Anulare act administrativ fiscal. Decizia 832/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.832
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B, împotriva sentinței civile nr.29/CA/12.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " ", având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei - intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamanta " " a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înștiințării de plata nr. 4305/2006 și a Deciziei nr.35/2006, obligarea pârâtei la restituirea debitului încasat ilegal, actualizat la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pârâta, contrar principiului neretroactivității legii conform căruia oricărui raport juridic i se aplică legea în vigoare de la momentul nașterii sale, a apreciat în mod cu totul greșit și ilegal, că de vreme ce de acum (anul 2006) fondului pentru mediu i se aplică prevederile legislației fiscale acestea ar trebui aplicate și pentru perioada de timp scursă între luna iunie 2002 și momentul intrării în vigoare a legii noi, adică ianuarie 2006. Altfel spus pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B, a aplicat retroactiv penalități și majorări pentru perioada iunie 2002 - mai 2003.
S-a mai arătat că, pârâta a făcut un artificiu de calcul și aplicând retroactiv prevederile legale noi a generat o falsă datorie a societății reclamante către fond, altfel spus, deși reclamanta achitase debitul în iulie 2003 pentru întreaga perioada iunie 2002 - mai 2003, datorită faptului că îl achitaseră integral cu întârziere, respectiv abia in iulie 2003, pârâta a apreciat în mod ilegal că această întârziere a generat penalități și majorări.
Reclamanta a mai arătat că, pârâta a făcut o calculație neconformă cu prevederile legale deoarece: nu a aplicat prevederile legale în vigoare la data primei întârzieri; nu a ținut cont de plățile făcute la timp privitoare la lunile scadente ci a deturnat ilegal acești bani acoperind o pretinsă datorie anterioară, a aplicat o normă legală retroactiv (OUG nr.196/2005 coroborat cu Codul d e procedură fiscală); a aplicat penalități și majorări la sume ce au fost declarate prin lege non-bugetare; a stins "din urma" pretinse datorii aplicând principiul stingerii debitului celui mai vechi la sume ce au fost declarate prin lege non-bugetare.
Toate aceste greșeli pe care reclamanta le consideră intenționate le califica ca fiind un abuz de drept și de autoritate, din partea statului în raport cu persoana, abuz care, evident se conturează într-o nedreptate și o ilegalitate pentru toate acestea reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, calcularea corectă a debitelor, respectiv aplicarea normelor noi numai pentru contribuțiile neachitate la data intrării in vigoare a legii respective, constatarea inexistenței unor debite ale societății reclamante la fondul pentru mediu, anularea înștiințării de plată și a deciziei atacate și restituirea sumelor achitate fără a fi datorate.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, pe cale de excepție a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș care potrivit art.10 (1) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ care privesc actele administrative emise de autorități publice centrale se soluționează de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. A făcut precizarea că Administrația Fondului pentru Mediu nu este instituție subordonată ci este un organ autonom central, de specialitate care nu se află în subordinea nici unei alte autorități administrative și funcționează la nivel central și ca instituția care gestionează acest fond nu are structuri în teritoriu. Pe fondul acțiunii pârâta a arătat că cererea reclamantei este neîntemeiată subliniind faptul că sumele datorate cu titlu de contribuție la Fondul pentru Mediu fac parte din bugetul general consolidat și le sunt aplicabile prevederile Codului d e procedură fiscală. Aceasta apreciere rezidă din corelarea dispozițiilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Ordinul nr.1043/12.11.2002, Ordinul nr.334/11.08.2004, Legea nr.73/2000 privind Fondul pentru Mediu, Regulamentul de organizare si funcționare a Administrației Fondului pentru Mediu, nr.HG 1/2006, nr.HG208/2005. Totodată pârâta a arătat că, în stabilirea debitului societății s-a ținut cont de prevederile art.111 din nr.OG92/2003.
Prin sentința civilă nr.532/CA/2006 Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA reținând în motivare că, litigiul de față are ca obiect anularea unui act administrativ emis de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor decizia emisă având ca obiect obligații de plata a contribuțiilor pentru mediu cu accesoriile aferente. Pârâta chemată în judecată este un organ de autoritate central din cadrul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor iar conform art.3 alin.1 Cod procedură civilă Curtea de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Conform art.3 din nr.OUG196/2005 art.3 (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administrația Fondului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului." Deci pârâta este instituție publică centrală.
