Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1029/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1029/R-CONT
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 3: Ingrid
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, -.. 7, județul A, și de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în P, nr.118, județul A, împotriva sentinței nr. 140/CF pronunțată la 30 martie 2009 de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. -/2008.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 30.06.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr.50/15 mai 2008, precum și anularea raportului de inspecție fiscală din 25.02.2008 și a deciziei de impunere nr.32/27.02.2008 întocmite de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat în anul 2004 un contract cu - Industries SRL B, pentru ca aceasta din urmă să realizeze o legătură comercială a reclamantei cu societăți producătoare de țaglă, materie primă necesară realizării oțelului beton. În acest sens, între părți a fost încheiat contractul de comision din data de 31.12.2004, valabil în perioada 01.01-31.12.2005, prin care - Industries SRL s-a obligat să pună în contact pe reprezentanții reclamantei cu reprezentanții societății producătoare de țaglă. - și-a realizat obligația și, în consecință, reclamanta a achiziționat de la din Austria 2.000 to. de țaglă, potrivit contractului de furnizare nr.-/28.06.2005.
Pentru activitatea desfășurată, comisionarul a emis factura nr.-/21.10.2005, document înregistrat în evidențele societății reclamante și în baza căruia aceasta a plătit 200.000 lei comision.
Reprezentanții organului fiscal a considerat că - nu și-a realizat obligațiile din contract, întrucât numele său nu a fost menționat în contractul încheiat între reclamantă și societatea austriacă. În consecință, cheltuiala făcută de către reclamantă cu comisionul - nu a fost considerată drept o cheltuială deductibilă.
Reprezentanții organului fiscal în mod greșit nu au apreciat contractul reclamantei cu - ca fiind un contract de agenție, chiar dacă a fost denumit de către părțile contractante "contract de comision". Voința părților de a încheia un contract de agenție rezultă din interpretarea dispoz.art.1, 12, 15, 16, 18 și 19 din Legea nr.509/2002. Chiar dacă în cuprinsul contractului nu este menționat numele intermediarului, nu înseamnă că acesta nu a existat și că nu a acționat în baza contractului de agenție comercială încheiat cu reclamanta.
Potrivit art.6 din contract, intermediarul avea obligația de a prospecta piața externă și de a pune la dispoziția reclamantei ofertele tehnico-comerciale corespunzătoare finalizării activităților comerciale de import. - a acționat ca un comerciant independent, înțelegerea dintre părți încadrându-se în ipotezele reglementate de Legea nr.509/2002. Actele administrativ-fiscale contestate nu țin seama de voința părților contractante.
Pe de altă parte, suma plătită cu titlu de comision a fost evidențiată în factura emisă de intermediar, ceea ce înseamnă că acesta a achitat către stat impozitul pe profit și TVA atrase corespunzător.
Prin sentința nr.140/CF/30.03.2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis contestația reclamantei și a anulat actele fiscale contestate, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 110.475 lei și obligând-o pe pârâtă să plătească 400 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că la data de 30.12.2004 societatea reclamantă a încheiat un contract de comision cu societatea - SRL pentru a realiza o legătură comercială cu țaglă, materie primă necesară realizării oțelului beton. Prin acest contract - SRL, denumită intermediar, se obliga să încheie contracte la extern în nume propriu, dar pe seama beneficiarului pentru achiziționarea a 2000 țaglă. La punctul 3 al contractului a fost prevăzut comisionul de 200.000 lei pentru prestațiile efectuate atât pentru acțiunile de import, cât și pentru cele de export.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că înscrisurile identificate a fi încheiate între cele două societăți - beneficiar și intermediar - în executarea contractului de comision reprezintă documente justificative din punct de vedere al legii contabilității, respectiv că sumele datorate suplimentar bugetului de stat de către reclamantă sunt următoarele: 553 lei - impozit pe profit suplimentar; 271 lei - majorări de întârziere; 5157 lei - impozit pe profit stabilit suplimentar; 634 lei - majorări de întârziere aferente acestuia.
Tribunalul a reținut incidența dipoz. art. 145 alin.3 din Legea nr. 571/2003 și art. 48 din HG nr. 44/2004.
Împotriva sentinței au formulat recurs ambele părți.
Reclamanta - SRL a criticat sentința pentru netemeinicie arătând că în mod greșit prima instanță nu a dispus exonerarea sa și de plata sumei de 5.157 lei. Astfel, suma respectivă, stabilită de către organele fiscale cu titlu de impozit suplimentar, a fost recunoscută de către reclamantă, împreună cu accesoriile sale de 634 lei. Din suma totală contestată de 122.246 lei instanța trebuia, potrivit expertizei, să scadă suma de 6.615 lei, pentru care reclamanta nu a dovedit netemeinicia reținerii ei în actele fiscale, rămânând astfel o creanță de 115.532 lei. În mod greșit prima instanță, însă, a scăzut debitul de 5.157 lei de două ori din suma totală contestată, ajungând la suma finală de 110.475 lei, pentru care a exonerat-o pe reclamantă de plată.
Pârâta A, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit prima instanță și-a întemeiat soluția exclusiv pe expertiza contabilă, care a apreciat eronat că factura emisă de - Industries SRL pentru comision este suficientă din punct de vedere al Legii contabilității pentru justificarea efectuării prestației societății respective.
Nu se poate aprecia că factura respectivă și celelalte înscrisuri prezentate de către reclamantă dovedesc prestarea activității de intermediere de către -. Pe de altă parte reclamanta nu a arătat dovezile respective organelor de control fiscal, ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost confecționate pro causa, părere susținută inclusiv de faptul că documentele respective nu au elemente (ștampile, număr de intrare în registrele societății, etc) care să probeze emiterea lor în perioada când se pretinde că au fost emise.
Potrivit contractului de comision, intermediarul avea obligația să încheie contracte externe în nume propriu, dar pe seama beneficiarului, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.
Potrivit art.48 din HG nr.44/2004 cu privire la Normele de aplicare a Codului fiscal, serviciile trebuie să fie efectiv prestate, contractul trebuie să aibă date referitoare la prestatori, termene de execuție, servicii prestate și tarife percepute, valoarea totală a contractului precum și defalcarea cheltuielilor pe întreaga durată de desfășurare sau realizare a contractului. Justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, lucrări pe care, însă, părțile nu le-au prezentat.
Expertul a făcut simple supoziții pe care instanța și le-a însușit fără vreo justificare.
Contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate. Expertul a apreciat că obiectul principal al activității reclamantei este comercializarea de mărfuri și, în special, materiale de construcții, deși, în realitate, marfa importată de reclamantă - țaglă - nu poate fi comercializată în sine, ca atare, întrucât ea este materie primă pentru diverse produse metalurgice. Reclamanta nu a prelucrat această materie primă, ci a livrat-o către - Autorom SRL.
Pentru deducerea TVA, potrivit art.145 alin.8 lit.a Cod fiscal, autoritățile fiscale sunt îndreptățite să verifice realitatea prestării serviciilor pentru care se deduce TVA.
Intimata-reclamantă - SRL a formulat întâmpinare față de recursul A, solicitând în esență respingerea recursului ca nefondat, arătând că actele justificative nu au putut fi prezentate organelor de control fiscal întrucât - Industries s-a aflat în procedura insolvenței în perioada controlului fiscal, ceea ce a îngreunat obținerea documentelor respective.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de către părți, precum și în raport de dispoz.art. 304 pct.9 și art. 3041. Curtea constată că recursul este fondat, iar recursul - SRL este nefondat.
- SRL a încheiat cu - Industries SRL un contract denumit "contract de import pe bază de comision" prin care - - în calitate de intermediar - s-a obligat față de - - în calitate de beneficiar - să încheie contracte la extern în nume propriu, dar pe seama beneficiarului, în vederea cumpărării produsului "țaglă import Austria, 2000 to."(art.2). Pentru prestațiile de import-export, contractul a prevăzut un comision de intermediere de 2.000.000.000 lei vechi (art.3).
Intermediarul s-a obligat, printre altele, să prospecteze piața externă pentru a pune la dispoziția beneficiarului oferte tehnico-comerciale corespunzătoare finalizării activităților de import-export; să transmită beneficiarului condițiile tehnico-economice competitive și termenele cele mai scurte posibile ale ofertelor pentru mărfurile solicitate de acesta; să încheie contracte externe în nume propriu, dar pe seama beneficiarului, în cantitățile și sortimentele specificate de comitent prin cereri de ofertă fermă sau înțelegeri scrise; să încerce obținerea din partea furnizorilor externi ca termenele de livrare din contract să coincidă sau să fie cât mai apropiate de termenele agreate de comitent; să transmită beneficiarului o avizare de contractare a mărfurilor, în termen de 10 zile de la data confirmării contractului extern, să transmită furnizorilor externi reclamațiile beneficiarului față de mărfurile importate, susținând și apărând drepturile beneficiarului rezultate din contractul extern (art.6).
Beneficiarul s-a obligat, între altele, să prezinte intermediarului toate caracteristicile și elementele necesare la negocierile cu partenerii externi, în vederea includerii acestora în contractele ce se vor încheia; să achite intermediarului sumele în lei/valută aferente produselor importate (prețul mărfurilor, taxele vamale, TVA-ul, transportul, asigurarea, comisionul etc.) (art.5).
Din cele expuse rezultă că voința neîndoielnică a părților a fost ca - să găsească pentru - un exportator de țaglă cu care să încheie un contract în nume propriu, dar pe seama -. Ca urmare, ceea ce este important din punctul de vedere al obligațiilor fiscale pe care le are reclamanta drept consecință a încheierii contractului în discuție în speță, este nu denumirea dată contractului și nici cea pe care a încercat reclamanta să o justifice în cursul procesului, ci obligațiile pe care și le-au asumat părțile contractante. Deci, nu calificarea contractului interesează organele fiscale, ci realitatea operațiunilor a căror realizare și-au asumat-o părțile și pentru care reclamanta a făcut cheltuieli care, ulterior, au fost deduse din calculul profitului impozabil, respectiv pentru care s-a urmărit deducerea TVA.
În mod evident, intermediarul - și-a asumat obligația de a încheia el însuși și în numele său contractul cu partenerul extern găsit, dar pe seama beneficiarului, adică pe seama reclamantei. Or, această obligația nu a fost respectată, întrucât contractul de vânzare de țaglă - încheiat la 23.06.2005 - a intervenit în mod direct între vânzătorul austriac și - SRL, fără vreo mențiune în privința intermediarului.
Existența unei astfel de mențiuni în contractul de vânzare era necesară pentru a justifica prestarea activității de intermediere pe care și-a asumat-o -. Prin urmare, nu doar că - nu a încheiat ea însăși contractul cu partenerul extern, dar nici cel puțin numele său nu este menționat în contractul respectiv, ceea ce duce la concluzia că - nu a desfășurat activitatea pentru care, ulterior, a încasat comision.
Reprezentantul reclamantei a justificat în fața organelor de control fiscal (24 ) faptul că nu poate prezenta acestora alte înscrisuri din care să rezulte prestarea în mod efectiv de către - a unei activități de negociere cu partenerul extern, întrucât aceste documente se află la -.
Curtea constată, însă, că unul dintre înscrisurile de care se prevalează reclamanta în justificarea realității intermedierii îl reprezintă adresa nr.29/18.06.2005 emisă de - către reclamantă. Trecând peste faptul că documentul respectiv nu prezintă - într-adevăr, după cum susține și pârâta - nici o dată sau un număr de intrare la reclamantă, se presupune că, de vreme ce îi era adresat acesteia, cărei îi comunica găsirea cantității de țaglă și îi cerea confirmarea disponibilității de a se prezenta la sediul vânzătorului austriac pentru semnarea contractului, documentul trebuia să se regăsească la reclamantă la momentul controlului fiscal.
Ca atare, neprezentarea acestuia organelor fiscale nu a fost justificată.
Reclamanta se mai prevalează în susținerile sale privind realitatea prestațiilor intermediarului de factura emisă de un Hotel din localitatea în care se află sediul vânzătorului austriac către -, factură în care este menționat numele reprezentanților reclamantei și intermediarului -, precum și perioada 22.06.-23.06.2005.
Trecând peste faptul că documentul respectiv nu are o traducere autorizată și nu este atestat de către reclamantă ca fiind conform cu originalul, reținând strict elementele sus-arătate, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a demonstra realitatea operațiunii de intermediere asumată de către - prin contractul în discuție în speță.
Prin urmare, faptul că la data încheierii contractului de vânzare cu partenerul austriac reprezentanții reclamantei și intermediarului sunt cazați la un hotel de la sediul vânzătorului, nu este o dovadă incontestabilă a realității negocierilor purtate de către intermediar și, în mod clar, nu este o dovadă că respectivul contract de vânzare a fost încheiat potrivit obligațiilor pe care intermediarul și le-a asumat prin contractul de intermediere încheiat cu reclamanta.
De asemenea, facturile emise de către vânzătorul austriac către reclamantă și depuse la dosar nu dovedesc în nici un fel realitatea prestațiilor de intermediere realizate de către -.
În speță nu se contestă existența între reclamantă și - a unui contract de comision, apreciat de reclamantă ca fiind unul de agenție, ci faptul că - și-a realizat obligațiile astfel încât reclamanta să poată justifica plata comisionului drept cheltuială deductibilă și să o deducă din calculul profitului impozabil.
Dacă, în fapt, reprezentanții părților au înțeles să folosească pentru realizarea intermedierii alte metode decât cele pe care și le-au asumat prin contractul de comision, dovezile analizate de către instanțe în cauza de față nu sunt apte și suficiente să confirme realitatea acțiunilor pretins realizate de către comisionar.
În consecință, reclamanta s-a încadrat în dispoz.art.21 alin.4 lit.m) Cod fiscal și ale pct.48 - corespunzătoare art. 21.fiscal - din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, în sensul că serviciile nu au fost efectiv prestate și, ca atare, plata acestora nu poate fi o cheltuială dedusă de la calculul impozitului pe profit.
Potrivit pct. 48 sus reținut, pentru a se putea deduce cheltuielile cu prestările de servicii, serviciile trebuie să fie efectiv realizate; justificarea prestării efective a acestora se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare.
Nu se poate pretinde că înscrisurile prezentate de reclamantă, în condițiile în care - nu a încheiat contractul de vânzare pentru care se pretinde că a negociat și nu este menționată în respectivul contract, pot fi încadrate în sintagma "alte materiale corespunzătoare", fiind departe de a preciza și dovedi modalitățile concrete de intermediere.
În mod corespunzător, reclamanta nu s-a încadrat nici în dispoz. art. 145 alin. 3 lit. a) fiscal - forma în vigoare la momentul la care TVA a devenit exigibilă.
Curtea nu va reține celelalte critici formulate de către referitoare la faptul că în contract nu sunt elementele referitoare la prestatori, termeni de execuție, servicii, precizarea serviciilor prestate, defalcarea cheltuielilor, etc. întrucât contractul dintre reclamantă și - conține toate aceste precizări prev. de art.48 din Normele metodologice.
De asemenea, Curtea nu va reține critica referitoare la faptul că necesitatea cheltuielilor făcute în baza contractului de comision nu sunt specifice activității desfășurate de reclamantă, având în vedere că pârâta nu a dovedit contrariul celor susținute de reclamantă și de expertul desemnat de către instanța de fond, potrivit cărora - are drept obiectele de activitate și "activități de comerț", "comercializare de mărfuri, materiale de construcție", "import de materii prime".
Pentru cele expuse, văzând dispoz.art.312 alin.1-3. Curtea va admite recursul A și va modifica sentința în sensul respingerii contestației formulate de către - SRL, împotriva actelor administrativ-fiscale. Pe cale de consecință, întrucât - este obligată să plătească debitele fiscale, recursul său va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în P, nr.118, județul A, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței nr. 140/CF pronunțată la 30 martie 2009 de Tribunalul Argeș, în dosar nr. -/2008.
Modifică sentința în sensul că respinge contestația formulată de către - SRL împotriva actelor administrativ-fiscale
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, -.A,.7, județul A, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red./29.10.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
