Anulare act administrativ fiscal. Sentința 696/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.696/CA

Ședințapublică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier - - -

Pe rol, judecarea acțiunii promovată în contencios administrativ de reclamanta - cu domiciliul în C, Al., nr.4, -.A,.17, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 01.09.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.09.2008.

CURTEA:

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA la 8.2008 și înregistrată sub nr- reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența a solicitat:

- anularea deciziei comunicată la21.IV.2008cu adresa nr.985/2007 prin care s-a respins cererea formulată în vederea recunoașterii calității de beneficiar al OUG nr.214/1999 pentru supunerea din motive politice unor măsuri administrative abuzive luate de organele fostei miliții în sensul prevederilor art.3 lit."a" și "d" din acest act normativ;

- obligarea pârâtului la recunoașterea pentru reclamantă a calității de beneficiar al OUG nr.214/1999.

În motivarea cererii se arată că prin petiția adresată pârâtului a solicitat constatarea calității de luptător în rezistența în temeiul art.3 lit. "a" și "d" OUG nr.214/1999 modificată și completată prin Legea nr.173/16.2006.

Deși în cauză a făcut dovada temeiniciei cererii sale, respectiv a exproprierii părinților săi în baza Decretului - Lege nr.83/1949 și a strămutării întregii familii din Satul Independența pentru cercetări politice, deoarece familia intra în categoria chiaburilor, în mod greșit s-a apreciat de această comisie că cererea petentei nu se încadrează în prevederile OUG nr.214/1999.

Mai mult decât atât, calitatea de persecutat politic a fost stabilită definitiv și irevocabil de către Curtea de APEL CONSTANȚA, prin decizia nr.133/CA/2004 pronunțată în dosarul nr.264/CA/2007 prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 lit."b" și "a" din Decretul - Lege nr.118/1990.

În susținerea acțiunii s-a solicitat administrarea probei testimoniale și cu înscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:

Prin decizia nr.748/2004 emisă de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Constanțas - constatat că în perioada 13.III.1949 - 1.VI.1950 reclamanta a fost strămutată din comuna Independența în județul C, stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al prevederilor Decretului Lege 118/1990 cu modificările ulterioare.

Decizia sus menționată a fost emisă în baza deciziei nr.133/CA/20.IV.2004 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA ce a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 lit.b și e din Decretul Lege nr.118/1990

Din motivarea deciziei nr.133/CA/2004 rezultă că reclamanta a fost privată de libertate pentru cercetări de către organele de represiune și a fost strămutată într-o altă localitate, pe motive politice, situație reglementată de art.1 lit.b și din Decretul Lege 118/1990

În atare situație, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cererea nr.985/2007, solicitând acordarea calității de luptător în rezistența pentru sine, dar această cerere a fost respinsă prin decizia nr.985/2007 (fila 41) reținându-se că aceasta nu a dovedit că se încadrează în dispozițiile art.1,2 și 3 lit.c și d din OUG nr.214/1999.

Astfel, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în rezistența și-a întemeiat decizia doar pe adresa 2389/27.XII.2007 emisă de Ministerul Apărări, Direcția Instanțelor Militare - potrivit căreia nu au fost identificate documente din care să rezulte că reclamanta a fost suspusă unor măsuri administrative abuzive dispusă de fostul MAI.

Decizia contestată - 985/2007 - este nelegală și netemeinică, întrucât reclamanta a făcut dovada că a fost suspusă din motive politice unor măsuri administrative atât prin decizia irevocabilă 133/2004 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA dar și prin celelalte înscrisuri depuse și coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Conform art.1 din OUG nr.214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența desfășurată în perioada 6.III.1945 - 22.XII.1989 persoanelor supuse din motive politice unor măsuri abuzive în perioada 6.III. 1945 - 14.XII.1949.

Art.3 din actul normativ sus menționat arată care sunt considerate măsuri abuzive, printre acestea regăsindu-se privarea de libertate pentru efectuarea de cercetări, stabilirea de domiciliu obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate.

În speță, reclamanta adresându-se Comisiei a înaintat și actele doveditoare în susținerea calității sale de luptător în rezistența (respectiv decizia 133/2004 și 748/2004) astfel cum prevede art.5 pct.3 din OUG nr.214/1999 făcând dovada celor solicitate.

Adresa 2389/2007, eliberată de Ministerul Apărării - Direcția Instanțelor Militare de care se prevalează pârâta, menționează decât că nu au fost identificate documente din care să rezulte că familia reclamantei a fost supusă unor măsuri administrative și nicidecum că acestea nu au fost supuse unor astfel de măsuri.

Întrucât reclamanta a dovedit că a fost supusă din motive politice unor măsuri prevăzute de art.3 din OUG nr.214/1999, respectiv fost privată de libertate pentru efectuarea de cercetări de către fostele structuri ale securității, iar ulterior a fost obligată să locuiască într-o altă locuință din aceeași comună și apoi în altă localitate, instanța va admite contestația, va anula hotărârea nr.985/2007 emisă de pârât și îl va obliga pe acesta la recunoașterea reclamantei a calității de beneficiar a OUG 214/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de reclamanta - cu domiciliul în C, Al., nr.4, -.A,.17, jud. C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA - cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect anulare act administrativ.

Anulează hotărârea nr.985/2007 emisă de pârâtă.

Obligă pârâtul la recunoașterea pentru reclamantă a calității de beneficiar a OUG 214/1999.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

05 2008

Jud.red.-RM/30.09.2008

Tehnored. 4 ex./1.10.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 696/2008. Curtea de Apel Constanta