Anulare act administrativ fiscal. Sentința 692/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.692
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, BAROUL COVASNA și UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosar relațiile solicitate Baroului
Apărătorul reclamantei solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și depune la dosar cererea reclamantei de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, copie a acesteia fiind comunicată apărătorului pârâtului.
Apărătorul pârâtului arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii, anularea actelor administrative contestate și dispunerea înscrierii reclamantei ca avocat în BAROUL COVASNA, arătând că reclamanta deține calitatea de doctor în drept și că îndeplinește condițiile legale pentru a fi admisă în profesia de avocat cu scutire de examen, având în vedere că nu există niciun caz de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de lege. Arată că BAROUL COVASNA printr-o hotărâre nemotivată a arătat că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a fi primită în profesie fără a arăta în concret motivele, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii arătând că reclamanta deși are o activitate prodigioasă nu a promovat interviul, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2008 reclamanta a chemat în judecată pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România solicitând anularea Deciziei nr.354/18.06.2008 adoptată de pârât și înscrierea sa ca avocat al Baroului C, cu scutire de examen în temeiul art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este doctor în drept din anul 2004, conferențiar universitar din vara anului 2008, având o vastă experiență profesională recunoscută și pe plan internațional. A desfășurat activitate în consultanță internațională în România, a participat ca expert juridic în proiecte de asistență tehnică internațională finanțate de, din care două au vizat reforma justiției în România, având și studii de specialitate efectuate la universități de prestigiu din străinătate.
Reclamanta a precizat că a depus cerere de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen la data de 05.07.2006 atașând dovada obținerii titlului de doctor în drept, precum și actele care atestă pregătirea profesională.
BAROUL COVASNAa respins cererea prin Hotărârea nr.4/20.10.2006 din motive subiective, neprofesionale și nelegale, iar în urma admiterii contestației a fost organizat un examen în prezența a patru membrii ai Baroului C, cererea fiind respinsă din nou.
Contestația formulată împotriva hotărârii de respingere a cererii a fost respinsă de pârât prin Decizia nr.354/2008 având în vedere că reclamanta nu posedă cunoștințele necesare pentru exercitarea profesiei de avocat.
La termenul de judecată din 27.10.2008, Curtea, din oficiu a pus în discuția părților necesitatea citării în calitate de pârât și a Baroului C, față de împrejurarea că prin decizia contestată a fost soluționată contestația formulată e reclamantă împotriva hotărârii Baroului C de respingere a cererii de intrare fără examen în profesia de avocat.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită anularea celor două hotărâri și înțelege să se judece în contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor dn România (), Consiliul și BAROUL COVASNA.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât intrarea în avocatură este condiționată de susținerea cu succes a unui interviu, iar la această probă reclamanta nu a dovedit că posedă cunoștințe necesare exercitării avocaturii.
La dosar au fost depune cele două hotărâri contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că reclamanta a formulat cerere de primire în profesia de avocat, fără examen, la data de 20.06.2006, în temeiul art.16 alin.2 lit.a din Legea nr.51/1995, menționând în motivarea cererii că este licențiată în studii juridice și doctor în drept.
Cererea a fost respinsă de BAROUL COVASNA prin Hotărârea nr.4/20.10.2006, dar contestația formulată împotriva acesteia a fost admisă de Consiliul
Ulterior, BAROUL COVASNAs -a pronunțat din nou în sensul respingerii cererii cu motivarea că au fost verificate cunoștințele reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform art.21 alin.1 din Statut, constatându-se că reclamanta nu întrunește condițiile pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.
Contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Consiliul UNBR prin Decizia nr.345/18.06.2008.
Curtea apreciază că cele două hotărâri contestate de reclamanta sunt legale și temeinice față de disp.
Art.16 alin.2 lit.a din legea nr.51/1991, conform cărora la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen titularul diplomei de doctor în drept.
Existența unei asemenea diplome conferă titularului vocația de a fi primit în profesia de avocat fără examen, textul de lege nereglementând obligația baroului de a admite cererea motivat de faptul că solicitantul este doctor în drept.
Potrivit art.21 alin.2 din Statutul, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesie de avocat.
BAROUL COVASNAa făcut aplicarea acestor prevederi organizând la data de 26.10.2007 un interviu pentru verificarea cunoștințelor reclamantei, constatându-se conform aprecierii depuse în copie la fila 146 dosar că reclamantul nu posedă suficiente cunoștințe în materia dreptului civil, procesual civil, familiei, penal, procesual penal, pentru exercitarea în bune condițiuni a profesiei de avocat.
Comisia de interviu a apreciat activitatea didactică, științifică și editorială a petentei, axată în special pe domeniul dreptului comunitar, dar a considerat că aceasta nu este suficientă pentru exercitarea practică a profesiei de avocat.
Această apreciere a fost întocmită pe baza punctelor de vedere exprimate de fiecare dintre cei patru membri ai comisiei de interviu care au considerat că reclamanta nu are cunoștințe profesionale minim necesare în domeniul dreptului civil, penal sau familiei, reținând o prezentare sumară, imprecisă sau greșită a temelor profesionale puse în discuție în cadrul interviului.
În consecință, s-a apreciat că nu există garanția că posedă suficiente cunoștințe profesionale necesare unui practician.
În condițiile în care rezultatul verificării cunoștințelor nu a fost unul favorabil reclamantei, care să ateste deținerea unui minim de cunoștințe pentru exercitarea în bune condiții a profesiei de avocat, soluția de respingere a cererii de primire în profesie fără examen este legală.
Susținerea reclamantei din notele scrise conform căreia îndeplinește toate cerințele prev. de art.11 din Legea 51/1995 nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, având în vedere că respingerea cererii nu a fost întemeiată pe neîndeplinirea uneia sau a unora dintre aceste condiții legale.
Faptul că nu a fost reținută în privința reclamantei existența unui caz de incompatibilitate sau nedemnitate nu constituie un argument în favoarea admiterii acțiunii atâta timp, cât nu existența unui asemenea caz a fost motivat respingerii cererii.
A mai susținut reclamanta că în măsura în care a fost constatată deținerea titlului de doctor în drept, îndeplinirea cerințelor legale pentru admiterea în profesie și inexistența unui caz de incompatibilitate sau nedemnitate, organele profesiei de avocat sunt obligate a decide primirea reclamantei în profesia de avocat.
Susținerea este neîntemeiată prin prisma disp. art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995 care prin folosirea expresiei "poate fi primit, în profesie" reglementează posibilitatea consiliului baroului și nu obligația de a admite cererea formulată de titularul diplomei de doctor în drept.
Din acest motiv Statutul profesiei de avocat lasă la latitudinea consiliului baroului organizarea unui interviu pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesie, pe care le deține persoana care formulează cererea de primire în profesie fără examen, urmând ca pe baza rezultatelor acestui interviu să se aprecieze asupra modului de soluționare a cererii.
Hotărârea Baroului C este motivată, în preambulul acesteia făcându-se referire la verificarea cunoștințelor reclamantei, această împrejurare de fapt constituind motivul avut în vedere la respingerea cererii, neputându-se reține încălcarea disp. art.21 alin.3 din Statutul profesiei de avocat, care stabilesc pronunțarea de către consiliul baroului a unei hotărâri motivate asupra cererii de primire în profesie.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că cele două hotărâri contestate nu constituie pentru reclamantă acte administrative vătămătoare în sensul art.1 din Legea 554/2004, nefiind date cu încălcarea dis. Legii nr.51/1995 care nu reglementează obligația baroului de a primi în profesie, cu scutire de examen, persoanele care dețin titlu de doctor în drept, fiind prevăzută doar vocația acestora de a fi primite fără examen în profesie.
În consecință, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Va fi respinsă de asemenea, și cerere pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată față de împrejurarea că nu a fost depusă la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în orașul Târgu S,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B nr.5, sector 5, BAROUL COVASNA, cu sediul în Sf.G-, județul C și UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, nr.5, sector 5.
Respinge cererea pârâtei UNBR de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Gh./6 ex.
20.03.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia