Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 121/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 121
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Lavinia Barbu
Grefier - -
xxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 736 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat pentru recurenta reclamantă și consilier juridic pentru intimata pârâtă DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, Curtea a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, modificarea sentinței recurate în sensul acordării sporurilor solicitate de reclamantă pe perioada care nu face obiectul prescripției, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT S pune concluzii de respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 736 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și excepția neîndeplinirii procedurii contestației administrative prealabile ca neîntemeiate.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și constate prescrise drepturile bănești pentru perioada 07.03.2005 - 03.08.2006.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța tribunalul a constatat, referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, analizând sentința civilă nr. 345/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile art.1201 Cod civ. respectiv identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, prin sentința menționată a fost soluționată acțiunea prin admiterea excepției lipsei procedurii prealabile, fără a fi soluționat fondul raporturile juridice dintre părți, considerent pentru care urmează să respingă excepția.
De asemenea, excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimată a fost respinsă, întrucât anterior promovării acțiunii în contencios administrativ - s-a constatat că reclamanta a solicitat ordonatorului de credite acordarea drepturilor salariale, suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare prev. de art. 3l alin lit c și d din.188/99/R - răspunsul intimatei fiind înaintat reclamantei, conform adresei file 8 dosar.
Raportat la dispoz. art. 3 din Decretul nr. l67/l954, conform cărora dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, prin raportare la solicitarea reclamantei din acțiunea promovată ca drepturile respective să-i fie acordate începând cu 07.03.2005, data numirii în funcția publică și momentul promovării acțiunii 04.08.2009, urmează a se constata intervenită prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 07.03.2005 - 03.08.2006.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că salarizarea funcționarilor publici se face conform dispoz. Art. 3l din Legea nr. l88/1999/R și prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Până în prezent nu a fost adoptată o asemenea lege și anual prin ordonanțe ale Guvernului au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
In cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază. Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit prin nici o lege, astfel încât orice cuantificare a acestora este arbitrară.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente menționate în lege, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesar legiferarea, respectiv emiterea unor dispoziții date în aplicarea și în executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999 R, atribuție ce revine fie legiuitorului printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în această lege.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu are reglementare legală, acordarea acestor drepturi într-un cuantum arbitrar încalcă și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 820/3 iulie 2008, cât și competența instanței de judecată, care nu se poate substitui puterii legislative.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recurenta a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de reglementările în vigoare care se referă la salarizarea funcționarilor publici
S-a arătat că în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din 188/99, entru p. activitatea desfășurata funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare însă aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv, și anume: pentru anul 2005 prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006;
A precizat că pentru anii 2007 si 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu le-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public.
Mai mult prin dispozițiile art.37 alin 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, astfel:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta."
Mai arată că, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ".
Consideră că îi sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art. l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestai unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrar
Analizând recursul, înscrisurile depuse la dosar, precum și legislația aplicabilă, instanța reține că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamantei recurente privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța reține că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În raport de aspectele analizate, apreciind că recurenta reclamantă nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, în baza art. 312 alin.1, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 736 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Lavinia Barbu
