Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1465/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1465/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.2984 din 19 dec. 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimata-pârâtă pe intimat AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2984 din 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, și toți cu domiciliul procesual ales în Z, str. -, -.40, jud. S în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S cu sediul în Z, str. -, -.40, jud. S privind plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă reglementate prin 142/1998.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici angajați ai intimatei, care este o instituție bugetară. Calitatea de funcționari publici la o astfel de instituție, susțin reclamanții, îi îndreptățesc să solicite și să li se acorde drepturile prevăzute în 142/1998 și 193/2006.
În acest sens ei invocă în susținerea acțiunii, art. 1 din 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. În acest text din actul normativ sus citat se stabilesc entitățile juridice care pot beneficia de acordarea tichetelor de masă. Acestea sunt: societățile comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste precum și "alte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
Instituția la care reclamanții sunt angajați nu face parte din nici una din categoriile menționate mai sus. Din primele trei entități enumerate este exclusă fiindcă acestea sunt nominalizate limitativ, iar pentru a face parte din ultima categorie, legea condiționează acordarea tichetelor de masă de existența unui contract individual de muncă.
Reclamanții fac parte din categoria funcționarilor publici a căror angajare se bazează pe un act administrativ de numire. Prin urmare, și sub acest aspect, legea nu este în beneficiul reclamanților.
În ipoteza în care aspectele relevate mai sus nu ar prevala în acordarea tichetelor de masă, apare un alt aspect al art. 1 și anume acela că, dispozițiile legale privind acordarea tichetelor de masă sunt supletive și nu imperative. Angajatorul nu este obligat a acorda acest drept salariaților. Beneficiul dreptului este condiționat de respectarea limitelor prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale. Includerea sau nu a sumelor necesare plății tichetelor de masă nu se face exclusiv pe baza voinței libere a angajatorului ci în funcție de mai multe aspecte care fundamentează decizia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul de a admite acțiunea și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu data de 1 noiembrie 2005 și până în prezent, suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată următoarele:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, pârâta avea obligația să îi acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă și anume:
* Ordinul nr. 25 din 17 ianuarie 2001; Ordinul nr.500 din 18 iulie 2001; Ordinul nr. 46 din 30 ianuarie 2002; Ordinul nr. 344 din 30 august 2002; Ordinul nr. 42 din 7 februarie 2003; Ordinul nr. 346 din 16 iulie 2003; Ordinul nr. 52 din 2 februarie 2004; Ordinul nr. 408 din 27 iulie 2004; Ordinul nr. 89 din 3 februarie 2006; Ordinul nr. 145 din 1 martie 2006 și Ordinul nr. 586 din 31 iulie 2006.
Potrivit prevederilor exprese și imperative ale art.1 alin 1 din Legea nr. 142/9 iulie 1998: " Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin 2 din Legea nr. 142/9 iulie 1998: "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Prevederile art. 29 alin 2 din Legea nr. 188/1999 dispun în sensul că funcționarii publici au dreptul de a beneficia de prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii, în afara celor prevăzute la alin 1 din același articol (salariul de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului).
Art. 29 din Legea nr. 188/1999 prevede că:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă: c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În conformitate cu alin 2 al aceluiași articol, funcționarii publici beneficiază de prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Cum această lege nu reglementează expres care sunt celelalte drepturi salariale și prime care pot fi acordate funcționarilor publici, rezultă că legiuitorul, prevăzând aceste adaosuri la salariul de bază a avut în vedere dispozițiile din alte acte normative prin care aceste drepturi sunt prevăzute.
În baza art. 41 alin 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, alocație suportată integral de angajator.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta AJOFM Sas olicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze potrivit Legii nr. 142/09.07.1998 începând cu data de 1 noiembrie 2005 și până în prezent suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea calității de funcționar public iar în drept s-a invocat incidența dispozițiilor art. 1 alin (1) din Legea nr. 142/1998 arătând că pârâta avea obligația a depune diligențele necesare pentru ca drepturile stabilite în textul indicat să devină drepturi efective.
Susținerile recurenților vizând împrejurarea că aplicarea legii a devenit discriminatorie fiind încălcat un drept fundamental respectiv cel al egalității tuturor cetățenilor în fața legii garantat atât de Constituția României cât și de prevederile art. 14 din Cartea Europeană a drepturilor Omului nu pot fi primite.
Dispozițiile art. 1 statuează că (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Textul legal indicat anterior creează doar premisa acordării drepturilor și cadrul legal necesar, subsecvent acestui moment fiind necesară existența unor acte normative distincte care să dispună asupra drepturilor funcționarilor publici în discuție în mod expres.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul dispozitiv al normelor legale invocate de reclamanți în favoarea sa iar interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 142/1998 și a art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin HG nr. 5/1999 s-a realizat în mod corect, condițiile de acordare a tichetelor de masă fiind astfel determinate în conformitate cu scopul pentru care au fost edictate textele invocate.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariați și angajatori și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru funcționarii publici angajați în diferitele autorități publice.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.2984 din 19 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./27.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
