Anulare act administrativ fiscal. Decizia 416/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

Decizia civilă nr.416

Ședința publică din data de 12.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ungureanu Doina

JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile

JUDECĂTOR 3: Stănișor Denisa

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3429/25.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL SECTORULUI 2

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul - reclamant, personal și intimatul - pârât PRIMARUL SECTORULUI 2 B, prin consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Recurentul - reclamant, personal, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbrul judiciar de 2 lei.

Curtea anulează taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbrul judiciar de 2 lei.

Intimatul - pârât PRIMARUL SECTORULUI 2 B, prin reprezentant, depune la dosar delegație.

Părțile nu mai au cereri de formulat.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul - reclamant, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

Intimatul - pârât PRIMARUL SECTORULUI 2 B, prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.150 pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3429/25.11.2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria sectorului 2 B, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în conf.cu prev.art.6 și urm.din Lg.421/2002 privind regimul juridic al autovehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale pentru identificarea proprietarului sau deținătorului legal al acestora, în termen de 5 zile de la întocmirea notei de constatare se aduc la cunoștință publică caracteristicile tehnice și locul a fost identificat vehiculul și dacă nu se ridică mașina de pe domeniul public se emite dispoziție de declarare a bunului ca abandonat.

Conform art.9 din același act normativ, în situația în care vehiculul nu este revendicat în termen de 30 de zile de la data anunțului, primarul va emite o dispoziție prin care vehiculul este trecut în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

În speță, instanța a reținut că, deși reclamantul a fost somat în 22.02.2008 să-și ridice mașina de pe domeniul public, nu a executat această dispoziție, astfel încât pârâta, în baza art.4 din Lg.421/2002 a emis dispoziția nr.1009/2009 din 6.05.2009 prin acre a declarat ca abandonat vehiculul.

Cu privire la dispoziția nr.1854/11.08.2009, s-a reținut că a fost emisă în baza art.10 alin.1 din Lg.421/2002.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, s-a susținut că autoturismul marca 1.300, pentru care s-a emis dispoziția contestată, i-a fost furat, menționând că era parcat în fața blocului în care locuiește.

Recurentul-reclamant a mai arătat că vecinii săi deranjați de prezența autoturismului în parcare, l-au distrus, astfel încât a formulat plângere penală, ulterior fiindu-i comunicate dispozițiile emise de primar, contestate în prezenta cauză.

Consideră recurentul-reclamant că intimata-pârâtă a săvârșit un abuz prin emiterea actelor administrative contestate.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041cod pr.civ. Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru considerentele următoare:

Conform disp.art.6 și urm. din Lg.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ teritoriale, în cazul vehiculelor abandonate, pentru identificarea proprietarului sau deținătorului legal, în termen de 5 zile de la întocmirea notei de constatare, se emite dispoziția de declarare a bunului ca abandonat. Pe baza procesului verbal de constatare sau a oricăror alte verificări făcute de agentul constatator, conf.art.7, primarul emite o dispoziție prin care declară vehiculul fără stăpân ori abandonat.

În speță, recurentul reclamant a fost somat la 22.02.2008 și la 13.03.2009 să ridice mașina de pe domeniul public, și cum acesta nu a executat această dispoziție, în mod corect intimatul pârât a emis dispoziția contestată.

Susținerile recurentului reclamant că a realizat o serie de îmbunătățiri la starea mașinii, ce nu au fost luate în considerare de instanța de fond, nu pot fi reținute, deoarece nu au fost dovedite, mașina nefiind înmatriculată.

Instanța de fond a reținut corect că în ce privește dispoziția nr.1854/11.08.2009 sunt aplicabile disp.art. 10 alin.1 din Lg.421/2002, din probele dosarului nu rezultă că recurentul-reclamant a ridicat mașina de pe domeniul public, fapt constatat și de instanță.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 al.1 cod pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3429/25.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL SECTORULUI 2

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.UD GREFIER

EF/2ex.

15.04.2010

Tr.-09

Jud. CA

Președinte:Ungureanu Doina
Judecători:Ungureanu Doina, Bîcu Vasile, Stănișor Denisa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 416/2010. Curtea de Apel Bucuresti