Anulare act administrativ fiscal. Decizia 527/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 527/R-
Ședința publică din 16 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V,-, jud.V împotriva sentinței nr.239 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI și SRL, cu sediul în B, str.-, -2,.B,.2, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 9 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 4 mai 2007, reclamanta Bac hemat în judecată pe pârâtele Direcția -ă a Finanțelor Publice V și Administrația Finanțelor Publice B, pentru a se dispune anularea raportului de inspecție fiscală nr.60284 din 20 noiembrie 2006, a deciziei de impunere nr.370 din 22 noiembrie 2006 și a dispoziției nr.276 din 21 noiembrie 2006, în ceea ce privește datorat în cuantum de 52.856 lei.
În motivare s-a arătat că deși reclamanta nu s-a declarat ca plătitoare de ca urmare a depășirii plafonului de scutire, s-a comportat ca o adevărată plătitoare, în sensul că a depus în perioada ianuarie 2001-martie 2006, precum și în lunile iunie și septembrie 2006, deconturi, i-au fost încasate sumele și accesoriile aferente acestora.
La această situație s-a ajuns datorită culpei exclusive a pârâtei B care nu a verificat dacă există sau nu declarație de plătitor de, însă a încasat nelegal sumele achitate cu acest titlu, fără să observe că nu există nici înregistrarea literei "R" de la
În aceste condiții este greșită obligarea reclamantei care s-a comportat cu bună credință fără să prejudicieze bugetul de stat, să plătească deductibil ca și cum nu ar fi fost plătitor al acestei obligații fiscale.
Prin cererea formulată la 5 iunie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să conteste decizia nr.7 din 6 februarie 2007, a cărei anulare o solicită, susținând vinovăția B care nu și-a exercitat rolul de îndrumare și a încasat în mod nelegal deconturi de
Prin sentința nr.239/2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea și a anulat actele contestate pentru suma de 48.448 lei menținându-le pentru 4.408 lei. Pârâta a fost obligată la 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că organele de inspecție au constatat că reclamanta s-a comportat începând cu luna mai 1999 ca plătitoare de și în mod greșit organul fiscal a primit și a înregistrat deconturile de fără a atrage atenția asupra inexistenței declarației la care obliga legea, nerealizând o îndrumare a contribuabililor și ignorând rolul activ pe care se impunea să-l aibă.
În aceste condiții, așa cum a reținut și expertul contabil, -ul suplimentar în sumă de 51.262.351 lei nu este datorat de către petentă, concluzie susținută de faptul că era îndreptățită să colecteze, întrucât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.
Nici -ul suplimentar calculat nu este datorat de vreme ce au fost primite și înregistrate deconturile depuse, iar suma de 2.794.118 lei neînregistrată ca al monetarului, nu este datorată pentru că acest monetar a fost completat în mod eronat, nefiind nevoie să fie înregistrat în contabilitate.
Este datorată însă suma de 1.625.036 lei reprezentând TVA pentru anumite bonuri fiscale de aprovizionare carburanți auto, pe care nu sunt înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs V, criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în mod expres de lege ca la depășirea plafonului legal să formuleze declarație pentru a fi luată în evidență ca plătitor de taxă pe valoare adăugată. În absența unei astfel de declarații, nu se poate beneficia de facilitatea plătitorului, iar interpretarea pe care instanța o dă dispozițiilor art.7 din Codul d e procedură fiscală este greșită;
- dreptul de deducere nu poate fi exercitat decât de persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de și aceasta în condițiile expres prevăzute de actele normative speciale;
- raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, de altfel inutil soluționării pricinii, în care se punea problema pronunțării asupra unei chestiuni de drept, nu a răspuns obiectivelor fixate de instanță.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Soluționarea prezentei pricini se impune a fi făcută cu observarea în principal a aspectelor contestate de către reclamant atât în acțiunea cu care a investit instanța, cât și în contestația adresată organelor fiscale (fila 23) cele două având, de altfel, un conținut aproape identic.
În esență susținerea reclamantului-intimat este aceea că aplicarea dispozițiilor legale privind taxa pe valoare adăugată trebuie să se facă ținându-se seama de faptul că în perioada ianuarie 2001-martie 2006 a plătit deși nu se înregistrase la categoria persoanelor impozabile cu această datorie fiscală, ceea ce constituie, în mare măsură, un aspect de vinovăție a
Nicăieri în conținutul celor două sesizări nu se contestă modul de calcul al cheltuielilor fiscale reținute ca fiind datorate de către agentul economic prin raportul de inspecție, așa încât erau total lipsite de suport obiectivele fixate pentru raportul de expertiză (fila 77), obiective încuviințate în mare parte de către instanță în ședința din 4 septembrie 2007.
Așa cum de altfel se susține în recurs, în cadrul procesual constituit, raportul de expertiză contabilă reprezintă o probă inutilă. Singurul aspect contestat era - nu întinderea obligațiilor - ci dreptul pe care îl are sau nu agentul economic, neînregistrat ca plătitor de dar care în fapt face astfel de plăți.
Dreptul pretins este acela de deducere, drept recunoscut în art.18 din nr.OUG17/2000, în art.23 din Legea nr.345/2002 și în art.145 și urm. din Codul fiscal.
Toate dispozițiile legale precitate condiționează dreptul de deducere de înregistrare a agentului economic ca plătitor de
Atâta vreme cât comerciantul nu s-a înregistrat ca având calitatea de persoană impozabilă - plătitoare de, acesta nu poate să exercite dreptul de deducere.
Este total lipsit de relevanță sub aspectul dreptului de deducere, faptul că i-au fost primite plăți din această categorie fiscală, atâta vreme cât nu s-a depus o cerere de înregistrare ca plătitor de
Rolul activ pe care trebuie să-l exercite organele fiscale nu trebuie transformat într-o obligație de îndrumare a activității agenților economici, în sensul de consiliere a acestora. Nu se poate admite ca sancțiunea pentru neformularea unei cereri de către agentul economic, singurul în sarcina căruia este stabilită de către legiuitor obligația, să fie transferată în patrimoniul organului fiscal a cărei atribuție principală sub acest aspect este aceea de a primi și înregistra solicitarea formulată.
Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a beneficia de dreptul de deducere, potrivit reglementărilor în vigoare în perioada 2001-2006, prima cerință care trebuia îndeplinită de către agentul economic era aceea de a-și dovedi calitatea de persoană înregistrată ca plătitor de
În absența unei astfel de înregistrări singura statuare care se impune este aceea că dreptul de deducere nu poate fi acordat.
Față de această concluzie și observând că nu s-au contestat calculele și întinderea obligațiilor stabilite de organele fiscale urmează a se reține că începând cu ianuarie 2001 și până în august 2006, reclamanta - intimată datora în sumă de 63.044 lei din care achitase suma de 29.387 lei, rămânând de plătit 33.657 lei, sumă compusă din din evidență de 2.509 lei și debit suplimentar de 31.848 lei (fila 37). La suma de 33.657 lei se calculează accesoriile reprezentând penalități și dobânzi plus majorări (fila 47), ajungând la un total de 52.856 lei.
Aceste calcule sunt determinate, pe de o parte, de raționamentul mai sus exprimat potrivit căruia agentul economic nu era îndreptățit să deducă, așa încât deducerile operate nu pot fi avute în vedere la calculul obligației fiscale, iar pe de altă parte, se impune a fi achitată diferența de calculată de organul de control și plătită numai în parte de agentul economic.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este fondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi admis, iar în fond modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.239 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI și SRL.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./9.06.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:Gh.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
