Anulare act administrativ fiscal. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.420/CA.
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.596/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.3. având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.04566/2009 depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul recurentei reclamante, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului recurentei reclamante potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul avocat pentru recurenta reclamantă, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii contestației și acordarea compensațiilor ce-i revin recurentei reclamante pentru cele două imobile abandonate de autorul său. În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru administrare de probe. Apreciază că recurentei i se cuvin compensații bănești pentru toate bunurile abandonate de autorul său pe teritoriul iei. Din punctul de vedere al instanței de fond autorul reclamantei a dobândit imobilul din colonizare. Însă conform disp. art. 1 pentru neplata ratelor aceștia nu erau considerați proprietari. De asemenea se arată de către instanța de fond că, contractul de vânzare - cumpărare nu ar fi valabil și nu ar fi achitat întrucât pe acesta nu există ștampila "achitat", însă pe copiile aflate la Arhivele Statului nu există această ștampilă. Totodată se depune la dosar de către apărătorul recurentei reclamante practică judiciară.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ, de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanta a chemat în judecată la data de 13.06.2008 pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.584/14.04.2008 emisă de aceasta.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a validat hotărârea nr.432/2007 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 C, respingându-se contestația sa formulată împotriva acesteia, hotărârile fiind greșite, deoarece nu au fost avute în vedere ambele proprietăți abandonate în de autorul său.
Reclamanta a mai susținut să legea asupra colonizării nu are un caracter compensatoriu ci unul comercial, iar pârâta nu poate dovedi că titularul nu a achitat integral prețul contractului de vânzare - cumpărare între anii 1950 - 1962 și că i se aplică art. 2 din 553/1953.
Prin sentința civilă nr.596/29.05.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta, moștenitoare a defunctului a solicitat acordarea compensațiilor cuvenite în temeiul Legii nr. 9/1998, iar prin Hotărârea nr. 4164/05.03.2008, a fost stabilită valoarea compensațiilor la 107.529 RON, pentru 0,0775 ha. teren agricol și locuință cu dependințe.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 584/14.04.2008.
Împotriva Deciziei nr. 584/2008 care a validat Hotărârea nr. 2183/2003, reclamanta a formulat în termen legal, contestație solicitând emiterea unei decizii care să cuprindă toate bunurile ce au aparținut autorului său.
Conform situației de avere imobiliară autorul reclamantei, deținea în ia 10 ha. teren arabil, o casă compusă din 2 camere și sală, hambar, porumbar, grajd și 2275 mp. teren intravilan.
Din contractul de vânzare cumpărare nr. 511/27.01.1948 a rezultat că autorul reclamantei a fost despăgubit în anul 1948 cu 10 ha. teren agricol, o casă compusă din 2 camere, sală, bucătărie, 2 hambare și 1500 mp. teren intravilan, situate în comuna de.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 "cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate iei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți".
Potrivit art. 28 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 terenurile aferente construcțiilor cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv terenul de sub construcție și curtea, se limitează la suprafețele înscrise în Legea nr. 50/1991, respectiv 1000 mp. astfel că pentru terenul intravilan în suprafață de 2275 ha. abandonat statului urmează a se calcula despăgubiri numai pentru 1000 mp teren intravilan, iar diferența de 0,0775 ha. să fie calculată ca teren agricol.
Având în vedere că autorul reclamantei a fost despăgubit la venirea în țară, instanța constată că în mod corect au fost stabilite despăgubiri numai pentru 0,0775 ha. teren agricol.
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru locuință instanța a reținut că autorul reclamantei a fost despăgubit iar eventuala diferență de valoare ar trebui calculată cel mult pentru grajd.
Deși reclamanta a susținut că autorul său a cumpărat de la statul român terenul și casa conform legii colonizării și că acesta practic nu a fost despăgubit, instanța constată că aceste bunuri nu au fost achitate, contractul nr. 511/27.01.1948 nepurtând ștampila "achitat". Astfel, față de dispozițiile art. 9 din contract acesta a fost reziliat pentru neplata prețului.
Referitor la situația juridică a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între coloniști și statul român în perioada 1942-1948 contravaloarea bunurilor primite la recolonizare în D de Nord urma să fie achitată de aceștia în 10 rate egale anuale începând cu anul 1950.
Art.1 din Decretul nr.553/1953 a prevăzut anularea sumelor datorate drept preț pentru terenurile și construcțiile primite de coloniștii evacuați din D de Sud potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr.766/1941, în măsura în care ratele nu au fost achitate.
Deși Decretul nr. 553/1953 nu a fost publicat, potrivit art. 26 din Constituția din anul 1952, în vigoare la acea dată, " o lege se socotește adoptata daca e votata de majoritatea simpla a Marii Adunări Naționale", iar potrivit art. 27 alin. 2 din aceeași Constituție "îndeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Naționala este obligatorie pentru toți cetățenii Populare Române".
Față de aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că nu era obligatorie publicarea în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale pentru intrarea în vigoare a legilor adoptate, condiția validității legilor fiind numai aceea a adoptării în Marea Adunare Națională.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 553/1953, în sensul că decretul nu se aplică chiaburilor, instanța nu a avut-o în vedere întrucât reclamanta nu și-a dovedit în nici un fel susținerile.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii contestației, anulării deciziei nr.584/14.04.2008 prin care s-a validat hotărârea nr.4164/05.03.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivarea recursului, după prezentarea unor considerații asupra soluției primei instanțe se arată că instanța de fond trage o concluzie greșită cu privire la modalitatea încheierii actului de vânzare - cumpărare nr.511/27.01.1948, unde se face mențiunea că a fost încheiat în baza Legii nr.766/1941, cât timp pe el nu poartă mențiune. În art. 14 al contractului de vânzare - cumpărare se menționează clar că a fost încheiat în temeiul Legii colonizării din 25.04.1940, iar de la împrejurarea că pe contract nu apare mențiunea "achitat" se ajunge la motivarea că actul respectiv a fost anulat întrucât există 553/1953, fără a se avea în vedere că actul normativ nepublicat în Monitorul Oficial nu este aplicabil.
Contactul de vânzare - cumpărare nr.511/27.01.1948 încheiat cu Statul Român a fost realizat în temeiul art. 12 din Legea nr.98/25.04.1940 care impunea colonistului respectarea anumitor obligații (cultivare loturi cu inventar propriu, executare programe de investiții și cultură, plata arenzilor), iar în privința prețului, se arată că prețul neachitat, împreună cu sumele avansate pentru construcții de case, vor greva lotul și se vor înscrie în Cartea Funciară ca sarcină (art. 9 ).
Se mai arată și că în motivarea instanței erau aplicabile dispozițiile 553/23.12.1953 nu este relevantă, deoarece acesta se referea doar la contractele încheiate în baza Legii nr.766/1941 și nu la contractele încheiate în temeiul art. 12 din legea colonizării nr. 98/25.04.1940 și cu atât mai mult cu cât această lege în art. 2 prevedea că nu era o lege compensatorie ci o lege cu caracter comercial care a avut ca scop ocuparea cu populație a unor teritorii redobândite de Statul Român și slab populate în acest sens, legea stabilind condiții restrictive de vânzare și instituind garanții asupra bunurilor vândute până la data plății prețului.
De asemenea, instanța de fond face aplicarea art. 1 din 553/1953 și menționează că art. 2 din acest decret, care nu era aplicabil chiaburilor, nu era aplicabil reclamantei întrucât nu a făcut dovada în acest sens, fără a solicita aceasta și de altfel nici intimata nu a făcut dovada că autorul recurentei nu ar fi achitat integral prețul contractului între anii 1950 - 1962 când s-a încheiat colectivizarea în
Cum soluția primei instanțe este dată pe premize și pe analizarea ca aplicabile a unor acte normative străine de contract, apreciază că s-a făcut o aplicare greșită a legii, cu atât mai mult cu cât legea colonizării din 1940 era o lege separatorie.
Recursul este nefondat.
În cauză se constată că autorul reclamantei ( ), pentru care recurenta solicită acordarea de despăgubiri, întemeiate pe dispozițiile Legii nr.9/1998, conform situației de avere imobiliară, a avut în ia înainte de strămutare, 10 ha. teren arabil,casă compusă din 2 camere, hambar, porumbar, grajd și 2275 mp teren intravilan (fila 29), iar după stabilirea în România, în comuna de, acesta a dobândit în 1948 10 ha teren agricol, o casă compusă din două camere, sală, bucătărie, 2 hambare și 1500 mp. teren intravilan.
În raport de această situație de fapt și în aplicarea art. 1 alin. 1 din Legea nr.9/1998 (potrivit cărora "cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate iei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți"), precum și a art. 28 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998, corect prin hotărâre 4164/2008, validată prin decizia nr.584/2008 au fost stabilite despăgubirile, cu consecința respingerii de prima instanță a acțiunii reclamantei prin care se solicita anularea acestora.
Susținerile recurentei conform cărora terenul și casa au fost cumpărate de la Statul Român în 1948 și de aceea, acestea nu reprezintă o despăgubire în înțelesul art. 1 din Legea nr.9/1998, în realitate prețul fiind plătit și că de asemenea, nu le puteau fi aplicate dispozițiile 553/1953 (contractul de cumpărare fiind încheiat nu în temeiul Legii nr.766/1941, ci a legii colonizării din 1940, astfel cum se prevede în art. 1 din contract), vor fi înlăturate, deoarece, în primul rând, menționarea art. 12 din Legea în cuprinsul actului, nu se referea decât la temeiul legal general, în baza căruia Statul Român în aprilie 1940, reglementat abilitarea sa de a acorda terenuri de cultură și alte bunuri în anumite situații care impuneau aceasta, înainte de perioada strămutării autorului septembrie 1940, legea, fiind urmată în timp de Legea nr.766/1941 care privea strict contractele încheiate după perioada septembrie 1940, ulterior vizate de dispozițiile 553/1953.
Mai apoi, contractul nr.511/27.01.1948 a intrat sub incidența 553/1953 deoarece, fiind încheiat în decembrie 1948, prețul a fost stabilit conform Legii nr.715/1943, plătibil de la 1 ianuarie 1950, în 10 rate anuale, la data de 10 noiembrie ale fiecărui an, recurenta reclamantă nefăcând dovada că autorul său a plătit prețul de 235.000 lei sau că a făcut parte din categoria exceptată de la aplicarea acestuia - a fost chiabur.
Decretul nr.553/1953 și-a produs efecte, deși nepublicat în Monitorul Oficial, deoarece conform art. 27 alin. 2 din Constituția din 1952 condiția valabilității legale era aceea de a fi adoptate de Marea Adunare Națională, iar, pe de altă parte, colonistul cumpărător nu a fost sancționat cu rezilierea contractului conform art. 9 din contract, acesta fiind scutit de plata ratelor parte preț rămas neplătit, întrucât așa prevedea actul normativ respectiv și nu întrucât se plătise prețul în întregime.
Or, în acest sens, este ilogic a pretinde ca intimata să facă dovada că autorul recurentei nu a plătit prețul (dovada unui fapt negativ fiind imposibil a fi făcută, putându-se dovedi în schimb, contrariul) aceasta nefiind împiedicată de nimic a depune contractul în original deținut de aceasta cu mențiunea "achitat" (întrucât pe copia de la Arhivele Statului nu există aceasta) acte în sensul achitării prețului în perioada 1950 - 1962 nefiind depuse nici în recurs, ca și dovezi în referire la calitatea de chiabur a autorului.
Pentru aceste considerente se constată că toate criticile aduse hotărârii primei instanțe sunt nefondate și în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.596/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, Calea, nr.3. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./04.12.2009
Dact.gref.
2 ex/07.12.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu
