Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.464/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z prin S împotriva sentinței civile nr.2976 din 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimata-reclamantă SC SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, că la data de 23 aprilie 2009 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității de recurentă a Administrației Finanțelor Publice a municipiului Z, aceasta neavând calitatea de parte la instanța de fond, unde a fost stabilit cadrul procesual.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată în ce privește recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Z și pe fond, în ce privește recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.976 din data de 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta ȘIMLEU S, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și a fost anulată decizia nr. 110 din 15.07.2008, dispunându-se restituirea către reclamantă a sumei de 1.020 lei, cu dobânda legală, achitată prin chitanța nr. - din 21.02.2008.
Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată la 39 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că taxa de primă înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 348/2006, cuantumul acesteia fiind stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 2411alin. 3 din Codul fiscal.
In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
Mai mult, prin art. 148 alin. 2 din Constituția României, se prevede că în urma aderării țării noastre la, prevederile tratatelor comunitare precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat că, reclamanta a fost vătămată în dreptul său prin însăși actul normativ care constituie temeiul legal al taxei achitate. Acest temei induce un regim discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în țară - din statele Uniunii Europene - față de autovehiculele similare autohtone impunând primelor plata unei taxe speciale de înmatriculare, taxă, care pentru autovehiculele autohtone nu se datorează.
Susținerea intimatei în legătură cu împrejurarea că, potrivit OG50/2008, reclamanta ar putea fi îndreptățit la restituirea numai a unei părți din taxa achitată ca urmare a unei compensări cu taxa de poluare introdusă prin actul normativ sus citat, a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată, deoarece,OG nr. 50/2008 abrogă prevederile art. 214 din Codul fiscal recunoscând incompatibilitatea dintre acestea și dreptul comunitar și instituie o taxă nouă denumită taxă pentru poluare.
Prin urmare acest act normativ se referă la o taxă diferită de taxa de înmatriculare. Justificarea introducerii acestei taxe, modul de calcul al acesteia constituie doar diferențe elementare ale celor două taxe.
Pe de altă parte, a menționat instanța de fond, actul normativ de mai sus nu poate retroactiva.
Așa fiind acțiunea reclamantei a fost apreciată ca fiind întemeiată, dispunându-se anularea decizia nr. 110 din 15.07.2008 emisă de intimată.
Totodată, intimata a fost obligată să restituie reclamantei suma de 1.020 lei cu dobânda aferentă plătită cu titlu de taxă specială de înmatriculare, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 39 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a arătat că în conformitate cu art. 2 din nr.HG 495/2007 privind organizarea și funcționarea, cu modificările și completările ulterioare, Z nu are personalitate juridică, dar fiind în subordinea S, această autoritate este reprezentantul legal al acesteia.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către S, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal, care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar la data achitării de către reclamantă a taxei speciale, acest act normativ era în vigoare și prin urmare, textul de lege trebuie respectat.
Totodată, recurenta consideră că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Pe fondul cauzei, recurenta a invocat prev. art. 2411alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 care prevăd că taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoanele fizice sau juridice, răspunderea privind suma de plată revenind plătitorului, astfel că raportat la dispozițiile legale invocate, suma solicitată de către reclamantă la acea dată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Prin întâmpinare, reclamanta ȘIMLEU a solicitat respingerea recursului ca nefondat. (10), susținând că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dispozițiile din legile interne.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
La judecata în primă instanță, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj, reclamanta ȘIMLEU a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, căreia i s-a adresat și plângerea prealabilă, instituție care i-a comunicat reclamantei motivele respingerii solicitărilor sale.
De asemenea, sentința atacată cu prezentul recurs s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâta
În aceste condiții, promovarea căii de atac de către o persoană care nu a avut calitatea de parte la judecata în primă instanță este inadmisibilă, această excepție fiind invocată de curte din oficiu, potrivit art. 137 și 162 Cod procedură civilă.
Față de excepția invocată, Curtea reține că, în materie civilă hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părțile care au luat parte la judecarea pricinii. În consecință, cadrul procesual, din punctul de vedere al părților, stabilit la judecata înaintea instanțelor de fond, nu poate fi nici mărit, dar nici micșorat, cu ocazia judecării recursului.
Așadar, numai părțile de la judecata în fond au dreptul de a exercita calea de atac a recursului.
Referitor la recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în privința fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Recurentele, aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligate să-i achite intimatei ȘIMLEU suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, ocazionate cu plata onorariului avocațial ( 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2.976 din 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de recurent a
Obligă recurentele la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata ȘIMLEU
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./12.05.2009.
Jud.fond..
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
