Aplicarea Legii nr.190/2003, înregistrată cu nr. 3261/2007.

În motivarea contestației reclamanta a susținut că dovada calității de refugiați a părinților acesteia a fost eliberată la data de 07.06.2007,iar când a vrut să o depună la dosar i s-a spus că este prea târziu, cu toate că termenul de depunere a actelor în completarea dosarului era până la 31.07.2007.

Prin decizia nr. 956/4.06.2008 se respinge contestația nr.3261/2007 formulată de reclamantă împotriva hotărârii nr.31/4.05.2007, motivat de faptul că reclamanta nu face dovada calității de refugiat a autorilor săi.

Din copia Registrului cu situația refugiaților din și, emisă de Direcția Județeană Oa A rhivelor Naționale, rezultă că familia reclamantei s-a evacuat la 17 martie 1944 din localitatea, din hotărârea nr. 2316/31.12.2002 emisă de Casa Județeană de Pensii S, rezultă că reclamanta beneficiază de pensie de refugiat, conform dispozițiilor art.189/2000, iar declarația martorilor confirmă că familia reclamantei s-a refugiat în martie 1944 din localitatea, județul

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, învederând următoarele:

Într-adevăr, la dosar se regăsește copia unui extras cu situația refugiaților pe anul 1945, eliberat de Direcția Județeană Oa A rhivelor Naționale în care sunt menționați, și. Dar, în acest document se specifică faptul că aceștia nu fac dovada evacuării.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, art.5 alin.1 din Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "Cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate".

În ceea ce privește dovedirea refugiului, la dosar ar fi trebuit să se regăsească unul din următoarele înscrisuri: dovada luării în evidența populației de organele de specialitate a localității unde s-au stabilit autorii și ( adeverințe de arhivă sau certificate eliberate de primăria localității unde s-a stabilit inițial), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de Comisariatul Național pentru Evidența Populației venite din și de Nord, foi de călătorie eliberate de statul român pentru autori, sau carnet de muncă, în situația în care erau funcționari de stat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a arătat că motivele de recurs sunt aceleași cu apărările de la fond și că a făcut dovada că este beneficiara dispozițiilor Legii nr.189/2000.

Recursul nu este întemeiat.

Se susține de către recurentă că nu este făcută în speță dovada evacuării.

Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.290/2003, cererile persoanelor însoțite la acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori. Dispozițiile art. 2 din nr.HG 1120/2006 sunt în același sens.

Din cuprinsul extrasului cu situația refugiaților (6) nu rezultă că autorii reclamantei nu au fost evacuați. Câtă vreme registrul din care provine extrasul depus la dosar a fost întocmit tocmai pentru o evidență a persoanelor evacuate, nu se poate susține că persoanele înscrise în acest registru nu au fost supuse evacuării.

Mențiunea de la rubrica observații unde apare precizat faptul că "nu face dovada evacuării" nu este plasată la nr.49 și 50 din index, unde sunt înscriși autorii reclamantei, ci la nr.48. În plus, această mențiune apare doar la rubrica "observații", la rubrica "data și motivul evacuării" neconsemnându-se nimic de natură a susține depozițiile recurentei.

Mai mult, trebuie reținut că fila din registru nu este singura dovadă înfățișată de reclamantă. suplimentare sunt declarațiile martorilor (32-33) și hotărârea nr.2316/2002 a Casei Județene de Pensii S, așa cum a reținut și prima instanță.

Toate aceste dovezi probează îndestulător faptul evacuării, recurenta neprezentând nici o probă care să combată probele invocate de reclamantă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, cu sediul în B, Calea nr.202, împotriva sentinței nr. 3065 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./17.03.2009

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 364/2009. Curtea de Apel Suceava