Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 135/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Sentința nr. 135/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare cauza în contencios administrativ, formulată de reclamanta SUCURSALA "B", în numele B, împotriva pârâtuluiCONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA DE TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI N,având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 10 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit în acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Princerereaînregistrată la această instanță sub nr. 803/32/21.05.2007, reclamanta - Sucursala "B" a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului P N, în contradictoriu cu care a solicitat următoarele:
- anularea raportului de inspecție fiscală nr. 32596 D/21 XII 2006 și a deciziei de impunere nr. 9795/D/9.03.2007;
- constatarea lipsei bazei legale și totodată, nulitatea deciziei nr. 122/27.12. 2006 privind instituirea măsurilor asigurătorii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Decizia de impunere 32595D/21.12.2006 a fost emisă și înregistrată la pârâtă înainte de a se fi înregistrat raportul de inspecție fiscală.
A îndeplinit procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresându-se pârâtei cu contestație împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 32596/D/21.12. 2006 și a deciziei de impunere nr. 32595 /21.12.2006 și nr. 122 /27.12.2006, în urma căreia pârâta a emis decizia nr. 24 din 9.03.2007, prin care contestația a fost admisă în parte. Deși reclamanta a contestat întreaga sumă la care a fost obligată cu titlul de taxă lipsă folosință teren, taxă concesiune și taxă folosire mijloace reclamă și publicitate, în sumă de 1.210.808 lei, pârâta a recalculat obligațiile societății și a stabilit că aceasta mai datorează bugetului de stat suma de 680.350 lei, emițând o nouă decizie de impunere - nr. 9795/D/9.03.2007.
În legătură cu obligațiile fiscale impuse prin această ultimă decizie, reclamanta a arătat următoarele: suma de 4.291 lei reprezentând impozit pe clădiri nu este datorată, reclamanta beneficiind de scutire de impozit pentru construcțiile speciale în temeiul art. 250 (1) din Lg.571/2003; suma de 5.476 lei, reprezentând taxa minimă de concesionare nu este datorată întrucât a făcut dovada că este proprietatea clădirii și a achitat taxa de concesionare potrivit contractului nr. 7566/31.03.1993 și nr. 6468/10.05.1996, completat cu acte adiționale anuale; suma de 670.140 lei reprezentând taxă lipsă folosință teren pentru anii 2001-2006 este o taxă nelegală, iar reclamanta nu ocupă fără titlu nici o suprafață de teren; suma de 443 lei, reprezentând taxă pentru reclamantă și publicitate a fost stabilită greșit, pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, încălcându-se astfel prevederile art.272 din Legea 571/2003.
În ceea ce privește decizia nr.122/27.12.2006 de aplicare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce îi aparține, reclamanta a susținut că măsura este nelegală, solicitând ridicarea sechestrului.
Pârâtul Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNa depus la dosarîntâmpinareși cerere reconvențională, prin care invocat următoarele excepții: excepția prematurității acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de impunere nr. 9795/D/9.03.2007 întrucât reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestui titlu de creanță, înregistrată la organul fiscal sub nr. 12762/D/10.04. 2007 și care se află în curs de soluționare; excepția de tardivitate a capătului de cerere vizând anularea deciziei nr. 24/9.03.2007 întrucât decizia a fost comunicată reclamantei la data de 15.03.2007, iar acțiunea în instanță a fost promovată la data de 10.05.2007, mult peste termenul legal de 15 zile; excepția lipsei competenței materiale și teritoriale a instanței de contencios administrativ cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 122/27.12. 2006, pentru care instanța competentă este instanța de executare de drept comun, respectiv judecătoria; de asemenea s-a mai invocat tardivitatea acestei cereri, în raport de dispozițiile art.169 Cod procedură civilă.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la depunerea unor acte privind regimul juridic al terenurilor pentru care s-au stabilit obligații fiscale. Prin încheierea din 17 septembrie 2007, Curtea de APEL BACĂUa constatat că solicitările pârâtei din cererea reconvențională nu au acest caracter, neîndeplinind condițiile prevăzute de art.119 Cod procedură civilă. Totodată, instanța a luat act de precizările reclamantei, în sensul că prin acțiunea formulată a înțeles să solicite și anularea deciziei nr. 24/9.03.2007 prin care pârâta a admis în parte contestația administrativă împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 32596/2006 și a deciziei de impunere nr. 32595/2006.
