Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 1089/CA/2009

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S împotriva sentinței civile nr.118/CA/18.02.2009 PRONUNȚATĂ DE Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Completul de judecată a fost legal constituit conform art.98(6) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantului intimat SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAȚIA PIȚELOR S s-a transmis prin fax la dosar întâmpinare și concluzii scrise, solicitând și judecarea în lipsă.

Față de lipsa părților și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr- reclamantul Serviciul Public Administrația Piețelor Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Sibiu, anularea procesului verbal de control nr. 1484 întocmit la data de 14.04.2008.

În motivarea acțiunii se susține că i s-au achitat domnului drepturile cuvenite pentru efectuarea celor 252 ore suplimentare ca ofițer de serviciu în perioada noiembrie 2005 - iulie 2007, în conformitate cu prevederile legale și cu dispozițiile sentinței civile nr. 1214/2007, iar sporul pentru muncă de noapte nu a fost acordat întrucât această activitate desfășurată în intervalul 22-6, s-a exercitat doar ocazional, de către fiecare salariat, în baza unei programări și fără ca activitatea să reprezinte cel puțin 30% din timpul lunar de lucru.

În drept se invocă prevederile art. 11 din HG nr. 281/1993 și art. 122 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 5443/25.09.2008, Judecătoria Sibiua admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de intimata prin întâmpinare și în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea, în esență că, procesul verbal de control dedus judecății este un act administrativ, în sensul art. 2, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, supus controlului instanțelor de contencios-administrativ.

La Tribunalul Sibiu cauza a fost înregistrată sub nr-.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât au fost constatate nereguli ce privesc neacordarea sporului pentru efectuarea muncii suplimentare și de noapte.

Prin sentința civilă nr. 118/CA/2009, Tribunalul Sibiua admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat procesul-verbal de control nr. 1484 din data de 14.04.2008, emis de către pârâtul M Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că i s-au achitat domnului drepturile cuvenite pentru efectuarea celor 252 ore suplimentare ca ofițer de serviciu în perioada noiembrie 2005 - iulie 2007, în conformitate cu prevederile legale în materie și cu dispozițiile sentinței civile nr. 1214/2007 a Tribunalului Sibiu.

De asemenea, s-a stabilit că activitatea ofițerilor de serviciu nefiind muncă de noapte, nu se poate acorda sporul suplimentar corespunzător prevăzut de art. 123 Codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul ITM A care a solicitat modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului e susține că, în mod greșit au fost anulate toate cele 4 măsuri trasate reclamantului în condițiile în care nu s-a făcut dovada neacordarea sporului pentru efectuarea muncii suplimentare și de noapte.

În drept, art. 299 Cod pr.civ.

Recursul a fost timbrat cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Intimatul a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului întrucât în mod corect s-a constatat de către prima instanță că nu există faptele imputate, iar măsurile organului de control sunt neavenite.

Verificând sentința atacată din prisma motivului de recurs invocat, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod pr.civ. curtea reține următoarele:

Așa cum rezultă din sentința civilă nr.1214/2007, Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a apreciat ca fiind fondată acțiunea reclamantului în sensul acordării tuturor drepturilor pentru munca suplimentară prestată, obligând pârâtul Serviciul Public Administrația Piețelor Sibiu fie la acordarea a 252 ore libere plătite, fie la plata sporurilor cuvenite și neacordate, după distincțiile prevăzute în ceea ce privește orele de noapte cuprinse între 22,00-6,00.

Astfel, s-a reținut în considerentele hotărârii sus-menționate că pentru orele suplimentare menționate, numitul are dreptul conform art. 119 Codul Muncii la compensarea cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile de la efectuarea lor, iar în cazul în care compensarea nu este posibilă vor fi plătite cu adăugarea unui spor de salariu corespunzător duratei, stabilit prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă, dar ce nu poate fi mai mic de 75 % din salariul de bază potrivit art. 120 din codul Muncii.

În ceea ce privește munca de noapte prestată între orele 22,00-6,00 s-a stabilit fie că se beneficiază de un program redus, fie se adaugă un spor suplimentar care, față de dispozițiile art. 123 din Codul Muncii este de minim 15% din salariul de bază pentru fiecare oră.

Raportat la acest titlu executoriu, curtea apreciază că prima instanță nu putea cenzura hotărârea pronunțată de completul specializat în litigii de muncă cu privire la obligația reclamantului de acordare a sporului suplimentar reglementat de art.123 Codul Muncii, trebuind să se mărginească doar la modul de executare a sentinței și, respectiv, la temeinicia constatărilor și măsurilor dispuse de organul de control.

În condițiile în care din actele depuse la dosar nu rezultă în mod clar modalitatea în care reclamantul a respectat dispozițiile instanței civile, în vederea administrării de probe suplimentare cu privire la cuantificarea sumele acordate cu titlu de sporuri, prin plățile efectuate, curtea apreciază că este fondat recursul declarat de pârâtul ITM Sibiu, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod pr.civ. să caseze sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul S,împotriva sentinței civile nr.118/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Casează hotărârea atacată și trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10. 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex./13.11.2009

Jud.fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Mariana Claudia Clonța, Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Alba Iulia