Anulare act administrativ fiscal. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 637/CA

Ședința publică de la 16 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - - -

Grefier -

] Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, cu sediul în I, str.-, nr.26, județul I, în contradictoriu cu intimații:, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței nr.436/ca/09.06.2009 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurenta P I și intimatul, lipsă fiind reprezentantul intimatei P

Procedura legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că, în baza procesului verbal nr.17/16.11.2009, s-a procedat la înlocuirea judecător I -, aflată în concediu prenatal, cu judecător - -, că recursul este formulat în termen procedural și că dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurenta P I, pune concluzii de admitere a recursului pentru cele arătate în motivele de recurs.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Iași.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 436/CA din 9 iunie 2009, Tribunalul Iași a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, pe care le-a obligat să restituie către reclamant suma de 3.327,10 lei, reprezentând taxa specială pentru înmatriculare autoturisme, încasată prin chitanța nr. -/28 ianuarie 2008, actualizată în raport cu indicele de inflație, respingându-se cererea vizând anularea chitanței și a facturii emise în momentul achitării taxei respective.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut faptul că taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, introdusă prin Legea nr. 343/2006, achitată de reclamant la data de 28 ianuarie 2009, când i s-a eliberat chitanța nr. -, încalcă prevederile art. 90 paragraf din Tratatul Comunității Europene și că reglementările introduse prin nr.OUG 50/2008 contravin principiului restituirii integrale a taxelor impuse cu încălcarea dreptului comunitar.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta I care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut cont de faptul că, până la data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008 nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasate în baza dispozițiilor Codului fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamantul este îndreptățit a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa pe poluare pentru autovehicole, ca urmare a compensării legale ce a intervenit, prin efectul legii, considerând de asemenea că nu se datorează nici dobânzile legale, solicitate prin acțiune.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, considerând perceperea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.

Din examinarea acelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, în baza art. 214 ind. 1 - 214 ind. 2 din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturismul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de nici un act administrativ - fiscal, în sensul dat acestui termen de art. 41 Cod procedură fiscală (documentul prevăzut de nr.418/2007 fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică) și că reclamantul nu este obligat să urmeze procedura prevăzută de nr.OUG 50/2008, după data la care acest act normativ a intrat în vigoare, pentru recuperarea sumei plătite fără drept.

Lipsa actului administrativ - fiscal, prin care obligația fiscală trebuia să fie stabilită în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale, îndreptățește pe reclamant să solicite restituirea sumei achitate, în temeiul art. 117 lit. a și d din Codul d e procedură fiscală, fără să mai fie nevoie să parcurgă o altă procedură administrativă, având în vedere că însuși legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, inițiată de Comisia Europeană, a decis abrogarea, prin nr.OUG 50/2008, a prevederilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal și restituirea sumelor încasate.

Fiind dovedită încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, era dreptul suveran al instanței naționale să elimine, aplicarea normei din legislația națională prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și să oblige autoritățile statului să ramburseze taxele percepute în acest mod.

Dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar reprezintă, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul normelor comunitare, în sfera despăgubirilor trebuind să se includă, în mod necesar, și lipsa de folosință a sumei pe care pârâta - recurentă a încasat-o în numele statului, în mod abuziv, considerente pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către a județului I împotriva sentinței civile nr. 436/ca/9.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored. - 2 ex.

16.12.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Iasi