Anulare act administrativ fiscal. Decizia 860/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 860/
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE V, cu sediul în F,-, jud.V împotriva sentinței nr. 187 din 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul, lipsă, avocat, lipsă fiind recurenta CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, recurenta a depus o cerere de amânare deoarece se află la Judecătoria Focșani, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Cu cheltuieli de judecată, aferente chitanței de onorariu de avocat, pe care o depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.187/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de reclamantul, domiciliat în F,-, județul V împotriva Deciziei nr.65 din 20 august 2008 și a Deciziei nr.814/2008 emise de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE V,s-a dispus anularea Deciziei nr.65/20.08.2008 și în parte Decizia nr.814/2008 numai pentru suma de 2350 lei reprezentând majorări și a obligat pârâtă să plătească reclamantului suma de 1504,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată la - reclamantul a contestat Deciziile nr.68/20.08.2008 și nr.814/2008 emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 2350 lei reprezentând majorări calculate la din 129/2007.
Prin decizia civilă+ nr.165/19.02.2008 a Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr- a fost anulat în parte titlul executoriu nr.129/2007, petentul fiind exonerat de plata majorărilor și penalităților de întârziere și a fost menținută obligația de plată pentru suma de 9.793 lei reprezentând contribuție la fondul de asigurări de sănătate pentru perioada 2004-2006. Această sumă a fost achitată la 7 zile de la data pronunțării deciziei, cu OP nr.11/26.02.2008.
Cu toate acestea, intimata, prin decizia 814/2008 a dispus obligarea petentului la plata sumei de 2350 ei, în baza aceluiași titlu executoriu, sume reprezentând majorări calculate pentru perioada derulării procesului 3 iulie 2007 - 27 februarie 2008.
Temeiul juridic care a stat la baza emiterii de către intimată a Deciziei nr.814/2008, adică titlul executoriu nr.129/2007, nu mai există, el fiind anulat de către instanță în ceea ce privește capacitatea lui de a genera majorări și penalități.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă CAS V cu următoare motivare:
Legea nr.95/2006 stipulează că obligația virării contribuției pentru asigurările de sănătate revine persoanelor care exercită profesii liberale prin depunerea lunară la Casa de Asigurări de Sănătate a declarației privind obligațiile ce le revin față de fond.
Contestatorul nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit această obligație arătată, astfel că nu se poate reține vreo formă de vinovăție a intimatei de a nu fi calculat trimestrial contribuția și de a nu îl fi informat.
Casa de Asigurări de Sănătate V nu a avut cunoștință tocmai datorită atitudinii culpabile a contestatorului care avea obligația achitării trimestriale a contribuției, or calcularea acestei contribuții și comunicarea cuantumului lor era posibilă numai în condițiile în care contribuabilul comunică casei de asigurări de sănătate, periodic veniturile realizate și numai în această situație casa de asigurări de sănătate și-ar fi putut realiza obligația de informare la care face referire contestatorul prin invocarea art. 15 din OUG150/2002 și art.222 din 95/2006.
În situația în care debitorul ar fi achitat fondul datorat la termen, adică trimestrial, data la care suma datorată a devenit scadentă, acest fond nu ar mai fi produs majorări de întârziere, așa cum se prevede și în art.120 din Codul d e Procedura Fiscală, republicat stipulează majorări de întârziere.
Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Rezultă că simpla neplată a contribuțiilor la fondul de asigurări de sănătate, naște în sarcina contribuabilului rău-platnic, fără să fie necesară punerea în întârziere,obligația de a plăti majorări de întârziere.
A se admite ca în baza unei sentințe definitive care se referea strict doar la un titlul executoriu din anul 2007 că vor fi șterse toate majorările viitoare este total nelegală deoarece încalcă principiile și prevederile legale ale Codului d e Procedură Fiscală și ar rezulta aberanta concluzie că un contribuabil poate depune cu o întârziere de ani de zile deciziile de impunere anuale și poate plăti oricând o contribuție datorată bugetului de stat,pentru care exista termene de scadență,fără să plătească majorări de întârziere.
În concluzie apreciază că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a textelor de lege considerând că reclamantul nu datorează majorări de întârziere.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând actele dosarului constată;
Contrar celor susținute de recurentă, concluzia instanței de fond nu este,aberantă, pentru simplul motiv că aceasta a făcut trimitere la o hotărâre judecătorească ce a analizat și a dispus anularea în parte a titlului executoriu nr.129/2007 cu privire la majorări și penalități titlul ce face și obiectul deciziei nr.814/17.07.2008 a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate V și care generează la rându-i o majorare de întârziere de 2.350 lei calculată până la 31.12.2005.
Or, decizia civilă nr. 165/2008 invocată de instanța de fond, a avut în vedere majorările și penalitățile calculate până la aceeași dată de 31.12.2005.Ba mai mult atunci când a dispus anularea în parte a titlului executoriu a avut în vedre și anul 2006.
Decizia nr.65/2008, prin care s-a soluționat contestația petentului, a ignorat total decizia de care s-a făcut vorbire, reținând că acesta a achitat datoria reținută de instanță, în sumă de 9793 lei la data de 26.02.2008, deși Tribunalul Vranceaa anulat în parte decizia 814/2008, numai pentru suma de 2350 lei, reținută prin decizia civilă nr.165/2008 a Tribunalului Vrancea.
În concluzie, recurenta nu poate induce în eroare instanța, considerând că în momentul, în care nu avut câștig de cauză într-un litigiu ce ține de executarea silită a unui titlu executoriu, poate recurge la o altă cale de recuperare a unor majorări și penalități de întârziere decurge din același titlu pe aceeași perioadă ce generează un litigiu ce se soluționează pe calea contenciosului administrativ.
Instanța de fond nu reținut decât acest aspect și nu a extins perioada dincolo de data de 31.12.2005.
Ca atare, în temeiul disp.art. 312. pr.civ. urmează ca recursul să fie respins ca nefundat.
În conformitate cu disp.art. 274. pr.civ.urmează ca recurenta să fie obligată să plătească cheltuieli de judecată intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE V, cu sediul în F,-, jud.V împotriva sentinței nr. 187 din 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./18.01.2010
Tehnored.//2ex.28.01.2010
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu