Anulare act administrativ fiscal. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr.37/CA

Ședința publică din 19 ianuarie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

S-a luat în examinare acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamantul - din loc., comuna Novaci, județ G, în contradictoriu cu pârâții - B - cu sediul în B, sector 1,-, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - cu sediul în T,-, județ T, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR - cu sediul în loc. județ T și intervenientul în nume propriu - domiciliat în C,. nr.71, -F5,.C,.27, jud.C, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, personal și asistat avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și intervenientul, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.

Avocat, pentru reclamantul, depune copie-extras din " cu locuitorii îndreptățiți la împroprietărire cărora li s-au făcut formele definitive de punere în posesie, comuna, jud.T, întocmit de Oficiul de cadastru T", eliberată de Arhivele Naționale.

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, față de obiectul litigiului, respectiv anularea protocolului prin care Bap redat către Comisia Locală de aplicare a Legii fondului Funciar o suprafață de teren.

Instanța pune în discuția părților excepția invocată, respectiv dacă protocolul în discuție este un act administrativ unilateral.

Avocat, pentru reclamantul, consideră că este un act administrativ.

Intervenientul arată că lasă la aprecierea instanței. Consideră că nu poate fi socotit emis ca act unilateral, fiind implicate mai multe instituții, este un act de predare-primire.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cauzei.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.756/88/7 aprilie 2008 la Tribunalul Tulcea, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului B, Primăria Municipiului T și Comisia Locală a comunei pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, jud.T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea protocolului nr.51845/2.12.2004 încheiat între - B și Primăria Municipiului T - Comisia Municipală T pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la retrocedarea suprafeței de 7,11 ha.livadă, tarlaua 43, parcela 654.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, este reclamant și în cauza ce face obiectul dosarului de fond funciar nr- aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect punerea sa în posesie pentru suprafața de 5 ha. teren arabil, pe amplasamentul situat în extravilanul com. satul jud.T, precum și modificarea titlului de proprietate nr.96664/4.06.2007 emis de Comisia județeană de fond funciar T, pe numele său, pentru suprafața de 5 ha. teren extravilan, în sensul înscrierii amplasamentului indicat în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert.

În timpul soluționării procesului, la dosarul cauzei, pârâta Bad epus la data de 24.01.2008 o adresă de înaintare a protocoalelor nr.51845/2.12.2004 și -/22.10.2003 cu anexele.

Protocolul nr.51845/2004 avea ca obiect predarea de către B către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Tas uprafeței de 7,11 ha.teren livadă defrișată, tarlaua 43,parcela 654 ce aparțineau Dealu T, în loc ca această suprafață să fie predată cum era corect către Comisia Locală de fond funciar a comunei jud.T conform prevederilor Legii nr.1/2000 și 247/2005.

Mai arată reclamantul că, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 a solicitat B să anuleze în parte protocolul nr.51845/2004 pentru suprafața de 7,1100 ha. 43, parcela 654, fără a primi însă vreun răspuns.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 12 iunie 2008, instanța din oficiu, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea în soluționarea cererii în raport de disp.art.10 alin.(1) și (3) din Legea nr.554/2004, actul administrativ pentru care se solicită anularea fiind emis de o autoritate publică centrală.

Prin sentința civilă nr.1241/12.06.2008, Tribunalul Tulceaa declinat competența de soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, apreciind că, în cauză, sunt incidente disp. art.10 al.1 din Legea nr.554/2004, referitoare la calitatea autorității publice ale cărei acte se contestă.

Ca urmare a acestei soluții, pe rolul Curții de Apel Constanțas -a înregistrat cauza sub nr-.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în raport cu obiectul litigiului, respectiv anularea protocolului nr.51845/2.12.2004.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cauzei.

Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.

Art.2 pct.1 lit.c din actul normativ sus-menționat arată că actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

In speță, actul contestat - protocolul nr.51845/2.12.2004 - încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Agenția Domeniilor Statului B și Primăria T-Comisia Municipală de Fond Funciar T nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel că soluționarea contestației împotriva acestuia nu este de competența instanței de contencios administrativ, ci a instanței de drept comun.

In atare condiții, nu sunt incidente disp.art.10 din Legea nr.554/2004, ci ale art.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă în legătură cu competența materială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele sus-expuse și în baza art.158-159 pct.1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și va declina cauza Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină cauza privind pe reclamantul - din loc., comuna Novaci, județ G, în contradictoriu cu pârâții - B - cu sediul în B, sector 1,-, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - cu sediul în T,-, județ T, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR - cu sediul în loc. județ T și intervenientul în nume propriu - domiciliat în C,. nr.71, -F5,.C,.27, jud.C, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009.

Președinte, Grefier,

- - ---

Red.jud.-

11.02.2009

Tehnored.-gref.

7ex./23.02.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

CĂTRE,

JUDECĂTORIA TULCEA

In conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr.37/CA/19.01.2009, pronunțată de această instanță în dosarul sus-rubricat, vă trimitem alăturat, spre competentă soluționare, cauza privind pe reclamantul - din loc., comuna Novaci, județ G, în contradictoriu cu pârâții - B - cu sediul în B, sector 1,-, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - cu sediul în T,-, județ T, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR - cu sediul în loc. județ T și intervenientul în nume propriu - domiciliat în C,. nr.71, -F5,.C,.27, jud.

Dosarul nostru nr-, cusut și numerotat, conține ____ file.

Dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, cusut și numerotat, conține 55 file.

Președinte de complet, Grefier,

- - ---

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Constanta