Anulare act administrativ fiscal. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 4/CC/2009 Dosar nr-
Ședința Camerei de consiliu din data de 15 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr.157/CA din 26.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, cerere formulată de expertul tehnic judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 14 iulie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15 iulie 2009.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2009, la dosarul nr-, expertul - a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 5420 lei reprezentând diferență de onorariu pentru expertiza efectuată în cauză.
În motivarea cererii arată că datorită volumului mare de expertize judiciare, pe care le are de efectuat nu a reușit să se ocupe de această problemă administrativă.
Cererea a fost comunicată de către instanță celorlalte părți din proces, fiind calificată ca o cerere de completare a dispozitivului, sentinței civile nr. 157/F/CA/26.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția de contencios administrativ și fiscal.
Reclamanta din dosar Asociația a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii, arătând că de la data depunerii raportului de expertiză, din 10.09.2007 expertul nu a mai depus nicio diligență pentru recuperarea onorariului restant, iar cererea prezentă a fost depusă cu mult după termenul de 15 zile în care se putea declara recurs împotriva sentinței nr. 157/F/CA/26.11.2007 a de Curții de APEL BRAȘOV.
Expertul a fost citat pentru a-și susține cererea, și a pune concluzii cu privire la excepția invocată. El a arătat că a avut multe lucrări în lucru și din acest motiv a întârziat cu prezenta cerere de completare a sentinței în sensul obligării părților la plata diferenței de onorariu expert. Susține că este vorba de o lucrare desfășurată în zona în mai multe zile. Apreciază că se dorește micșorarea onorariului deși nu s-a făcut nici obiecție în acest sens. Învederează că hotărârile judecătorești nu se comunică experților pentru a cunoaște termenul de 15 zile în care să formuleze astfel de cereri. Consideră că nu este un lucru de bun simț ca o dată cu depunerea lucrării de expertiză, expertul să depună și notificări pentru plata acesteia. Ordonanța nr. 2/2000 prevede că onorariul experților va fi plătit printr-un avans onorariu de expert și un rest care va fi achitat după efectuarea lucrării. Solicită respingerea excepției și părțile să fie obligate la achitarea datoriilor
Instanța deliberând cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art.137 alin. 1 Cod procedură civilă asupra excepției tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 157/CA/ 26.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, reține următoarele:
În dosarul nr- s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice la data de 14 mai 2007 fiind numit expert domnul. S-a achitat de către reclamanta Asociația un onorariu provizoriu în cuantumul dispus de instanța de judecată. Expertul a realizat raportul de expertiză și a răspuns la obiecțiunile formulate la acesta.
Prin sentința civilă 157/CA/F/fisc/26.11.2007, Curtea de APEL BRAȘOVa admis acțiunea reclamantei, fără cheltuielii de judecată.
Expertul nu a solicitat instanței până la data pronunțării obligarea părții la plata integrală a onorariului său cu precizarea că acesta nu a fost achitat în întregime. Într-adevăr a menționat în adresele de înaintare că mai are de primit o diferență ( inițial în 10.09.2007 - 6630 lei apoi în 22.10.2007 - 495lei ) fără a indica și sumele pe care le-a mai primit pe parcursul desfășurării procesului.
Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2009, la dosarul nr-, expertul - a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 5420 lei reprezentând diferență de onorariu pentru expertiza efectuată în cauză.
Conform art. 281 indice 2 Cod procedură civilă "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Conform alin. 3 din articolul menționat "Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor".
În speță termenul de recurs a fost de 15 zile. Dosarul a fost înaintat la ÎCCJ care a respins recursurile declarate prin Decizia 4607 pronunțată în data de 9.12.2008.
Se constată că cererea expertului depășește cu mult termenul prevăzut de dispoziția legală menționată. Expertul a invocat faptul că a fost foarte ocupat și nu s-a putut ocupa de această problemă administrativă, dar nu a solicitat instanței repunerea în termen considerând că dispozițiile art. 281 indice 2 din Codul d e procedură civilă nu i se aplică.
Constatând că cererea este tardiv formulată instanța urmează să admită excepția invocată și să o respingă pe acest motiv.
Expertul poate să-și recupereze prejudiciul printr-o acțiune de drept comun în pretenții în contradictoriu cu părțile care ar fi fost obligate să suporte costurile efectuării acestei expertize tehnice.
Pentru aceste motive, în baza art. 281 indice 2 Cod procedură civilă Curtea va admite excepția tardivității formulării cererii invocată de reclamanta Asociația și va respinge cererea de completarea dispozitivului sentinței civile nr.157/CA/ /26.11.2007 ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării cererii invocată de reclamanta Asociația și în consecință:
Respinge cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.157/CA din 26.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, formulată de expertul tehnic judiciar ca tardiv formulată.
Definită. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 iulie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. - 15.07.2009
Dact. T- 17.06.2009/2 ex.
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa