Anulare act administrativ fiscal. Decizia 70/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 70/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, jud.M, împotriva sentinței civile nr.322/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu suma de 2 lei(15 dosar), iar intimatele pârâte prin B și DGFP M au depus întâmpinări(5-7 și 12-13 dosar).
Reprezentantul recurentului reclamant depune împuternicirea avocațială, contestația formulată împotriva actelor a căror desființare o solicită în prezentul dosar și răspunsul primit de la DGFP - Biroul Soluționare Contestații(14-18 dosar).
Nefiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, susținând oral motivele de recurs.
CURTEA,
Prin sentința nr. 322 din 7 mai 2009, Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale și a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală C - Biroul Vamal Târgu-M, Direcția Regională Vamală
Reclamantul a solicitat prin cererea sa de chemare în judecată anularea actului constatator nr. 405 din 23 iunie 2003, 568 din 9 septembrie 2003 și nr. 586 din 6 octombrie 2004, nr. 86 din 15 februarie 2005 și nr. 129 din 9 martie 2005 și a proceselor verbale privind calculul accesoriilor pentru fiecare act constatator în parte, motivând că actele prin care s-au stabilit datoriile către stat sunt netemeinice și nelegale, deoarece autoturismele au fost aduse în decursul timpului în România, erau fabricate în UE, astfel că în mod corect a beneficiat de aplicarea unui tarif vamal preferențial, iar faptul că după ani, în baza controalelor "a posteriori" instituțiile nu au recunoscut un act de circulație europeană (certificat EURO 1), nu le îndreptățește la calcularea unor alte taxe vamale.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 205, alin. 1, pct. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestații potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Astfel, instanța a considerat că înainte de a se adresa cu o acțiune în contencios administrativ, reclamantul trebuia să conteste actele constatatoare la autoritatea administrativă emitentă, având în vedere caracterul lor de titlu de creanță. În considerentele pentru care s-a respins acțiunea reclamantului s-a precizat că procedura administrativ jurisdicțională este reglementată ca și o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, iar neîndeplinirea în termenul și condițiile prevăzute de lege a procedurii prealabile administrative, atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de către reclamantul, care a solicitat modificarea în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se învederează că, deși instanța, după ce a redat textul art. 205 alin. 1 pct. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, constată că a formulat contestație ca și cale administrativă de atac, dar contestațiile nu au fost soluționate de către pârâte, respinge acțiunea ca inadmisibilă, deși putea fi considerată cel mult, prematură. S-a precizat că soluționarea contestațiilor a fost suspendată prin deciziile nr. 217 din 30 iulie 2003, nr. 265 din 28 iunie 2005, nr. 323 din 10 decembrie 2004, nr. 44 din 18 mai 2005, nr. 56 din 31 mai 2005, nr. 67 din 19 martie 2004, iar prin decizia nr. 109 din 12 iulie 2006 fost desființat actul constatator nr. 46 din 19 ianuarie 2004.
Intimatele pârâte Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului reclamantului.
Intimata, prin Bap recizat că împotriva actelor constatatoare care formează obiectul prezentei cauze reclamantul a formulat contestații administrative, toate soluționate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în sensul suspendării soluționării până la finalizarea dosarului penal, deciziile fiind definitive în sistemul căilor de atac administrative, astfel că instanța nu se poate pronunța decât asupra acestui aspect, dacă sunt sau nu întrunite condițiile legale de suspendare, nu și asupra fondului dreptului, respectiv a legalității și temeiniciei actelor constatatoare.
Intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mac erut de asemenea respingerea recursului, deoarece din moment ce contestațiile nu au fost soluționate, instanța în mod corect a respins cererea reclamantului.
Analizând hotărârea atacată, văzând și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul reclamantului este nefondat.
Soluția de respingere a acțiunii în anularea unor titluri executorii contestate în sistemul căilor de atac administrativ jurisdicționale, dar nefiind soluționate contestațiile prin emiterea unor decizii care, potrivit art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 republicată, să poată fi atacată la instanța de contencios administrativ, este o soluție legală.
Împrejurarea că s-a dispus prin decizii suspendarea soluționării contestațiilor împotriva titlurilor executorii care fac obiectul prezentului litigiu, nu îl îndreptățește pe reclamant să solicite instanței anularea respectivelor acte, deoarece nu se face dovada că deciziile de suspendare a procesului de soluționare a contestațiilor pe cale administrativă, în condițiile art. 214 din OG nr. 92/2003 republicată, au fost atacate la instanța de contencios administrativ.
Instanța nu este investită cu verificarea motivelor de suspendare și câtă vreme respectivele decizii nu sunt contestate, cel puțin nu se face dovada, iar în procedura de soluționare a contestațiilor nu s-a pronunțat o decizie pe fondul dreptului care să poată face obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ, soluția primei instanțe, de respingere a cererii reclamantului, este legală. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei actelor constatatoare, ci pe excepție, astfel că reclamantului nu îi este afectat dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune împotriva deciziilor prin care se soluționează pe fond contestațiile.
Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge rec declarat de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței nr. 322 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/6ex
jud.fond:-19.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
