Anulare act administrativ fiscal. Decizia 450/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 450/CA
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtSERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE LOCAL- cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - - - cu sediul în C, Port, împotriva sentinței civile nr.500/07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 26.10.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- - - a chemat în judecată pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Local C pentru anularea dispoziției nr.R-G 58594/06.08.2008, a deciziei de impunere G 51399/16.06.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 117.235,5 lei actualizată cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, se arată că prin nr.230/2005 au fost stabilite taxe și impozite locale.
Prin decizia civilă nr.98/2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a anulat în parte anexa 1.1 pcft.2 în ceea ce privește cota de impozitare stabilită de 1,5% cu consecința reducerii acesteia la 1% conform Codului fiscal.
Conform acestei hotărâri irevocabile, reclamanta a calculat și virat impozitul pe clădiri în cuantumul de 1%, achitat integral toate obligațiile de plată la bugetul local pe perioada 2002-2007.
În dovedirea acestui aspect invocă ordinele de plată și certificatul de atestare fiscală emise de pârât în 2007.
Decizia de impunere G 51399/2008 este nelegală întrucât pârâtul nu a aplicat decizia civilă nr.98/2006 a Curții de Apel Constanța, a invocat nr.547/2005 care a fost emisă pentru aplicarea indicelui de inflație la nr.230/2005.
La 14.08.2008 reprezentantul pârâtului le-a comunicat somația B -/11.08.2008 prin care i-a pus în vedere să achite suma de 117.235,5 lei reprezentând impozit pe clădiri, cheltuieli de executare, majorări de întârziere.
Pentru a evita blocarea conturilor societății, reclamanta a achitat întreaga sumă.
În dovedirea acțiunii depune copii de pe decizia civilă nr.98/2006 a Curții de Apel Constanța, decizia civilă nr.3979/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele fiscale contestate, ordine de plată prin care a achitat debitul.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.
Se arată că nr.230/2005 și nr.547/2005 au o existență independentă succesivă, cea de a doua abrogând implicit prima hotărâre.
nr.547/2005 prevede integral taxele și impozitele aferente anului 2006, nerezumându-se a se menționa actualizarea valorilor prevăzute în nr.230/2005.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv documentația aferentă actelor fiscale contestate și documentația aferentă nr.230/2005 și nr.547/2005.
Prin sentința civilă nr.500/07.05.2009, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Local; a dispus anularea Dispoziției R-G 58594/06.08.2008 emisă de Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Local C; a obligat pârâtul la plata sumei de 117.235,5 lei actualizată cu rata inflației începând din august 2008 până la plata efectivă; a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 4,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere G 51399/16.06.2008 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată la bugetul local în sumă de 110.182 lei reprezentând impozit pe clădiri și accesorii calculate la 13.06.2008, respectiv diferența de sumă între cota de 1,5% așa cum prevede nr.547/2006 și plata efectivă făcută de reclamantă, de 1%.
Inițial, prin nr.230/2005 s-au stabilit impozite și taxe pentru anul 2006, respectiv pe clădiri în cotă de 1,5%, calculată la valoarea de inventar a acesteia, însă această hotărâre a fost anulată prin sentința civilă nr.32/19.01.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.98/CA/05.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.32/2006, Consiliul Local Caa doptat HCL nr.547/2005, prin care a stabilit cota de impozitare pentru clădiri aparținând persoanelor fizice la 1,5%, pornind de la valori stabilite prin nr.230/2005, în funcție de inflație.
Taxa de 1,5% stabilită prin nr.547/2006 este nelegală, întrucât nu s-au avut în vedere disp.art.253 și nici decizia civilă nr.98/2006 a Curții de Apel Constanța, prin care s-a stabilit irevocabil că pentru impozitul pe clădiri nu se poate percepe un impozit de 1,5%.
de inflație stabilit prin HG797/2005 nu se aplică impozitului pe clădiri datorat de persoane juridice.
In atare condiții, instanța a apreciat că reclamanta a achitat impozitul pe clădiri în cuantumul legal de 1%.
Impotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, pentru următoarele motive:
nr.547/2005 a fost adoptată în termenul legal de 45 de zile de la apariția HG797/2005. Chiar prefectul a contestat această hotărâre, însă nu s-a mai soluționat constatându-se perimarea sa.
După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.32/19.01.2006, Consiliul local Caa doptat 547/2005, pentru aplicarea indicelui de inflație a 230/2005.
Instanța de judecată a reținut greșit că prin 547/2005 s-a aplicat doar indicele de inflație pentru 230/2005.
Deși instanța de fond nu a fost investită cu aprecierea legalității 547/2005, prin interpretarea pe care o dă situației de fapt lipsește de efect această hotărâre.
In consecință, atâta vreme cât există hotărârea nr.547/2005, fără ca aceasta să fie lipsită de efecte prin abrogare ori prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să o anuleze, C nu putea face abstracție de prevederile ei.
Intimata-reclamantă a solicitat, prin concluzii scrise, respingerea recursului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este întemeiat din următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. G 51399/16.06.2008, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată la bugetul local în sumă de 110.182 lei, reprezentând impozit pe clădiri și accesorii calculate la 13.06.2008.
Această obligație de plată a fost calculată în baza 547/2005 și reprezintă diferența dintre cota de 1,5% și 1% impozit pe clădiri datorat de persoanele juridice.
Prin 547/2005, Consiliul local Cas tabilit nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2006.
Această hotărâre a fost adoptată în baza HG797/2005.
Potrivit art.1 din actul normativ sus-menționat, s-au aprobat nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și pentru amenzile care se indexează anual pe baza ratei inflației, aplicabile în anul fiscal 2006.
Conform pct.3 al art.1, consiliile locale, Consiliul urmau să adopte hotărâri privind impozitele și taxele locale pentru anul fiscal 2006 în termen de 45 de zile lucrătoare de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României.
In speță, Consiliul Local Caa doptat hotărârea nr.547/2005, în termenul de 45 de zile prevăzut de actul normativ sus-menționat, respectiv la 23.09.2005, în condițiile în care HG797/2005 a fost publicat la 10.08.2005.
Chiar dacă 547/2005 menționează că aceasta a fost adoptată pentru aplicarea indicelui de inflație la.230/2005 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2006, hotărârea în sine nu face decât să stabilească noile taxe și impozite pentru anul 2006, fără nici o legătură cu 230/2005.
Mai mult decât atât, în preambulul hotărârii547/2005, nu se menționează ca bază de calcul al impozitului cea prevăzută în 230/2005.
Faptul că 230/2005 a fost anulată în ceea ce privește impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu are nici o relevanță asupra hotărârii nr.547/2005.
547/2005 nu a fost anulată și nu a fost abrogată, astfel că în dispozițiile privitoare la impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice, urmează a fi calculat în raport cu prevederile anexei 1.
In atare condiții, impozitul pe clădiri se calculează în raport cu dispozițiile 547/2005, organul fiscal efectuând un calcul corect prin actul fiscal contestat.
Intimata-pârâtă nu a înțeles să conteste 547/2005 și, mai mult decât atât, nu a invocat nici excepția de nelegalitate a prevederilor legate de impozitul pe clădiri, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004.
In lipsa unei hotărâri care să anuleze 547/2005 ori a unei soluții prin care se constată întemeiată excepția de nelegalitate a acelei dispoziții, aprecierile instanței de fond cu privire la încălcarea disp.art.253 Cod fiscal nu au legătură cu prezenta cauză.
In aceste condiții, susținerea recurentei potrivit căreia neaplicarea prevederilor 547/2005, este întemeiată.
Pentru considerentele sus-expuse, în baza art.322 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul și va modifica hotărârea recurată în sensul respingerii contestației și menținerii actului de impunere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtSERVICIUL PUBLIC DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE LOCAL- cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - - - cu sediul în C, Port, împotriva sentinței civile nr. 500/07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-
26.11.2009
Tehnored.-gref.
4ex./18.12.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu