Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3713/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3713
Ședința publică de la 4 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 21 octombrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 28 octombrie 2009, și apoi la 4 noiembrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;
La data de 11.06.2009 sub nr. 5364/2 s-a inregistrat cererea reclamantului prin care a chemat in judecata pe parata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 189/2000 pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze hotararea nr. 17378/161/20.05.2009 emisa de parata si obligarea acesteia la emiterea unei noi hotarari in termen de 30 de zile prin care sa-i recunoasca drepturile prvezute de legea sus indicata si sa-i recalculeze pensia.
In fapt, reclamantul a aratat ca prin hotararea sus indicata i s-a respins cererea privind acordarea dreptului la o indemnizatie lunara, pe motiv ca nu ii sunt aplicabile prevederile legii nr. 189/2000, deoarece nu a fost conceput la momentul stramutarii din.
Sustine ca hotararea este nelegala deaorece dispozitiile legii sus indicate se aplica tuturor persoanelor care au suferit persecutii etnice in perioada 6.09.1940-6.03.1945, fara a face dinferenta daca au fost sau nu nascuti la data stramutarii.
Apreciaza ca fiind nascut in perioada 6.09.1940-6.03.1945 se presupune ca a suferit aceleasi persecutii etnice ca si parintii si sa suporte aceleasi neajunsuri ca si acestia.
In drept, a invocat prevederile art. 1 lit c din legea nr. 189/2000, legea nr. 554/2004.
In dovedirea cererii sale reclamantul a depus acte de stare civila, acte privind situatia de avere a tatalui sau din Bulgaria, hotararea contestata.
La 7.10.2009 a depus intampinare parata care a solicitat respingerea contestatiei reclamantului ca netemeinica.
Au fost depuse si actele care au stat la baza emiterii hotararii contestate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine ca actiunea reclamantului este intemeiata in parte pentru urmatoarele considerente.
Prin hotararea contestata nr. 17378/161/20.05.2009 parata a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevazute de legea nr. 189/2000 pe motiv ca nu se incadreaza in dispozitiile art. 1 lit c din acest act normativ.
Decizia este nelegala deoarece reclamantul a suferit de pe urma stramutarii familiei sale din Bulgaria in Romania.
Chiar daca nu s-a nascut in Bulgaria, in perioada la care se refera legea nr. 189/2000, adica 6.09.1940-6.03.1945, in aceasta perioada reclamantul s-a nascut si a suferit impreuna cu parintii de pe urma stramutarii acestora din urma din Bulgaria in Romania, in sensul ca nu s-a putut bucura de o viata normala, neavand gospodarie cu toate cele necesare traiului de zi cu zi.
Astfel nu se poate aprecia ca reclamantul nu a suferit o persecutie pe motive etnice in perioada de cand s-a nascut si pana la 6.03.1945.
Cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevazute de legea sus indicata este intemeiata si nu se pot retine sustinerile paratei deoarece drepturile sunt prevazute de lege pentru persoanele care au suferit de pe urma persecutiei etnice.
Ori am vazut ca reclamantul a fost nevoit sa indure alaturi de parintii, dupa nasterea sa, privatiunile ce sunt inerente stramutarii parintilor dintr-o regiune in alta, respectiv Bulgaria in Romania.
Faptul ca operatiunea de stramutare s-a incheiat inainte de nasterea reclamantului nu are nici o relevanta deoarece textul de lege nu poate fi interpretat in sensul sustinut de parata.
Astfel este evident ca stramutarea ca si operatiune de mutare a unei populatii dintr-o localitate in alta nu dureaza foarte mult, cel mult o luna, doua, dar din interpretarea atat a dispozitiilor art. 1 cat si 2 din legea nr. 189/2000 reiese ca drepturile prevazute de lege, respectiv indemnizatiile se acorda pe ani de stramutare.
De aici reise ca si o persoana nascuta in perioada in care parintii sufereau de pe urma stramutarii pentru motive etnice, are dreptul la indemnizatie, aceasta urmand sa se calculeze de la nastere si pana la 6.03.1945.
Astfel se constata ca reclamantul prin nerecunoasterea prin hotararea contestata a dreptului de a beneficia de drepturile prevazute legea nr. 189/2000 a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege, fiind indeplinte conditiile art.1 din legea nr. 554/2004.
Asa fiind este netemeinica si nelegala hotararea contestata urmand ca in baza textelor de lege mai sus indicate si a art. 1, 10, 18 din legea nr. 554/2004 sa o anuleze si sa obliga parata sa recunoasca reclamantului drepturile prevazute de legea nr. 189/2000 pentru perioada 3.12.1943-3.06.1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestatia formulata de reclamantul domiciliat in B,-, corp C,. 1, sector 1 in contradictoriu cu parata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 189/2000 cu sediul in B, Calea, nr. 6, sector 3.
Anuleaza hotararea nr. 17378/161/20.05.2009 emisa de parata.
Obliga parata sa emita o noua hotarare prin care sa recunoasca reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c din legea nr. 189/2000 pentru perioada 3.12.1943-6.03.1945.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 4.11.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
RED. CP (4 EX)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina