Anulare act administrativ fiscal. Decizia 889/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 889

Ședința publică de la 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Președinte Secție

Grefier: -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr. 317 din data de 14 februarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru intimata DGFP G, lipsind contestatoarea - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că contestatoarea - SRL a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Consilier juridic pentru intimata DGFP G se opune cererii de amânare formulată în scris de contestatoare.

Curtea, respinge cererea de amânare formulată în scris de contestatoarea - SRL, având în vedere că este cel de-al doilea termen de judecată și apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Consilier juridic pentru intimata DGFP G solicită respingerea contestației în anulare ca nemotivată.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin acțiunea formulată la data de 06.04.2007, reclamanta -""SRL Mas olicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta DGFP G să se dispună anularea deciziei nr.25 din 16.03.2007, emisă de aceasta, precum și a deciziei de impunere nr.15 din 19 ianuarie 2007, emisă de ANAF-DGFP

În motivarea cererii s-a arătat că în data de 24.01.2007 a primit de la pârâtă decizia și raportul de inspecție fiscală, ocazie cu care a constatat că măsura de impunere cu sumele ce fac obiectul prezentei contestații este nelegală.

A susținut reclamanta că organul de control a dispus reținerea sumei de 32.417 RON, reprezentând TVA de plată însoțită de majorări de întârziere, fără să existe temei legal, care să reglementeze impunerea la plată a unor activități ce sunt scutite de lege și cărora le sunt aplicabile prevederile măsurilor de simplificare prev.deart.160 alin.2 lit.a Cod fiscal.

S-a arătat că organul de control și-a întemeiat măsura confiscării acestei sume pe dispozițiile Legii 571/2003, întrucât la data întocmirii raportului de control fiscal și a deciziei atacate, această lege era modificată prin Legea 343/2006.

S-a mai arătat că, organele de control au apreciat că reclamanta a colectat TVA și că aceasta trebuia reținută ca fiind colectată ilegal în condițiile în care activitatea prestată de reclamantă este scutită de plata TVA.

Pârâta DGFP Gad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr.2988 din 09 octombrie 2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantei -""SRL M, a anulat decizia nr.25 din 16.03.2007, emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP G și decizia de impunere fiscală nr.15 din 19.01.2007, emisă de DGFP

S-a constatat că reclamanta are obligație bugetară de 12.262 lei, compusă din 10.024 lei TVA de plată și 2238 lei, majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit expertizei efectuate în cauză toate livrările reclamantei au fost facturate către - SA Tg.J, care este plătitoare de TVA și în această situație nu trebuie să colecteze TVA. S-a mai reținut că facturile emise de reclamantă pentru deșeuri feroase nu conțin taxă pe valoare adăugată și chiar în situația în care s-ar fi declarat în termen plătitoare de TVA-01.12.2005, oricum la facturile de deșeuri feroase nu s-ar fi colectat TVA.

Pentru restul veniturilor înregistrate de reclamantă în perioada decembrie2005-iunie 2006 în sumă de 52765 lei, aceasta are obligația să colecteze și să achite TVA-ul aferent în sumă de 10.024 lei către bugetul consolidat al statului, cu majorările de întârziere aferente, în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a art.152 Cod fiscal, ca sancțiune pentru neînregistrarea în termen ca plătitor de TVA.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP G, considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 317 din data de 14 februarie 2008,pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a fost admis recursul DGFP G și a fost modificată sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta - SRL

În motivare s-a reținut că în speță, intimata reclamantă a beneficiat de regimul special de scutire de TVA, în limita plafonului prevăzut de art.152 Cod fiscal, însă la 31 octombrie 2005 depășind acest plafon avea obligația în termen de 10 zile de la data constatării depășirii să solicite înregistrarea ca plătitor TVA în regim normal.

Data depășirii - conform art.152 alin.3 teza a 5-a - este considerată sfârșitul lunii calendaristice în care a avut loc depășirea de plafon.

Este cert că intimata reclamantă, deși a depășit limita de plafon pentru care a beneficiat de scutire TVA, nu a respectat termenul prevăzut de art.152 alin.3 Cod fiscal, în condițiile în care s-a înregistrat ca plătitor TVA, începând cu 01.07.2006, situație în care datorează, conform pct.56 alin.4 lit.b din HG 44/2004, TVA pe care trebuia să-l colecteze pe perioada scursă de la data când trebuia să se înregistreze ca plătitor TVA și data când s-a făcut efectiv această înregistrare.

Susținerea intimatei reclamante că în cazul său aceste dispoziții nu sunt aplicabile, în condițiile în care activitatea pe care o desfășoară este scutită de plata TVA, iar veniturile încasate nu conțin TVA, nu poate fi primită.

Aceasta deoarece dispozițiile art.152 alin.4 Cod fiscal prevăd expres că după depășirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita (și în consecință nu mai pot beneficia) de aplicarea regimului special, iar faptul că facturarea s-a făcut în continuare fără să se scrie taxa aferentă, nu produce consecințe juridice, atâta timp cât avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA și implicit obligația să colecteze taxa pentru activitatea de colectare a deșeurilor, efectuată în perioada mai sus arătată.

Împotriva acestei decizii a formular contestație în anulare la 25.02.2008 intimata reclamantă - SRL M, arătând că este rezultatul unei greșeli materiale invocând în drept dispozițiile art. 318 alin.1

Analizând contestația în anulare, în baza dispozițiilor art. 318 alin.1, Curtea reține următoarele:

În sensul temeiului legal invocat " greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În consecință în situația de față în care instanța de recurs nu a pronunțat o soluție ca urmare a unor excepții procedurale ci în urma analizării în fond a cauzei, dispozițiile art. 318 alin.1 referitoare la eroarea materială nu sunt aplicabile.

Pentru considerentele expuse, contestația în anulare formulată de intimata reclamantă - SRL M va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL, împotriva deciziei nr. 317 din data de 14 februarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2008

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu

- -

JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr

- -

Grefier,

Red. -

Dact./ 2 ex./ 24.06.2008

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 889/2008. Curtea de Apel Craiova