Anulare act administrativ fiscal. Decizia 5296/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5296
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
GREFIER -- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței numărul 1329 din data de 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice D.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta reclamant - SRL, lipsind intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către, după care,
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Avocat pentru recurenta reclamant - SRL, solicită
admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, anularea actelor de control, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1329 din data de 09.07.2009, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 24.07.2008, reclamanta - SRL chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și D, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care va pronunța să anuleze Decizia de impunere 118/20.02.2007, Raportul de Inspecție fiscală nr. 1087/20.02.2007 și Decizia 112/18.10.2007.
În motivare, reclamanta arată că obiectul acțiunii îl constituie suma de 25048 lei reprezentând obligații stabilite suplimentar, respectiv TVA.
Arată că, în fapt, organele fiscale, în urma controlului efectuat la sediul societății au stabilit că aceasta nu are dreptul deducerilor TVA aferent achizițiilor, omițând faptul că societatea este plătitor de TVA cu regim mixt, iar potrivit art. 147 al. 1 din legea 571/2003 cu modificările ulterioare,orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA, care realizează sau urmează să realizeze atât operațiuni care dau drept de deducere,cât și operațiuni care nu dau drept de deducere, este denumită plătitoare de TVA cu regim mixt.
De asemenea, arată că organele de control nu au luat în considerare faptul că în momentul achiziționării bunului,respectiv a autoturismului marca Mercedez Benz,contribuabilul cunoștea destinația acestuia,societatea urmând să desfășoare operațiuni impozabile taxabile, în conformitate cu art. 126 al. 4 lit din Legea 571/2003 și anume organizarea de ceremonii,activitatea principală a societății fiind "Restaurante",activitate pe care urmează să desfășoare.
Totodată,consideră că organele de control au procedat eronat la încadrarea operațiunilor la art.147 al.5 din Legea 571/2003,aplicând pro-rata pentru anul 2005 și considerând dedusă nejustificat și nelegal suma de 38244 lei TVA.
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie, se reține că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, reclamanta contestă suma de 25048 lei, reprezentând TVA neadmisă la rambursare, stabilită prin decizia nr.118/20.02.2007.
Obiectul cauzei îl constituie faptul dacă această sumă (25048 lei), reprezentând TVA stabilită suplimentar de către instanță, este legal datorată.
Contestatoarea a fost verificată de DGFP D, în vederea rambursării sumei negative de TVA.
Prin decizia nr. 112/18.10.2007, emisă în soluționarea contestației administrative, se reține că, în mod corect s-a reținut prin raportul de inspecție fiscală, că societatea a dedus nejustificat și nelegal TVA, în sumă totală de 38.244 lei din care 21.080 lei în 2004, 7646 lei în 2005 și 9.518 lei în 2006.
Din evidența contabilă la 31.12.2006 rezultă că societatea a înregistrat TVA de recuperat în sumă de 29.703 lei, sumă ce corespunde cu cea solicitată la rambursare, însă organul de control a stabilit TVA respinsă la rambursare în sumă de 25.048 lei și TVA de rambursare de 4.655 lei.
Se reține că, potrivit raportului de inspecție fiscală nr. 1087/20.02.2007, în anii 2004-2006 societatea a realizat numai operațiuni de închiriere de bunuri imobile, operațiuni scutite de TVA.
În mod corect a stabilit organul de soluționare a contestației că societatea nu a prezentat notificarea pentru aplicarea regimului normal de taxare, prevăzută de pct. 38 al. 3 din HG 44/2004 - privind normele de aplicare a Codului fiscal.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, societatea avea obligația de a notifica organul fiscal opțiunea pentru aplicarea regimului normal de taxare, având în vedere că potrivit art. 141 al. 2 lit. e și al. 3 din Legea 571/2003 operațiunea de închiriere este scutită de taxă.
Instanța mai reține că, potrivit art. 126 al. 9 din lege, operațiunile impozabile" pot fi operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxă și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții ", astfel că societatea, în anii 2004-2006, a realizat exclusiv operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere, ca atare nu are dreptul de a deduce TVA înregistrată în această perioadă.
Totodată, instanța mai reține că, pentru anul 2005, societatea a dedus în mod nelegal TVA în sumă de 7646 lei, întrucât nu a respectat prev. art. 147 al. 1 și al. 5 din Legea 571/2003, în sensul că TVA se deduce pe bază de pro-rata, iar societatea a dedus integral TVA aferentă achizițiilor efectuate în sumă de 9.502 lei, aceasta având dreptul să deducă numai suma de 1856 lei.
Se reține, astfel, că societatea a realizat venituri din operațiuni scutite fără drept de deducere în sumă de 97.472 lei și venituri din operațiuni care au drept de deducere în sumă de 19.034 lei.
În cauză, la cererea reclamantei, instanța a admis și dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare, cu obiectivele:
1)să se verifice dacă reclamanta avea dreptul de deducere a TVA provenită din contractul de leasing nr.3278/1-001/04.03.2005, încheiat cu Leasing;
2)să se stabilească dacă pentru a avea acest drept de deducere, era suficient, ca la momentul achiziționării bunului, contribuabilul să cunoască destinația acestuia, respectiv să deruleze operațiuni impozabile taxabile și dacă din actele contabile rezultă că societatea făcuse investiții într-un restaurant ce urma să fie deschis.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert și depus la data de 26.05.2009.
Cu privire la obiectivul nr. 1, expertul concluzionează că "nu se poate pronunța asupra deductibilității integrale sau parțiale a taxei, la momentul realizării inspecției fiscale ".
În acest sens, expertul arată că, de fapt, condiția înregistrării achizițiilor într-un jurnal de cumpărări separat fiind îndeplinită, societatea avea dreptul să își deducă TVA aferentă acestora, cu mențiunea că legiuitorul nu a stabilit o perioadă până la care societatea este obligată să realizeze operațiunile impozabile aferente achiziției respective.
Instanța reține că, față de dispozițiile legale incidente, concluzia expertului este eronată.
Astfel, din balanțele de verificare, rezultă că în anii 2004-2006 societatea a realizat numai operațiuni de închiriere bunuri imobile, scutite de TVA, fără drept de deducere, conform art. 141 al. 2 lit. K din Legea 571/2003.
Concret, societatea nu deține și nu a prezentat notificarea pentru aplicarea regimului normal de taxare prev. la pct. 42 al. 3 din HG44/2004, astfel că acesta nu a optat pentru taxarea acestor operațiuni, activitatea de închiriere fiind scutită de TVA fără drept de deducere.
Totodată, conform art. 126 al. 4 lit. c din Legea 571/2003, pentru operațiunile scutite fără drept de deducere, nu se datorează TVA și nu este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile achiziționate.
Cu privire la obiectivul nr. 2, expertul arată că în luna iulie 2007, după realizarea inspecției fiscale, societatea investise în achiziționarea unui spațiu cu destinația de restaurant, însă această investiție nu a fost generatoare de venituri taxabile ( până la finalizarea expertizei), iar pentru a avea drept de deducere a TVA în momentul achiziției bunului(art. 147 al. 3 din Codul Fiscal ), era suficientă cunoașterea destinației sale.
Instanța, față de această concluzie și raportat la starea reală de fapt, cât și a dispozițiilor legale incidente, constată că punctul de vedere al expertului este, de asemenea, eronat, întrucât nu este suficientă cunoașterea destinației bunului achiziționat, în condițiile în care investiția nici nu a fost generatoare de venituri taxabile.
Cum în anii 2004-2006 societatea a realizat exclusiv operațiuni scutite de TVA, fără drept de deducere, aceasta nu are dreptul să deducă TVA înregistrată în această perioadă, astfel că și această concluzie a expertului este înlăturată de către instanță, ca fiind eronată.
Astfel, chiar dacă în speță ar fi aplicabile dispoz. art. 147 al. 1 din Legea 571/2003, potrivit al. 5 al acestui articol, taxa deductibilă aferentă acestor achiziții se deduce pe bază de pro-rata, iar societatea nu a respectat aceste prevederi legale și a dedus integral TVA aferentă.
În consecință, față de cele arătate mai sus, se constată că societatea datorează TVA suplimentar în sumă de 25048 lei, stabilită de organul de control, astfel că se vor menține, ca legale, actele administrative fiscale atacate iar acțiunea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, în termen și motivat, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin motivele de recurs încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. Pr. Civ. s-a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
În concepția recurentului-reclamant instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale și a înlăturat concluziile expertizei contabile, care erau corecte.
S-a susținut că, atât timp cât societatea a evidențiat achiziția într-un jurnal de cumpărări separat și ulterior controlului a efectuat operațiuni impozabile folosind bunul achiziționat în sistem de leasing, implicit exista și drept de deducere. Cum legiuitorul nu a stabilit perioada la care societatea este obligată să realizeze operațiuni impozabile aferente achiziției respective, concluzia este că societatea, chiar dacă a realizat și ulterior astfel de venituri avea drept de deducere.
Totodată s-a susținut că, era suficient a se cunoaște la momentul achiziției ce destinație va avea bunul respectiv. Așa cum rezultă din actele depuse societatea începând cu iunie 2007 investit în achiziționarea unui spațiu pe care 1-a amenajat ca și restaurant și evident că amenajarea acestuia a necesitat o anumită perioadă de timp, în care nu s-au desfășurat operațiuni taxabile, însă imediat după finalizarea acestuia s-au obținut astfel de venituri din exploatarea bunurilor achiziționate, inclusiv din folosirea mașinii achiziționate prin contractul de leasing nr. 3278/-1-001/04.03.2005 încheiat cu societatea de leasing Leasing SA.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Dreptul de deducere a TVA aferent achizițiilor pentru persoanele plătitoare de TVA cu regim mixt, cum este cazul recurentei-reclamante, este reglementat în mod exhaustiv de prevederile art. 147 alin. 1-16 din Codul Fiscal și punctul 50 alin. 1-7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Fără a mai relua conținutul dispozițiilor legale incidente Curtea reține că pentru a beneficia de acest drept, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume evidențierea achiziției într-un jurnal de cumpărări separat, cunoașterea destinației bunului achiziționat, obligația de a notifica organului fiscal opțiunea pentru aplicarea regimului normal de taxare și condiția esențială, aceea de a desfășura operațiuni taxabile.
Ori, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză bunul pentru care recurenta-reclamantă a exercitat dreptul de deducere integral a fost achiziționat la 04.03.2005, iar în perioada supusă controlului, respectiv 2004-2007 aceasta nu a desfășurat operațiuni taxabile, ci doar ulterior.
În aceste condiții recurenta-reclamantă nu poate beneficia de dreptul de deducere pentru perioada supusă controlului.
Cu privire la susținerea potrivit căreia legiuitorul nu a stabilit o perioadă de timp referitoare la, obligația de a realiza operațiuni impozabile aferente achiziției respective, trebuie precizat că recurenta-reclamantă este în eroare deoarece în alineatul 7-13 se arată că, perioada este cea a anului în care ia naștere dreptul la deducere, iar la finele acestuia se fac eventualele ajustări.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Proc.Civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței numărul 1329 din data de 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice D.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Jud.
Jud.fond.Gh.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
