Anulare act administrativ fiscal. Decizia 3972/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3972

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr.514 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI și COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant, consilier juridic OG-, pentru intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI și consilier juridic, pentru intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C, lipsă fiind recurenta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurentul reclamant solicită suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art.244 Cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Tg J la care se află atașate înscrisuri.

Cu privire la cererea de suspendare, consilier juridic OG-, pentru intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, arată că se opune, întrucât nu are același obiect, cauza de care face vorbire recurentul, nu are legătură cu cauza.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C, arată că se opune cu privire la suspendarea cauzei.

Instanța respinge cererea de suspendare, motivat de faptul că nu există o legătură strânsă între cele două cauze.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:

Recurentul reclamant solicită admiterea recursului, conform motivelor de recurs depuse.

Consilier juridic OG-, pentru intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, solicită respingerea recursului reclamanților ca fiind nefondat și menținerea sentinței nr.514 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj ca fiind temeinică și legală. Depune concluzii scrise.

Consilier juridic, pentru intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței tribunalului, conform motivelor expuse în întâmpinare.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.514 din 16 februarie 2009, Tribunalul Gorja admis excepția lipsei calității procesuale pasive privind pe pârâta Primăria Comunei și a respins acțiunea față de această pârâtă.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea actului administrativ, formulată de reclamanții și.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății are ca obiect anularea autorizației de demolare nr. 6/11.07.2008, cerere formulată de reclamanții și, în contradictoriu inițial cu pârâtele Primăria comunei și Compania Națională de Transport a Energiei Electrice - Sucursala de Transport C, cerere ulterior precizată sub aspectul chemării în judecată și a pârâtului Primarul comunei, conform cererii formulate în mod expres de către reclamanți, consemnată cauzei la fila 83.

Potrivit dispozițiilor Legii 50/1991, autorizațiile de construire, respective de desființare se emit în condițiile legii de către președinții consiliilor județene, de Primarul General al Municipiului B, de Primarii sectoarelor Municipiului B, de Primarii, de Primarii, de Primarii.

În raport de art. 77 din. 215/2001 Primăria constituie o unitate funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, astfel că introducerea, citarea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei comunei exced dispozițiilor legale enunțate, constatându-se că excepția invocată privitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte este întemeiată, urmând a fi admisă și a fi respinsă acțiunea împotriva acesteia.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată pe cale de apărare, de către aceeași pârâtă, tribunalul raportat la conținutul cererilor deduse judecății, înscrisurile consemnate cauzei și propriei recunoașteri, reținute în precizarea luată din oficiu de către instanță reclamanților în ședința publică din 02.02.2009, a apreciat asupra temeiniciei și acestei excepții, doar reclamanta justificând prin prisma actelor invocate un interes legitim în sensul dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, având legitimitate procesuală în recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim privind anularea actului administrative. În ceea ce îl privește pe reclamantul, a reținut că acesta nu are calitate procesuală activă-

Cu privire la fondul pricinii analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată.

Autorizația de demolare ce face obiectul controlului judecătoresc și a cărei anulare se solicită prin cererea dedusă judecății, se constată că a fost eliberată cu respectarea dispozițiilor legale în materie cu referire la Legea nr.50/1991, cât și pe baza actelor depuse în acest sens de către pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice - Sucursala de Transport C privitoare la terenul în suprafață de 1735. precum și construcția (garaj auto) pentru care această pârâtă achită anual conform chitanțelor și documentelor de plată justificative depuse la dosar, taxele și impozitele aferente. Se au în vedere în acest sens declarațiile de impunere și ordinele de plată a impozitelor pentru teren și construcție, consemnate la dosar și nu în ultimul rând planul de situație, anexă la autorizația de executare de lucrări nr. 9/28 mai 1975 eliberată de Consiliul Popular al Comunei la cererea reclamantei Gr., din care rezultă fără echivoc că reclamanta nu este titularul dreptului de proprietate asupra construcției ce urmează a fi demolată și respectiv a terenului aferent acesteia.

Pe de altă parte s-a reținut că reclamanții au sesizat instanța de drept comun solicitând în condițiile art. 581.pr.civ. a fi obligată Compania Națională de Transport a Energiei Electrice - Sucursala de Transport C, să sisteze lucrările de demolare a unei construcții garaj, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 9665 din 10 decembrie 2008 de către Judecătoria Tg-J în dosarul nr- în sensul respingerii acesteia, reținându-se în considerentele hotărârii enunțate că în ședința publică din 10.12.2008 reclamantul a precizat că imobilul care urmează a fi demolat nu a fost edificat de acesta, că demolarea construcției în litigiu ar putea să-i afecteze construcția proprie, respective imobilul casă de locuit.

Ori, raportat la proba cu înscrisuri administrată în prezenta cauză ce se coroborează cu recunoașterile reclamanților, se apreciază că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus demolării, înscrisurile menționate neevidențiind în concret că au edificat cu buna credință în baza unui titlu valabil construcția în litigiu. Autorizația depusă cu ocazia dezbaterilor privind executarea de lucrări nr. 9 din 28 mai 1975 eliberată reclamantei Gr. vizează autorizarea executării de lucrări privind construcție locuință și anexe gospodărești nefiind individualizată în concret în planul de situație și în memoriul tehnic, construcția în litigiu.

Pe de altă parte, comparând actele invocate de reclamanți cu înscrisurile depuse pe cale de apărare de către pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice - Sucursala de Transport C, s-a reținut că suprafața de teren de 1735. pe care se află construcția menționată în autorizația de demolare figurează în evidențele contabile ale acestei pârâte, fiind preluate prin "Protocolul privind predarea primirea activului și pasivului pe bază de bilanț a inventarului pentru patrimoniul fizic precum și a personalului preluat" încheiat între fostul RENEL care conform actelor depuse de părți inclusive planului de situație anexă la autorizația de construire nr. 9/1975 se învecina cu proprietatea reclamantei între aceste două proprietăți, regăsindu-se proprietatea numitului -, ca predator și Compania Națională de Electricitate - Sucursala de Transport C ca primitor, urmare a reorganizări fostei Regii de Electicitate "RENEL", în temeiul HG nr. 365/1998. Ulterior prin HG 627/2000 urmare a reorganizării Compania Națională de Electricitate SA se înființează societatea comercială Compania Națională de Transport a Energiei Electrice - SA, capitalul social fiind constituit așadar prin preluarea activului și pasivului, neputându-se astfel reține că reclamanta este titulara dreptului de proprietate în principal a acestei construcții.

Datorită regimului juridic al terenului și implicit construcției s-a constatat că nu s-a soluționat în procedura specială a legilor fondului funciar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către, cereri depuse la dosar filele 6 și 7, prin care se solicita în mod expres eliberarea de titluri de proprietate, nefiindu-I reconstituit în consecință dreptul de proprietate prin emiterea actului final în speța a titlului de proprietate. De menționat însă că zona de amplasament a terenului în litigiu se află însă într-o zonă necolectivizată apreciindu-se sub acest aspect că nu se impunea reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991 modificată și completată, dovedirea în consecință a calității de proprietar urmând a se realiza în conformitate cu normele dreptului comun, prin proba cu înscrisuri.

Aceste chestiuni privitoare însă la apartenența dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află edificată construcția pentru care s-a emis autorizația de demolare a cărei anulare se solicită exced însă cadrului procesului, limitelor investirii, cererea având ca obiect reformarea actului administrativ, urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr.50/1991.

Ori, prin prisma prevederilor actului normativ enunțat ce a stat la baza emiterii autorizației de demolare se constată că pârâtul Primarul comunei a respectat normele legale verificând cu ocazia eliberării autorizației legalitatea cererii sub aspectul condițiilor cerute de legea specială a înscrisurilor doveditoare, care de altfel au fost depuse și la dosarul cauzei și pe care instanța le-a avut în vedere la adoptarea soluției.

Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții și, arătând că au intrat în posesia unor înscrisuri noi, conform cărora intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice - Sucursala de Transport C deține certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru un alt teren ce nu are legătură cu terenul și garajul pentru care a obținut autorizația de demolare nr.6/11.07.2008. Pentru terenul deținut în proprietate pârâta plătește taxe și impozite și nu pentru terenul și garajul în litigiu.

Deoarece pe rolul Judecătoriei Tg J este înregistrat dosarul prin care recurenții au solicitat eliberarea titlului de proprietate în baza art.64 din Legea nr.18/1991 modificată, s-a solicitat și suspendarea judecății cauzei de față până la soluționarea dosarului nr- al Judecătoriei Tg

S-a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Au fost anexate, în copie, extras site Ministerul Justiției, încheierea nr.830/2006 a IG, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.10198 din 05.12.2005, cu anexe.

La 21.08.2009, intimata pârâtă Primăria comunei a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

La 10.09.2009, intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT Cad epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că toate argumentele reclamanților, formulate la fond și în recurs, sunt neîntemeiate.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de intimatul Primarul comunei.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea 50/1991, autorizația de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții, ori a altui act care conferă dreptul de - desființare, în condițiile prezentei legi".

Din textul legal rezultă că autorizarea desființării unei construcții se emite la cererea celui ce deține orice act care îi conferă dreptul de desființare a construcției.

În consecință, susținerile recurentului referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra terenului sunt irelevante, raportate la obiectul cauzei, anulare autorizație, desființare construcție, astfel încât, în cauza de față, instanța de fond nu trebuia să lămurească dacă proprietari ai terenului sunt reclamanții în baza actului numit "inventar" din 1921, comuna sau pârâta prin prisma faptului că terenul figurează în evidențele sale contabile.

În ce privește proprietarul sau deținătorul actului care conferă dreptul de desființare a construcției, recurentul invocă, în favoarea sa, autorizația de construire nr.9/1975 cu care insa nu face dovada edificării garajului în discuție.

Mai mult, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C este cea care face dovada folosirii și comportării față de construcție (garaj) ca un adevărat proprietar, prin plata de impozite către bugetul local al comunei și înscrierea sa în actele contabile ale societății.

Toate acestea se coroborează cu faptul că reclamanții nu au contestat niciodată dreptul pârâtei de a folosi acest garaj, ba chiar au recunoscut faptul că nu l-au edificat ei prin declarația consemnată în cuprinsul sentinței nr.9665/2008 a Judecătoriei Tg J, pronunțată în dosarul nr-.

O altă critică a recurentei vizează faptul că pârâta Primăria nu a depus la dosar toate actele ce au stat la baza emiterii autorizației de desființare a construcției.

Critica este însă nefondată, pe de o parte recurenții neprecizând care sunt înscrisurile nedepuse la dosar, iar pe de altă parte actele înaintate de pârâtă instanței, fiind suficiente si relevante în soluționarea cauzei.

Cât privește ultima susținere a recurenților, referitoare la faptul că, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.10198/2005 și a actelor anexe, terenul deținut în proprietate de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C, ca și construcțiile, situate pe acesta, sunt situate într-o cu totul altă parte a comunei decât cea în care se află edificat garajul în discuție, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată.

Astfel, nimic nu împiedică pârâta să dețină în proprietate mai multe terenuri sau construcții, însă din această situație nu se poate trage concluzia că intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT C nu este deținătoarea garajului a cărui demolare o cere și, mai mult, nu face dovada faptului că acesta aparține recurenților și că ei ar avea un drept de proprietate asupra acestei constructii.

În consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței nr.514 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI și COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE - SUCURSALA DE TRANSPORT

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -

LF/ 2 ex/13.11.2009

Jud.fond:

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 3972/2009. Curtea de Apel Craiova