Anulare act administrativ fiscal. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 527/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâtul Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 317/CA din 14.04.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 octombrie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 317/CA din 14 aprilie 2009, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă cererea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtul Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, pe care l-a obligat să înmatriculeze autoturismul marca Renault tipul Laguna, având numărul de identificare VF 1B56TKE-, fără dovada plății taxei de poluare pentru autovehicule, instituită de nr.OUG 50/2008, cu respectarea celorlalte condiții legale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâți, solicitând obligarea acestora la înmatricularea autoturismului proprietatea sa, fără plata taxei pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008, în considerarea drepturilor sale de cetățean european.
Apreciind că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I nu are atribuții privind înmatricularea autovehiculelor, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictor cu aceasta, ca fiind una introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictor cu cel de al doilea pârât, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat, la data de 15.09.2008, un autoturism marca Renault, ce fusese înmatriculat inițial în a Germaniei, la data de 30.10.1997 și că, prin adresa nr. 41710/12.03.2009, pârâtul a răspuns solicitării reclamantului de a se înmatricula autoturismul fără plata taxei de poluare, în sensul că regimul taxei de poluare pentru autovehicolele este reglementat de nr.OUG 50/2008, act normativ în care sunt prevăzute în mod expres situațiile în care nu se datorează taxa menționată, și că situația prezentată de reclamant nu se regăsește printre aceste prevederi.
Reținând că reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că aceasta a fost finalizată printr-un refuz din partea pârâtului, prima instanță a apreciat că problema de drept care se ridică în prezenta cauză este dacă legislația internă care reglementează taxa pe poluare este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Constatând că autoturismul reclamantului nu intră în categoria vehiculelor exceptate de la plata taxei pe poluare, prima instanță a reținut că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele din afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand, concluzionându-se că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară și că ea se calculează de autoritatea fiscală competentă.
Pentru a interpreta corect actul normativ menționat și pentru a identifica intenția legiuitorului, prima instanță arată că a examinat expunerea de motive care însoțește proiectul de lege pentru aprobarea nr.OUG 50/2008, în cuprinsul căreia se menționează că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu o vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului lor foarte mic și că, în atare situație, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect - poluatorul plătește - că aibă un efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru al Comunității Europene.
Raportându-se și la prevederile nr.OUG 208/2008 și nr.OUG 218/2008, prima instanță a apreciat că, prin aceste reglementări, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, constatându-se că, deși s-a revenit la cuantumul mai mic al taxei pe poluare, diferența de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi se menține.
Reținând că art. 90 par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene impune asigurarea liberei circulații a mărfurilor și că acesta interzice "taxe cu efect echivalent" care, deși nu poartă eticheta oficială a taxelor vamale, cu același efect de constrângere asupra comerțului, prima instanță a apreciat că eventualele restricții nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau de restrângere deghizată a comerțului între statele membre, aplicarea regulei rațiunii prevăzută de art. 36 din Tratat, netrebuind să excludă de pe piața internă produsele provenind din alte state membre ale Comunității.
Constatând că organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente, în mod direct, dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dreptul național, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare la statul român asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității de dinainte de aderare; evocându-se, totodată, și jurisprudența Curții de Justiție Europene, care a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu poate să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Analizând dispozițiile nr.OUG 50/2008, prima instanță a mai constatat că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre ale, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar că se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru al dacă este înmatriculat pentru prima dată în România și că, reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează, sau este destinată să diminueze, introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat; cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Considerând că, urmare adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă, precum și intenția de a proteja astfel producția internă și că aplicarea principiului " poluatorul plătește" presupunea stabilirea unor reguli cu caracter general în această materie, aplicabile uniform tuturor celor care, prin activitatea lor, produc pagube mediului înconjurător, precum și instituirea obligației de plată a acestei taxe în sarcina tuturor celor care poluează, prima instanță a apreciat că prin nr.OUG 50/2008 se creează o discriminare, prin legarea de către legiuitor a plății taxei pe poluare de faptul înmatriculării, efectul imediat și evident al acestei reglementări fiind acela al restrângerii numărului de autoturisme second-hand achiziționate din alte state ale și încurajarea populației să cumpere mașini second-hand deja înmatriculate în România sau mașini noi, discriminare ce se menține și în ceea ce privește cuantumul taxei, fapt considerat ca fiind contrar art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, considerente pentru care s-a apreciat că taxa instituită prin nr.OUG 50/2008 reprezintă o taxă deghizată cu efect echivalent, ea neputând fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită de art. 90 paragraf I din Tratat și neintrând nici sub incidența regulei reglementate de art. 30, drept pentru care cererea a fost admisă, iar pârâtul obligat să înmatriculeze autoturismul fără dovada plății taxei pe poluare.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că, în raport de reglementările în vigoare, nu are posibilitatea de a efectua înmatricularea autovehiculului fără ca solicitantul să facă dovada, printre altele, a plății taxei pe poluare și că, în atare situație, nu se putea reține existența unui refuz nejustificat de înmatriculare, problema aplicării dispozițiilor nr.OUG 50/2008 putând fi ridicată doar în raport cu autoritățile cu competențe în domeniu, respectiv cu Ministerul Finanțelor Publice din cadrul Guvernului României, cauza soluționându-se fără a se analiza și punctul de vedere al organului central al administrației de stat menționat.
Intimatul -, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, apreciind că prin intermediul acestuia se tinde spre obstrucționarea dreptului recunoscut lui de către instanța de fond.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat, la rândul său, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind că în mod corect s-a reținut lipsa calității sale procesuale pasive.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că pârâtul serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Vehicule Iaf ost chemat în judecată pentru a fi obligat "la înmatricularea autoturismului fără plata taxei speciale".
Cererea, contrar celor reținute de prima instanță în considerentele sentinței atacate,a fost formulată, în ceea ce privește pe pârâtul-recurent, cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul confirmând, astfel precum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2009, că adresa nr. 41710 din 12 martie 2009 privește o cerere ce a fost adresată Instituției Prefectului Județului I după data înregistrării acțiunii introductive, respectiv după data de 28.01.2009.
În atare condiții, sesizarea ulterioară datei promovării acțiunii nu era de natură a suplini lipsa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, obligație legală a cărei neîndeplinire constituia un fine de neprimire a acțiunii.
Pe de altă parte, în exercitarea controlului de legalitate a pretinsului refuz nejustificat de soluționare a cererii de înmatriculare, prima instanță era obligată să se raporteze, în primul rând și cu precădere, la sfera atribuțiunilor date în competența pârâtului-recurent, a căror exercitare să și limitele răspunderii instituției publice, în raport cu beneficiarii serviciului public respectiv.
Cercetarea conținutului raportului juridic născut între cetățean și o autoritate publică nu
se poate realiza decât plecându-se de la obligațiile pe care instituția publică le are față de beneficiarul serviciului public, neputându-se vorbi de un refuz de soluționare a unei cereri decât în măsura în care un atare fapt ar fi rezultatul unei încălcări a atribuțiilor prestabilite sau a unui abuz de drept.
Or, din această perspectivă, Curtea constată că activitatea instituției pârâte este reglementată prin Ordinul nr. 1501 din 13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, emis de Ministerul Administrației și Internelor și că, potrivit acestei reglementări, înmatricularea permanentă se putea efectua doar pe baza documentelor enumerate la art. 7, printre care figura, la lit. j), "dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, începând cu data de 1 ianuarie 2007".
Din conținutul normei de lucru citate nu rezultă că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule are vreo competență în domeniul calculării, ori a încasării taxelor fiscale, indiferent care ar fi denumirea sau natura acestora, și, prin urmare, singurul fapt de care are a răspunde respectiva structură administrativă este acela de a verifica dacă la documentația ce i se prezintă există sau nu dovada privitoare la plata taxelor stabilite potrivit legii.
Nu se poate vorbi de un refuz de soluționare a cererii și implicit de o răspundere administrativă a serviciului public, atunci când în discuție se aduc chestiuni ce exced sferei atribuțiilor instituției publice respective, precum sunt ele decurgând din aplicarea nr.OUG 50/2008, în condițiile în care nu s-a stabilit, urmându-se procedura legală, dacă reclamantul datora sau nu respectiva taxă, în ce cuantum și cine era beneficiarul ei, iar instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor de stabilire a taxei prevăzute de nr.OUG 50/2008 fără ca acest lucru să-i fi fost solicitat de reclamant prin cererea introductivă și fără a se fi parcurs procedura legală consacrată de nr.HG 686/2008 pentru cazul contestării taxei de poluare.
Chiar dacă recurentul este parte a administrației de stat și îi revine obligația de înmatriculare, răspunderea sa nu poate fi angajată pentru faptele altor autorități, ori a statului însuși, chiar și în ipoteza în care s-ar aduce în discuție nerespectarea de către legislația națională a normelor comunitare, instanța neputând suplini deficiențele de redactare a acțiunii, ori nechemarea în judecată a persoanelor care au a răspunde pentru eventuala încălcare a Tratatului Comunității Europene, verificarea incidenței situațiilor reglementate de art. 1 din Legea nr. 554/2004 trebuind să se facă în mod strict în funcție de raportul juridic născut între structura administrativă chemată în judecată și persoana ce se consideră vătămată prin pretinsa nesoluționare a cererii.
Ca atare, constatând că cererea de chemare în judecată a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule nu îndeplinea condițiile de admisibilitate cerute de art. 7 din Legea nr. 544/2004, la data sesizării instanței, și că nu se putea reține că s-a refuzat în mod nejustificat soluționarea cererii de înmatriculare, atâta timp cât pârâtul-recurent nu avea decât rolul pur formal de a primi dovada ce atestă plata taxelor prevăzute de lege pentru efectuarea operațiunilor de înmatriculare, neavând nici o atribuțiune în ceea ce privește stabilirea, calcularea și perceperea acestor taxe, Curtea consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii, angajându-se fără temei răspunderea pârâtului pentru fapte străine activității ce o desfășoară, motive pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, va respinge cererea formulată de reclamant în contradictor cu Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
Faptul respingerii acțiunii față de pârâta Instituția Prefectului Județului I, ca și rămânerea irevocabilă, prin nerecurare, a sentinței nr. 317/CA din 14 aprilie 2009 în partea ce privește pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, nu semnifică însă că reclamantul a pierdut dreptul de a formula o nouă cerere, în cadrul căreia să solicite înmatricularea autoturismului achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, dar numai după ce se va pretinde, în raport cu autoritatea administrativă competentă, să se verifice dacă legislația națională privind sistemul de taxe pentru autovehicule este sau nu în concordanță cu normele de drept comunitare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâta Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicole împotriva sentinței civile nr. 317/CA/ din 14 aprilie 2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge cererea formulată de reclamantul -, în contradictor cu pârâta Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
- cu opinie separată -
Opinie separată
În prezenta cauză obiectul acțiunii inițiale îl formează refuzul nejustificat al Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor I de a înmatricula, fără plata taxei de poluare instituită de Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 50/2008 și nr. 208/2008, autoturismul pe care reclamantul l-a cumpărat, la mâna a doua, din Germania, în septembrie 2008.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 5 din Lega nr. 554/2004, în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. 2 și la art. 4 din lege nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În art. 2 alin. 2 din același act normativ se prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă clar că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică prin refuzul nejustificat de rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, nefiind ținută să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru că această procedură nu este impusă în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea autorității administrative ori pe refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.
În practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2305/03.05.2007, s-a statuat că obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este imperativă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, iar nu în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori al tăcerii autorității publice.
În aceste condiții, se constată că nu există prevederi legale în temeiul cărora să se poate reține că reclamantul avea îndatorirea de a urma procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește fondul cauzei, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate.
Așadar, competența de soluționare a cererilor de înmatriculare a vehiculelor revine serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Acționând în temeiul legii, în regim de putere publică, aceste servicii sunt răspunzătoare de modul în care realizează activitățile ce intră în sfera lor de competență, iar persoanele vătămate prin acțiunile sau inacțiunile serviciilor amintite anterior au posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime.
În prezenta speță, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ criticând conduita Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor I constând în refuzul de a-i înmatricula autoturismul fără dovada plății taxei de poluare.
Reclamantul nu a criticat în cadrul acestui litigiu faptul că i s-ar fi stabilit, calculat ori încasat greșit taxa de poluare cu ocazia soluționării cererii sale de înmatriculare a unui autoturism, ci a susținut că în mod nejustificat i s-a pretins de către Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor I să prezinte dovada plății taxei de poluare în vederea realizării înmatriculării.
Prin urmare, în cauză se pune problema răspunderii juridice a Serviciului public comunitar, regim permise și înmatriculare a vehiculelor I pentru conduita sa constând în împrejurarea că a condiționat înmatricularea autoturismului de prezentarea dovezii de plată a taxei de poluare, nu în faptul că ar fi stabilit, calculat ori încasat greșit taxa de poluare.
Condiția amintită anterior este însă impusă de art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, potrivit căruia înmatricularea permanentă a autovehiculelor se poate efectua pe baza unor documente printre care se află și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.
În această situație, instanța era datoare să observe că textul de lege indicat mai sus impune serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor o conduită care, împiedicând înmatricularea mașinilor importate, constituie o restricție nenecesară și nepotrivită liberei circulații a mașinilor la mâna a doua, încălcând principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene.
Având în vedere că prevederea legală sus indicată este cea care a determinat o practică administrativă ce are ca efect obstacularea circulației mărfurilor între statele comunitare, practică incompatibilă cu principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene, instanța de judecată este datoare, în baza principiului priorității dreptului comunitar, să o lase neaplicată și să aplice direct dreptul comunitar, fără a trebui să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acestei prevederi pe cale legislativă sau prin altă procedură de drept constituțional și fără a aștepta să se verifice, prin parcurgerea altor proceduri, dacă taxa este sau nu este datorată, în ce cuantum și care este beneficiarul ei.
Constatând, deci că dispozițiile art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administrației și Internelor, au o consecință negativă directă asupra dreptului reclamantului, contrară dreptului comunitar, era indispensabil ca acestea să fie înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.
Judecător
-- -
Grefier
Red.,
Tehnored.,
2 ex.
22.10.2009
Tribunalul Iași -
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
