Anulare act administrativ fiscal. Decizia 622/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 622/
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 368/ca din 08.05.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 noiembrie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 noiembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 368/CA din 08.05.2009, Tribunalul Iași, respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta "CFR" SA, prin Regionala CF I, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com. și a anulat Hotărârea nr.81/31.07.2008 adoptată de pârâtul.
A reținut instanța de fond, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că aceasta urmează a fi analizată în strânsă legătură cu interesul procesual al acesteia și de existența sau inexistența unei vătămări produse acesteia prin adoptarea de către pârât a HCL nr.81/2008.
Astfel, reclamanta pretinde că suprafața de teren trecută în domeniul public al comunei de către pârât se află în administrarea sa, iar în raport de această suprafața de teren se derulează procedura de atestare a dreptului de proprietate în condițiile HG nr.834/1991, fapt necontestat de către pârât.
Pe cale de consecință, în raport de hotărârea nr.81/2008 adoptată de pârât, reclamanta învederează existența unor aspecte de nelegalitate a procedurii de trecere în domeniul public a suprafeței de 39753 mp teren de natură a justifica existenței unei vătămări în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 ce conferă reclamantei calitate procesuală activă și interes procesual în a contesta hotărârea adoptată de pârât.
Față de considerentele anterior expuse s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei s-a constatat că Hotărârea nr.81/31.07.2008 a fost adoptată în mod nelegal de către pârât.
Astfel, pentru terenul în suprafață de 39753 mp ce face obiectul Hotărârii nr.81/2008 adoptată de pârât reclamanta a demarat procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate fapt necontestat de către pârât, acesta din urmă susținând și având în vedere la emiterea hotărârii contestate faptul că până la acea dată reclamanta nu a prezentat un act de natură a-i dovedi calitatea de proprietar.
Faptul că suprafața de teren în discuție se află în administrarea/folosința reclamantei reiese și din faptul că părțile au dorit să procedeze la un schimb de terenuri, aprobat de către pârât prin Hotărârea nr.10642/16.11.2006 (fila 5 dosar fond judecătorie ), coroborat cu semnarea de către reprezentanții celor 2 părți a procesului-verbal din data de 02.06.2003 privind delimitarea terenului aflat în administrarea reclamantei de terenul proprietatea comunei și a procesului-verbal încheiat la data de 22.02.2007, cu ocazia identificării terenului ce urmau a face obiectul schimbului.
Atâta timp cât suprafața de teren în litigiu se află în administrarea/folosința reclamantei potrivit art.11 alin.1 lit.c coroborat cu art.9 din OUG nr.12/1998( plantațiile de protecție a liniilor ferate și terenurile aferente pe care sunt amplasate) care, cu privire la aceeași suprafață a inițiat procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în condițiile HG nr.834/1991(fără a interesa în cauză utilitatea acestei operațiuni în raport de alte dispoziții legale), fapt confirmat de pârât prin semnarea procesului-verbal de delimitare a vecinătăților ( fila 13 dosar fond judecătorie), acesta din urmă nu poate proceda la trecerea suprafeței de teren în domeniul public al comunei.
De altfel, potrivit art.7 lit.e din Legea nr. 213/1998 dobândirea dreptului de proprietate publică se face prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica însă în cauză pârâtul nu face dovada modului de dobândire și a existenței în patrimoniul privat al comunei a suprafeței de teren în litigiu, în primul rând, pentru ca apoi să poată proceda la trecerea în domeniul public al comunei, iar în al doilea rând nu dovedește cauza de utilitate publică.
Față de dispozițiile legale anterior indicate coroborat cu nedovedirea de către pârât a dobândirii în proprietatea privată a comunei suprafață de teren în litigiu se constată că trecerea în domeniul public s-a făcut nelegal în raport de prevederile art.7 lit e din Legea nr. 213/1998 și art.11 alin.1 lit.c din OUG nr. 12/1998 astfel încât raportat la prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a admis cererea de chemare în judecată și s-a anulat Hotărârea nr.81/2008 adoptată de pârât.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs Consiliul Local, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât a reținut împrejurarea că suprafața de 39.753. trecută în domeniul public al comunei prin HCL nr. 81/2008, s-ar afla în administrarea/folosința intimatei, deși aceasta nu a prezentat vreun act în acest sens.
Din contră, întreaga argumentație a instanței de fond se bazează pe actele emise din eroare de reprezentanții comunei, - respectiv demersurile privind un schimb de terenuri aprobat prin nr. 10642/16.11.2006, procesul verbal din 02.06.2003 -, dar care nu dovedesc faptul că intimata ar avea vreun drept cert asupra acestui teren. Or, chiar în cursul derulării procedurii schimbului de terenuri cu reclamanta, pentru suprafața de 5.000. prin HCL nr. 10642/2006, autoritatea administrativă locală a putut constata faptul că aceasta nu deține vreun titlu valabil privitor la suprafața de teren supusă schimbului.
Întrucât aceasta nu a făcut nici dovada înaintării documentației legale necesare obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar terenul în litigiu nu este amplasat în zona de siguranță a infrastructurii feroviare în sensul art. 29 alin. 2 din OUG nr. 12/1998, ci doar în cea de protecție, ce implică limitări doar sub aspectul realizării de construcții, consideră recurenta că singurul act deținut de reclamantă - procesul verbal nr. 140/02.06.2003 -, nu-i dovedește vreun drept asupra terenului în litigiu, cu atât mai mult cu cât acesta nu menționează suprafața ori limitele acestuia.
Arată recurenta că în mod eronat instanța de fond a reținut că acel teren ar aparține infrastructurii feroviare publice, în sensul art. 11 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 12/1998, fiind destinat lucrărilor geotehnice de protecție și consolidare, plantațiilor de protecție a liniilor ferate, deși alin. 2 al aceluiași articol prevăd expres că elementele concrete ale infrastructurii feroviare se stabilesc prin hotărâre de guvern, și se concesionează unei companii naționale, urmare reorganizării SNCFR.
Reclamanta-intimată nu a probat existența unei hotărâri de guvern ori contract de concesiune și nici măcar faptul că această suprafață îi este necesară desfășurării obiectului de activitate, - condiție impusă de HG nr. 834/1991 -, din moment ce a lăsat-o în părăsire încă din anul 1994.
Consideră așadar că în speță își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 4 din HG 834/1991, conform căruia terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1, aparținproprietății private a comunelor,constituindu-se în "fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice", iar acest scop a fost demonstrat în cauză, întrucât pe terenul în litigiu se intenționează amenajarea unui parc de odihnă pentru cetățenii comunei, astfel că solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În susținerea recursului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului promovat de pârâtă, aceasta din urmă cunoscând în realitate faptul că terenul în litigiu se află în administrarea/folosința sa, din moment ce a semnat procesul verbal din 02.06.2003, cu ocazia delimitării terenului, de cel aparținând comunei, precum și procesul verbal din 22.02.2007, încheiat pentru identificarea suprafeței ce urma să facă obiectul unui contract de schimb, și a cunoscut existența certificatului de urbanism nr. 130/12.06.2007, emis de asemenea cu scopul edificării unei biserici pe terenul supus schimbului.
Mai mult, a cunoscut și diligențele pe care Regionala I le-a demarat cu scopul obținerii unui certificat de atestare a dreptului său de proprietate asupra aceleiași suprafețe, în procedura prevăzută de HG nr. 834/1991, din moment ce a semnat procesele verbale de vecinătate cu nr. 2/6/140/2003 și nr. 2/6/133/2002, la care erau anexate planurile de situație, iar faptul că procedura nu a fost încă finalizată se explică prin lipsa fondurilor ce aceasta le implică, fără însă ca legiuitorul să fi prevăzut vreun termen sub sancțiune pentru obținerea acestor certificate. Așa se explică de altfel adresa pe care intimata a emis-o către, prin care arăta că valabilitatea schimbului este condiționată de diligențele pe care primăria urma să le deruleze pentru finalizarea lucrărilor de cadastru necesare obținerii certificatului de atestare a dreptului său de proprietate, soluție acceptată de recurentă.