Prin sentința civila nr.13/2007, Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, reținând în motivare că, obiectul acțiunii reclamantei îl reprezintă cerere de a se anula înștiințarea de plata nr.4305/14.04.2006 și decizia nr.35/23.06.2006 emisă de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu B, obligarea pârâtei la restituirea debitului încasat nelegal în sumă de 100.875 Ron actualizat la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai reținut că înștiințarea de plată nr.4305/2006 a fost emisă de pârâtă cu aplicarea prevederilor art.137 alin.3 și 4 din Codul d e procedură fiscală pe baza declarațiilor privind obligațiile de plată la veniturile fondului pentru mediu, lunare întocmite de reclamantă și înregistrată la pârâtă iar potrivit art.137 alin.1 Cod procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul, titlu executoriu fiind din punct de vedere juridic un titlu de creanță, deci unul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală care devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată pentru respectiva creanța așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art.109 raportat la art.137 alin.2 Cod procedură fiscală.
S-a mai reținut în considerentele aceleiași sentințe că din dispozițiile art. 137 alin.4 și 141 alin.1 Cod procedură civilă rezultă că începerea executării silite în baza titlului executoriu fiscal se realizează prin emiterea înștiințării de plată și apoi prin comunicarea somației de plată după care organul fiscal dispune în fapt executarea silită în modalitățile prevăzute în același cod. Cum contestația de față privește punerea în executare a unor titluri de creanță fiscală prevăzute în art. 108 și art.84 Cod procedură civilă, revine instanței de drept comun și anume judecătoriei competentă materială pentru soluționarea contestației în condițiile art.169 alin.3 și 4 Cod procedură fiscală.
Judecătoria Timișoara prin sentința civila nr.4407/2007 la rândul său a declinat competența de soluționare a cauzei în Curții de APEL TIMIȘOARA, a stabilit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța soluția, Judecătoria Timișoaraa reținut în motivare că, în prezenta cauza competența de soluționarea cauzei aparține Curții de APEL TIMIȘOARA, pentru următoarele considerente: litigiul de față are ca obiect anularea unui act administrativ emis de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, din cadrul Ministerului Mediului și Gospodăriei Apelor, decizia emisă având ca obiect obligații de plata a contribuțiilor pentru mediu cu accesoriile aferente. Pârâta chemată în judecată este un organ de autoritate central din Ministerul Mediului și Gospodăriei Apelor, iar conform art.3 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Potrivit art.3 din nr.OUG196/2005 unitatea care răspunde de gestionarea fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu denumită în continuare Administrația Fondului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii în coordonarea activității publice centrale pentru protecția mediului, pârâta fiind deci instituție publică centrală.
Judecătoria Timișoaraa apreciat că este competentă în soluționarea prezentei cauze Curtea de APEL TIMIȘOARA dispunând declinarea competenței de soluționarea cauzei în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA și constatând ivit conflict de competență, instanța a dispus, în temeiul prevederilor art.21 Cod procedură civilă înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție a României în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Prin decizia nr.4737/2007 pronunțată în dos. Nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, actul administrativ dedus judecații privind contribuții și accesorii ale acestora la fondul de mediu fiind de până la 500.000 lei.
Cauza a fost înregistrată sub nr- la Tribunalul Timiș, iar în cauză prin încheierea de ședință din 14.04.2008, la cererea reclamantei a fost efectuată expertiza financiar contabilă, expertiză al cărui raport a fost întocmit de expert contabil A și se află la filele 28-36 din dosar.
Pârâta a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză, iar prin suplimentul la expertiză, aflat la filele 100-103 din dosar expertul a răspuns acestor obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 29/CA/12.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis, ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanta " " în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
A anulat înștiințarea de plată nr.4305/2006 și decizia nr.35/2006, emise de către pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.
A obligat pârâta la restituirea debitului încasat ilegal, actualizat la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Totodată a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin înștiințarea de plata nr. 4305/2006 s-a reținut în sarcina reclamantei și i s-a adus la cunoștința obligația de plata a sumei de 100.875 lei reprezentând contribuție, majorări de întârziere și penalități de întârziere pe perioada iunie 2002 - decembrie 2005.
Ulterior reclamanta a fost înștiințată că a expirat termenul de plată, iar în sarcina acesteia a fost emis titlul executoriu pentru suma de 100.875 lei.
Reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte, contestație care a fost respinsă prin decizia nr.35/2006 reținându-se că, perioada care a fost luată în calcul la stabilirea obligațiilor cu care " " la fondul pentru mediu, a fost iunie 2002 - accesoriile calculându-se cu respectarea legislației în domeniu, în baza declarațiilor depuse prin fondul pentru mediu și a plăților efectuate de către contestatoare la fondul pentru mediu:
asupra debitului înregistrat de " " calculat pentru perioada 07.06.2002 - 31.12.2002 în temeiul Ordonanței Guvernului nr. modificarea nr.OG11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, care a intrat în vigoare de 1 octombrie 2001;
Potrivit art.13 din actul normativ menționat mai sus, pentru achitarea cu întârziere bugetare, "debitorii datorează majorări de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere, același articol prevede că "plata cu Întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor - se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau pentru de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a majorărilor de întârziere și/sau a penalităților.
Începând cu data de 01 ianuarie 2004,nr.OG61/2002 a fost abrogată, intrând în vigoare nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, cu completările ulterioare, care la art.115 prevede; "pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere".
Drept urmare, Administrația Fondului pentru Mediu, în baza declarațiilor depuse prin Fondul pentru mediu și a plăților efectuate de către contestatoare, a constatat în sarcina reclamantei pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2005, o creanță în valoare de 100.875,00 lei (RON), din care reprezintă contribuție restantă, 35.100,00 lei (RON) majorări de întârziere (dobânzi (RON) constituie penalități de întârziere. Pentru recuperarea acestor sume, Administrația Mediu a comunicat " " înștiințarea de plată nr.4305/2006.
Totodată, în stabilirea debitului societății, s-a ținut cont de prevederile din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, privind ordinea de stingere a datoriilor.
Împotriva acestei decizii precum și a titlului executoriu și a înștiințării de plată reclamanta a formulat contestație pe care tribunalul a considerat-o întemeiată.
Potrivit Legii nr.73/2000 modificată prin Legea nr.333/2004 și prin nr.OUG196/2005 reclamanta era obligată la plata taxei pentru constituirea fondului de mediu.
Conform declarațiilor depuse și a plăților efectuate în baza acestor declarații, expertul a concluzionat că reclamanta a declarat și constituit fondul pentru mediu în cuantum legal.
Art.1 din nr.OG92/2003 prevede sfera de aplicare a Codului d e procedură fiscală alin.(2) prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce se constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel, iar conform art.2 (1) din Legea nr.73/2000 republicată, Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Legii nr.72/1996 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare. În aceeași lege la art.12- (1) se prevede că încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.
2) sumelor prevăzute la art.8 alin.(1) lit. a) - e) constituie contravenție și se sancționează astfel:
lit. a) cu amendă de la 10 la 20 milioane lei pentru persoanele fizice
lit. b) cu amendă de la 100 la 500 milioane lei pentru persoanele juridice.
Aceleași sancțiuni sunt prevăzute și în actele normative care vin și completează s-au modifică Legea nr.73/2000 până la OUG nr.196/2005.
- Rezultă că până la data de 01.01.2006 când devine aplicabilă OUG196/2005 pentru neplata la timp a datoriilor privind fondul de mediu nu se pot percepe dobânzi și penalități.
OUG nr.196/2005 emisă așa după cum se pronunță și actul normativ aduce clarificarea situației de fapt existente privind regimul juridic al taxei pentru mediu. În conformitate cu art.12 (1) din Ordonanța de Urgență nr.196/2005 contribuțiile și taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administrația fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor Legii nr.174/2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală art. 104
(1) daca un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art.19 alin.(2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanță fiscală principal pe care îl stabilește contribuabilul.
(2) în cadrul tipului de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă reprezentând creanța fiscala stabilit de contribuabil, plata se efectuează în următoarea ordine:
a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligațiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eșalonări și/sau amânări la plată și calculate conform legii;
b) obligații fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum și accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c) obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
d) dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. c). Rezultă că începând cu data de 01.01.2006 pentru neplata datoriilor la fondul pentru mediu se datorează dobânzi și penalizări de întârziere.
Conform acestor prevederi legale Tribunalul Timișa reținut că, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu nu a stabilit corect dobânzile și penalitățile de întârziere, enumerate în Titlul executor nr. 77, deoarece au fost calculate dobânzi și majorări pentru perioade anterioare aplicabilității prevederile nr.OUG196/2005.
Așa după cum rezulta din situațiile prezentate, contribuție pentru mediu privind ambalajele nu s-a datorat în anul 2006.
Modalitatea de stingere a datoriilor conform prevederilor art.104 lit. b). Legea nr.174/2004, este operabilă din momentul în care contribuția pentru fondul de mediu a devenit obligație care urmează regimul juridic al impozitelor.
Așa fiind, în conformitate cu art.18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a anulat înștiințarea de plată nr.4305/2006 și decizia nr.35/2006 emise de către pârâtă.
În consecință, a obligat pârâta la restituirea debitului încasat ilegal, actualizat la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În conformitate cu art.276 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală pentru considerentul că a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), reținându-se că nu "s-au stabilit corect dobânzile și penalitățile de întârziere enumerate în Titlul executoriu nr.77, deoarece au fost calculate dobânzi și majorări pentru perioade anterioare aplicabilității prevederilor nr.OUG196/2005", astfel încât a desființat actele atacate și a anulat debitul constând în accesorii în cuantum de 100.875 lei.
Se mai arată că prin admiterea administrării probei cu expertiza contabilă, cu obiectivele stabilite de reclamantă, instanța fondului a dat posibilitate ca expertul să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, și nu de fapt. Instanța de fond a încălcat astfel dispozițiile legii procesual civile care prevăd că expertiza se poate dispune pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, nu și a unora de drept. Arată că hotărârea nu este motivată de către judecător, nici măcar într-un mod general, motiv neîndoielnic de casare.
Menționează că pentru recuperarea creanțelor la Fondul pentru mediu, indiferent de momentul la care acestea au luat naștere, sunt incidente dispozițiile nr.OUG196/2005, norme de procedură de imediată aplicare, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut raportul de drept pe care ele se fundamentează.. nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu nu distinge în raport de momentul în care a luat naștere raportul de drept fiscal.
Mai arată că, legiuitorul a considerat că apariția nr.OUG196/2005 doar va clarifica regimul juridic al veniturilor la Fondul pentru mediu, așa cum clar rezultă din preambulul ordonanței, și că nu se va institui un regim juridic nou.
Spiritul legii este că, pentru plata cu întârziere a oricărei sume ce se face venit public se datorează majorări de întârziere (dobânzi și penalități). Astfel, nu ar mai fi de înțeles rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit un termen scadent pentru plata contribuțiilor, de vreme ce tot nu este sancționată plata cu întârziere.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, nr.OUG106/2005, modificată și Legea nr.554/2004.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele întâmpinării se arată că, în calitate de producători de capace din plastic, prin Legea nr.73/2000 a fost obligată a plăti începând cu luna iunie 2002 contribuția la fondul pentru mediu. Întrucât formularea din Legea nr.73/2000 referitoare la sintagma "ambalaj" era confuză, s-a purtat o vastă corespondență cu pârâta - recurentă în vederea identificării încadrării societății în categoria contribuabililor la fondul pentru mediu.
Se mai arată că de la introducerea fondului pentru mediu și până în 2 ianuarie 2006 contribuția la fond nu a fost considerată venit bugetar și avea un statut aparte, nesupunându-se normelor de drept fiscal. În acest context, sumelor datorate fondului pentru mediu nu li se aplicau nici penalități de întârziere și nici majorări de întârziere și nici principiul acoperirii celui mai vechi debit, ci s-a statut că neplata sumelor constituie contravenție conform art.12 din nr.OUG93/2001.
Precizează că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recurenta făcând o interpretare subiectivă și contrară principiilor de drept a actelor normative invocate în susținerea recursului, sens în care soluția pronunțată de prima instanță este profund legală, întemeiată și în spiritul legii, drept pentru care se cuvine a fi menținută.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente dispozițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Recurenta invocă prin motivele de recurs că prin admiterea administrării probei cu expertiza contabilă, cu obiectivele stabilite de reclamantă, instanța fondului a dat posibilitate ca expertul să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, și nu de fapt, motiv ce nu poate fi primit de către instanța de recurs, întrucât obiectivele expertizei au fost stabilite de către instanța de fond prin încheierea de ședință din 14.04.2008, aflată la fila 12 din dosar fond și privesc chestiuni de fapt și nu de drept cum greșit invocă recurenta.
Astfel, prin concluziile sale aflate la filele 35-36 din dosar fond, expertul contabil a arătat că unitatea reclamantă a produs ambalaje și era astfel obligată la plata contribuției pentru Fondul de Mediu în condițiile Legii nr. 73/2000 republicată, obligație pe care și-a onorat-o întrucât reclamanta a declarat constituit și virat fondul de mediu în cuantumul cerut de lege.
Expertul a concluzionat că pârâta nu a stabilit corect în sarcina reclamantei dobânzile și penalitățile de întârziere, nefiind încălcate astfel dispozițiile art.201 Cod procedură civilă, care prevăd că,Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza..
Instanța nu poate primi nici motivul de recurs, conform căruia hotărârea recurată nu este motivată și că acesta ar fi motiv de casare a hotărârii întrucât, chiar dacă motivarea hotărârii nu este suficientă instanța de recurs poate suplini și completa această motivare atâta vreme cât în speță soluția pronunțată este legală, au fost administrate toate probele iar instanța de fond a cercetat fondul pricinii.
Recurenta menționează că pentru recuperarea creanțelor la Fondul pentru mediu, indiferent de momentul la care acestea au luat naștere, sunt incidente dispozițiile nr.OUG196/2005, norme de procedură de imediată aplicare, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut raportul de drept pe care ele se fundamentează, întrucât nr.OUG196/2005 privind Fondul pentru mediu nu distinge în raport de momentul în care a luat naștere raportul de drept fiscal, motiv ce nu poate fi primit de către instanța de recurs întrucât până la data de 01.01.2006 când devine aplicabilă nr.OUG196/2005 pentru neplata la timp a datoriilor privind fondul de mediu nu se pot percepe dobânzi și penalități în virtutea respectării principiului,neretroactivității legii civile în timp.
De la introducerea fondului și până la apariția nr.OUG196/2005, contribuția la fond nu a fost considerată venit bugetar, ci avea un statut aparte, după cum reiese din dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu, care stipula că,Fondul pentru mediu este un fond constituit integral din venituri proprii.
De altfel prin apariția nr.OUG196/2005, s-a dorit clarificarea regimul juridic al veniturilor la Fondul pentru mediu, așa cum clar rezultă din preambulul ordonanței, intitulată notă, respectiv,Având în vedere necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu și a atribuțiilor Administrației Fondului pentru Mediu în ceea ce privește activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluționarea contestațiilor și executarea silită a contribuțiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu, instituind astfel un regim juridic nou al acestui fond.
Plata penalităților și a majorărilor de întârziere se face numai în temeiul unor dispoziții legale expres ce nu lasă loc de interpretări, altfel orice interpretare profită debitorului și nicidecum creditorului.
Astfel, în conformitate cu art.12 (1) din Ordonanța de Urgență nr.196/2005 contribuțiile și taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administrația fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor Legii nr.174/2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală art. 104
(1) dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art.19 alin.(2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanță fiscală principal pe care îl stabilește contribuabilul.
(2) în cadrul tipului de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă reprezentând creanța fiscala stabilit de contribuabil, plata se efectuează în următoarea ordine:
a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligațiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eșalonări și/sau amânări la plată și calculate conform legii;
b) obligații fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum și accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c) obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
d) dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. c). Rezultă că începând cu data de 01.01.2006 pentru neplata datoriilor la fondul pentru mediu se datorează dobânzi și penalizări de întârziere.
Pentru cele arătate, fiind vorba de un debit aferent perioadei iunie 2002 - decembrie 2005, reclamanta intimată nu datorează majorări și penalități de întârziere.
Reprezentantul intimatei a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, însă nu a făcut dovada acestora, astfel că instanța va respinge această cerere ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Fondului pentru Mediu B împotriva sentinței civile nr.29/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata Europe
Fără cheltuieli de judecată, nedovedite.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/19.06.2009
TEHNORED:/19.06.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
