Anulare act administrativ fiscal. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.44/CA
Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Judecător - - -
Grefier -
S-au luat în examinare recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul în C, bd.- nr.211, -, .A,. 2, județ C, împotriva Sentinței civile nr.483 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea NaționalĂ pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru aplicarea legii 9/1998, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurenta reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual.
Apărătorul recurentei reclamante precizează că nu are cereri prealabile de formulat, probe de propus, solicitând cuvântul pentru dezbateri. Învederează că la dosarul cauzei intimata pârâtă a depus întâmpinare - 2 exemplare.
Curtea comunică apărătorului recurentei reclamante un exemplar al întâmpinării și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea acestuia să ia la cunoștință conținutul acestui înscris.
La reapelarea cauzei, în ședință publică răspunde pentru recurenta reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Pentru recurenta reclamantă, av. precizează că nu are cereri prealabile de formulat, probe de propus, solicitând cuvântul pentru dezbateri.
Curtea luând act de precizările părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și admiterea contestației reclamantei cu obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr.9/1998, pentru bunurile abandonate silit statului de către autorul reclamantei.
Cu înscrisuri depuse la dosar, între care și Situație de avere imobilă, document bilingv, efect al Tratatului d l Craiova, însușit de Comisia mixtă româno-ă, a făcut dovada existenței bunurilor; casă și 250 mp teren a probat existența bunurilor abandonate de autorul reclamantei pe teritoriul.
Consideră motivarea hotărârii contradictorie; astfel după ce instanța a constatat că potrivit Situației de avere imobiliară invocate de reclamantă, autorul acesteia a deținut în ia proprietățile pentru care a cerut despăgubiri în temeiul Legii 9/1998, în mod paradoxal reține ulterior că reclamanta nu a probat că imobilele invocate au și existat la momentul verificării de către Comisia Mixtă romano-
Legea nr.9/1998 și a Normele sale metodologice de aplicare nu fac referire și nu impun condiția înregistrării bunurilor abandonate pentru care se solicita despăgubiri în evidențele Comisiei mixte româno-
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 2.10.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților anularea Deciziei nr.1324/28.07.2008 emisă de pârâtă și a Hotărârii nr.1847/28.01.2008 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor bănești pentru imobilul deținut în - format din casă și teren în suprafață de 250 mp.
Prin Sentința civilă nr.483 din 05 mai 2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta și numiții G, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, au solicitat prin cererea nr.7889/2411/17.12.1999 acordarea compensațiilor cuvenite în temeiul Legii nr.9/1998 pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului, iar prin Hotărârea nr.1847/28.01.2008 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului Baf ost respinsă cererea acestora, pentru considerentul că petenții nu au depus tabelul cu imobilele urbane abandonate-anexă la Tratatul Româno- din anul 1940.
Prin Decizia nr.1324/28.07.2008 s-a dispus respingerea contestației formulate de reclamantă și de ceilalți petenți, menținându-se Hotărârea nr.1847/2008, măsura luată de către fiind contestată în cuprinsul prezentului dosar. În motivarea deciziei contestate s-a reținut faptul că după defunctul nu există acte doveditoare care să ateste existența unor bunuri imobile abandonate pe teritoriul statului.
A motivat instanța că, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.9/1998, " cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și ia, semnat la C la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate iei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți".
Pe de altă parte, prin art.3 din Legea nr.9/1998 se stabilește că " În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2."
Conform situației de avere imobiliară invocată de reclamantă, autorul acesteia deținea în ia, în orașul, jud. la data de 12.09.1940, respectiv 12.12.1940 o suprafață de teren de 250 mp și o casă.
S-a reținut, de asemenea că în cauză, reclamanta prin materialul probator administrat nu a făcut dovada faptului că imobilele invocate a fi deținute de autorul acesteia au existat la momentul verificării de către Comisia Mixta româno-ă, considerente pentru care, pârâta în mod corect a reținut faptul că pentru autorul reclamantei nu există acte doveditoare care să ateste existența unor bunuri imobile abandonate pe teritoriul statului.
S-a mai reținut că actele invocate de reclamantă nu poartă mențiunea înregistrării de către Comisia mixtă româno-ă ce a procedat la inventarierea bunurilor deținute de către cetățenii romani pe teritoriul județelor și, cedate în baza Tratatului d l Craiova din anul 1940, în favoarea statului.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta care a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurenta că, în fapt, autorul său, ( sau, cum mai era cunoscut la acea dată), a deținut în ia, înaintea strămutării sale forțate din anul 1940 ca urmare a Tratatului d l Craiova, cu titlu de proprietate, o casă și teren aferent în suprafața de 250 mp, în localitatea, județul.
