Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 134/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 134/F/CA/2009
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ privind pe reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - și - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei au fost depuse note de ședință din partea reclamantei.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.05.2009, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față
Reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - și - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B:
1. Anularea Deciziei nr. 64 din 15.03.2007, emisă de Ministerul Finanțelor - ANAF - Secția de Soluționare a Contestațiilor;
2. Anularea parțială a Procesului verbal de control nr. 3/ 18.04.2006, încheiat de pârâta Direcția Regională Vamală B, cu privire la modul de stabilire a datoriei vamale aferentă produselor ace fistuline, linii de sânge și dializoare.
3. reclamantei de plata către bugetul de stat a sumei de 904.856 lei RON reprezentând taxe vamale, TVA în vamă și accesorii aferente TVA.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin actul de control s-au verificat operațiunile de import realizate în perioada 18.01.2001 - 31.12.2005, având ca obiect produse denumite părți rinichi artificiali, încadrate la codul tarifar 9018.90.30, pentru care nivelul de taxare este exceptat, însă organele de control au reținut faptul că bunurile încadrate la codul tarifar 9018.90.30 au fost încadrate în mod eronat stabilind altă încadrare pentru produsele ace fistuline, linii de sânge și dializoare, care depășesc seturile funcționale, stabilind clasificări tarifare distincte, respectiv 9018.32. 10.000 pentru ace fistuline, 9018.90.30.000 pentru linii de sânge și 8421.29.90.000 pentru dializor, și ca urmare, pe baza acestei noi clasificări, a fost stabilită creanța vamală în cuantum de 1.496.624 lei, reprezentând 792.420 lei diferențe taxe vamale, 582.781 lei majorări de întârziere și dobânzi aferente drepturilor vamale și 121.423 lei penalități de întârziere.
Reclamanta a mai arătat că a depus contestație împotriva procesului verbal de control, contestație admisă parțial prin Decizia nr. 64/15.03.2007, în sensul că s-a dispus desființarea actului de control pentru suma de 591.768 lei, reprezentând accesorii aferente taxelor vamale, iar pentru suma de 904.856 lei reprezentând taxe vamale și TVA, această contestație a fost respinsă, neîntemeiat, întrucât din punct de vedere tehnic dializorul, liniile sânge și acele fistuline sunt accesoriile produsului denumit generic " rinichi artificial " încadrat la codul tarifar 9018.90.30 - exceptat de taxe - astfel că și pentru aceste accesorii destinate exclusiv rinichiului artificial, clasificarea tarifară să fie încadrată la codul 9018.90.30 așa cum a stabilit corect comisionarul vamal la data importului.
În drept s-au invocat prevederile art. 185 - 188 alin. 2 Cod procedură fiscală, Legea nr. 141/1997, nr.HG 1114/2001, art. 11, 14-15 din Legea nr. 554/2004 și Decizia directorului general al nr. 2008 - publicată în Monitorul Oficial nr. 813/18.12.2001.
Acțiunea a fost timbrată cu 8 lei taxă de timbru și 0,60 lei timbru judiciar.
Pârâții prin întâmpinările depuse la dosar - filele 62-74 și 79-83 și concluziile orale expuse - au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr. 64/15.03.2007, a Procesului verbal de control nr. 3/18.04.2006 și-a obligației suplimentare de plată în valoare de 904.856 lei, reprezentând taxe vamale, TVA în vamă și accesorii aferente TVA.
Instanța examinând actele și lucrările de la dosar constată următoarele:
Societatea reclamantă a efectuat în perioada 22.01.2001 - 19.12.2005,116 operațiuni de import reprezentând părți de rinichi artificiali. Produsele au fost încadrate la codul tarifar 9018.90.30, fiind exceptate de la plata taxelor vamale. În urma controlului vamal ulterior, s-a constatat că produsele importate care exced unui set funcțional reprezentând un rinichi artificial, se încadrează la alte coduri tarifare pentru care se datorează taxe vamale, fiind încheiat procesul verbal nr. 3/18. 04. 2006 de către reprezentanții Direcției Regionale Vamale Produsele care nu se înscriu în regimul de exceptare de la plata taxelor vamale au fost considerate acele fistuline, liniile de sânge și dializoarele. Organele vamale au calculat creanța în sumă de 904.856 lei reprezentând taxe vamale, TVA și accesorii aferente TVA-ului.
Împotriva procesului-verbal reclamanta a îndeplinit procedura administrativă, potrivit art. 205 din Codul d e procedură fiscală, iar prin Decizia nr. 64/2007 reclamanta a fost exonerată de accesoriile aferente taxelor vamale în sumă de 591.768 lei, fiind menținută creanța pentru debitul principal și accesoriile aferente.
În cauză s-a administrat ca probă o expertiză tehnică de către un expert în specialitatea inginerie sanitară și protecția mediului aflată la filele 242-252-dosarul Curții. În aceasta lucrare de specialitate se concluzionează că hemodializa se face printr-un aparat compus din dializor numit și rinichi artificial, linii de sânge, circuit sanguin extracorporal și conexiunea acestora cu circuitul sanguin al pacientului. Aparatul de dializă constituie un ansamblu care asigură condițiile necesare efectuării operațiunii de dializă la parametrii optimi. Potrivit expertului, dializorul constituie o piesă componenta dintr-un echipament medical care filtrează sângele similar rinichiului. se conectează la linia de sânge și la circuitul sanguin al pacientului. reprezintă rinichiul artificial și preia rolul rinichiului de filtrare și eliminare a toxicelor și a apei în exces din organism, iar rinichiul artificial este un dializor perfecționat în timp, astfel că dializorul se poate încadra în codul d e rinichi artificial. de sânge constituie parte din rinichiul artificial și nu pot fi folosite niciodată de sine-stătător, decât în cazul dializei renale. Acele fistuline realizează legătura pacientului cu liniile de sânge și au dublul rol de a duce sângele la aparatul de dializă și de a aduce sângele de la aparatul de dializă și ca o consecință reprezintă un instrument medical asamblat care nu poate fi utilizat de sine-stătător. Expertul concluzionează că liniile de sânge fac parte integrantă din rinichiul artificial, iar acul fistulin este o componentă strict necesară pentru efectuarea hemodializei, care împreună cu rinichiul artificial constituie dializorul.
Față de părerea specialistului care concluzionează că toate aceste componente medicale nu pot exista de sine-stătător, iar acele fistuline împreună cu liniile de sânge și dializorul alcătuiesc un tot reprezentat de produsul rinichi artificial se apreciază că în mod corect au fost încadrate produsele importate la codul tarifar inițial 9018.90.30 ca fiind exceptate de la plata taxelor vamale.
Potrivit adresei nr. 6300/2006 emisă de Ministerul Sănătății și aflată la fila 127-verso din dosarul Curții, dializoarele, liniile de sânge și acele fistuline sunt dispozitive medicale, utilizate exclusiv în cadrul procesului de hemodializă ca accesorii ale aparatului de hemodializă reprezentat de rinichiul artificial, potrivit Ordinului MS nr. 1636/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 176/2000 privind dispozitivele medicale și Ordinul MS 1689/2000 privind înregistrarea dispozitivelor medicale, adresă ce confirmă concluziile raportului de expertiză.
În consecință, față de dispozițiile art.50,66,70,73 din 141/1997, art.1 și 18 din 554/2004 se va admite ca întemeiată acțiunea reclamantei -""SRL S formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B, se va anula în parte decizia nr. 64 și procesul verbal de control nr. 3/2006 numai în privința datoriei vamale stabilite pentru produsele dializoare, liniile de sânge și ace fistuline. Va fi exonerată reclamanta de plata sumei de 904.856 lei reprezentând taxe vamale, TVA și accesorii aferente TVA.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă vor fi obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 18.180 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert și timbrajul cererii potrivit actelor justificative depuse la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta -""SRL S,
în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și - DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B și în consecință:
Anulează în parte Decizia nr.64/15.03.2007 emisă de ANAF și procesul-verbal de control nr.3/18.04.2006 emis de numai în privința datoriei vamale stabilite pentru produsele dializoare, linii de sânge și ace fistuline. reclamanta de la plata sumei de 904.856 lei reprezentând taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată și accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 18.180 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored./5 EX.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș