Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Lavinia Barbu
Grefier - -
xxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI TG J împotriva sentinței nr. 1905 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI TG J și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte, consilier juridic în principal a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimitere cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.
A mai susținut că la momentul soluționării cauzei, magistratul care a pronunțat soluția, se afla în conflict de interese întrucât avea la rândul său un proces în derulare cu Direcția Publică de Venituri. Depune copie după acțiunea despre care a făcut vorbire. Totodată arată că nu a formulat cerere de recuzare întrucât, în baza rolului activ, magistratul trebuia să se abțină.
Mai arată că, nu se afla în măsură să precizeze la termenul din 29.09.2009, când a fost pus în discuție probatoriul cu expertiza, poziția cu privire la achitarea onorariului de expert în cotă parte cu reclamantul, aceasta necesitând o consultare cu ordonatorul de credite
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1905 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Direcția de Venituri Tg-J și Primăria Municipiului Tg-
A fost anulată adresa nr. 10473 din 14.04.2009 emisă de Direcția Publică de Venituri Tg-J, adresa de înființare a popririi nr. 20097 din 8 aprilie 2009 și decizia de impunere nr. 5046/30.01.2009 fiind obligați pârâții Direcția Publică de Venituri și Primăria municipiului Tg-J să emită o nouă decizie de impunere pentru 132 mp suprafață utilă cu aplicarea dispozițiilor art. 251 alin 7 lit a din Legea nr. 571/2003 și pentru 297 mp suprafață desfășurată din care 237,40 mp suprafață utilă, începând cu 01.01.2009.
Pentru pronunțarea sentinței tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada procedurii prealabile conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 în sensul că prin adresa nr. 10743din 14 aprilie 2009 Direcția Publică de Venituri Tg.J a comunicat reclamantului că nu i se poate aplica o reducere de 20% întrucât construcția în suprafață de 130 mp. A fost dată în folosință la 1 ianuarie 1960 și ca atare reducerea este de 10%.
Intimata nu a putut face dovada faptului că imobilul a fost dat în folosință la 1 ianuarie 1960 și nici dovada anului finalizării acestei clădiri așa cum prevede legiuitorul, care face vorbire de reducerea valorii impozabile a clădirii "în funcție de anul terminării acesteia" și nu în funcție de anul dării în folosință.
Reclamantul a făcut dovada că această clădire în suprafață de 132 mp. are o vechime de peste 50 ani, întrucât a cumpărat construcția respectivă în anul 1986 conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2305 din 7 aprilie 1986 autentificat de notariatul de Stat G, de la numitul care o primise prin actul de donație încheiat la data de 18 dec. 1973 de la numiții I și, donatarii dobândind această casă cu cinci camere și antreu, construită din cărămidă și acoperită cu tablă, prin moștenire testamentară de la numitul -., conform testamentului autentificat de Notariatul de Stat B de A, iar din conținutul testamentului rezultă că această casă a fost construită cu începere din anul 1941, existând prezumția că la data de 12 aprilie 1957 când a fost testată această casă era finalizată și dată în folosință, astfel că intimata în mod greșit s-a raportat la data de 1 ianuarie 1960 și nu la data de 12 aprilie 1957.
Ca atare, în ceea ce privește impunerea pentru construcția în suprafață de 132 mp. este în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare, reclamantul beneficiind de reducerea prevăzută de art. 251 al.7 lit. a din Codul fiscal, respectiv de 20%.
De altfel și disp. art. 254 din același cod ("În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.") se raportează la data dobândirii clădirii, astfel că în anul 1957 clădirea respectivă a fost dobândită printr-un act de donație, întrucât la dosar atât reclamantul cât și intimata nu au putut face dovada faptului că această construcție nu ar fi fost finalizată la termenul prevăzut în autorizația de construire, astfel că data expirării acestui termen să reprezinte data dobândirii.
În ceea ce privește cea de a doua construcție, care a fost ridicată în baza autorizației de construire nr. 62 din 27 februarie 2004, se contestă atât suprafața supusă impunerii, în raport de memoriul tehnic și proiectul de execuție, cât și data impunerii în raport de anul terminării acestei construcții.
Intimata a făcut un calcul și o evidență în raport de autorizația de construire, fără însă să verifice în teren realitatea efectivă, cu atât mai mult cu cât declarația aflată la fila 20 fost completată de intimată și nu de reclamant, întrucât acesta nu a făcut nici o declarație de impunere pe clădirea nouă, iar declarația nu este semnată de reclamant, ci doar de către funcționarul public care a completat declarația și secretarul Primăriei municipiului Tg-J, menționându-se la capitolul suprafața construită desfășurată a clădirii 297 mp. și nu 505,30 mp. cum se menționează în decizia de impunere nr. 5046 din 30 ian. 2009. Ca atare decizia de impunere nu este în concordanță cu declarația de impunere, act premergător deciziei de impunere, actul final nerespectând actele premergătoare emiterii acestuia.
Din memoriul tehnic care a stat la baza emiterii autorizației de construire rezultă următoarele date și indicii ale investiției, în sensul că suprafața construită este de 148,35 mp. din care pentru extindere 36 mp. că suprafața desfășurată este de 296,70 mp. extindere 72 mp. iar suprafața utilă este de 237,40 mp. extindere 57,60 mp.
În consecință, intimata avea obligația să calculeze valoarea impozabilă a noii clădiri la suprafața de 297 mp. așa cum rezultă din actele ce au stat la baza autorizației de construire, întrucât a făcut aplicarea dispozițiilor art.32 alin.2 și 3 din legea nr.453/2001 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, "lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele
prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie și în situația realizării lucrărilor în regie proprie".
Construcțiile care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor nu pot fi intabulate în cartea funciară, iar în cazul de față nu există o astfel de recepție și pe cale de consecință reclamantul se află într-o situație inechitabilă raportat la faptul că acesta are obligația de a plăti impozitul pe clădire.
De asemenea intimată a făcut aplicarea dispozițiilor art.29 alin. 2 din OG nr.36/2002 și art.29.12 din Normele Metodologice de aplicare a acestei ordonanțe privind regularizarea taxei pentru autorizație de construire și ca atare intimata nu putea stabili o suprafață mai mare decât cea regăsită în actele ce au stat la baza emiterii autorizației de construire.
În ceea ce privește nota de constatare din 20 ianuarie 2009 prin care s-a constatat existența unei suprafețe mai mari decât cea prevăzută în autorizația de construire și anume de 505,30 mp. se impunea respectarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, întrucât așa cum rezultă din adresa nr. 10743 din 14 aprilie 2009 pentru noua clădire s-a făcut aplicarea disp. art. 254 din Codul fiscal.
Se constată de asemenea că la nivelul anului 2008 reclamantul nu avea restanțe în ceea ce privește plata impozitului pe clădiri, pentru ca la nivelul anului 2009 să se constatate la ambele clădiri diferențe, astfel pentru cea în suprafață de 132 mp. de 950, 9 lei și respectiv pentru suprafața de 505,30 de 4038,29 lei, fără a se menționa de unde provin aceste diferențe pe trecut, atât în decizia de impunere cât și în adresa privind soluționarea contestației reclamantului în procedura prealabilă.
De altfel, intimata nu a făcut nici o mențiune cu privire la acest aspect și nu a făcut dovada restanțelor pe care reclamantul nu le-ar fi achitat până la nivelul anului 2009.
În ceea ce privește data în funcție de care urmează a se calcula valoarea impozabilă a clădirii noi este în funcție de anul terminării acesteia, respectiv sfârșitul anului 2008, întrucât nu există nici un document care să contrazică afirmația reclamantului, din contră, actele prezentate la dosar întăresc acest lucru prin faptul că la nivelul datei de 21 ian. 2008 clădirea nouă nu a fost impozitată de către intimată, iar nota de constatare întocmită de intimată s-a făcut la data de 20 ianuarie 2009, astfel că impunerea asupra acestei clădiri se va putea face cel mult începând cu data de 1 ian. 2009, la suprafața menționată în memoriul tehnic aflat la serviciul de sistematizare al Primăriei Tg-J și care a stat la baza emiterii autorizației de construire.
Se constatată că potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
Se reține faptul că intimata era obligată să emită o decizie sau dispoziție privind soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 210 alin. (2) din ordonanță, însă aceasta a refuzat emiterea unei decizii sau dispoziții întocmind adresa nr.10743 din 14.04.2009 prin care se comunică reclamantului faptul că: "toate calculele au fost efectuate corect și în conformitate cu dispozițiile legale", deși nu se motivează diferența de suprafață în ceea ce privește cea de-a două clădire supusă impozitării.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI TG J din cadrul CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI TG
În motivare recurenta susține că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nota de constatare din data de 20.01.2009 este lipsită de fundament juridic.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, prevederile acestei legi prevalează asupra oricăror dispoziții din alte acte normative, dar instanța de fond nu s-a raportat la constatările legale făcute de persoane îndrituite, ci la prevederile legii 50/91 privind autorizarea lucrărilor.
Precizează recurenta că nu se pot înlătura nici mențiunile referitoare la suprafața ce a fost stabilită în mod corect la 505,30 mp, atâta timp, cât singura entitate juridică ce poate să stabilească acest lucru este intimata, prin persoane cu atribuții în acest sens, în baza normelor juridice speciale.
În mod eronat, la fila 5, sentinței recurate, se precizează că intimata nu motivează diferența de suprafață, referitor la cea de-a doua clădire supusă impozitării.
A menționat că s-a răspuns punctual la solicitările reclamantului, adresate intimatei, prin cererea din 27.02.2009, înregistrată cu nr.10743, anexată la dosarul cauzei în xerocopie.
La dosar s-a depus Fișa postului consilierului din cadrul Serviciului Constatare și Urmărire.
La data de 19 decembrie 2009, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dispozițiilor legale aplicabile în speță și art.3041, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a contestat adresa de înființare a popririi nr.20097 din 08.04.2009 și Decizia de impunere nr.5046/30.01.2009 emise de către Direcția Publică de Venituri - Consiliul Local al Municipiului Tg.
Precizează reclamantul că adresa de înființare a popririi cuprinde alte sume decât cele reale și întrucât imobilul pentru care s-a calculat impozitul este o clădire mai veche de 50 de ani, trebuie aplicată o reducere cu 20 %, lucru nerespectat de recurenta - pârâtă.
Reclamantul a mai învederat că din anul 1986 de când a devenit proprietar a achitat anual impozitul, nefiind vinovat de eventualele greșeli de calcul.
A solicitat în concluzii să fie anulate diferențele de plată rezultate din procesul verbal, fiind corect stabilite cele pentru anul curent.
Instanta de fond a retinut ca s -a respectat procedura prealabila conform art. 7 din legea nr. 554/2004, plangerea fiind solutionata de institutia parata prin adresa nr. 10473/2009.
Din actele depuse la dosar și susținerile părților rezultă că reclamantul a cumpărat o construcție la roșu din cărămidă situată în Tg J,-, conform contractului vânzare - cumpărare nr.2305 din 07.04.1986.
Prin autorizația de construcție nr.62/27.02.2004, reclamantul a obținut autorizarea executării lucrărilor de construcție și extindere locuință situată la 22 decembrie 1989 nr.11 fostă 8 mai din Municipiul Tg
Conform declarației reclamantului, consemnată ca probă în dosar, acesta a achitat impozitul anual pentru o suprafață de 77 mp, deși susține că suprafața utilă este de 132 mp, iar extinderea realizată după 2004 este de 297 mp și nu de 505,30 mp cum au precizat organele fiscale pentru stabiliea impozitului.
Precizează că a finalizat această lucrare în anul 2008 odată cu realizarea acoperișului.
În acest context de fapt, concluziile instanței de fond potrivit cărora există două clădiri din care una cu suprafață utilă de 132 mp și veche de peste 50 de ani iar a doua cu suprafață desfășurată de 296,70 mp, extindere 72 mp iar utilă 232,40 mp extindere 57,60 mp, astfel încât valoarea impozabilă trebuie calculată la 297 mp, sunt contradictorii și nu se bazează pe probe certe și concludente.
Raportul de expertiza tehnică atașată la dosar este o probă extrajudiciară ce nu poate răspunde exigențelor de concludență, pertinență și utilitate.
Prin urmare nu au fost lămurite aspecte de fapt esențiale ale cauzei, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.312 alin.5.
În consecință, sentința va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Cu ocazia rejudecării se va avea în vedere necesitatea efectuării unui raport de expertiză tehnică care să delimiteze construcțiile în raport de anul în care au fost finalizate suprafețele în raport de care se va aplica impozitul, sumele achitate de către contestator.
Se va pune în discuția părților natura juridică a adresei de înființare a popririi, în măsura în care contestatorul își menține obiectul acțiunii și se va stabili competența materială a instanței de a cenzura această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PUBLICĂ DE VENITURI TG J împotriva sentinței nr. 1905 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud -
SI 2 ex./21.04.2010
Jud fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Lavinia Barbu
