Anulare act administrativ fiscal. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 54/

Ședința publică de la 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - -

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de contestatoarea la sediul G, Prelungirea nr. 1, -escăruș, C, jud. G în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE, cu sediul în B, sector 1, nr. 152, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru contestatoarea, avocat și pentru pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE, avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul pârâtului invocă excepția prematurității formulării acțiunii, în raport de disp. art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 564/2004.

Arată că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă și nu s-a adresat autorității emitente a ordinului.

Pentru aceste considerente solicită admiterea excepției de prematuritate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca prematur formulată.

Apărătorul reclamantei invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI, deoarece prezenta cauză este un litigiu de muncă. Arată că a depus la dosar două decizii pronunțate în cauze similare la Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Cluj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Menționând că fiind în situația unui conflict negativ de competență, solicită trimiterea dosarului la Înalta d e Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Reprezentantul pârâtului cu privire la excepția invocată, solicită respingerea acesteia. Apreciază că s-a constatat că e vorba despre un act administrativ iar prezentul litigiu nu se mai poate califica deoarece dosarul a fost trimis instanței competente.

Curtea rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată de apărătorul reclamantei.

CURTEA

Asupra acțiunii în justiție promovată de reclamanta în contradictoriu cu Ministerul pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț Turism și Profesii Liberale -

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 5644/121/03.08.2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT, TURISM SI PROFESII LIBERALE anularea Ordinului Ministrului nr. 554/25.06.2007, act depus la fila 5 din dosarul cauzei.

Motivându-și în fapt acțiunea, contestatoarea a învederat că prin ordinul a cărui anulare o solicita s-a dispus in mod nelegal încetarea raporturilor de munca.

A arătat că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută deoarece nu prevede instanța și termenul de contestare, nu indică data de la care curge termenul de preaviz și nu îi oferă un alt loc de muncă vacant corespunzător pregătirii profesionale, însă și faptul că nu există o decizie de concediere, iar procedura de evaluare nu a respectat prevederile legale, obligații sancționate cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere potrivit art. 62 si 64 din Codul muncii coroborat cu art. 74 si 76 din același act normativ.

In drept a invocat art. 8, 62-78, 279 si 284 din Codul muncii, prevederile art. 77 din CCM unic la nivel național 2007-2010 și prevederile art. 11 din nr.OUG 24/2007.

A depus la dosar în susținere o serie de acte si înscrisuri.

Pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT, TURISM SI PROFESII LIBERALE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată motivat de faptul că în urma testării capacității profesionale aceasta nu îndeplinește conditiile de competența și cunoștințe necesare postului de director executiv a oficiului teritorial ministerial sens in care a fost emis ordinul contestat.

Invocând din oficiu excepția de necompetență materială, Tribunalul a dispus declinarea competenței în favoarea Curtii de APEL GALAȚI - Secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a apreciat că deși în speță prin ordinul contestat de reclamantă s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale acesteia, actul juridic respectiv este unul administrativ al unei autorități centrale, astfel încât este atrasă competența curții de apel.

Această soluție a fost recurată de către reclamantă iar Curtea de APEL GALAȚI - Secția privind conflictele de muncă și asigurări sociale prin decizia nr. 44/21.01.2998 a confirmat soluția de declinare a tribunalului.

Investită cu soluționarea acțiunii, Secția contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL GALAȚI consideră că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce vor urma.

Atât prevederile din art. 1 - 16 cât și cele din art. 158 - 161 din Cod procedură civilă se referă la competența instanțelor și nu a secțiilor acestora, astfel încât declinările de competență între secții ale aceleiași instanțe sau ale unor instanțe diferite nu-și au acoperire în normele procedurale referitoare la competența instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, în recursul soluționat de către una dintre secțiile curții nu se poate stabili cu autoritate de lucru judecat competența unei alte secții a aceleiași curți deoarece regulatorul de competență nu poate fi pronunțat decât în situația ivirii unui conflict negativ de competență, ceea ce nu era cazul în speță, și numai de către instanța superioară instanțelor între care s-a născut conflictul.

Verificându-și competența, Curtea apreciază la rândul său că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei de față.

Este adevărat că ordinul contestat de reclamantă a fost emis de către o autoritate publică centrală, dar el nu are caracterul unui act administrativ ci al unuia de muncă.

Prin. nr. 554/25.06.2007 s-a dispus în mod clar și neechivoc încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei in temeiul unor dispozițiuni ale Legii nr. 53/2003. Atât autoritatea pârâtă cât și reclamanta au fost de acord că obiectul litigiului îl constituie încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei în condițiile Codului muncii datorită neîndeplinirii unor condiții profesionale specifice postului ocupat de aceasta.

Or, în aceste condiții nu se pune problema încălcării unui drept recunoscut prin lege care să atragă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 competența unei instanțe de contencios administrativ ci, situându-se în sfera raporturilor de muncă cauza de față se situează în jurisdicția muncii, care aparține potrivit art. 2 pct. 1 lit. b tribunalelor.

Așa fiind, în temeiul art. 158 din Cod procedură civilă, Curtea va declina competența în favoarea Tribunalului Galați.

Cum în acest mod s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 din Cod procedură civilă, potrivit dispozițiunilor de principiu ale art. 21 din același cod Curtea va trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea judecării acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Dispune scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008.

Președinte,

Dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./09.07.2008

Tehnored. /2 Ex./10.07.2008

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Galati