De asemeni, prevederile art. 7 lit. e) din Legea nr. 213/1998 prevăd expres că trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, în domeniu public al acestora are loc doar pentru cauză de utilitate publică, condiția prevăzută de text fiind aceea ca terenul să se fi aflat în domeniul privat al comunei, drept ce nu a fost însă probat de recurentă.
Cât privește susținerea potrivit căreia Sucursala Regionala I nu ar fi achitat taxele legale pentru suprafața de teren în cauză, arată intimata că, raportat prevederilor Legii nr. 571/2003, art. 257 lit. i, în realitate nu datorează un astfel de impozit pe teren, din moment ce acesta se încadrează în categoria zonelor "de protecție", respectiv ca infrastructură feroviară publică, astfel că solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prevede expres modurile de dobândire ale dreptului de proprietate publică, respectiv:
"a) pe cale naturală;
b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii;
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publică;
d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauza intră în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;
f) prin alte moduri prevăzute de lege".
În speță, terenul în suprafață de 39.753. intravilan se află în administrarea Regionalei CF I, fapt recunoscut de autoritățile administrative ale comunei, atunci când au semnat procesele verbale de vecinătate din 02.06.2003, alături de șeful Biroului Cadastru, au emis certificatul de urbanism nr. 130/12.06.2007 la cererea Parohiei Ortodoxe " Domnului", cu scopul realizării unui schimb de terenuri cu Regionala CF I, în care menționează expres "Terenul este proprietatea Regionale4i CF I", și au demarat formalitățile legale privind schimbul de terenuri respectiv, numai că, în cursul litigiului, reclamanta-intimată consideră că le-a emis "din eroare".
Or, chiar dacă este real faptul că intimata nu a finalizat procedurile de obținere a certificatului de atestare a unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, - conform HG nr. 834/1991 -, aceasta a invocat însă un drept de proprietate privată a statului asupra suprafeței respective, care i l-a încredințat spre administrare, care administrare a fost exercitată efectiv de Regionala CF I, în baza legislației specifice de organizare și funcționare.
Mai mult, însăși recurenta recunoaște faptul că terenul în litigiu se află la o distanță de 34,20 de axul căii ferate, zona de protecție a infrastructurii feroviare extinzându-se până la limita de 100 distanță, și de asemeni că "elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se stabilesc prin hotărâre de guvern și se cesionează potrivit art. 9 către o companie națională ca urmare a reorganizării SNCFR" (fila 6 dosar recurs), doar terenurile "disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1" din HG nr. 834/1991 aparținând proprietății private a comunelor, iar în speță procedura de la HG nr. 834/1991 demarată de pârâtă nu a fost încă finalizată cum se recunoaște de părți.
Rezultă, așadar, că atât timp cât situația juridică evocată de deținătorul dreptului de folosință a terenului în litigiu, nu a fost lămurită în condițiile actelor normative incidente, autoritatea administrativă locală nu era în drept a dispune de bunul respectiv, însușindu-și-l, ca și când ar fi fost un "bun fără stăpân", atâta timp cât intimata a invocat un drept al statului asupra terenului, pretins a fi zona de protecție a infrastructurii feroviare publice, situație în care aceasta avea posibilitatea chemării în judecată a proprietarului indicat de deținătorul bunului, în vederea clarificării statutului juridic al terenului.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 368/CA din 08.05.2009 a Tribunalului Iași, cu respingerea ca nefondată a cererii de recurs promovate de pârâta Consiliul Local, județul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Consiliul Local al comunei împotriva sentinței nr. 368/CA/08.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
--- - - - - G -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.12.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea
