Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1192/
Ședința publică din 08 decembrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de --DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 41 din 23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 41/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr. 872/102, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Tg. M și, în consecință, a anulat decizia nr. 162/2006/25.09.2007, emisă de pârâtă, precum și decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nr. 169/31.08.2006 emise de Administrația Finanțelor Publice M prin care s-au constituit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare în sumă totală de 11.266 lei cu titlu de impozit pe venit și accesorii aferente.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.03.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței anularea actelor administrativ fiscale mai sus - arătate susținând că obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa nu sunt reale deoarece veniturile constatate nu sunt similare cu cele din adeverințele de venit depuse la finanțe, că în anul 2002 figura pe adeverința de venit suma de 128.984 lei cu titlu de impozit reținut la sursă de 12.898.400 lei. Inspectorii fiscali, însă, i-au calculat un venit net de 165.120.000 lei cu impozit datorat de 26.790.000 lei, această datorie nefiind reală. susține că din impozitul stabilit de inspectorii fiscali nu i s-a scăzut impozitul la sursă. De asemenea, pretinde că și pentru anul 2003 nu i s-a luat în considerare cheltuielile efectuate veniturilor realizate aferente profesiei de consultant.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reține instanța de fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductive de instanță.
În fapt, reține instanța de fond, organele fiscale au efectuat un control, conform raportului de inspecție fiscală încheiat la 31.08.2006, specific pentru 2001 - 31.12.2004, stabilind pentru anul 2001, din actele contabile verificate, că în anul 2001 veniturile realizate au fost de 10.813 lei, cheltuielile de 3910 lei, rezultând un venit net de 6903 lei, deși reclamanta a declarat doar suma de 4867 lei - astfel, s-a stabilit un impozit suplimentar de 771 lei, la diferența de sumă, cu majorări de 176 lei și penalități de 18 lei; pentru anul 2002 veniturile s-au cifrat în sumă de 18.796 lei, cheltuielile de 7264 lei, iar venitul net de 11.532 lei, deși a declarat 7729 lei, pentru diferență calculându-se suma datorată de 2679 lei cu majorări de întârziere de 1503 lei și 58 lei penalități; pentru anul 2003 venitul net a fost corespunzător cu cel declarat; pentru anul 2004 veniturile realizate au fost de 21.301 lei, cheltuielile de 3392 lei, rezultând un venit net de 17.909 lei, deși reclamanta a declarat doar 7.477 leu, pentru diferență calculându-se un impozit suplimentar de 3778 lei, majorări de 2153 lei și penalități de 130 lei.
Ca atare, reține instanța de fond, au fost emise actele administrativ fiscale, a căror anulare se solicită de către reclamantă.
Prima instanță relevă faptul că reclamanta a parcurs procedura prealabilă, contestația formulată fiind respinsă de pârâtă.
În raport cu dispozițiile art. 49 alin. 1 și art. 49 alin. 5 lit. i Cod fiscal, instanța de fond a constatat că obligațiile de plată suplimentare, consemnate în raportul de inspecție fiscală, au avut la bază stabilirea veniturilor nete aferente anilor 2001, 2002, 2004 prin diminuarea cheltuielilor declarate de reclamantă prin declarațiile de impunere fiscală, cu cheltuielile aferente sediului firmei și de achiziționare a laptopului în anul 2003, deși cheltuielile au fost efectuate în scopul obținerii veniturilor.
Totodată, instanța de fond mai reține că raportul de inspecție fiscală este motivat necorespunzător, nerezultând modul de stabilire a cheltuielilor de către organul de control și ce anume reprezintă acestea, că nu se explică de ce la diferența impozabilă stabilită de inspectori se adaugă cheltuieli nedeductibile fiscal din moment ce aceste cheltuieli au fost luate în calcul la stabilirea diferențelor de venit. Prin acest mod, concluzionează prima instanță, reclamanta a fost pusă în imposibilitate de a se apăra, o parte din cheltuielile nedeductibile fiscal fiind dublate la stabilirea obligației de plată. Din moment ce la stabilirea venitului net s-au avut în vedere doar cheltuielile deductibile fiscal, rezultă că cheltuielile nedeductibile se regăsesc în diferența dintre venitul net declarat și venitul net constatat și că nu se justifică adăugarea la această diferență a altor cheltuieli nedeductibile, fără explicații pertinente.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta M solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor administrativ fiscale atacate. Recurenta susține că hotărârea este netemeinică și insuficient argumentată. Astfel, întemeindu-se pe dispozițiile art. 10 alin. 1 din OG73/1999 și OG7/2001 privind impozitul pe venit, reluate de art. 49 din Codul fiscal, recurenta susține că sunt deductibile numai acele cheltuieli care sunt efectuate în interesul direct al activității, pentru realizarea veniturilor, dacă sunt înregistrate corect în evidența contabilă în partidă simplă și care sunt justificate prin documente.
Având în vedere actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs va reține următoarele:
În ce privește motivarea actului administrativ fiscal, respectiv raportul de inspecție fiscală, instanța constată că argumentul primei instanțe, cum că acest act nu a fost motivat corespunzător și că nu rezultă cum organul de control fiscal a ajuns la calculul sumelor privind cheltuielile ce ar trebui deduse și, mai mult, că o parte din cheltuielile nedeductibile ar fi fost dublate nejustificat de organul de control fiscal, nu se susțin.
Din analiza acestui act administrativ fiscal ( 3 - 9 dos. primă instanță) rezultă, dimpotrivă, că organul de control fiscal a respectat întru totul dispozițiile art. 43 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală, în special motivele de drept și de fapt.
Astfel, se arată în raportul de inspecție fiscală că acest control a avut la bază documentele și actele contabile puse la dispoziție de intimată. Așadar, se indică concret analiza făcută de organul de control fiscal a acestor acte, și anume veniturile realizate în fiecare an (2001, 2002, 2003 și 2004) și raportarea la declarațiile fiscale făcute de intimată pe acești ani.
Or, motivele sunt foarte clar indicate de organul de control fiscal, iar concluziile nu pot fi decât evidente, întrucât organul de control fiscal nu a făcut altceva decât a comparat veniturile și cheltuielile efectuate de intimată în anii fiscali supuși controlului, după care s-a făcut comparația cu veniturile și cheltuielile declarate fiscal de către intimată.
Revenind la fondul cauzei, intimata nu explică în niciun fel, prin apărările făcute atât pe parcursul procedurii prealabile, cât și în cursul procesului de față, diferențele dintre veniturile și cheltuielile înregistrate în contabilitatea proprie și cele raportate în declarațiile fiscale. Or, în lipsa unor argumente în raport cu cele consemnate de organele administrativ fiscale, evident că acțiunea introductivă de instanță este nefondată. Susținerile legate de veniturile ce apar trecute în adeverințele fiscale nu infirmă în niciun fel constatările organului fiscal, care a găsit o cu totul altă situație în actele contabile decât cele declarate în declarațiile fiscale.
Nici susținerile invocate de intimată, cum că s-a luat în calcul nejustificat impozitul plătit anticipat. Din raportul de inspecție fiscală rezultă în mod clar, în acord cu dispozițiile art. 49 din Codul fiscal (anterior ale art. 10 alin. 1 din OG73/1999 și OG7/2001), dispoziții care prevăd și prevedeau că venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, că doar cheltuielile ce sunt efectuate în interesul direct al activității, pentru realizarea veniturilor. Or, tocmai asta a analizat organul de control fiscal pe larg în raportul de inspecție fiscală și în decizia dată ca urmare a contestației: înregistrarea unor cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal (rate locuință, cheltuieli întreținere locuință peste limita legală în sumă totală de 6.126 lei); preluarea și declararea eronată a veniturilor realizate (în sumă totală de 16.771 lei) etc.
Ca atare, instanța constată că recursul este întemeiat, urmează a-l admite, să modifice integral hotărârea atacată și să respingă acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamanta intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva Sentinței nr. 41/23.01.2009 a Tribunalului Mureș.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în Târgu M,-,.9, județul M, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, pentru anularea deciziei nr. 162/2006/25.09.2007 emisă de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 08 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnordd.
4 exp./08.02.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
