Anulare act administrativ fiscal. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 87
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Robert Emanoil
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - FP. TR.S, împotriva sentinței nr.2348 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - FP. TR.S și intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus concluzii scrise de intimatul reclamant, după care;
Constatându-se cauza în stare de judecat, s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2348 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice M și a obligat pârâta să restituie reclamantului 5296 lei taxă primă înmatriculare achitată cu chitanța - nr.-/14.08.2007 și să plătească reclamantului 503 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, că actul a cărei anulare se solicită constituie tocmai un răspuns la cererea reclamantului prin care acesta a îndeplinit procedura prealabilă.
Reclamantul a achitat această taxă specială pentru a i se permite operațiunea tehnică de primă înmatriculare în România a autoturismului, second- hand, pe care l-a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Plata taxei a fost făcută în temeiul unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Ordinul nr.418/2007 - Anexa 1 și care este afișată public, în format electronic.
În aceste condiții organul fiscal care încasează taxa specială nu emite anterior un act administrativ fiscal în înțelesul Legii contenciosului administrativ și Codului d e procedură fiscală, însăși obligația de plată a acesteia și condiționarea înmatriculării de dovada achitării acesteia echivalând cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material.
S-a apreciat că a susține că în lipsa unui titlu de creanță cu suport material reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea taxei speciale de primă înmatriculare în România a autoturismelor ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție, ceea ce contravine art.21 alin.1 din Constituția României.
Prin actul înregistrat sub nr. 9173/2009 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mac omunicat reclamantului răspunsul său la cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare plătită în temeiul Codului fiscal pentru înmatricularea unui autovehicul second-hand.
S-a constatat că sunt acte administrative în sensul prevăzut de art.2 al.1 lit. Legea nr.554/2004 exprimând voința DGFP de a refuza restituirea taxei de înmatriculare, refuz explicit manifestat în regim de putere publică în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvarea cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art.41 pr.fiscală care definesc actul administrativ fiscal, actul respectiv fiind emis de DGFP M în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, astfel că nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestuia, indiferent de denumirea acestuia.
Pe fond s-a reținut că reclamantul a achitat taxa specială reglementată de art.2411Cod Fiscal, introdusă prin Legea nr.343/17 iulie 2006, modificată prin OUG nr.110/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.372/2007 în sumă de 1212 lei pentru prima înmatriculare în România a autoturismului, second- hand, achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
La 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
4 din același articol prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene fac parte din dreptul intern al României, și în consecință reclamantul se poate adresa instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național, contrare Tratatului.
Potrivit art.2141- 2143din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006, cu modificările ulterioare, și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare ori din alte state.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Obiectivul acestei reglementări comunitare îl constituie asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ( cauza Weigel - 2004).
Scopul acestei reglementări este acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, în România nu se percepe taxă specială la reînmatriculare pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene și reînmatriculate în România.
Față de cele expuse, instanța a constatat că în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, acestea având prioritate față de dreptul național potrivit art.148 alin.2 din Constituția României. În consecință, taxa specială achitată de reclamant pentru înmatricularea în România a autoturismului, second - hand, achiziționat din Germania, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea prevederilor art.90 paragraf I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, potrivit căruia de la data aderării dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratat și prin actul de aderare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP M - Tr. S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea în totalitate a taxei de primă înmatriculare pe motiv că actul normativ ulterior nu retroactivează. Diferența dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare și cel al taxei de poluare poate face obiectul unei cereri de restituire. Astfel, se ajunge în situația în care contribuabilul beneficiază de un serviciu public (înmatricularea autoturismului) fără a-l plăti și se creează o discriminare între persoanele care au achitat taxa de prim înmatriculare până la data de 01.01.2007 și cele care prin restituirea taxei în totalitate cu plătesc pentru același serviciu public prestat în beneficiul lor.
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului. Calificarea corectă a competenței materiale a instanței nu inhibă dreptul reclamantului de a avea acces liber la justiție.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că susținerea instanței de fond în sensul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată dreptului comunitar nu este suficient argumentată, întrucât noua reglementare adusă prin nr.OUG50/2008 este în concordanță cu dispozițiile comunitar europene.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5296 lei, cu chitanța seria - nr.- din 14.08.2007.
Reclamantul s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr.9173 din data de 15.06.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât, potrivit art.11 din nr.OUG50/2008, se restituie numai diferența de taxă rezultată între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și cuantumul taxei de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - FP. TR.S, împotriva sentinței nr.2348 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/25.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie, Robert Emanoil