Anulare act administrativ fiscal. Decizia 621/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 621/
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 353/ din 04.05.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 noiembrie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 353/CA din 4 mai 2009, Tribunalul Iașia admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I, în contradictoriu cu pârâtele I și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, dispunând anularea parțială a actelor administrative contestate, pentru suma de 84.779 lei, și menținându-le în ceea ce privește suma de 25.262 lei, obligând pârâtele la plata sumei de 3.204,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea totală a raportului de inspecție fiscală nr. -/14.03.2008, anularea totală a deciziei de impunere nr. -/14.03.2008 și anularea totală a deciziei de nemodificare nr. -/14.03.2008.
S-a mai reținut că reclamanta, în calitate de contribuabil,a făcut obiectul controlului fiscal-contabil efectuat de I și că, în urma controlului, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală menționat, în baza căruia au fost emise decizia de impunere nr. -/14.03.2008 și decizia de nemodificare nr. -/14.03.2008.
Constatând că "la data investirii instanței de judecată (19.05.2008) I nu soluționase în termen legal contestația formulată de reclamantă, în procedura administrativă prealabilă" și că decizia nr. 61 fost emisă la data de 10.06.2008, fiind depusă la instanță împreună cu documentația aferentă celorlalte acte administrative contestate, Tribunalul, "pe cale de consecință, a procedat la analizarea temeiniciei și legalității și a deciziei nr. 61/10.06.2008 prin raportare la motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată".
Analizând documentația ce a stat la baza întocmirii actelor administrative contestate, a raportului de expertiză contabilă, coroborat cu concluziile formulate de către expertul contabil, prima instanță a constatat că reclamanta datorează 2.981 lei reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor, 3.705 lei reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor, 249 lei penalități aferente acestui impozit, 123 lei cu titlu de impozit pe profit, 91 lei cu titlu de dobânzi aferente, 3.402 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, cu 1.070 lei reprezentând majorări de întârziere, 5.645 lei reprezentând TVA, 7.651 lei și respectiv 330 lei reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA datorat, deci în total 25.262 lei.
În ceea ce privește impozitul pe profit, TVA și accesoriile aferente, prima instanță a constatat că problema litigioasă privește anul fiscal 2006, când, în urma unei descărcări de gestiune eronate, s-a ajuns la calcularea neîntemeiată și nejustificată, de către organul fiscal, a impozitului pe profit și TVA, cu accesoriile aferente, situație relevată și de către expertul contabil prin răspunsul la obiecțiunile formulate.
S-a mai constatat că, la data efectuării inspecției fiscale, s-a reținut că se înregistra o lipsă în gestiunea societății reclamante în valoare de 466.720 lei, reprezentând diferența dintre evidența scriptică și cea faptică a stocurilor societății, și că, în raport de valoarea lipsă în gestiune, pârâta Iac alculat taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit și accesoriile aferente, dar că, urmare reviziei contabile efectuate de reclamantă, după anunțarea controlului fiscal, s-a procedat la corectarea erorilor din contabilitate și implicit a declarațiilor de impunere.
Tribunalul, reținând că pârâta I contestă legalitatea operațiunii de rectificare a erorilor din contabilitatea reclamantei, raportându-se la prevederile art. 63 din Anexa 1 la Ordinul. nr. 1752/2005 (regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 81/1992), a apreciat că în mod corect expertul contabil a procedat la calcularea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, cu accesoriile aferente, pentru anul 2006, în raport de corecturile făcute în mod legal de către reclamantă, în situația contabilă aferentă acestui an, și că, în atare condiții, se impune anularea parțială a acte,or administrativ-fiscale contestate.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că Tribunalul s-a rezumat la a primi concluziile raportului de expertiză contabilă, fără însă a-și exprima propriile sale motive, ignorându-se faptul că societatea nu a depus la organul fiscal declarațiile privind impozitul pe salarii și nici declarațiile privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat pentru anul 2003, că s-a constatat o diferență în modul de calcul a impozitului pe profit, și că diferența dintre evidența scriptică și cea faptică a fost stabilită pe baza Registrului stocurilor, ținut de societatea reclamantă, diferență pentru care s-a procedat la colectarea TVA,
Recurenta mai susține că așa-zisa revizie contabilă efectuată de Cabinet trebuia considerată ca fiind o evidență dublă, că o atare operațiune nu are o bază legală, că ea nu putea fi opusă organului fiscal, și că, potrivit nr.OG 92/2003, republicată, după începerea inspecției fiscale nu se mai pot depune declarații rectificative pentru impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri ale bugetului general consolidat, aferente perioadelor supuse inspecției, apreciind totodată că au fost stabilite în mod eronat cheltuielile de judecată, solicitând-se respingerea acțiunii formulate în întregul ei.
Intimata I, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, având în vedere că, din actele prezentate, rezultă o situație juridică necontestată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor legale care guvernează raportul juridic dedus judecății, Curtea, în baza dreptului de a examina cauza sub toate aspectele, drept conferit de art. 3041Cod procedură civilă, va cerceta, cu precădere, dacă sesizarea instanței s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 218 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală și dacă soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță cu aceste cerințe și cu limitele investirii sale prin acțiunea promovată de reclamanta-intimată, chestiuni ce au fost puse în discuția părților, din oficiu, la termenul din 28 septembrie 2009.
Raportat la situația de fapt expusă în considerentele hotărârii atacate, necontestată de către părțile în litigiu, Curtea constată că obiectul acțiunii reclamantei îl constituie cererea de anulare a unor acte administrativ-fiscale, emise de pârâtă în regim de putere publică, și că, în atare situație, drepturile și obligațiile părților sunt cele reglementate prin Codul d e procedură fiscală, act normativ care, astfel precum se arată la art. 2 alin. 2 din nr.OG 92/2003, constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Raportat la acest cadru normativ, Curtea consideră că, numai în măsura în care Codul d e procedură fiscală nu ar dispune, se aplică prevederile Codului d e procedură civilă și dispozițiile Legii contenciosului administrativ.
Cercetând acțiunea reclamantei, Curtea constată, asemeni primei instanțe, că, la data sesizării Tribunalului (19 mai 2008), procedura administrativă inițiată de reclamantă, prin contestația înregistrată sub nr. 10638 din 18 aprilie 2008, în condițiile art. 205 Cod procedură fiscală, nu fusese finalizată, în forma și condițiile prevăzute de art. 210 și art. 211 din nr.OG 92/2003, însăți reclamanta-intimată afirmând că a luat cunoștință de conținutul deciziei nr. 61 din 10 iunie 2008 la termenul din 20 iunie 2008, când documentația a fost depusă de pârâtă la dosarul cauzei.
Deși se confirmă faptul luării la cunoștință, de existența și conținutul actului care finalizează procedura administrativă, la primul termen de judecată, reclamanta solicită, verbal, "infirmarea deciziei nr. 61/2008" abia la termenul din 17 aprilie 2009, când partea prezentă a pus concluzii pe fond, pentru ca, în notele de concluzii scrise depuse în termenul de pronunțare, stabilit pentru data de 24 aprilie 2009, să se solicite "admiterea contestației și în consecință să dispuneți anularea totală a Raportului de inspecție fiscală nr. -/14.03.2008, Deciziei de impunere nr. -/14.03.2008 și a Deciziei de nemodificare nr. -/14.03.2008, concomitent cu infirmarea Deciziei 61/19.06.2008 a - I de respingere a contestației noastre".
În atare situație, Curtea consideră că în mod nepermis prima instanță nu a ridicat, din oficiu, chestiunea neregulatei sale investiri, cu soluționarea unei acțiuni în anulare a unor acte administrativ-fiscale, mai înainte de a se fi finalizat procedura administrativă, în condițiile legii, și că în mod greșit ea s-a considerat investită cu soluționarea cererii de "infirmarea deciziei nr. 61/2008", fără ca să fi avut loc o modificare a acțiunii în cadrul procedural impus de art. 132 Cod procedură civilă, în condițiile în care, între data luării la cunoștință de existența și conținutul actului a cărui "infirmare" (?) se solicită (20 iunie 2008) și data formulării acestei cereri, ce utilizează o terminologie necunoscută nr.OG 92/2003 și Legii nr. 554/2004, respectiv data de 17 aprilie 2009, există un interval de 10 luni, timp în care termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit, fără ca să existe o justificare temeinică a depășirii substanțiale a termenului de prescripție evocat.
Pe lângă faptul că procedeul de a analiza temeinicia și legalitatea unui act administrativ-fiscal, ce finalizează procedura administrativă, "prin raportare la motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată", fără ca acesta să fi făcut obiectul sesizării instanței și fără să fi intervenit o modificare, procedurală, a actului de sesizare, este lipsit de fundament legal, instanța substituindu-se în fapt în drepturile și obligațiile uneia din părțile aflate în proces, în speță a reclamantei, continuând ea ceea ce reclamanta nu a făcut, în termenele și condițiile legii, Curtea constată că în cauză nici nu putea fi primită "cererea de infirmare a deciziei nr. 61/19.06.2008", pentru simplu motiv că, în materia contenciosului fiscal, verificarea legalității actelor administrative și a actelor de procedură referitoare la acestea se raportează, în mod obligatoriu, la momentul sesizării instanței, eventualele iregularități de sesizare nemaiputând fi acoperite pe parcursul desfășurării procedurii contencioase, în fața Tribunalului.
Această concluzie a Curții derivă din dispozițiile art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, care stabilesc că doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în condițiile legii.
Or, raportat la această normă imperativă, prima instanță era obligată să observe că, la data de 19 mai 2008, acțiunea reclamantei I nu îndeplinea cerințele pentru a fi soluționată pe fond, cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală, a deciziei de impunere și a deciziei de nemodificare putând fi formulată doar cu cererea de anulare a deciziei prin care Ias oluționat contestația introdusă împotriva celor trei acte administrativ-fiscale menționate și, în nici un caz și sub nici un motiv, nu mai înainte de a se fi emis decizia nr. 61 din 10 iunie 2008, neregularitatea sesizării neputând fi acoperită pe parcursul judecății și cu atât mai puțin justificată prin trimiterile ce se fac la art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru simplul motiv că, astfel precum s-a mai arătat, Codul d e procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, ce prevalează în raport atât cu Codul d e procedură civilă, cât și cu Legea contenciosului administrativ.
Ca atare, constatând că au fost încălcate normele de procedură speciale referitoare la sesizarea instanței cu soluționarea unui litigiu fiscal și că judecătorul fondului s-a substituit în mod nepermis reclamantului, dispunând anularea unui act administrativ-fiscal ce nu exista la data introducerii acțiunii, în condițiile în care nu a avut loc o modificare procedurală a actului de sesizare, iar solicitarea de "infirmare a deciziei nr. 61 din 10 iunie 2008" s-a făcut cu depășirea substanțială și nejustificată a termenului de prescripție, Curtea apreciază că neregulata investire împiedică în mod absolut soluționarea acțiunii în anulare pe fond.
Faptul că s-ar fi depășit termenul de soluționare a contestației, termen ce nu este de altfel impus de Codul d e procedură fiscală, nu poate justifica introducerea acțiunii în anulare mai înainte de a se fi finalizat procedura administrativă, contestatoarea având posibilitatea ca, în cazul în care s-ar fi prelungit în mod nejustificat perioada de soluționare a contestației, să facă uz de procedura prevăzută de art. 208 Cod procedură fiscală.
urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei, în sensul că, modificând hotărârea atacată, va respinge acțiunea promovată de reclamantă în integralitatea ei, aceasta rămânând singură răspunzătoare de consecințele decurgând din introducerea acțiunii în anulare mai înainte de a fi fost finalizată procedura administrativă și fără ca acțiunea să fi fost modificată în condițiile impuse de Codul d e procedură fiscală și Codul d e procedură civilă, ținând cont de faptul că normele de procedură referitoare la modalitățile și condițiile de exercitare a dreptului la acces liber la justiție fac parte din categoria celor de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 353/CA din 4 mai 2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea în anulare introdusă de reclamanta - SRL I în contradictor cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
--- - - - - G -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
23.11.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea
