Anulare act administrativ fiscal. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI

DECIZIA CIVILĂ NR. 394

Ședința publică de la 12.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - - C

GREFIER

...

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1312 pronunțată Tribunalul Călărași la data de 24.09.2008 în dosarul nr- ( număr vechi dosar 1340/C/2008), în contradictoriu cu reclamanta.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile: recurenta - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimata - reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 30.01.2009, de către intimata - reclamantă, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, menționând totodată că adresa corectă este Municipiul Oltenița,-, -.B,.1,.6, județ Solicită de asemenea prin aceeași cerere respingerea recursului formulat de recurentă, ca fiind nelegal și neîntemeiat.

Curtea, constatând că atât recurenta - pârât cât și intimata - reclamantă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 pr.civ. în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, în temeiul art.256 cpc.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr.l- contestatoarea, a formulat contestatie împotriva deciziei nr.278/26.02.2008 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să se acorde despăgubirile stabilite prin hotărârea nr.2044/27.02.2003 emisă de Comisia Municipiului B de Aplicare a 9/1998, actualizate în raport de rata inflației începând cu data de 27.02.2003 până la data plății,

In motivare a în fapt a contestatiei formulate, contestatoarea arată că prin otărârea nr.2044/2003 emisă de Comisia Munic. B, pe care nu a contestat-o niciuna din părțile interesate, i-au fost acordate despăgubiri în calitate de moștenitoare a efunctului autor, alături de fratele său, domiciliat în.A, pentru 20 ha teren agricol, 13 ha soarelui, 3 ha și 200 teren locuinței.

Această hotărâre a fost invalidată prin decizia nr.278/2008 emisă de pârâtă doar în ceea ce privește despăgubirile stabilite pentru cele 20 ha teren agricol, urmând a fi emisă > nouă hotărâre pentru celelalte bunuri rămase nedespăgubite și retinute în hotărâre a lr.2044/2003.

Contestatoarea arată că decizia de invalidare este greșită întrucât a făcut dovada proprietății pentru cele 20 ha teren agricol, depunând înscrisul la dosar la data de 6.11.2002.

Contestația nu a fost motivată în drept.

În dovedirea contestatiei a depus înscrisuri în copie. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinare a depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea contestației formulată având în vedere că la data emiterii deciziei de invalidare nu existau depuse la dosar acte să ateste terenul agricol abandonat în Bulgaria, respectiv situația de avere întocmită de Comisia mixtă româna-bulgară, astfel că s-a luat măsura invalidării hotărârii nr.2044/2003 și retrimiterea documentației la comisie pentru reanalizare.

Referitor la capătul de cerere privind actualizarea despăgubirilor, apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.5 din HG 286/2004.

Prin sentința civilă nr.1312/24.09.2008, a admis contestația formulată de reclamantă, a dispus anularea deciziei nr.278/26.02.2008, emisă de și a constatat că reclamanta și pârâtul, sunt îndreptățiți să primească despăgubirile stabilite prin hotărârea nr.2044/27.02.2003, emisă de Comisia de aplicare a Lg.9/1998 a Municipiul B actualizate începând cu data de 27.02.2003 până la momentul plății.

În esență în motivarea sentinței s-au reținut că în raport de actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că autorul contestatorilor figura cu 20 ha teren arabil, tabelul anexat fiind întocmit de comisia mixtă româno-bulgară ca urmare a centralizării situației pentru schimbul de populație.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta criticând-o pentru următoarele motive:

La momentul emiterii deciziei de invalidare în dosar nu existau acte care să ateste terenul agricol abandonat în Bulgaria de către autorul respectiv situația comisiei mixte româno-bulgare. Având în vedere că decizia nr.278/2008 invalidează, rezultă că nu s-a stabilit încă validarea compensațiilor care se vor acorda, dosarul urmând a fi reanalizat, stabilindu-se o nouă valoare a despăgubirilor.

Cu privire la actualizarea disp.art.8 al.2, Lg.9/1998 potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate, și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 pr.civ. și sub toate aspectele conf.art.304 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea nr.2044/27.02.2003 emisă de Comisia Municipiului de aplicare a Lg.9/1998 s-au acordat moștenitorilor autorului compensații bănești în cuantum de 1.425.329.364 lei pentru 20 ha teren agricol, 13 ha cultură soarelui, 3 ha cultură și 200 mp teren aG. locuinței.

Hotărârea a fost invalidată prin decizia nr.278/26.02.2008 a vicepreședintelui cu motivarea că la dosar nu există situația comisiei mixte româno-bulgare și astfel nu se face dovada celor 20 ha teren agricol.

Motivul invalidării invocat de pârâtă nu poate fi reținut, întrucât existența dreptului de proprietate asupra bunurilor în discuție este deplin dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar potrivit art.5, Lg.9/1998, dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri, iar prin înscris potrivit art.6 HG 753/1998 privind Normele metodologice de aplicare a Lg.9/1998 se înțelege orice dovadă eliberată de instituțiile statului.

Or, în cauză, față de înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, respectiv copia contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul județului nr.1059/21.03.1936, tabelul nominal cu locuitorii de origine română din orașul și averea imobiliară a acestora, tabel întocmit de comisia mixtă româno-bulgare pentru schimbul de populație din 1940, județ rezultă că autorul figura cu 20 ha teren arabil.

Cum singurul motiv al invalidării hotărârii 2044/2003 de acordare a compensațiilor a fost lipsa dovezilor pentru cele 20 ha teren arabil, acesta nemaisubzistând în prezent, în mod corect instanța de fond a admis contestația reclamantei.

Cu privire la actualizarea sumelor, Curtea reține că se impune reactualizarea sumelor stabilite prin hotărârea nr.2044/27.02.2003 în funcție de indicele prețurilor de consum, făcându-se aplic.disp.art.8,9 al.2 din HG 753/1998, art.21, Normele metodologice, dat fiind perioada foarte mare scursă până la validare, raportat la principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.

Așa fiind, în temeiul disp.art.312 al.1 pr.civ. Cutea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1312 pronunțată Tribunalul Călărași la data de 24.09.2008 în dosarul nr- (număr vechi dosar 1340/C/2008), în contradictoriu cu reclamanta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Carata C

Red. GREFIER

EF/2ex.

13.04.2009

Tr.

Jud.

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Bucuresti