Anulare act administrativ fiscal. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.560/CA
Ședințapublică de la 5 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de reclamanta - - - cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 769 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți INTERNAȚIONAL, cu sediul în,-, județul C, - -, cu sediul în B, sector 1, B-P nr.40, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03 noiembrie 2008 și 05 noiembrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Obiectul și părțile litigiului:
La 2.12.2005 - - a investit Tribunalul Constanța - secția comercială, cu o cerere în constatarea nulității absolute a actului juridic încheiat între SN Aeroportul Internațional C - și - - pentru lipsa totală a consimțământului, nevaliditatea cauzei și frauda legii, obligarea primei pârâte să nu acorde terților dreptul de operare și acces la infrastructura Aeroportului Internațional C în vederea desfășurării de activități de aeroportuar, până la încetarea validității contractului de operare nr.2568/25.06.2003.
În esență, reclamanta și-a motivat acțiunea arătând în esență că:
- nu avea calitatea de reprezentant legal al pârâtei SN Aeroportul Internațional C, el nefiind înregistrat în această calitate la Oficiul Registrului Comerțului;
- dreptul de operare și acces la infrastructura Aeroportului în vederea desfășurării de activități de aeroportuar fost acordat reclamantei în mod exclusiv până în anul 2010 de către pârâtă, prin contracte încheiate în baza și în executarea hotărârii Adunării sale Generale;
- art.52 lit.a) și f) din contractul de operare nr.2568/2003 stabilesc în sarcina SN Aeroportul Internațional C - obligația să asigure dreptul reclamantei pentru prestarea de servicii de aeroportuar către companiile aeriene ce activează pe aeroport și stabilesc în sarcina sa o obligație de a nu face;
În drept s-au invocat dispozițiile art.948, 966, 968, 1073 cod civil și Legea nr.31/1990.
Pe cale reconvențională SN Aeroportul Internațional C - a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei de exclusivitate cuprinsă în contractul de operare nr.2568/2003 întrucât încalcă dispozițiile art.5 pct.g din Legea nr.21/1996, să se constate nulitatea absolută a efectelor produse de acest contract în perioada 1.04.2003 - 24.06.2003, să se dispună ca acest contract să producă efecte de la data încheierii - 24.06.2003 și nu retroactiv.
Pârâta - - a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care a cerut să se constate nulitatea absolută a clauzei de exclusivitate prevăzută la pct.5.2 lit.g din contractul de operare nr.2568/2003 încheiat între reclamantă și pârâta SN Aeroportul Internațional C, pentru cauză ilicită și fraudă la lege.
Prin încheierea pronunțată la 7.02.2006 Tribunalul Constanța - Secția comercială a calificat natura cauzei ca fiind specifică materiei de contencios administrativ motivat de faptul că reclamanta este asimilată unei autorități publice chiar dacă serviciile de ce fac obiectul contractului nu sunt servicii publice.
Ca litigiu de contencios administrativ cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 169/CA/2006.
La 16.06.2006 reclamanta, invocând natura comercială a cauzei a solicitat trimiterea acesteia secției comerciale din cadrul Tribunalului Constanța, înaintarea cauzei președintelui acestei instanțe pentru stabilirea completului specializat în soluționarea cauzei.
La 23.02.2004, Președintele Tribunalului Constanța,prin rezoluție administrativă a stabilit că litigiul se va soluționa de completul specializat în materia contenciosului administrativ.
După stabilirea naturii litigiului pârâta SN Aeroportul Internațional a invocat lipsa procedurii prealabile în raport de acțiunea principală.
și-au precizat obiectul cererilor lor.
La 4.06.2007 - renunță la judecata cererii sale reconvenționale.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 11.12.2007, instanța de contencios administrativ a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute actului juridic încheiat între SN Aeroportul Internațional C și - -, respins ca tardivă modificarea cererii reconvenționale formulată de pârâta reconvențională SN Aeroportul, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională SN Aeroportul și a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâta reconvențională - -.
La 10.03.2008 Tribunalul Constanța - secția contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr.769 prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că acea clauză de exclusivitate cuprinsă în contract poate reprezenta o practică abuzivă de natură să afecteze comerțul, interzisă de art.6 din Legea nr.21/1996 iar dispozițiile art.969 și 1073 Cod civil nu sunt îndeplinite pentru a putea fi obligat pârâtul la respectarea clauzei de exclusivitate întrucât această clauză ar putea fi nulă.
Recursul.
Împotriva hotărârii a declarat recurs - - criticând-o pentru nelegalitate.
S-a arătat că, în baza hotărârilor Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor, din octombrie 2002 ale SN Aeroportul Internațional C - s-a încheiat între aceasta și subscrisa - - contractul de asociere în participațiune nr.3879/30.10.2002 având ca obiect, potrivit art.5.1, desfășurarea de activități rentabile bazate pe prestări de servicii de în contextul indicat în art.1 lit.b) de externalizare a serviciului de prin preluarea de către recurentă a prestatorului biroului de al SN Aeroportul Internațional C -.
Ulterior, părțile au convenit că durata contractului este de 10 ani (art.4.1) și s-au obligat reciproc să asigure operativitatea serviciului de 24 ore pe tot timpul anului.Conform art.7.1 lit.d) din contractul nr.3879/30.10.2002 SN Aeroportul Internațional C - s-a obligat să asigure - - exclusivitatea serviciului de conform art.7.1 lit.c) din contractul nr.3879/30.10.2002 iar - - să respecte regulile de protecție personalului externalizat potrivit art.7.3 lit.1) din aceleași contract.
Părțile au convenit încetarea contractului de asociere în participațiune nr.3879/30.10.2002 având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SN Aeroportul Internațional C - nr.6/03.06.2003 s- aprobat externalizarea activității de prin încheierea unui contract de operare cu - -, prin înlocuirea contractului de asociere în participațiune cu un contract de operare.
Potrivit art.5.2 lit.a) și g) din contractul de operare nr.2568/25.06.2003 SN Aeroportul Internațional C - s-a obligat să asigure dreptul - - pentru prestarea de servicii aeroportuar către companiile aeriene care activează pe Aeroportul Internațional C, precum și exclusivitatea dreptului de a contracta și presta activități de aeroportuar pe Aeroportul Internațional
Durata contractului de operare nr.2568/25.06.2003 a fost stabilită de părți prin art.4.1 la 7 ani, contractul fiind în vigoare până la 25.06.2010.
S-a arătat că argumentele din hotărâre potrivit cu care "clauza de exclusivitate din contract ar putea reprezenta o practică abuzivă" și "ar putea fi nulă prin raportare la o practică anticoncurențială prohibită prin art.5 și 6 din legea nr.21/1996" urmează a fi înlăturate, câtă vreme clauza 5.2 din contract nu a fost declarată nelegală sau anulată.
Instanța de fond a încălcat normele legale relative la competența funcțională câtă vreme litigiul dedus judecății are natura comercială,iar contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
Pârâtele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea:
Analizând cu prioritate critica privind natura comercială a cauzei și pe cale de consecință competența de soluționare a acesteia de către instanța de contencios administrativ, Curtea va reține că aceasta este întemeiată pentru considerentele:
Din interpretarea coroborată a art.2 lit.b), c) și k) rezultă că este asimilat actului administrativ și un contract încheiat de o persoană de drept privat, autorizată să presteze un serviciu public, când acel contract are ca obiect prestarea serviciilor publice.
Serviciul public, în sensul Legii nr.554/2004, este limitat la activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul justificării, după caz a unui interes public -ce este interesul ce vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.
În speță, SN Aeroportul Internațional Caf ost înființată prin HG nr.523/1998, în art.1 alin.2 menționându-se că ea este o societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, ce se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică; sursele de finanțare se asigură din venituri proprii și în completare prin transferuri de la bugetul de stat.
Aeroportul Internațional C - s-a înființat la 24.08.1998, prin reorganizarea Regiei Autonome Aeroportul Internațional devenind societate comercială pe acțiuni cu patrimoniu propriu,care prin activitatea pe care o desfășoară realizează profit.
În art.4 din această hotărâre se menționează că ea are ca obiect principal de activitate efectuarea de prestații, servicii, lucrări de exploatare, întreținere, reparare, dezvoltare și modernizare a bunurilor din patrimoniul său,asigurarea serviciilor aeroportuare pentru tranzitul de persoane, mărfuri și poștă precum și servicii de interes public național.
Față de conținutul actelor normative în temeiul cărora s-a înființat și funcționează nu se poate reține că serviciile de natura celor a căror prestare se dispută în cauză sunt realizate în regim de putere publică.
Astfel, despre serviciile de la sol ce fac obiectul contractului, cărui valabilitate se cercetează în prezenta cauză, nu se poate susține că sunt servicii publice sau că interesul exprimat în prestarea acestor servicii ține de interesul public, în sensul legii contenciosului administrativ (art.2 lit.m și r).
Se reține că serviciile de la sol cuprind ul pasagerilor, ul bagajelor, ul mărfii și poștei, pe platformă și hadlingul combustibilului.
Nici condiția asimilării cu actul administrativ a contractului de operare a cărui nulitate se solicită, întrucât obiectul contractului îl reprezintă acordarea dreptului de operare și acces la infrastructura aeroportului în vederea desfășurării de activități de aeroportuar, nefiind vorba despre punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sau executarea unei lucrări de interes public, în sensul legii contenciosului administrativ.
Contractul a cărei nulitate se solicită este un contract comercial în cadrul căruia părțile,cele două persoane juridice de drept privat, de comun acord au stabilit toate clauzele contractului.
De altfel, nici în actele normative special edictate pentru accesul pe serviciilor de (Ordinul Ministerului Transporturilor nr.2042) nu se fac mențiuni privind caracterul de serviciu public sau de interes public în prestarea acestui tip de servicii.
Față de cele arătate se poate concluziona că față de obiectul contractului încheiat de părți, privit prin prisma serviciilor al cărui drept de a fi prestate a fost acordat de reclamantă-persoană juridică de drept privat, fără statut de utilitate publică, pârâtei -operator de servicii, raportul de drept născut este unul de drept privat și nu public,competența de soluționare a cauzei revenind instanței de drept comercial.
Față de cele arătate, Curtea reține natura comercială a cauzei astfel că se impune admiterea recursului în temeiul disp. art. 315 din Cod proc. civilă, casarea încheierii pronunțată la 4.12.2007 și a hotărârii pronunțate, cu consecința trimiterii și rejudecării de aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat în contencios administrativ de reclamanta - - - cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 769 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți INTERNAȚIONAL, cu sediul în,-, județul C, - -, cu sediul în B, sector 1, B-P nr.40, având ca obiect anulare act administrativ.
Casează încheierea din 4.XII.2007 precum și sentința civilă nr.769/10.03.2008, ambele fiind pronunțate de Tribunalul Constanța și reținând natura comercială a cauzei dispune trimiterea acesteia spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi de la 05 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
Red.dec.jud.-
Tehnored. 4 ex./28.11.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Data 02.12.2008
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
- Secția comercială -
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr-, care conține ___ file, privind recursul formulat de reclamanta - - - cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 769 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți INTERNAȚIONAL, cu sediul în,-, județul C, - -, cu sediul în B, sector 1, B-P nr.40, având ca obiect anulare act administrativ, întrucât prin decizia civilă nr.560/CA din 5.11.2008 s-a admis recursul, casat încheierea din 4.XII.2007 precum și sentința civilă nr.769/2008, s-a reținut natura comercială a cauzei și s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare la aceeași instanță.
La dosarul nostru se află atașate dosarele: nr- al Tribunalului Constanța ce conține 145 file și dos.nr.3225/COM/2005 al Tribunalului Constanța - Secția comercială având 124 file.
Președinte de complet,
Grefier,
- -
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli