Anulare act administrativ fiscal. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 694/CA/2008
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii, în urma casării cu reținere pentru rejudecarea fondului, privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei, având ca obiect anulare act administrativ.
Dosar nr-
Față de absența motivată a doamnei judecător din complet, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 27.05.2008, în conformitate cu art.98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana doamnei judecător - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul ales al reclamantei, avocat, lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are obiecțiuni de formulat și nici alte cereri împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea acțiunii reconvenționale formulate de reclamantul reconvențional Primarul Comunei. Din raportul de expertiză rezultă că există un haos în privința încadrărilor personalului din primărie. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosarul cauzei, volumul I pagina 15 reprezentând onorariu avocațial și contravaloarea completării la expertiză.
După dezbaterea cauzei, în timpul ședinței de judecată reprezentanta reclamantei depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față
Prin decizia nr.358/CA/22 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosar nr- s-a admis recursul declarat de Primarul comunei, s-a casat sentința nr.732/CA/24.05.2007 a Tribunalului Alba și s-a reținut cauza spre rejudecarea fondului.
În decizia de casare s-a reținut că instanța de fond nu respectat decizia inițială de casare, deși prin Decizia civilă nr.1419/CA/2006 Curtea de APEL ALBA IULIAa admis recursul împotriva sentinței nr.518/CA/2006, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare în ce privește acțiunea reconvențională, a reținut că Dispoziția nr.45/2005 a fost revocată prin Dispoziția nr.80/2005 și acțiunea reconvențională trebuie privită din această perspectivă, fiind necesară admiterea probei cu o expertiză contabilă, totuși instanța de fond în rejudecare a ignorat atât dezlegarea în drept dată, cât și obligativitatea efectuării expertizei contabile.
Asupra fondului cauzei instanța reține:
Prin acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Primarul Comunei a solicitat:
- obligarea reclamantei la plata sumelor de bani ce i-au fost acordate nelegal din momentul încadrării și până în luna noiembrie 2005;
- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin completarea depusă la termenul de judecată din data de 22.03.2006 cu privire la acțiunea reconvențională pârâtul a precizat cuantumul pretențiilor pe care le are față de reclamantă, respectiv suma de 1663 lei.
În motivarea acțiunii reconvenționale pârâtul a susținut că din luna februarie 2005 reclamanta profitând de funcția pe care o deținea în legătură cu întocmirea statelor de plată și abuzând de încrederea primarului a ignorat conținutul Dispoziției nr.80/2005 și și-a fixat în mod unilateral un salariu de încadrare de 6.746.000 lei, corespunzător postului de inspector de specialitate principal clasa I treapta 1, fără a exista un temei legal pentru această mărire de salariu, deoarece Dispoziția nr.45/2005 a fost revocată prin Dispoziția nr.80/2005.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține:
Prin Dispoziția nr.86/2004 emisă de Primarul Comunei reclamanta pârâtă reconvențională a fost încadrată începând cu 1.08.2004 pe perioada nedeterminată pe postul de referent specialitate 1/2 având o retribuție lunară de 5.600.000 lei.
Prin Decizia nr.45/2.02.2005 reclamanta-pârâtă reconvențională a fost încadrată începând cu 1.02.2005 pe postul de inspector de specialitate principal, clasa I, treapta 2 cu o retribuție lunară de 6.746.000 lei.
Prin Dispoziția 80/25.02.2005 a fost revocată dispoziția 45, rămânând în vigoare încadrarea stabilită prin Dispoziția 86/2004.
Revocarea dispoziției 45 prin dispoziția 80 este admisibilă având în vedere intervalul de timp foarte scurt (23 zile) dintre cele două acte și a nelegalității dintre evidențe a primei dispoziții, nelegalitate sesizată pârâtului-reclamant reconvențional prin adresa Instituției Prefectului nr.2153/2005.
Cu toate acestea reclamanta a continuat să fie remunerată conform dispoziției 45/2005 și în continuare.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare cu obiectivul de a se stabili dacă există și care este cuantumul diferențelor salariale încasate în plus de reclamantă.
Din dispozițiile de încadrare și susținerile părților coroborate cu cele reținute în soluționarea irevocabilă a acțiunii principale rezultă că reclamanta a fost încadrată ca funcționar public, fiindu-i aplicabile dispozițiile din ordonanțele anuale de salarizare a funcționarilor publici sub aspectul funcției, salariului, al numărului zilelor de concediu și modului de determinare a premiilor anuale( al treisprezecelea salariu).
Totodată din actele de la fila 106 din vol.II al prezentului dosar rezultă că reclamanta a avut aprobată executarea concediului de odihnă în perioada 18.08.2005 - 5.09.2005, 5.09.2005 - 9.09.2005 și în alte două zile- 21.01.2005 și 16.12.2005.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză-filele 36-98-dosarul Curții- reiese că parata trebuie să restituie Primăriei suma de 777,53 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit și care provine din calculul eronat al salariilor pentru perioada 1 08 2004-31 12 2005.
Potrivit art.72 din 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
<LLNK 51999 188 11 20 0>
În consecință, constatând că reclamanta a beneficiat în perioada 1.08.2004-decembrie 2005 de drepturi salariale mai mari cu 777,53 lei încasate necuvenit, în temeiul art.31 din Legea 188/1999 și OUG 92/2004 se va admite acțiunea reconvențională a reclamantului reconvențional Primarul comunei și va fi obligată pârâta reconvențională să plătească reclamantului suma de 777,53 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Pentru a nu se încălca dreptul la apărare al pârâtei și a beneficia de un proces echitabil, instanța a încuviințat ca expertul contabil să răspundă la obiecțiunile formulate de pârâta, dar răspunsurile nu prezintă relevanță sub aspectul obiectului acțiunii reconvenționale. În condițiile în care pârâta consideră că reclamanta îi datorează anumite sume de bani are la dispoziție calea acțiunii în justiție.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
În evocarea fondului:
Admite acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Primarul Comunei în contradictoriu cu pârâta reconvențională și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 777,53 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.GC
Dact./ex.2/03 06 2008
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Ștefan Făt