Anulare act administrativ fiscal. Decizia 533/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 533
Ședința publică de la 25.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.482 pronunțată la data de 09.02.2009 de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 29095/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - reclamant - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului - reclamant precizează că temeiul de drept al cererii de recurs îl constituie dispozițiile art. 304 pct.9 pr.civ. Precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință repunerea în termenul legal pentru solicitarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003. Prezintă instanței și originalul fotografiei de care a făcut vorbire și în acțiunea de fond, precizând totodată că bunicul recurentului - reclamant - - a decedat în anul 1965, iar partea nu a avut cunoștință de existența proprietății bunicilor săi, situată în, str. - - nr. 34.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prinsentința civilă nr.482/09.02.2009,Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată și formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.
Pentrua pronunța această soluție, prima instanță areținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII nr.290/2003, a solicitatrepunerea în termen, pentru solicitarea despăgubirilor prev. de Legea nr.290/2003.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la 12.07.2008, a găsit o fotografie a bunicilor săi, iar pe verso scris "casa noastră din, Str. -. losif nr.34", realizând la acel moment că bunicii săi au avut în proprietate un bun ce intră sub incidența Legii nr.290/2003.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, pr.civ.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, având în vedere că, în conformitate cu art.5 din Legea nr.290/2003, cererea trebuia depusă până la 1.05.2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: Cu privire laexcepția inadmisibilității, tribunalul a considerat că este neîntemeiată șiarespins-o,având în vedere că aspectele invocate de către pârâtă în susținerea excepției țin de fondul cererii de repunere în termen, iar nu de admisibilitatea acesteia.
Pe fondul cererii de repunere în termen, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul nu a invocat nici o cauză care l-ar fi împiedicat să formuleze cererea în termenul legal.
S-a mai motivat că necunoașterea de către reclamant a faptului că bunicii săi ar fi abandonat în un imobil nu poate fi interpretată ca o împrejurare mai presus de voința sa. Faptul că reclamantul nu a avut niște relații de familia strânse cu bunicii săi, astfel încât să cunoască dacă aceștia au abandonat vreun imobil în, nu este o împrejurare mai presus de voința părții în sensul art.103 pr.civ. ci o împrejurare ce ține chiar de voința acestuia.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea dedusă judecății ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs recurentul, care, deși nu a invocat pentru care motive de casare sau modificare a înțeles să critice hotărârea pronunțată, a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică solicitând, în conformitate cu dispozițiile art.299-312 alin.3 și 316 din Codul d e procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și repunerea în termen pentru solicitarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr.290/2003.
În argumentarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de fond s-a limitat la o motivare superficială, în sensul că, necunoașterea de către recurent a faptului că bunicii săi ar fi abandonat un imobil în nu poate fi interpretat ca fiind o împrejurare mai presus de voința sa, că în realitate nu a dat dovadă de neglijență, însă în momentul în care a vândut imobilul din, jud. B, a aflat din acea fotografie a familiei, că exista posibilitatea să aibă o casă în Republica
S-a mai arătat de către recurent că, în 1987 plecat în, unde avea rude și că nu s-a mai întors în România, că după Revoluția din 1989 s-a stabilit la iar legăturile cu România au fost pur întâmplătoare.
S-a mai susținut că în data de 09.07.2008, în urma vânzării unei proprietăți pe care o deținea în, jud. B, a găsit o fotografie a bunicilor, iar după îndepărtarea ramei a citit pe verso-ul fotografiei însemnarea "casa noastră" din, str. - - nr.34", situație în care, la data de 24.07.2008, s-a adresat cu o cerere, în temeiul Legii nr.290/2003.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimata-pârâtă Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a depus întâmpinare, prin care a solicitat în esență, respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței pronunțată ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041din Cod procedură civilă, Curtea constată că Tribunalul a făcut o legală și temeinică interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, situație în care, recursul formulat urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispozițiilor art.103 alin.1 din Cod procedură civilă "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legalatrage decăderea, afară de cazul cândlegea dispune altfelsau cândpartea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Totodată, potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.290/2003, așa cum a fost modificată și completată, "persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii până la data de1 mai 2007, - în temeiul art.6 din Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 07.09.1940, republicată".
Așa fiind termenul instituit prin art.5 din Legea nr.250/2003 este aplicabil tuturor cetățenilor români care au părăsit de Nord și ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10.02.1947 și este un termen de decădere, iar pentru ca partea să poată fi repusă în acest termen trebuie să dovedească o împrejurare care să fi fost mai presus de voința sa și care să o fi împiedicat, să-și exercite dreptul în termenul prevăzut de legiuitor.
Or, în cauza de față, partea nu a făcut dovada unei astfel de împrejurări pentru a putea fi repusă în termenul prevăzut de art.5 din Legea nr.290/2003.
Astfel, este adevărat că, în perioada 1987 (când recurentul a părăsit teritoriul României) și până în 1990, când regimul comunist a luat sfârșit, recurentul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a întreține legăturile cu familia/rudele/cunoscuții - în sensul larg al cuvântului - și nu ar fi putut avea cunoștință de existența vreunui imobil deținut de bunicii săi în, însă această imposibilitate/împrejurare nu a mai existat după 1990, când regimul comunist a luat sfârșit, iar recurentul, dacă dorea, putea să reia legăturile cu rudele și cu cei din țară, așa cum a făcut-o și în 2008, când și-a vândut proprietatea din, jud.
Neprocedând astfel, Curtea nu poate reține că recurentul s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voința sa, care să-l fi pus în imposibilitatea de a fi cunoscut proprietățile deținute de bunicii săi, pentru că așa cum a cunoscut de cea din jud. B, tot așa putea să afle și de cea din, raționamentul fiind același.
În consecință, pentru motivele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge ca atare recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.482 pronunțată la data de 09.02.2009 de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 29095/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact.
2 ex./17.03.2010
- S9-
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura
