Anulare act administrativ fiscal. Sentința 97/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- anulare act administrativ
ROMÂ NI
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTIN ȚA NR. 97
Ședința publică din 04 mai 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu sediul în mun. B,-,. 7D,. C,. 16, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României -, cu sediul în- și intervenientul accesoriuMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în,-, sector 5.
Dezbaterile cauze au avut loc în ședința publică din 24 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și dată fiind complexitatea cauzei, pronunțarea s-a amânat pentru 30 aprilie 2009 și apoi pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea adresată acestei instanțe la data de 28 iulie 2005, reclamanta "" Bas olicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea normei administrative 9.2 alin. 2 și teza a II-a din prima normă a punctului 9.9 din Normele aprobate prin nr.HG401/2000 publicate în Monitorul Oficial nr. 231/26.05.2000 și pronunțarea instanței asupra efectelor civile produse prin aplicarea acestora.
În motivarea acțiunii a arătat că, prin emiterea și aplicarea normei administrative cu caracter normativ nr. 9.2 alin. 2) din Normele aprobate prin nr.HG 401/2000 publicate în Monitorul Oficial nr. 231 din 26 mai 2000 și abrogate prin Legea nr. 345/2003, "" SA se consideră prejudiciată pentru că i-a fost refuzată la rambursare suma de 600.000.0000 lei, asupra căreia i-au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere.
Pentru sumele refuzate la rambursare reclamanta s-a judecat în procedura prevăzută de nr.OUG 13/2001 care, însă, nu prevede posibilitatea anulării actelor administrative cu caracter normativ, așa încât, normele mai sus menționate continuă să se aplice și în prezent actelor de comerț înfăptuite sub imperiul lor.
Susține reclamanta că emitentul normelor a fost într-o totală eroare asupra conținutului noțiunii "încasare în conturi valutare" și a dat dovadă de necunoaștere a normelor de tehnică legislativă și ale celorlalte prevederi ale.OUG nr. 17/2000, încălcând însăși dispozițiile art. 138 alin. 1 din Constituția României prin stabilirea de norme administrative a cotei de 19% pentru operațiuni prevăzute prin excepție la cota zero, ceea ce înseamnă că s-a adăugat la lege.
Astfel, arată reclamanta punctul 9.2 alin. 2 din Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000 a valorificat un înțeles greșit al sintagmei "încasare în conturi valutare" și au derogat de la aplicarea legii printr-un act administrativ stabilind taxarea unor operațiuni netaxabile, cum ar fi acelea de exporturi bunuri și servicii încasate în numerar.
În consecință, solicită reclamanta ca instanța să constate ca fiind nule toate actele administrative și efectele civile produse prin aplicarea celor două norme iar Statul Român să fie obligat să restituie toate sumele preluate la bugetul de stat cu titlu de TVA, dobânzi de întârziere și penalități în baza acestor norme administrative.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 9) a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al numitului, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa obiectului întrucât dispozițiile din Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000 a căror anulare o solicită reclamanta au fost implicit derogate prin abrogarea expresă a acestei ordonanțe, precum și lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii de față.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nr.HG 401/2000 a fost adoptată în baza art. 107 din Constituția României și ale art. 36 din nr.OUG 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.
Astfel, arată pârâtul, susținerea reclamantei referitoare la necorelarea prevederilor alin. 2 pct. 9.2 din Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000, aprobate prin nr.HG 401/2000 cu dispozițiile art. 138 alin. 1) din Constituția României și cu cele ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă sunt lipsite de substanță prin prisma normei imperative instituite prin art. 17 lit. B) a) din ordonanța menționată, conform căreia se aplică cota zero a taxei pe valoarea adăugată pentru "exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate ale R".
În aceste condiții, rezultă că nu pot beneficia de cota zero de TVA comercianții care au depus în România sume în valută prin diverse persoane care nu erau beneficiarii bunurilor exportate sau serviciilor prestate.
Dispoziția cuprinsă în punctul 9.2 din Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000 are rolul de a explica și facilita aplicarea prevederilor acestei ordonanțe, iar trimiterea pe care societatea reclamantă o face la alte acte normative ale căror dispoziții, prin analogie, ar confirma raționamentul său este superfluă, de vreme ce numai dispozițiile actelor normative enunțate mai sus reglementează aplicarea cotei zero a taxei pe valoare adăugată pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabilii din România și nu reglementările emise de Banca Națională a României sau alte acte normative cu alt obiect de reglementare (OUG nr. 18/1994 și Instrucțiunile de aplicare a acesteia nr. 1/15086/1995 sau Instrucțiunile privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, aprobate prin nr.HG 42/2000).
Întrucât, în speță, contravaloarea exportului de bunuri, transportului sau prestărilor de servicii legate direct de exportul bunurilor, nu s-a încasat în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate ale, nu a fost îndeplinită condiția imperativă stabilită de art. 17 lit. B) a) din U- nr. 17/2000 și, pe cale de consecință, s-a aprobat cota de TVA prevăzută de art. 17 lit.
Prin urmare, conchide pârâtul, actul administrativ contestat a fost temeinic și legal, încât acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, în ultimul dintre acestea, Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 30 din 26 februarie 2007, a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant și cea a lipsei de interes, dar a admis excepția lipsei obiectului, respingând acțiunea reclamantei și admițând, pe cale de consecință, cererea de intervenție accesorie a Ministerului Finanțelor Publice, formulată la termenul din 08 aprilie 2005 (fila 17 - dosar 2642/com/2005).
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 4644 din 29 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție, care a casat hotărârea instanței de fond, trimițând cauza pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepție, neținând cont de îndrumările date printr-o decizie anterioară, obligatorii potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, îndrumări care priveau necesitatea prezentării de către reclamantă a unor dovezi cu care să poată demonstra în ce măsură actul în discuție, pe perioada în care a fost vigoare și-a produs efecte juridice, i-a cauzat vătămări.
De aceea, recomandă instanța de recurs, se impune ca instanța de fond, în rejudecare, să administreze toate probele pe care le va aprecia că ajută la soluționarea pricinii, pe ca în final să poată stabili cu certitudine dacă prevederile invocate în Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000 adoptate prin nr.HG 401/2000, s-au emis cu încălcarea actului normativ în baza căruia au fost adoptate și în caz afirmativ - dacă au produs vătămări reclamantei și care este întinderea acestora.
Pârâtul Guvernul României, după reinvestirea instanței cu judecarea pe fond a cauzei, prin "Note scrise" ( 14dosar -), a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât aceeași reclamantă, prin asociat unic a mai formulat o acțiune având același obiect înregistrată la Curtea de B, instanță care s-a pronunțat prin sentința nr. 339 din 01 februarie 2007, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3515 din 25 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa de obiect în ce privește anularea parțială a normei 9.1 alin. 2) și teza a doua din prima normă a punctului 9.9 din Normele aprobate prin nr.HG 401/2000, a calificat excepția lipsei de interes ca excepție de fond și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității normelor respective, iar capătul de cerere privind efectele civile produse a fost respins ca nefondat.
În eventualitatea în care excepția autorității de lucru judecat ar fi respinsă, solicită ca acțiunea să fie respinsă ca nefondată pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă anterior.
Examinând excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât pentru prima oară în prezentul ciclu procesual, instanța o constată neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1201 cod civil "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
În speță, nu este dată identitatea de părți, acțiunea judecată de Curtea de Apel București în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 339 din 01 februarie 2007 (fila 21 dosar -) fiind formulată de reclamanta, încât nu sunt incidente dispozițiile legale mai sus citate.
Analizând cauza pe fond, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 17 lit. B a) din nr.OUG 17/2000 "Cota zero de taxă pe valoarea adăugată, se aplică pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabil cu sediul în România a căror contravaloare se încasează în valută în conturi valutare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României"
Prin normele de la punctul 9.2 alin. 2) de aplicare a nr.OUG 17/2000, aprobate prin nr.HG 401/2000, se prevede că "Pentru operațiunile prevăzute la art. 17 lit. a) din Ordonanța de Urgență nu beneficiază de cota zero de taxă pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale".
De asemenea, prin norma de la pct. 9.9 teza a II-a, se prevede că "nerespectarea condiției de încasare a valutei în conturi valutare la bănci autorizate de Banca Națională a României atrage obligația plății taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare livrărilor și prestărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor".
Hotărârea Guvernului nr. 401/2000 a fost adoptată în baza dispozițiilor art. 107 din Constituția României (text nerevizuit, în vigoare la acea dată) și ale art. 36 din nr.OUG 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată care prevedeau că "În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor, va aproba normele de aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență".
Reclamanta susține că prevederile din normele a căror anulare o solicită nu s-ar corela cu dispozițiile art. 138 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor de stat se stabilesc numai prin lege" precum și cu cele ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Aceste susțineri nu pot fi însă primite atâta timp cât prin art. 17 lit. B a) din nr.OUG 17/2000 se stipulează expres condițiile în care se aplică cota zero de taxă pe valoare adăugată, respectiv ca încasările contravalorii exportului de bunuri, a transporturilor și prestărilor de servicii legate direct de exportul bunurilor să se efectueze în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.
Ori, dispoziția cuprinsă în punctul 9.2 din Normele de aplicare a nr.OUG 17/2000, aprobate prin nr.HG 401/2000 nu face altceva decât să explice și să faciliteze aplicarea prevederilor ordonanței de urgență, nefăcând nici o adăugare la aceasta.
De asemenea, și prevederea de la pct. 9.9 teza a doua a Normelor de aplicare a nr.OUG 17/2000 este legală, ea neprevăzând altceva decât care este sancțiunea neîndeplinirii condiției prev. la art. 17 lit. B a) din ordonanță referitoare la modalitățile încasărilor valutare, respectiv neaplicarea cotei zero de taxă pe valoarea adăugată.
În mod greșit apreciază reclamanta că depunerea în România de sume în valută de către diverse persoane care nu erau beneficiarii bunurilor exportate sau serviciilor prestate, ar fi permisă de prevederile nr.OUG 17/2000 câtă vreme rezultă cu evidență că acest act normativ cere ca operațiunea de încasare a contravalorii bunurilor exportate sau al serviciilor prestate să fie efectuată prin virament din contul bancar al cumpărătorului/beneficiarului din străinătate în contul bancar al vânzătorului/prestatorului din România sau al persoanei care acționează în numele acestuia, deschis la bănci autorizate de Banca Națională a României, condiții legale preluate și prin normele atacate de reclamantă.
Este real că în cauză s-a admis și s-a efectuat o expertiză contabilă, însă admiterea acestei probe s-a făcut pentru a respecta îndrumările date de instanța supremă, îndrumări care sunt obligatorii, potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
În realitate, această probă nu era necesar a fi administrată decât în situația în care instanța ar fi constatat că normele atacate ar fi fost nelegale (analiză care se face doar prin raportarea acestora la actele normative arătate mai sus și nu prin administrarea unor probe), caz în care ar fi trebuit să se stabilească existența sau nu a unei vătămări precum și întinderea acesteia.
Față de cele expuse mai sus, instanța, constatând că cele două norme atacate de reclamantă s-au elaborat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus analizate, va respinge acțiunea ca nefondată.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 55 Cod procedură civilă, instanța va admite și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de lucru judecat, ca nefondată, invocată de pârâtul României -, cu sediul în-
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, cu sediul în mun. B,-,. 7D,. C,. 16, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României -, cu sediul în- și intervenientul accesoriuMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în,-, sector 5.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 mai 2009.
Președinte, Grefier,
Red. - -
Tehnodact./
5 ex./05.05.2009
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta
