Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 94/1992 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 338
Ședința publică din26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâții, cu domiciliul în S,-, -.2,.20, jud. S și, cu domiciliul în S,-,. A,. 2, jud. S, împotrivasentinței nr. 2609 din 05.07.2007 a Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr- (nr. vechi 3094/COM/2006), în contradictoriu cu reclamanții Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană S și Palatul Copiilor
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru pârâții recurenți și, lipsă fiind reclamanții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat, apărătorul recurenților depune la dosar împuternicire avocațială, sentința nr. 2615 din 09.07.2007 a Tribunalului Suceava - definitivă și irevocabilă - decizia nr. 1602 din 01.11.2007 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și un raport de expertiză contabilă referitor la contractul de prestări servicii nr. 2244/2001, încheiat între SC SA S și Palatul Copiilor S - contract nr. 30/20.02.2009.
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul pârâților recurenți, avocat, pune concluzii de admitere a recursului, modificare a sentinței recurate și în rejudecare respingerea sesizării ca nefondate. În motivarea concluziilor sale arată că la data de 14.01.2001 când s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 2244, SC SA Sad evenit prestator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare față de Palatul Copiilor S pe o durată nedeterminată. Mai arată că în conformitate cu art. 11.2 din contractul de prestări servicii, cantitatea de apă meteorică se stabilește în baza datelor tehnice dintr-un procesul verbal încheiat între furnizor și consumator privind suprafața imobilului, proces verbal pe care SC SA Sar efuzat sistematic să îl trimită recurenților. Astfel încât apărătorul recurenților consideră că bugetul local nu a fost prejudiciat, că singura răspundere o poartă furnizorul - în cauză SC SA S - care ar fi trebuit să modifice contractele, dar nu a făcut acest lucru. Totodată mai precizează că plata facturilor s-a făcut tot timpul la zi sub presiunea întreruperii alimentării cu apă.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de sesizare nr. 23 din 20.06.2006 a Camerei de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană S - Direcția de Control Financiar Ulterior Extern, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la nr- din 30.06.2006 s-a dispus sesizarea Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ fiscal, în vederea stabilirii răspunderii civile în sarcina pârâților( persoanelor răspunzătoare) și pentru:
- suma de 755,84 lei (RON) plăți nelegale, 25,52 lei ( RON) foloasele nerealizate calculate până la data de 25.05.2006, precum și a foloaselor nerealizate ce se vor calcula până la data recuperării prejudiciului, în sarcina pârâtului;
- suma de 2.794,14 lei ( RON) plăți nelegale, cu foloasele nerealizate calculate până la data de 17.05.2006 în sumă de 416,91 lei (RON), precum și a foloaselor nerealizate, ce se vor calcula până la data recuperării prejudiciului în sarcina pârâtului;
- suma de 790,58 lei ( RON) plăți nelegale, cu foloasele nerealizate calculate până la data de 17.05.2006 în sumă de 269 lei (RON), precum și a foloaselor nerealizate, ce se vor calcula până la data recuperării prejudiciului în sarcina pârâtei.
Prin sentințanr. 2609 din 05.07.2007, Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea formulată de reclamanții, a obligat persoana răspunzătoare să plătească unității prejudiciate suma de 755,84 lei plăți nelegale pentru convorbiri telefonice efectuate peste normativ și suma de 25,52 lei foloase nerealizare aferente utilizării nelegale a creditului bugetar până la data de 25.06.2006, precum și foloasele nerealizate ce se vor calcula până la data recuperării integrale a prejudiciului, l-a mai obligat să plătească unității prejudiciate suma de 2794,14 lei plăți nelegale pentru cantitățile de apă furnizate și preluate de SC SA S și a foloaselor nerealizate aferente utilizării nelegale a creditului bugetar până la data de 17.05.2006 în sumă de 416,91 lei, precum și foloasele nerealizate ce se vor calcula până la data recuperării integrale a prejudiciului. Totodată a obligat și persoana răspunzătoare să plătească unității prejudiciate suma de 790,58 lei plăți nelegale pentru cantitățile de apă furnizate și preluate de SC SA S și a foloaselor nerealizate aferente utilizării nelegale a creditului bugetar până la data de 17.05.2006 în sumă de 269,00 lei, precum și foloasele nerealizate ce se vor calcula până la data recuperării integrale a prejudiciului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ordonatorul de credite nu a stabilit prin normă proprie documentele, circuitul acestora și persoanele împuternicite să efectueze operațiunile legale de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale. Persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv nu și-a exercitat dreptul de refuz de viză deși prin adresa nr. 1856/20.12.2005 a avertizat conducerea liceului.
Au fost încălcate dispozițiile art.1,5 din Normele Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor publice nr. 1792 din 24 decembrie 2002, dispozițiile punctului 6 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 522 din aprilie 2003, precum și ale art.8 alin.2 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată.
În exercițiul bugetar 2005 Centrul de Execuție Bugetară Palatul copiilor Sad epășit normativul de cheltuieli pentru convorbiri telefonice cu suma de 1.331,87 lei (RON).
Instanța de fond mai reține că nu au fost respectate prevederile art.7 din Ordonanța Guvernului nr.80/30.08.2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, cu modificările ulterioare.
În baza anexei nr.1 la Contractul Prestări Servicii nr.2244/2001 instituția verificată a contactat și plătit 230 mc/lună apă uzată provenită din ape meteorice evacuată în rețeaua de canalizare pentru o suprafață a incintei( construită și neconstruită) de 5520 mp.
Pentru diferența de suprafață de 4142 mp s-au calculat plăți fără bază legală la Contractul Prestări Servicii nr. 2244/2001 în sumă de 3.584,72 lei ( RON) și foloase nerealizate, până la data de 17 mai 2006, cu o dobândă de refinanțare comunicată de pe luna mai 2006 de 8,5% în sumă de 685,91 lei ( RON).
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții (persoane răspunzătoare) și, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare pârâții au arătat că conform art. 11.2 din contractul de prestări servicii nr. 2244, cantitatea de apă meteorică se stabilește în baza datelor tehnice din procesul verbal încheiat între furnizor și consumator privind suprafața imobilului sau incintei, aflată în administrarea consumatorului, precum și pe baza normelor aprobate de a municipiului Stabilirea cantității de apă meteorică revenea compartimentului de specialitate al SC SA S, care nu a solicitat informații legale despre suprafața măsurată a incintelor construite și neconstruite a Palatului Copiilor S, furnizorul serviciilor de apă făcând unilateral calculul cantității de apă meteorică, estimată a fi preluată de rețeaua de canalizare. S-a format Anexa 1 la contractul nr. 2244 în care stabilește un volum lunar contractat de 2303apă/lună, aceeași cantitate lunară care a fost plătită și anterior încheierii acestui contract.
În drept pârâții și-au întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea constată întemeiat recursul.
Concluziile expertizei contabile, extrajudiciare efectuată de expert contabil I, necontestată, arată că nu există diferență între cantitatea lunară de apă meteorică facturată pentru Palatul Copiilor către SC SA, în perioada de dinaintea semnării contractului nr. 2244/2001 și cea ulterioară.
De asemenea s-a confirmat faptul că în perioada septembrie 2001 - mai 2006 cât a fost valabil contractul de prestări servicii pentru apă și canalizare nr. 2244/14.09.2001 încheiat între SC SA S și centrul bugetar Palatul Copiilor, furnizorul de utilități (SC SA) a avut obligația legală de a modifica/înlocui acest contract.
Obligația de modificare/înlocuire a contractului nr. 2244/2001 este prevăzută în mod expres la punctul 30 din Contractul Cadru de branșare/ racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare publicat în Partea I, nr. 85 din 11 februarie 2003.
Termenul până la care contractul trebuia modificat/înlocuit contractul 2244/14.09.2001 era 11.08.2003.
Din toate aceste concluzii rezultă inexistența unei culpe a recurenților privind plata contravalorii apei meteorice.
De asemenea nu se poate vorbi de prejudiciere bugetului câtă vreme plățile unității Palatul Copiilor S s-au făcut din bugetul local al Municipiului S către SC SA S, unitate al cărei acționar unic este tot unitatea administrativă
În aceste condiții Curtea constatând în temeiul art. 3041Cod procedură civilă recursul întemeiat îl va admite, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă să modifice sentința recurată, iar în rejudecare va respinge ca nefondată sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană S - Direcția de Control Financiar Ulterior Extern.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursul declarat de pârâții, cu domiciliul în S,-, -.2,.20, jud. S și, cu domiciliul în S,-,. A,. 2, jud. S, împotrivasentinței nr. 2609 din 05.07.2007 a Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr- (nr. vechi 3094/COM/2006), în contradictoriu cu reclamanții Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană S și Palatul Copiilor
Modifică sentința recurată, iar în rejudecare:
Respinge ca nefondată sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană S - Direcția de Control Financiar Ulterior Extern.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/03.03.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Mitrea Muntean