Cu prilejul colonizării sale forțate în anul 1940, Comisia mixtă romano - ăac uprins aceste bunuri în actele constatatoare a căror competență o avea spre a le întocmi, respectiv în "Situația" de avere imobiliară întocmită pentru colonistul, la data de -. De asemenea, în aceeași perioadă, în același context al colonizării sale, și pentru același motiv al constatării colonizării, la data de - a fost întocmit și înscrisul intitulat "Declarațiune", în cuprinsul căruia se face referire la rubrica proprietăți urbane despre imobilele casă și teren în suprafață de 2502, ce au aparținut autorului recurentei.
A arătat recurenta că, față de înscrisurile invocate, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței bunurilor în patrimoniul autorului său la momentul strămutării. Astfel, instanța a constatat că potrivit Situației de avere imobiliară invocate de reclamantă, autorul acesteia a deținut în ia proprietățile pentru care a cerut despăgubiri în temeiul Legii 9/1998, și, în mod paradoxal și cu totul neîntemeiat reține ulterior că reclamanta nu a probat prin materialul probator că imobilele invocate au și existat la momentul verificării de către Comisia Mixtă romano-
A mai susținut recurenta că motivarea instanței potrivit cu care actele invocate de către reclamantă nu poartă mențiunea înregistrării de către Comisia mixtă româno-ă, apare ca neîntemeiată și, totodată, ca nelegală, întrucât bunurile abandonate figurează în documentele emise de chiar Comisia Mixtă româno-ă și nicăieri în cuprinsul Legii 9 /1998 și a Normelor sale metodologice de aplicare nu se face referire la condiția înregistrării bunurilor abandonate pentru care se solicită despăgubiri în evidențele Comisiei mixte româno -
Dimpotrivă, condițiile prevăzute potrivit dispozițiilor Legii 9/1998 și ale Normelor sale de aplicare sunt cele statuate în art.1 alin.1si art.5 din Lege și se referă, pe de o parte, la absența unei despăgubiri anterioare totale ori parțiale (caz în care se acordă despăgubiri numai pentru diferențe), iar pe de altă parte se referă la probarea averilor imobiliare pentru care se solicită despăgubiri prin înscrisuri.
Intimata pârâtă, prin întâmpinare,a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că autorul reclamantei nu figurează în tabelele eliberate de Ministerul afacerilor Externe și verificate de Comisia mixtă româno-ă, iar situația de avere imobilă rurală încheiată în anul 1942 nu constituie act doveditor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietățile aflate în mediul, întrucât autorul a beneficiat de prevederile art.5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietățile sale o perioadă de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la data apariției Decretului nr.513/1953 prin care s-a definitivat situația juridică a imobilelor din mediul ce nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor și care au făcut dovada existenței acestora cu acte autentice.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1990 pentru imobilul format din casă și teren în suprafață de 250 mp situat în, județul, imobil deținut în ia de autorul său. Imobilul a fost identificat prin declarațiunea din 12.09.1940 și situația de avere imobilă rurală din 13.12.1940.
Potrivit art.4 alin.5 din Anexa C la Tratat (Acordul privitor la schimbul de populațiune Română și ă), "Proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată."
Prin urmare, dacă proprietățile imobiliare rurale aparținând romanilor obligați sa părăsească teritoriile transferate iei deveneau, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, proprietatea statului chiar la momentul abandonării lor, pentru proprietățile imobiliare urbane s-a stabilit un alt regim juridic, astfel că acestea rămâneau în proprietatea privată a proprietarilor, fiind supuse legilor țării în care se aflau.
Acest drept de proprietate s-a menținut până în anii 1952-1953, când, potrivit Decretului nr.513/1953, statul a obținut dreptul de proprietate asupra bunurilor urbane situate pe teritoriul său, bunuri proprietatea persoanelor fizice sau juridice române care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte româno - e instituită în mai 1949.
În atare situație, înscrisurile prezentate de reclamantă, respectiv declarațiunea și situația de avere întocmită de Comisia mixtă româno - ă în anul 1940 nu sunt suficiente pentru a dovedi că la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului acesta se mai afla în patrimoniul autorului reclamantei. O astfel de dovadă trebuie să rezulte din listele - anexă la Tratatul d l Craiova întocmite ulterior anului 1940, respectiv de către Comisia Mixtă româno - ă instituită în anul 1949, și deținute de Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, dovadă pe care reclamanta nu a făcut-
Nefiind dovedit dreptul de proprietate al autorului la momentul preluării bunului de către statul, în mod corect cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr.9/1998 a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursuldeclarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul în C,-, -, Sc. A, Ap. 2, județ C, împotriva Sentinței civile nr.483 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea NaționalĂ pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul Pentru aplicarea legii 9/1998, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud. fond:
Red.dec.jud.
2 ex /16.02.2010
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
