Anulare act administrativ fiscal. Decizia 941/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 941

Ședința publică de la 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

Grefier - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea - COM SRL împotriva decizie nr. 136 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru contestatoarea - COM SRL, lipsind intimata ANAF- DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare de față.

Avocat pentru contestatoarea - COM SRL arată că procedura de citare a recurentei nu a fost legal îndeplinită, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii este aplicată ștampila altei societăți.

Solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.136 din 17 ianuarie 2008 a Curții de APEL CRAIOVA și stabilirea unui nou termen pentru rejudecarea recursului.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin contestația formulată la 12.02.2007, reclamanta Com Tg-J, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea raportului de inspecție fiscală, încheiat la 06.04.2005, decizia de impunere nr. 18.100/19.04.2005, emisă de pârâtă și decizia nr. 5.18.01.2007, emisă în contestația formulată împotriva deciziei de impunere.

S-a solicitat de asemenea, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea contestației, arată că prin raportul de inspecție fiscală contestat s-a stabilit că datorează statului impozit pe profit suplimentar ca urmare a faptului că unele cheltuieli înregistrate în contabilitate nu au fost considerate ca fiind deductibile de către organele de control.

De asemenea, ca o consecință a acestor constatări s-a stabilit în sarcina sa și plata unei taxe pe valoare adăugată suplimentară.

Prin decizia de impunere contestată, s-au stabilit obligații fiscale suplimentare: 898.656.695 lei ROL, impozit pe profit, plus penalități și dobânzi și 592.411.053 lei ROL, plus penalități și dobânzi.

Menționează că a contestat actele sus menționate, iar prin decizia nr. 5/18.01.2007, Comisia de Contestație din cadrul G, a hotărât respingerea acesteia ca nefondată.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr.1775 din 04 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta Com împotriva deciziei nr. 5/18.01.2007, emisă de pârâta G, a deciziei de impunere nr.18100/19.04.2005 și a raportului de inspecție fiscală din 06.04.2005, încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Com, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de APEL CRAIOVA, după înregistrarea cererii, potrivit art.11 din Legea 146/1997, a pus în vedere reclamantei, prin citație, să timbreze cererea de recurs cu taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Prin decizia nr.136 din 17 ianuarie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa anulat ca netimbrat recursul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recus a reținut că recurenta reclamantă nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.3 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea 123/1997, s-a pus în vedere recurentei, să achite timbru judiciar de 0,15 lei.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art.20 alin.1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.

S-a reținut incidența dispozițiilor art.9 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea 123/1997, avându-se în vedere că la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei decizii a fost formulată contestație în anulare de către reclamanta -" Com"SRL Tg. J, solicitând anularea deciziei pronunțată de către Curtea de APEL CRAIOVA.

În motivare contestatoarea a arătat că pentru termenul din 17.01.2008, când cauza a fost luată în pronunțare, procedura de citare cu contestatoarea nu a fost îndeplinită conform cerințelor legii. Astfel dovada de comunicare a procedurii de citare poartă ștampila altei firme și este semnată de o persoană care nu este angajat al contestatoarei.

Contestația în anulare este fondată, având în vedere următoarele considerente:

Conform art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.

În cauză sunt incidente aceste dispoziții legale, având în vedere că, pentru termenul când s-a soluționat recursul -17.01.2008, nu a fost îndeplinită procedura de chemare a recurentei -" COM SRL, conform dispozițiilor art.92 Cod pr.civilă, coroborat cu art.100 Cod pr.civilă, comunicarea procedurii de citare fiind făcută către o altă persoană juridică - - SA.

Față de cele arătate anterior, va fi admisă contestația în anulare formulată, va fi anulată decizia nr.136/17.01.2008 a Curții de APEL CRAIOVA și va fi stabilit termen pentru rejudecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea - COM SRL împotriva decizie nr. 136 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

Anulează decizia nr.136 din 17.01.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- și stabilește termen pentru rejudecarea recursului la data de 10.06.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/2 ex/02.06.2008

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 941/2008. Curtea de Apel Craiova