Anulare act administrativ fiscal. Decizia 981/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.981
Ședința publică din data de 19 iunie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Florentina Preda Popescu
Judecător - -a -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,. 7,.2,.6, județul B împotriva sentinței nr.543/17 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâțiiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județulși ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,-, județul
Cererea de recurs este timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/22 mai 2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, timbrat, prin intermediul serviciului registratură al instanței, intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, față de împrejurarea că intimatele-pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău la data de 27 februarie 2009 și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală A Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B anularea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B,urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3 874 lei,ca diferență din suma de 5 725 lei,achitată cu chitanța seria - 3 B nr.- din 24 ianuarie 2008,reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,întrucât suma de 1 851 lei i-a fost restituită prin Decizia nr.269 din 31 august 2008,cu dobânzile aferente,calculate de la data achitării taxei de primă înmatriculare și până la momentul restituirii efective a sumei.
În motivarea cererii sale,reclamantul a arătat că,în fapt,la data de 15 octombrie 2007,a cumpărat de la persoana fizică,un autoturism marca BMW 320 D,an de fabricație 2003,conform contractului de vânzare-cumpărare atașat în copie. În momentul în care a dorit să înmatriculeze autoturismul în România i s-a prezentat o fișă de calcul,de stabilire a taxei auto de primă înmatriculare,conform art.214 indice 1 și 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,în sumă de 5 725 lei,pe care a fost nevoit să o achite la Trezoreria municipiului B,întrucât,în caz contrar,nu putea înmatricula autoturismul și,pe cale de consecință,nu ar fi putut circula legal pe teritoriul României,cu chitanța seria - 3 B nr.- din 24 ianuarie 2008.
Apreciind că taxa astfel stabilită este nelegală,a formulat o cerere de restituire a taxei către Administrația Finanțelor Publice B,cerere care a fost înregistrată sub nr.32938 din 22 decembrie 2008.În răspunsul primit prin Adresa nr.33041 din 23 decembrie 2008,pârâta și-a exprimat refuzul de a da curs solicitării sale,pe motiv că taxa de primă înmatriculare auto în România este legală și nu poate fi restituită. A contestat acest răspuns printr-o cerere adresată DGFP B,care a fost soluționată prin Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009.
Ca o consecință a modificărilor legislative intervenite,i s-a restituit suma de 1 851 lei,din suma de 5 725 lei,achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare,motiv pentru care solicită doar restituirea diferenței de 3 874 lei.
A precizat reclamantul că demersul său nu este tardiv,deoarece a atacat în contencios refuzul de a i se restitui diferența de 3 874 lei,refuz conținut de Adresa nr.33041 din 23 decembrie 2008 Administrației Finanțelor Publice Aceasta constituie un act administrativ fiscal,întrucât este emisă de organul fiscal și privește drepturi și obligații fiscale. A urmat procedura prealabilă și a contestat adresa la organul ierarhic superior,în termen de 30 de zile de la data emiterii acesteia demers finalizat prin Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009,emisă de Direcția Generală a Finanțelor publice Tot în termen legal a formulat și prezenta acțiune,actul pe care îl contestă fiind refuzul de restituire.
Întrucât potrivit legislației comunitare suma plătită nu a fost datorată, taxa trebuie restituită în integralitate. Faptul că a achitat voluntar această taxă este irelevant,întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Pentru repararea integrală a prejudiciului se impune ca pârâtele să fie obligate să achite și folosul nerealizat,potrivit art.1084,raportat la art.1082 din Codul civil,respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin.(3) din OG nr.9/2000,de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale și efective.
Noua taxă,instituită de OUG nr.50/2008,este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară,are alt mod de calcul și altă destinație. Restituirea doar a diferenței dintre taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare pune problema aplicării retroactive a actului normativ menționat,ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituția României.
În drept,reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.90 din Tratatul CEE,ale Legii nr.544/2004 și ale art.1082-1084 din Codul civil.
Pentru dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei,în copie, Decizia de restituire nr.269 din 31 august 2008,Nota privind compensarea obligațiilor fiscale,Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009,Cererea înregistrată sub nr. 32938 din 22 decembrie 2008,Chitanța seria - 3 B nr.-,Adresa nr.196 din 7 ianuarie 2009,Contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit,Cartea de identitate a reclamantului, Certificatul de înmatriculare și Cartea de identitate a autoturismului marca BMW 320
În termen legal,pârâta Administrația Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare,în cuprinsul căreia a invocat excepția netimbrării acțiunii, solicitând anularea acesteia ca netimbrată,dar și excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că actul atacat nu constituie un act administrativ,în sensul art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.Chitanța prin care reclamantul a achitat suma de 5 725 lei la Trezoreria și pe care acesta o califică drept act administrativ fiscal nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege în acest sens. Taxa achitată de reclamant nu a fost stabilită prin vreo decizie de impunere sau prin vreo altă decizie,care ar putea fi asimilată unui act administrativ fiscal,ci a fost achitată de bună voie de către reclamant,neputând fi calificată decât ca o plată voluntară. Adresa nr.33041 din 23 decembrie 2008 prin care reclamantului i se aduce la cunoștință că taxa este legală și nu poate fi restituită reprezintă doar o adresă explicativă și nu un act administrativ fiscal. Dar nici Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009,prin care reclamantului i se refuză restituirea diferenței dintre suma achitată inițial cu titlu de taxă de primă înmatriculare și taxa de poluare nu reprezintă un act administrativ fiscal,întrucât nu este de natură a naște,modifica sau stinge obligații fiscale.
În ceea ce privește fondul cauzei,pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,pentru următoarele motive:
(4) al art.21 din Codul d e procedură fiscală prevede în mod expres condițiile în care se poate restitui o sumă achitată de un contribuabil și anume dacă se constată că suma a fost achitată fără temei legal. În speță,plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în baza unor dispoziții legale imperative,respectiv art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal,neputându-se pune problema restituirii ei.
Prin OUG nr.50 din 21 aprilie 2008,legiuitorul a prevăzut o procedură legală de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare, reglementată de art.214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal și noua taxă de poluare pentru autovehicule. Având în vedere faptul că reclamantul,plătitor al taxei de primă înmatriculare,și-a exercitat deja dreptul conferit de art.11 din OUG nr.50 /2008 și a solicitat restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare pentru autovehicule,astfel încât din suma achitată inițial,în cuantum de 5 725 lei,i s-a restituit deja suma de 1 851 lei,solicitarea de a i se restitui diferența de 3 874 lei este netemeinică și nelegală. Legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate și nicidecum restituirea integrală a acesteia.
În nr.5899 din 26 iunie 2008,transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE-,în referire la modificările normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că expertul DG a menționat că prevederile din cadrul proiectului final sunt conforme cu criteriile comunitare.
În aceste condiții,diferența de taxă nu poate fi restituită reclamantului, aceasta fiind datorată în temeiul noului act normativ ce reglementează taxa pe poluare pentru autovehicule.
Pentru dovedirea întâmpinării,au fost depuse la dosarul cauzei,în copie,extras de pe site-ul Curții de APEL PLOIEȘTI,Sentința nr.1363 din 24 noiembrie 2008 și nr.5899 din 26 iunie 2008.
Dar și pârâta DGFP Baf ormulat întâmpinare,în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,invocând următoarele motive:
Cu Chitanța seria - 3 B nr.- din 24 ianuarie 2008 reclamantul a achitat suma de 5 725 lei,cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule. În urma apariției OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei speciale pentru autovehicule reclamantului i s-a restituit suma de 1 871 lei,din suma de 5 725 lei. Taxa ce a rămas de restituit este datorată în temeiul unui act normativ nou,ce reglementează taxa pe poluare,actul normativ ce o reglementează fiind adoptat în conformitate cu dispozițiile regulamentelor comunitare.
Potrivit pct. VI din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită,atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008,cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule,este mai mare decât taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008.
Prin sentința nr.543/17 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua respins excepțiile netimbrării acțiunii și,respectiv,a inadmisibilității acțiunii,invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Referitor la excepția netimbrării acțiunii tribunalul a respins-o întrucât aceasta a fost timbrată legal,cu taxa judiciară de timbru,în sumă de 4,00 lei,conform Chitanței seria - 3 B nr.- din 27 februarie 2009,emisă de Trezoreria B (fila 3 din dosar) și cu timbre judiciare,în valoare de 0,30 lei.
Potrivit dispozițiilor art.17 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,pentru cererile formulate în baza acestei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cauzele neevaluabile în bani,cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative,care se vor taxa la valoare.
Art.3 lit. m) din Legea nr.146/1997,la care face trimitere art.17 alin.(2) din Legea nr.146/1997,prevede că cererea pentru anularea actului administrativ se timbrează cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii,invocată de Administrația Finanțelor Publice B tribunalul a respins-o cu motivarea că actul contestat de reclamant, Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009,emisă de DGFP B,privind achitarea unor taxe speciale,are natura unui act administrativ fiscal,putând fi supus controlului judiciar în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Pe fondul cauzei,examinând întregul material probator administrat în cauză,în contextul dispozițiilor legale incidente,tribunalul a constatat și a reținut că acțiunea formulată de reclamantul este neîntemeiată, reținând că la data de 24 ianuarie 2008,cu Chitanța seria - 3 B nr.-, acesta a achitat la Trezoreria municipiului B suma de 5 725 lei,reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule,ca urmare a achiziționării unui autoturism marca BMW 320 D,an de fabricație 2003.Această taxă a fost percepută de organele fiscale în baza art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal,în vederea înmatriculării în România a autoturismului,în baza datelor de identificare și a caracteristicilor acestuia.
Ca urmare a adoptării OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,la data de 26 august 2008,prin cererea înregistrată sub nr.419,reclamantul a solicitat recalcularea taxei achitate inițial.
În baza prevederilor art.117 alin.(1) din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală,coroborat cu art.8,art.10 și art.11 din OUG nr.50/2008, Administrația Finanțelor Publice Bas tabilit diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,achitată de reclamant,în sumă de 5 725 lei și suma stabilită ca datorată prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule,de 3 874 lei,prin Decizia nr.269 din 31 august 2008 fiind aprobată pentru restituire suma de 1 851 lei. Această sumă nu a fost restituită reclamantului în numerar,ci ea a fost compensată cu alte obligații fiscale neachitate de reclamant.
Apreciind că suma plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule nu a fost datorată potrivit legislației comunitare,iar noul act normativ,OUG nr.50/2008,nu poate fi aplicat retroactiv,prin cererea înregistrată sub nr.32938 din 22 decembrie 2008,reclamantul a solicitat restituirea și a diferenței de 3 874 lei dintre taxa specială pentru autovehicule și autoturisme și suma restituită prin Decizia de restituire nr.269 din 31 august 2008.
Cu Adresa nr.33041 din 23 decembrie 2008,Administrația Finanțelor Publice Bae xplicat reclamantului modul de calcul al taxei pe poluare pentru autoturisme și modalitatea de restituire prevăzută de lege. Acest răspuns nu îl mulțumește însă pe reclamant,care formulează o nouă cerere,înregistrată sub nr. 33218 din 24 decembrie 2008. și care a fost înaintată DGFP
Prin Decizia nr.3 din 20 ianuarie 2009 DGFP Bar espins contestația formulată de reclamant,apreciind că aceasta nu a fost depusă în termen, în condițiile în care prima cerere de recalculare a taxei datorate a fost înregistrată la data de 26 august 2008,debitul final fiind stabilit prin Decizia de restituire nr.419 din 31 august 2008,iar prima contestație a reclamantului a fost înregistrată la Administrația Finanțelor Publice B sub nr. 32938 din 22 decembrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art.207 alin.(1) din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală,contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal,sub sancțiunea decăderii.
În aceste condiții,tribunalul a apreciat că în mod corect DGFP Bar espins cererea reclamantului,pentru nerespectarea termenului de depunere a contestației. Cu nici un mijloc de probă reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat DGFP B în termenul de 30 de zile,prevăzut de lege.
Dar chiar dacă această contestație ar fi fost greșit respinsă,tribunalul a apreciat că tot nu ar fi putut dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3 874 lei,ca diferență între suma de 5 725 lei,achitată cu Chitanța seria - 3 B nr.- din 24 ianuarie 2008,reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și suma de 1 871 lei,restituită prin Decizia de restituire nr.269 din 31 august 2008.Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost percepută de organele fiscale în baza art.214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal,reprezentând o taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele de ocazie înmatriculate în alt stat membru al UE. Prin OUG nr.50/2008,act normativ care asigură respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv jurisprudența Curții Europene de Justiție,legiuitorul a prevăzut o procedură de restituire a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare,reglementată de art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal și noua taxă pe poluare pentru autovehicule. Așadar,în sarcina reclamantului a rămas de plată taxa pe poluare,reglementată prin OUG nr.50/ 2008, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008,legiuitorul dispunând restituirea în parte a taxei achitate și nu restituirea integrală a acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.11 din actul normativ menționat,taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008,cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe de urgență.
Reclamantul,plătitor al taxei de primă înmatriculare,și-a exercitat deja dreptul conferit de art.11 din OUG nr.50/2008 și a solicitat restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare pentru autovehicule,astfel încât din suma inițială achitată,în cuantum de 5 725 lei,i s-a restituit deja suma de 1 851 lei,motiv pentru care solicitarea acestuia de a i se restitui și diferența de 3 874 lei este neîntemeiată.
Potrivit înscrisului aflat la fila 32 din dosar ( nr.5899 din 26 iunie 2008 Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană - ),prevederile din cadrul proiectului final de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule,transmis Comisiei la data de 25 iunie 2008,sunt conforme cu criteriile comunitare. Legiuitorul a înțeles să reglementeze expres instituirea acestei taxe și pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008,textul de lege nefiind declarat neconstituțional.
Pentru toate aceste considerente,tribunalul a respins excepțiile netimbrării și,respectiv,a inadmisibilității acțiunii,invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B,dar și acțiunea formulată de reclamantul,în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal recurentul-reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:
1. sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât nu s-a înțeles ce a solicitat.
Susține recurentul că a atacat în contencios refuzul de a i se restitui diferența de 3874 lei, refuz conținut de adresa nr.33041/23.12.2008 eliberată de Administrația Finanțelor Publice Aceasta constituie un act administrativ fiscal întrucât este emisă de organul fiscal și privește drepturi și obligații fiscale, astfel cum aceste acte sunt definite de dispozițiile art.2 lit.c din Legea nr.554/2004.
Precizează recurentul că a urmat procedura prealabilă și a contestat adresa la organul ierarhic superior, în termen de 30 de zile de la data emiterii acesteia, demers finalizat prin decizia nr.3/20.01.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, tot în termen legal, a promovat și prezenta acțiune, actul pe care îl contestă fiind refuzul de restituire.
Arată recurentul că nu contestă chitanța care este un simplu document de plată, nu contestă faptul că i s-a restituit o parte din sumă, ci consideră că întreaga sumă a fost încasată nelegal, motiv pentru care în termenul legal de prescripție a formulat cerere de restituire. Întrucât această sumă a fost încasată în derularea unui raport administrativ, a solicitat aceasta organului care a încasat-o, ceea ce contestă fiind refuzul de restituire din data de 23.12.2008, împotriva acestuia a formulat în termen la data de 20.01.2009 contestație, ce a fost respinsă prin decizia nr.3/20.01.2009, care formează, de asemenea, obiectul prezentei contestații.
2. în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Susține recurentul că de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
De altfel, susține recurentul, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Precizează recurentul că prin Decizia în cauza Costa/Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, susține recurentul, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, precizează recurentul, în cauza Simmenthal, a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
În consecință, deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită în integralitate. Faptul că a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, solicită ca pârâții să fie obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la art.1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
3. cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG 50/2008 susține în primul rând, că potrivit dispozițiilor art.1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferența între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr.686/2008. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Susține recurentul că într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia și, din această perspectivă, are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în mod corect și legal instanța de fond a respins acțiunea promovată de reclamant.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că diferența de taxă nu poate fi restituită reclamantului, aceasta fiind datorată în temeiul noului act normativ ce reglementează taxa de poluare și, prin urmare, suma achitată de reclamant nu mai are caracterul taxei speciale pentru autovehicule și autoturisme, considerată discriminatorie, ci reprezintă o taxă datorată în temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei de poluare, act normativ adoptat în conformitate cu jurisprudența, așa cum a apreciat și instanța de fond în motivarea respingerii acțiunii reclamantului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Prin decizia de restituire nr.269/31.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B s-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 1851 lei reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule și s-a respins restituirea sumei de 3874 lei apreciată ca fiind datorată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
Prin cererea înregistrată la. B sub nr.39238/22.12.2008, reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând și restituirea sumei de 3874 lei având în vedere că taxa pentru poluare contravine dreptului comunitar.
Prin decizia nr.3/20.01.2009 emisă de Baf ost respinsă ca nedepusă în termen această contestație în baza art.213 alin.5 Cod procedură fiscală.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că reclamantul nu a depus contestația în termenul de 30 de zile prevăzut de art.207 alin.1 Cod fiscal, termen instituit de legiuitor sub sancțiunea decăderii.
În conformitate cu art.207 alin.1 Cod procedură fiscală, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Reclamantul a depus contestația la data de 22.12.2008, după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de restituire.
Potrivit art.213 alin.5 Cod procedură fiscală, autoritatea publică investită cu soluționarea contestației se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
Curtea constată că, în mod legal, pârâta a respins contestația formulată de reclamant ca tardivă pentru suma de 3874 lei reprezentând taxa de poluare, astfel cum în mod întemeiat a reținut și instanța de fond.
Împrejurarea că recurentul mai solicitat din nou restituirea diferenței de 3874 lei reprezentând taxă de poluare prin cererea înregistrată la. B sub nr.32938/22.12.2008 nu are semnificația unei repuneri în termenul de a formula contestație, deoarece nerespectarea termenului prevăzut de art.207 alin.1 Cod procedură fiscală atrage decăderea din dreptul de a mai formula contestație conform procedurii fiscale.
Susținerile recurentului în sensul că a atacat în contencios refuzul de restituire a diferenței de 3874 lei, refuz conținut de adresa nr.33041/23.12.2008 eliberată de B urmează a fi înlăturată deoarece în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei nr.3/20.01.2009 emisă de către DGFP
Potrivit art.205 alin.1 teza a II-a Cod procedură fiscală, contestația fiscală este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Curtea reține că reclamantul a înțeles să utilizeze căile administrative de atac și în această situație avea obligația de a respecta termenele imperative prevăzute de lege, inclusiv termenul prevăzut de art.207 alin.1 Cod procedură fiscală.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu mai este necesară examinarea celor două motive de recurs referitoare la analiza pe fond a cauzei.
Față de cele reținute, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în B, str. -,. 7,.2,.6, județul B împotriva sentinței nr.543/17 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâțiiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -a -
Grefier,
Red./CC
2 ex/2 iulie 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Florentina Preda Popescu
