Anulare act administrativ fiscal. Sentința 425/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 425
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 30 octombrie 2009, privind contestația formulată de reclamantul cu domiciliul ales la Cabinet avocat, --J, strada -, bloc 25, scara 3, apartament 8 județul G în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE cu sediul în B,-, sector 1.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 06 noiembrie 2009.
C RTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.08.2009 reclamantul a formulat contestație împotriva actului de constatare nr. 207//2008 al Agenției Naționale de solicitând anularea acestuia.
În motivarea contestației reclamantul a susținut că a primit actul de constatare întocmit de Agenția Națională de la Universitatea " " unde își desfășoară activitatea de rector al acestei universități.
A menționat că am aflat că acest act de constatare a fost întocmit din presă, el nefiind niciodată înștiințat asupra faptului că se efectuează verificări sau să i se solicite un punct de vedere, documente, etc. nefiind respectate astfel, prevederile art. 4 alin. 8 din Legea nr. 144/2007.
Având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 9 din Legea nr. 144/2007, în conformitate cu care: "Actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificată să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare sunt nule de drept", reclamantul a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea actului de constatare nr. 207//2008 al Agenției Naționale de, deoarece nu am fost înștiințat de declanșarea procedurii de verificare.
Reclamantul a mai arătat că în actul de constatare se arată că a fost înștiințat de 3 ori la o adresă la care însă acesta nu a locuit și, deși plicurile au fost returnate cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă", autoritatea pârâtă a considerat că a înștiințat pe acesta, deși se știa că este rector al Universității " " --J și putea să i se aducă la cunoștință faptul că este verificat la sediul acestei instituții, așa cum s-a procedat ulterior cu actul de constatare.
Pe fondul cauzei reclamantul a susținut că nu am lucrat niciodată la Comisia Națională de, astfel încât nu se putea afla în stare de incompatibilitate.
De asemenea, prin actul de constatare atacat se reține o stare de fapt eronată în sensul că reclamantul ar fi atacat Decizia Primului Ministru nr. 19/16.01.2008, prin care a fost trecut din funcția publică de secretar general al Ministerului Educației, Cercetării și T în funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de la Curtea de Apel Craiova, în dos. nr-, acțiunea fiind respinsă pe fond, iar recursul formulat a fost anulat ca netimbrat de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în realitate Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2965/28.05.2009 pronunțată în dos. nr-, a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova.
Reclamantul a arătat și că nu putea să se afle în stare de incompatibilitate deoarece nu s-a aflat în raporturi de serviciu cu Comisia Națională de (nu am exercitat niciodată activitate la această instituție), a contestat în instanță decizia Primului Ministru prin care am fost trecut la Comisia Națională de și nu a fost emis niciun act administrativ prin care să fie reglementate raporturile sale de serviciu cu Comisia Națională de.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 144/2007, cu completările și modificările ulterioare.
La acțiune s-a anexat actul de constatare contestat.
La data de 24.09.2009 intimata Agenția Națională de a formulat întâmpinare, prin care, într-o primă apărare, a invocat excepția tardivității acțiunii raportat la dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de, republicată potrivit cărora contestația se formulează în termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate.
În motivarea excepției s-a arătat că la data de 29 iulie 2009, contestatorul a luat la cunoștință de Actul de constatare atacat, fapt probat prin confirmarea de primire a corespondenței, semnată de contestator.
La data de 31 august 2009, Curtea de Apel Craiova, printr-o adresă, a comunicat intimatei faptul că până la acea dată, nu a fost înregistrată lucrarea având ca obiect anularea Actului de constatare contestat.
Astfel, acțiunea apare ca fiind tardiv introdusă.
Referitor la excepția nulității actului de constatare invocată de reclamant prin acțiune s-a arătat că, Agenția Națională de a depus diligentele ce se impuneau, pentru comunicarea corespondenței personale.
Astfel, la solicitarea Agenției, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a comunicat acesteia, prin adresa nr. -/2009, faptul că reclamantul are domiciliul în municipiul Târgu J, - -,. 3,. 2,. 2,. 29, Județul
Afirmația contestatorului potrivit căreia Agenția ar fi trebuit să trimită corespondența pe adresa Universității " " Târgu J, nu are nici o bază legală, de vreme ce reclamantul avea domiciliul la adresa mai sus indicată.
Faptul de a nu-și fi ridicat corespondența de la oficiul poștal a fost opțiunea contestatorului și nu este imputabil intimatei.
S-a susținut că demersul întreit al Agenției (în sensul că i s-a comunicat contestatorului faptul că s-a declanșat procedura de verificare prin trei adrese) a fost un semn al bune credințe manifestate de entitate, iar simplul fapt al contestatorului de a nu ridica corespondența de la domiciliul permanent nu este de natură să împiedice aplicarea măsurilor ce se impun.
Pe fondul cauzei s-a susținut că verificarea stării de incompatibilitate cu privire la contestator s-a făcut pe baza unei sesizări formulate potrivit legii.
Prin Decizia Primului - Ministru nr.19 din 16.01.2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 41/17.01.2008, contestatorul a fost trecut din funcția publică de secretar general al Ministerului Educației, Cercetării și T în funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de,
La data de 27.11.2008 au fost solicitate de la Biroului Electoral Județean G informații privind candidatura contestatorului pentru alegerile parlamentare. Biroul Electoral a confirmat această candidatură.
De asemenea, a fost solicitată Comisiei Naționale de comunicarea informațiilor privind funcția pe care o deținea contestatorul în cadrul instituției, precum și copia certificată a actului de numire în funcție. Prin adresa nr. 1263/09.12.2008, Comisia Națională de a comunicat intimatei că reclamantul nu s-a prezentat la sediul instituției pentru punerea în aplicare a Deciziei Primului - Ministru nr. 19/2008, motiv pentru care nu a fost emis un act administrativ intern de începere a activității acestuia.
Ministerul Educației, Cercetării și T, prin adresa nr. 10659R/16.02.2009, a transmis intimatei faptul că reclamantul nu mai deținea nicio funcție publică în cadrul acestei instituții.
Comisia Națională de a transmis, anexă la adresa nr. 522/20.05.2009, o copie certificată de pe Decizia Primului - Ministru nr. 519 din 30.04.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 286 din 30.04.2009, privind desemnarea domnului să exercite, cu caracter temporar, atribuțiile secretarului general al Comisiei Naționale de.
Decizia Primului - Ministru nr. 519/2009 mai prevede la art. 1, alin. (1) că ". domnul se suspendă din funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de ", iar la art. 1, alin. (2) "încetarea suspendării se dispune la cererea domnului ".
Din conținutul acestei decizii reiese că reclamantul era doar suspendat din funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de, nu eliberat din funcție.
De asemenea, prin adresa nr.45 din 22,05.2009, urmare a solicitării intimatei, Partidul Democrat Liberal, prin Biroul Permanent National, a comunicat faptul că reclamantul era membru de partid din luna septembrie 2008.
Față de toate aspectele menționate mai sus s-a arătat că reclamantul, deși făcea parte din categoria persoanelor care au obligația respectării dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibllitățllor, deținând funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de, era, în același timp, membru al unui partid politic, încălcând astfel prevederilor art. 12, lit. b din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, dispozițiile art. 34, alin. (3) din aceeași lege ce dispun că înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
Mai mult, s-a susținut că reclamantul a încălcat și dispozițiile art. 44, alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 49 din Legea nr. 188/1999, potrivit că înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice și au obligația de a respecta "întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii".
S-a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 29, alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, prin care se modifică și completează Legea nr.67/2004, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, Legea nr.215/2001 a administrației publice locale și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, "înalții funcționari publici pot candida la alegerile pentru Camera Deputaților și numai dacă la data depunerii candidaturii le-au încetat raporturile de serviciu, în condițiile legii".
Potrivit art. 98, alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: "Funcționarii publici care, potrivit legii, fac parte din categoria înalților funcționari publici nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcție".
Prin urmare, contestatorul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece funcția de secretar general al Comisiei Naționale de este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic.
Suspendarea contestatorului prin Decizia Primului - Ministru nr. 519 din 30.04.2009, din funcția publică de secretar general al Comisiei Naționale de nu are drept consecință încetarea stării de incompatibilitate în care acesta se află din luna septembrie 2008, dată la care a devenit membru al Partidului Democrat Liberal, ulterior depunându-și candidatura la alegerile pentru Camera Deputaților.
S-a susținut că nu are importanță nici împrejurarea amintită de contestator conform căreia pe rolul instanțelor se află un litigiu, de vreme ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă, cererea acestuia fiind respinsă într-o primă fază procesuală.
În drept s-au invocat dispoziție art. 115 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea și in lipsă.
În dovedirea apărărilor formulate prin întâmpinare s-au depus la dosarul cauzei înscrisurile ce au sta la baza emiterii actului de constatare contestat.
Analizându-se cu prioritate excepția tardivității contestației se constată că aceasta nu poate fi reținută pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de, republicată, contestația împotriva actului de constatare se formulează în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.
În speță, așa cum se susține și prin întâmpinarea formulată de intimată comunicarea și este dovedit prin actele anexate acesteia comunicarea actului de constatare a cărui anulare se cere în prezenta cauză s-a făcut la data de 29.07.2009.
În consecință, prezenta contestație a fost formulată în termenul legal, la 14.08.2009, potrivit datei de pe plicul în care aceasta a fost înaintată instanței.
În acest context adresa Curții de Apel Craiova prin care se atestă că la data de 31 august 2009 contestația nu era înscrisă în baza de date a instanței este lipsită de relevanță, importantă fiind data transmiterii contestației iar nu acea a efectuării operațiunilor de înregistrare a acesteia de către instanță.
Este însă întemeiată susținerea reclamantului privind nulitatea actului de constatare, deoarece potrivit art. 5 alin 8 teza a II-a și alin. 9 din Legea 144/2007:
"După începerea verificării, persoana verificată dreptul să fie încunoștințată despre declanșarea procedurii de verificare și să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat și să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare.
Actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificată să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare sunt nule de drept."
În speță, reclamantul nu a fost încunoștințat de declanșarea procedurii de verificare în sensul dispozițiilor legale mai sus citate așa cum rezultă chiar din actul contestat și din comunicările către contestator făcute în vederea întocmirii acestuia.
Astfel, din actul de constatare se reține că la data de 26.11.2008 sa-a întocmit proces-verbal de începere a procedurii de verificare.
În actul de constatare se mai menționează că la aceeași dată contestatorul a fost încunoștințat despre faptul că s-a declanșat procedura de verificare.
S-a precizat că Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a comunicat Autorității că reclamantul figurează în evidențele deținute de instituție cu domiciliul la o anumită adresă la care a fost înștiințată de trei ori, toate plicurile fiind returnate cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă".
Or, o astfel de mențiune coroborată cu faptul returnării încunoștințărilor către autoritate excede simplei culpe a contestatorului de a-și ridica corespondența, așa cum se susține în întâmpinare.
Ca urmare, nu poate fi reținut că, în speță, înștiințarea contestatorului de declanșarea procedurii a fost înfăptuită potrivit cerințelor dispozițiilor legale mai sus citate ce au în vedere o reală și efectivă încunoștințare a persoanei împotriva căreia s-a declanșat procedura de verificare în vederea respectării dreptului acesteia la apărare.
Faptul că Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a comunicat intimatei că în evidențele sale acesta figurează cu un anumit domiciliu, nu absolvă pe intimată de obligația de a încunoștința persoana supusă verificării printr-un mijloc de a ajunge la cunoștința acesteia de declanșarea procedurii, pentru ca să poată să-și formuleze apărările necesare.
Potrivit datelor existente în speță, un astfel de mijloc în putea reprezenta înștiințarea contestatorului despre declanșarea procedurii la locul său de muncă de la Universitatea " " din municipiul -. J, în condițiile în care acesta era cunoscut de autoritate, așa cum rezultă chiar din faptul că actul de constatare a fost comunicat contestatorului la această adresă iar pe acesta l-a primit efectiv.
În consecință, dat fiind faptul că procedura urmată în fața autorității este afectată de nulitate potrivit art. 5 alin. 9 din Legea 144/2007 și actul final al acestei proceduri, respectiv actul de constatare contestat în cauză este afectat de nulitate, urmând a se dispune anularea acestuia.
Considerentele mai sus reținute fac inutil a se mai analiza aspectele de fond ale cauzei privind existența sau inexistența stării de incompatibilitate ce s-a reținut de autoritate cu privire la reclamant.
Prin urmare, se va admite contestația formulată de reclamant și se va anula actul de constatare nr. 207//2008 emis de Agenția Națională de - Inspecția de integritate contestat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE.
Anulează actul de constatare nr. 207//2008 emis de Agenția Națională de - Inspecția de integritate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru