Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1096/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1096
Ședința publică din 13.10.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, după repunerea pe rol a recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B împotriva sentinței civile nr. 203/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - România SRL A și pârâta intimată Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei intimate și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente și a pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei recurente și a pârâtei intimate depune delegație de reprezentare.
Instanța admite cererea de repunere pe rol și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la restituirea obligațiilor accesorii calculate în cuantum de 393.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 8044 lei reprezentând contravaloarea raportului de expertiză efectuat în cauză, fără cheltuieli de judecată în recurs. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 10.08.2007, reclamanta - Romania SRL Aas olicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B, anularea în parte a Deciziei de impunere nr.219/20.11.2006 și a Deciziei nr.48/29.06.2007 emise de Direcția Generală de Administrare a Contribuabili
În motivarea cererii arată că prin Decizia de impunere nr.219/20.11.2006 emisă de Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B, în baza Raportului de inspecție fiscală nr.-/09.11.2006, organele de control fiscal au stabilit obligația sa de a plăti suma de 493.668 lei reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere aferente perioadei ianuarie 2001 - decembrie 2005 ca urmare a neplății contribuțiilor pentru protecția persoanelor cu handicap prevăzute de nr.OUG102/1999.
Arată că împotriva deciziei de impunere a formulat contestație înregistrată sub nr.274/20.12.2006, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr.48/29.06.2007.
Consideră reclamanta că atât decizia de impunere cât și decizia de soluționare a contestației sunt neîntemeiate cu privire la stabilirea obligațiilor bugetare accesorii în sarcina sa, deoarece organul de control nu a stabilit obligația reprezentând contribuția pentru protecția persoanelor cu handicap pentru perioada mai 2003 - iunie 2005, care are caracterul de obligație principală, obligație pe care le-a achitat bugetului, ci doar a calculat accesoriile acestei obligații constând în majorări de întârziere, penalități și dobânzi.
Susține că societatea nu datorează obligații suplimentare de natura contribuției pentru protecția persoanelor cu handicap aferente perioadei mai 2003 - iunie 2005, pentru că trimestrial a înaintat Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă cereri pentru repartizarea persoanelor cu handicap, iar agenția i-a comunicat că este în imposibilitate de a repartiza astfel de persoane și consideră că și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.43 din nr.OUG102/1999.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală de Administrare a Contribuabili Bas olicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei.
În motivare arată că prin raportul de inspecție fiscală nr.- din 09.11.2006 care a stat la baza întocmirii deciziei de impunere nr.219 din 20.11.2006, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu a calculat, constituit și virat obligația de plată privind fondul de solidaritate pentru persoanele cu handicap aferentă perioadei ianuarie 2001 - iulie 2002, constând în debit necontestat de 70.030 lei, accesorii necontestate la acest debit de 100.027 lei și accesorii contestate în sumă de 393.641 lei. Arată că la emiterea deciziei organele de control au coroborat prevederile art.43 alin.2 din nr.OUG102/1999 cu instrucțiunile nr.1008/2003 privind aplicarea ordonanței de mai sus, recunoscând împrejurarea că reclamanta a depus trimestrial cereri pentru repartizarea de persoane cu handicap Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Prin sentința civilă nr. 203/16.06.2008 pronunțată de în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - Romania SRL A, împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală B, și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili B, și în consecință:
A anulat în parte Decizia de impunere nr.219/20.11.2006 și Decizia nr.48/29.06.2007 emise de pârâte privind stabilirea obligațiilor bugetare accesorii corespunzătoare perioadei iunie 2003 - decembrie 2005, reprezentând dobânzi și majorări de întârziere la plata contribuției pentru protecția persoanelor cu handicap.
A obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 393.641 lei reprezentând obligații bugetare nedatorate.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 8.044 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de susținerile părților în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, care să stabilească cuantumul contribuției datorate de reclamantă pentru fondul special de solidaritate pentru persoane cu handicap aferent perioadei ianuarie 2001 - decembrie 2005, să stabilească accesoriile datorate acestei contribuții reprezentând majorări de întârziere, penalități și dobânzi și dacă pentru perioada mai 2003 - iunie 2005 reclamanta avea obligația calculării și virării contribuției la fondul special pentru persoane cu handicap și dacă pentru această perioadă organul de control a calculat corect contribuția.
Din probele administrate instanța a reținut în fapt că în urma unui control finalizat prin raportul de inspecție fiscală nr.-/09.11.2006 organele de control au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plăti suma 493.668 lei reprezentând majorări de întârziere, penalități și dobânzi aferente perioadei ianuarie 2001 - decembrie 2005 ca urmare neplății contribuțiilor pentru protecția persoanelor cu handicap prevăzute de G nr.102/1999.
Din totalul debitului stabilit reclamanta este de acord să plătească obligațiile accesorii în sumă de 70.030 lei reprezentând majorări, penalități și dobânzi, contestând diferența pe care consideră că nu o datorează.
Potrivit art.43 din nr.OUG102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap sunt exceptate de la plata obligatorie a contribuției pentru protecția specială a persoanelor cu handicap persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.
Art.5 din Instrucțiunea nr.1008/2003 a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă emis în aplicarea art.43 alin.2 din nr.OUG102/1999 prevede că excepția de la plata obligatorie de la plata contribuției pentru protecția specială a persoanelor cu handicap se dovedește numai prin răspunsul scris al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și în temeiul acestei reglementări organul de inspecție a considerat că reclamanta nu beneficiază de exceptarea de la plata obligatorie a contribuției pentru protecția specială a persoanelor cu handicap, deoarece nu era în posesia răspunsului primit din partea agenției solicitărilor sale pentru repartizarea de persoane cu handicap.
Expertiza tehnică contabilă întocmită în cauză a concluzionat că în perioada iunie 2003 - decembrie 2005, reclamanta a înregistrat trimestrial la Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cereri pentru repartizarea persoanelor cu handicap, primind răspuns pentru lunile iulie - decembrie 2005, iar pentru perioada iunie 2003 - iunie 2005 răspunsul a fost primit doar în data de 01.08.2006 cu mențiunea că agenția s-a aflat în imposibilitatea de a repartiza persoane cu handicap. Apreciază expertiza că pentru perioada iunie 2003 - decembrie 2005 societatea beneficiază de exceptare de la plata contribuției la fondul special pentru persoanele cu handicap în conformitate cu prevederile art.43 din nr.OUG102/1999, și că pentru această perioadă organele de control prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nu au calculat și impus reclamanta la plata contribuției la fondul special.
De asemenea, s-a stabilit că în sarcina reclamantei suma corectă reprezentând contribuție la fondul special pentru persoane cu handicap este de 70.030 lei, sumă care de altfel nici nu a fost contestată de reclamantă ca reprezentând bază de calcul a obligațiilor accesorii reprezentând majorări, penalități și dobânzi.
Valoarea totală a obligațiilor accesorii aferente sumei de 70.030 lei este așa cum rezultă din calculul expertizei de 97.636 lei însumând dobânzi calculate pentru perioada 1.01.2001 - 31.12.2005 în cuantum de 66.334 lei, majorări de întârziere datorate pentru aceeași perioadă în cuantum de 14.915 lei și penalități de întârziere în cuantum de 16.387 lei.
Așadar, din totalul obligațiilor stabilite de organele de inspecție fiscală reclamanta datorează doar suma de 167.666 lei (70.030 lei debit și 97.636 lei accesorii).
Față de aceste considerente, instanța în baza art.18 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.43 alin.2 din nr.OUG102/1999 a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte Decizia de impunere nr.219 din 20.11.2006 ca neîntemeiată în ceea ce privește stabilirea obligațiilor bugetare accesorii corespunzătoare perioadei mai 2003 - decembrie 2005 în valoare totală de 396.032 lei reprezentând majorări, penalități și dobânzi aferente valorii contribuției pentru protecția persoanelor cu handicap corespunzătoare perioadei mai 2003 - iunie 2005, anulat în parte Decizia nr.48/29.06.2007 prin care s-a soluționat contestația reclamantei în ce privește menținerea obligației acesteia de a plăti obligațiile accesorii corespunzătoare perioadei iunie 2003 - decembrie 2005 în cuantum de 386.032 lei, precum și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 393.641 lei reprezentând obligații bugetare nedatorate.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 8.044 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii și menținerii ca temeinice și legale a actelor administrativ-fiscale emise pe seama reclamantei și implicit, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art.42 alin.1 și art.43 din Legea nr.519/2002 pentru aprobarea OUG nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
Astfel, în art.42 alin.1 se precizează că "persoanele juridice care au un număr de cel puțin 100 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați."
De asemenea, art.43 din același act normativ prevede la alin.1 că "Persoanele juridice care nu respectă prevederile art.42 alin.1 au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.", iar la alin.2 se prevede că "Sunt exceptate de la plata obligatorie prevăzută la alin.1 persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea persoanelor cu handicap."
Inspectorii fiscali au constatat că reclamanta a solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap dar fără să facă dovada solicitărilor prin răspunsul scris al acestei instituții, așa cum prevede art.5 alin.1 din Instrucțiunile nr- și ca atare, era obligată să calculeze, să înregistreze și să vireze contribuția la fondul special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, pentru perioadele când nu a primit răspuns de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
În aceste condiții, consideră recurenta, în mod legal organele de control au reținut în sarcina reclamantei obligația prevăzută de art.42 din OUG nr.102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.519/2002, precum și calcularea dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8044 lei, recurenta consideră că în mod greșit instanța a reținut această sumă în sarcina pârâtelor atâta vreme cât hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă și irevocabilă.
În drept, pârâta își întemeiază recursul pe prevederile art.299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată - România SRL solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în primă instanță.
În esență, susține ca și în fața instanței de fond că este de acord să plătească, după cum a stabilit și expertul numit în cauză, suma de 100.027 lei compusă din 83.847 lei reprezentând majorări de întârziere și dobânzi, și 16.180 reprezentând penalități de întârziere, iar nu suma de 493.668 impusă pe seama sa de către inspectorii fiscali.
Totodată arată că și-a îndeplinit obligația de a solicita trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap însă această instituție nu întotdeauna și-a îndeplinit obligația de a răspunde acestei solicitări.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prev. de art. 304 pct. 9. pr. Civilă, care impune modificarea hotărârii recurate.
Recurenta prin motivele de recurs formulate invocă dispozițiile legale din Legea nr. 519/2002 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, dispoziții aplicate în mod corect de către instanța de fond.
Recurenta recunoaște că în perioada mai 2003 - decembrie 2005 reclamanta intimată a solicitat trimestrial Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, însă nu a făcut dovada solicitărilor prin răspunsul scris al acestei instituții, așa cum prevede art.5 alin.1 din Instrucțiunile nr- și ca atare, societatea era obligată să calculeze, să înregistreze și să vireze contribuția la fondul special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, pentru perioadele când nu a primit răspuns de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Această interpretare este excesivă, câtă vreme recurenta își invocă propria culpă, respectiv nu a dat curs solicitării reclamantei, nici măcar nu a comunicat dacă are sau nu în evidențele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru activitatea specifică reclamantei intimate.
Curtea constată că în aceste condiții, în mod ilegal organele de control au reținut în sarcina reclamantei obligația prevăzută de art.42 din OUG nr. 102/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.519/2002, precum și calcularea dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere.
Expertiza efectuată în cauză de către instanța de fond a stabilit că pentru perioada iunie 2003 - decembrie 2005 societatea beneficiază de exceptare de la plata contribuției la fondul special pentru persoanele cu handicap în conformitate cu prevederile art.43 din nr.OUG102/1999, și că pentru această perioadă organele de control prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nu au calculat și impus reclamanta la plata contribuției la fondul special.
De asemenea, s-a stabilit că în sarcina reclamantei suma corectă reprezentând contribuție la fondul special pentru persoane cu handicap este de 70.030 lei, sumă care de altfel nici nu a fost contestată de reclamantă, ca reprezentând bază de calcul a obligațiilor accesorii reprezentând majorări, penalități și dobânzi.
Valoarea totală a obligațiilor accesorii aferente sumei de 70.030 lei este așa cum rezultă din calculul expertizei de 97.636 lei însumând dobânzi calculate pentru perioada 1.01.2001 - 31.12.2005 în cuantum de 66.334 lei, majorări de întârziere datorate pentru aceeași perioadă în cuantum de 14.915 lei și penalități de întârziere în cuantum de 16.387 lei.
Așadar, din totalul obligațiilor stabilite de organele de inspecție fiscală reclamanta datorează doar suma de 167.666 lei (70.030 lei debit și 97.636 lei accesorii).
Văzând că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală B împotriva sentinței civile nr. 203/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./10.11.2009
Tehnored./12.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Maria