Prinsentința civilă nr. 121 din 24.09.2007 Curtea de APEL BACĂUa hotărât următoarele: a disjuns judecata capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.122/27.12. 2006 emisă de Primăria municipiului P N - Direcția Taxe și Impozite, declinând competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; a respins excepțiile privind prematuritatea și tardivitatea acțiunii, invocate de pârâtă; a admis acțiunea și, în consecință, a anulat decizia nr. 24/9.03.2007 emisă de pârâtă, decizia de impunere nr. 9795/9.03.2007, precum și raportul de inspecție fiscală nr. 32596/21 dec. 2006.
Recursul formulat de pârâtul Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului PNî mpotriva sentinței civile nr. 121/2007 a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prindecizia nr. 970/11.03.2008, sentința recurată fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de APEL BACĂU. Prin decizia de casare s-au reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 9795 D din 9 martie 2007, emisă de pârât după soluționarea favorabilă a unei contestații administrative formulată anterior de SA - Sucursala P N, s-au stabilit în sarcina acestui agent economic obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 680.350 lei. Împotriva acestei decizii, societatea comercială a formulat contestație în temeiul dispozițiilor art. 175 din Codul d e procedură fiscală, solicitând revocarea actului juridic și exonerarea sa de obligația de plată la bugetul local a sumei respective.
Deși prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat excepția de prematuritate a acțiunii, învederând faptul că societatea comercială a formulat o contestație administrativă conform art. 175 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, aflată în curs de soluționare, curtea de apel a respins excepția și prin sentință a judecat litigiul în fond.
Or, față de data introducerii căii administrative de atac - 4 aprilie 2007 - dispozițiile art. 205 alin. l din Codul d e procedură fiscală nu erau incidente în cauză pentru a se justifica măsura respingerii excepției și rezolvarea cauzei în fond, în lipsa actului administrativ-fiscal de soluționare a contestației.
Pe de altă parte, reclamanta nu a depus documentele care atestă regimul juridic al terenului ocupat și nici declarația de impunere anuală pe perioada ce interesează prezentul litigiu.
II. După casare, cauza a fost reînregistrată la Curtea de APEL BACĂU sub nr- din 9.04.2008.
La termenul din 12.05.2008 instanța - având în vedere faptul că prin acțiune s-a solicitat expres doar anularea raportului de inspecție fiscală și a celei de-a doua decizii de impunere, iar pârâtul, prin întâmpinare, a considerat că reclamanta a contestat Decizia nr. 24/9.03.2007, în raport de această decizie invocând excepția tardivității, ținând seama și de împrejurarea că din răspunsul la întâmpinare (aflat la fl.105-106, dos-) - pct. 4 - rezultă că reclamanta a considerat, de asemenea, că obiect al acțiunii îl constituie și decizia nr. 24/9.03.2007 - a pus în discuție necesitatea precizării clare de către reclamant a actelor administrative a căror anulare o solicită. La același termen s-a dispus ca pârâtul să precizeze suprafețele de teren pentru care, ca urmare a deciziei nr. 24/9.03.2007, taxa lipsei de folosință a terenurilor și taxa de concesiune au fost anulate, respectiv suprafețele de teren pentru care cele două taxe au fost menținute.
Prin cererea depusă pentru termenul din 9.06.2008 reclamanta a formulatprecizări cu privire la obiectul acțiunii. Astfel, reclamanta a precizat că solicită anularea - pentru motivele de fapt și de drept arătate în cererea de chemare în judecată - a următoarelor acte:
- raportul de inspecție fiscală nr. 32596 D din 21.12.2006;
- decizia de impunere nr. 32595 D din 21.12.2006;
- decizia de impunere nr. 9795 DD din 9.03.2007;
- decizia nr. 24 din 9.03.2007;
Prin aceeași cerere, reclamanta a invocat faptul că Sucursala "B" este un sediu secundar al B, cu statut de sucursală, fără personalitate juridică, astfel cum rezultă din prevederile art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 627/2000; prin urmare, nu are capacitate de folosință asupra bunurilor proprietate publică a statului pe care le administrează, ci
Pârâtul a răspuns solicitării instanței prin adresa nr. 13162 din 5.05.2008 arătând că suprafețele de teren pentru care a fost recalculată taxa pentru lipsa folosinței terenurilor sunt următoarele: 2.507 mp teren ocupat de persoane fizice și juridice conform adresei nr. 340/1.03.2007 transmisă de în timpul derulării procedurii administrative prealabile obligatorii și de 572 mp teren pentru anii fiscali 1999 și 2000, ca urmare a prezentării actelor adiționale nr. 2835/11.03.1999 și nr. 2369/1.03.2000 la contractul de concesiune nr. 6468/10.05.1996. Prin aceeași adresă pârâtul a mai arătat că taxa minimă de concesiune suprafața pentru care s-a stabilit a rămas aceeași, iar suprafețele de teren pentru care s-a menținut taxa de ocupare teren fără forme legale sunt următoarele: 3.546 mp conform adresei nr. 3460/1.03.2007; 572 mp teren aferent blocului T1, pentru perioada 1.01. - 31.05.2001, ca urmare a prezentării actelor adiționale nr. 2835/11.03.1999 și nr. 2369/1.03.2000.
Prin adresa nr. - din 17.06.2008 pârâtul a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Sucursala "B" a. În susținerea acestei excepții, pârâtul a invocat dispozițiile art. 41 din Codul d e procedură civilă, art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, art. 17 și art. 44 alin. 1 teza I din Codul d e procedură fiscală.
Prin cererea depusă pentru termenul din 29.09.2008 s-a solicitat, de cătreSocietatea Comercială de Producere a Energiei Electrice,"- societate care a arătat că are calitatea de reclamantă în cauză - anularea actelor emise de pârât și precizate în cererea inițială de chemare în judecată și în cererea de precizare a acțiunii, cereri formulate în numele societății de către Sucursala "B".
Această cerere formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice," a fost detaliată printr-o altă cerere, depusă la termenul din 29.09.2008.
Față de precizările la acțiune făcute de B, pârâtul a invocat, prin cererea transmisă cu adresa nr. 22804/20.10.2008 lipsa calității procesuale active a acestei societăți motivat de faptul că în primul ciclu procesual calitate procesuală activă a avut-o Sucursala,B"; în cazul rejudecării trebuie să aibă calitate procesuală aceeași reclamantă care a investit instanța de fond cu acțiunea introductivă. Prin aceeași cerere, pârâtul a reiterat excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei Sucursala,B".
Examinând cauza cu care a fost investită în urma trimiterii spre rejudecare în raport de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile,curtea de apelconstată următoarele:
În fapt,
În perioada 2.11.2006 - 18.12.2006 - Sucursala,B" a fost supusă unui inspecții fiscale de către organele de specialitate din cadrul Direcției de Taxe și Impozite a municipiului P Perioada verificată a fost 1.01.2001 - 18.12.2006. Rezultatele inspecției au fost consemnate înraportul de inspecție fiscală nr. 32596D din 21.12.2006, iar obligațiile fiscale verificate au fost următoarele: impozitul pe clădiri; taxa minimă de concesiune; taxa pentru lipsa folosinței terenurilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate și regularizarea taxei pentru autorizația de construire. Astfel, cu privire la aceste obligații fiscale s-au constatat următoarele:
1. În privința impozitului pe clădiri organul fiscal a ridicat scutirea de la plată pentru unele construcții speciale înregistrate în evidența contabilă, după cum urmează: pentru anul 2002 - rețelele de telecomunicații, pentru care impozitul datorat este de 87 lei; pentru anul 2003 -pasarele peste canal, pentru care impozitul datorat este de 541 lei; pentru anul 2004 - iluminatul exterior sediu, pentru care impozitul datorat este de 338 lei; pentru anii 2005 și 2006 - instalația exterioară sanitară, amenajările exterioare, iluminatul exterior sediu, traversare km 1+661 drum acces și depozitul materiale inflamabile, pentru care impozitul datorat este de 5 lei + 839 lei pentru fiecare an.
2. În privința taxei de concesionare s-a reținut că pentru blocul T1, situat în P N, str. G-ral și că nefiind prezentate acte de proprietate care să clarifice regimul terenului, baza de impunere se impune a fi estimată în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 lit. a) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004. În consecință au rezultat următoarele obligația de plată a sumei de 6.890 lei pentru fiecare an începând cu anul 2001 și până în 2006.
3. În privința taxei pentru lipsa folosinței terenurilor s-au stabilit obligații fiscale pentru următoarele suprafețe de teren: 572,50 mp aferent blocului T1, pentru care s-a stabilit o taxă de 2.673 lei pentru anul 1999, de 5035 lei pentru anul 200 și de 2.517 lei pentru anul 2001; 4225 mp teren estimat a reprezenta zonă de protecție pentru de acumulare și Reconstrucția, precum și 1830 mp teren pentru Vânători și pentru care nu sunt clarificate regimurile juridice, taxa stabilită fiind de 63.880 lei pentru anul 2001, 83.075 lei pentru anul 2002, 91.430 lei pentru anul 2003, 91.430 lei pentru anul 2004, 181.650 lei pentru anul 2005 și 90.825 lei pentru anul 2006.
4.Taxa pentru mijloace de reclamă și publicitatepentru cele trei firme instalate de reclamantă la sediul său și în zona barajului Reconstrucția s-a stabilit după cum urmează: 679 lei pentru anul 2001, 1.262 lei pentru anul 2002, 540 lei pentru anul 2003, 360 lei pentru anul 2004, 432 lei pentru anul 2005 și 414 lei pentru anul 2006.
5. În privința regularizării taxei pentru autorizația de construire organul fiscal a stabilit o sumă datorată de 185 lei.
Toate aceste obligații fiscale, majorările și penalitățile de întârziere calculate până la data de 18.12.2006 totalizează 1.210.88 lei.
În baza raportul de inspecție fiscală pârâtul a emisdecizia de impunere 32595D din 21.12.2006pentru suma totală de 1.210.808 lei.
În executarea obligațiilor fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, în temeiul art. 126 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală, pârâtul a emisdecizia nr. 122 din 27.12.2006privind instituirea măsurilor asigurătorii. Prin această decizie a fost instituit sechestrul asigurător asupra imobilului clădire și sediu administrativ situat în P N, str. -. -, nr. 13. Cu privire la această decizie pârâtul a invocat, în temeiul art. 169 din Codul d e procedură civilă, excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, precum și excepția tardivității.
Decizia de impunere 32596D/21.12.2008, și raportul de inspecție fiscală nr. 32595D/21.12.2006 și decizia nr. 122/27.12.2006 au fost contestate de către - Sucursala,B" pe calea administrativă de atac prevăzută de art. 175 din Codul d e procedură fiscală, în privința tuturor obligațiilor fiscale, cu excepția taxei pentru autorizația de construire.
Prindecizia nr. 24 din 9.03.2007Direcția de Taxe și Impozite a mun. PNa admis în parte contestația pentru suma de - lei, dispunând ca organul fiscal să recalculeze obligațiile fiscale și să emită un nou act administrativ fiscal pentru suma de 680.350 lei rezultată în urma recalculării (art. 1). Capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 112/21.12.2006 a fost respins ca inadmisibil.
În aplicarea deciziei nr. 24/9.03.2007 pârâtul a emis o nouă decizie de impunere pentru obligațiile fiscale stabilite prin același raportul de inspecție fiscală, dar recalculate potrivit deciziei de soluționare a contestației. Astfel, a fost emisădecizia de impunere 9795/9.03.2007prin care s-au stabilit ca rămânând datorate următoarele obligații fiscale:
- impozitul pe clădiri pentru perioada 1.01.2002 - 7.03.2007, în sumă totală de 4.291 lei față de 4084 lei cât fusese stabilit prin decizia anterioară;
- taxa pentru lipsa folosinței terenurilor pentru perioada 1.01.1996 - 1.01.2007, în sumă totală de - le față de 1.120.085 lei cât fusese stabilit prin decizia anterioară:
- taxa minimă de concesionare pentru perioada 1.01.2001 - 7.03.2007, în sumă totală de 5.476 lei față de 7.810 cât fusese stabilit prin decizia anterioară;
- taxa pentru mijloacele de reclamă și publicitate pentru perioada 1.01.2001 -7.03.2007, în sumă totală de 443 lei față de 7644 lei cât fusese stabilit prin decizia anterioară.
Împotriva acestei din urmă decizii de impunere - Sucursala,B" a formulat o altă contestație administrativă (înregistrată la reclamantă sub nr. 4183/4.04.2007).
Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost în mod clar precizată după trimiterea cauzei spre rejudecare, reclamanta a contestat în justiție decizia nr. 24/2007 dată în soluționarea contestației administrative.
În drept,
Mai întâi, este de făcut constatarea că cererea calificată de pârât ca fiind cerere reconvențională nu poate avea acest caracter întrucât, potrivit art. 119 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă cererea reconvențională se face în cazul în care pârâtul are pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantului și trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Ori, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei să depună la dosar o serie de înscrisuri - documente care să ateste dreptul de proprietate asupra blocului T1, documente din care să rezulte regimul juridic al terenului de 572,5 mp aferent blocului T1 și documente referitoare la zonele de protecție - ceea ce reprezintă o simplă cerere de probe.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se impun a fi soluționate excepțiile invocate de pârât: excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a instanței tardivității în ceea ce privește decizia nr. 122 din 27.12.2006; excepția prematurității și tardivității acțiunii; lipsa capacității procesuale a reclamantei - Sucursala,B" și excepția lipsei calității procesuale active a
Excepția necompetenței materiale a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, de a se pronunța asupra legalității deciziei nr. 122 din 27.12.2006 este întemeiată pentru aceleași motive pentru care organul de soluționare a contestației a respins, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 24/2007, contestație împotriva deciziei nr. 122/2006.
Se au în vedere dispozițiile art. 169 alin. (1) teza I din Codul d e procedură civilă - în reglementarea în vigoare la data emiterii deciziei - persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare. Competența de a soluționa o astfel de contestație la executare revine, potrivit art. 169 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală, instanței judecătorești competente. Potrivit art. 400 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 373 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin urmare, competența de soluționare a contestației la executare revine judecătoriei, dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nefiind aplicabile întrucât ceea ce se contestă nu este o hotărâre judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ, ci un act emis de organul fiscal, în temeiul art. 126 din Codul d e procedură fiscală, în vederea executării unei decizii de impunere care constituie titlul de creanță; potrivit art. 126 alin. (3) teza ultimă, odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, iar potrivit alin. (6) măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
Prin urmare, constatând că Judecătoria Piatra Neamț este instanța competentă să soluționeze capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 27.12.2006, curtea de apel va disjunge acest capăt de cerere de restul acțiunii și, în temeiul art. 158 coroborat cu art. 159 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, va declina competența de soluționare în favoarea instanței competente.
Declarându-se necompetentă pentru soluționarea acestui capăt de cerere, curtea de apel nu se va putea pronunța asupra excepției de tardivitate invocată de pârât în temeiul art. 169 din Codul d e procedură fiscală.
Excepția prematurității acțiuniia fost motivată de pârât pe faptul că acțiunea a fost promovată mai înainte de a se fi soluționat contestația administrativă înregistrată sub nr. 12762D/10.04.2007, contestație îndreptată împotriva deciziei de impunere nr. 9795D/9.03.2007.
Lipsa actului administrativ fiscal de soluționare a acestei contestații a fost reținută și prin decizia de casare de către instanța de recurs. Având în vedere faptul că aplicarea art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă este operantă numai în cazul în care instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului - nu și în cazul în care instanța a soluționat greșit fondul cauzei, deși una din excepțiile invocate în cauză făcea inutil acest lucru - curtea de apel va interpreta decizia de casare în sensul că instanța de trimitere are posibilitatea de a se mai pronunța cu privire la excepția prematurității, căci altfel, instanța de recurs, constatând că această excepție a fost greșit respinsă, avea ea însăși posibilitatea legală de a respinge acțiunea ca prematură.
Această instanță constată că excepția prematurității este nefondată.
Este adevărat că, potrivit art. 188 din Codul d e procedură fiscală (avându-se în vedere numerotarea textelor de la data emiterii actelor contestate) actul care se atacă la instanța de contencios administrativ este decizia prin care s-a soluționat contestația.
Însă, este foarte important de subliniat că o astfel de decizie a fost contestată de reclamantă prin acțiunea de față, respectiv decizia nr. 24 din 9.03.2007. Reclamanta a fost supusă unei singure inspecții fiscale ale cărei rezultate și constatări cu privire la obligațiile fiscale pe care reclamanta le are la bugetul local au fost consemnate în raportul de inspecție fiscală încheiat de pârât la data de 18.12.2006 și înregistrat sub nr. 32596D din 21.12.2006. potrivit art. 107 alin. (2) teza I din Codul d e procedură fiscală (la data întocmirii raportului) la finalizarea inspecției fiscale,raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunerecare va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale. În acest temei a fost emisă decizia de impunere 32595D/21.12.2006, iar împotriva raportului de inspecție fiscală și a acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestația reglementată de art. 175 din Codul d e procedură fiscală. Această contestație a fost soluționată prin decizia nr. 24 din 9.03.2007, fiindadmisă în parte, în temeiul art. 186 alin. (1) din Codul d e procedură fiscală.
Ca urmare a admiterii doar în parte a contestației, organul fiscal a dispus a se recalcula obligațiile fiscale și, în urma recalculării a fost emisă cea de-a doua decizie de impunere contestată în cauză, respectiv decizia de impunere nr. 9795 D din 9.03.2007.
Așadar, decizia de impunere nr. 9795 D din 9.03.2007 nefiind emisă în urma unei alte inspecții fiscale și a altui raport de inspecție fiscală, ci ca urmare a admiterii parțiale a contestației administrative, nu mai era necesară contestarea ei pe cale administrativă. A reține teza contrară înseamnă a considera că organul fiscal este ținut a se mai pronunța încă o dată cu privire la legalitatea impunerii pentru suma de 680.350 lei pentru care nu admisese contestația (de prima dată) și pentru care a emis cea de-a doua decizie de impunere, cu consecința prelungirii nejustificate a procedurii administrative de control a actelor fiscale.
Excepția tardivității acțiuniieste, de asemenea, nefondată. Pârâtul a invocat în acest sens dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 care prevăd un termen de 15 zile în care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ actul administrativ-jurisdicțional.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 întrucât decizia prin care pârâtul a soluționat contestația nu este un act administrativ-jurisdicțional, ci un act administrativ. În acest sens sunt de reținut dispozițiile art. 175 alin. (1) teza a II-a din Codul d e procedură fiscală potrivit cărora contestația este o cale administrativă de atac, iar nu o cale administrativ-jurisdicțională. Prin urmare, termenul în care putea fi formulată acțiunea este cel prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, adică 6 luni de la comunicarea de către pârât a deciziei nr. 24/2007.
Excepțiile lipsei capacității procesualea reclamantei Sucursala,B" și a lipsei calității procesuale active a
Capacitatea de folosință a persoanelor juridice are o reglementare generală în art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954. Există însă dispoziții cu caracter special în care legea permite o particularizare a cadrului general prevăzut de decretul menționat. Astfel, art. 41 alin. 2 din Codul d e procedură civilă recunoaște asociațiilor sau societăților care nu au personalitate juridică să stea în judecată în calitate de pârâte.
O situație aparte o reprezintă raportul juridic fiscal reglementat de art. 17 din Codul d e procedură fiscală, text potrivit căruia subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport (alin. 1); alin. (2) definește contribuabilul ca fiindorice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridicăce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.
Pe de altă parte, în cauză, acțiunea formulată de Sucursala,B" a fost confirmată de societatea căreia sucursala îi este subordonată, respectiv de B, prin cererile depuse pentru termenul din 29.09.2008 (semnată de directorul sucursalei) și respectiv, de directorul general al
Pentru același motiv nu se poate reține lipsa calității procesuale a În plus, este de reținut și Decizia nr. 186/12.12.2000 emisă de directorul general al, decizie care, la art. 1 lit. e) prevede delegarea către directorii sucursalelor a dreptului de a formula acțiuni în justiție, în numele, referitor la sucursală decurgând din raporturi juridice (între altele) financiar-fiscale.
Față de cele ce preced, va fi admisă doar excepția necompetenței materiale în ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea precizată prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 27.12.2006 de instituire a măsurilor asiguratorii emisă de pârâtul Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite P N; iar toate celelalte excepții invocate de pârât vor fi respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei sunt de reținut următoarele:
Impozitul pe clădiri
O primă constatare este aceea că impozitul pe clădiri stabilit prin decizia de impunere 9795D/9.03.2007 este mai mare (4.291 lei) față de același impozit stabilit prin decizia de impunere 32595D/21.12.2006 întrucât perioada verificată a fost extinsă, fără nici un temei legal, până la 7.03.2007 (față de 18.12.2006). Aceasta semnifică o înrăutățire a situației în propria cale administrativă de atac, căci decizia de impunere 9795D/2007 a fost emisă ca urmare a admiterii contestației administrative prin decizia nr. 24/2007. Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 183 alin. (3) din Codul d e procedură fiscală potrivit cărora prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.
Impozitul pe clădiri nu este nici datorat de reclamantă întrucât construcțiile pentru care s-a stabilit această obligație fiscală sunt speciale și sunt scutite expres de la plata acestui impozit, astfel cum se prevede prin art. 250 alin. (1) pct. 11. lit. c), n), q) și s) din Codul fiscal.
Taxa minimă de concesionare
În urma admiterii contestației administrative această taxă a fost redusă de la 78.810 lei la 5.476 lei. Astfel cum rezultă din adresa nr. 13162 din 5.06.2008 transmisă de pârât la cererea instanței, suprafața pentru care a fost stabilită taxa de concesiune a rămas aceeași, fiind recalculat nivelul taxei în funcție de dispozițiile Hotărârii Consiliului Local (neindividualizate) pentru locuințe; prin raportul de inspecție fiscală se reținuse prețul minim de concesionare de la care ar fi pornit licitația pentru ocuparea,altor construcții", preț prevăzut de nr. 260/2005.
Terenul în suprafață de 572,50 mp aferent blocului T1 din P N, str. G-ral a făcut obiectul contractului de concesiune încheiat, pe durata existenței construcție, între Primăria P N, în calitate de concedent și Calor, în calitate de concesionar; contractul a fost înregistrat la concedent sub nr. 10956/28.05.2001 și a fost urmat de acte adiționale prin care taxa de concesiune a fost recalculată. Actele adiționale nr. 10956/22.01.2002, nr. 10956/13.06.2003, nr. 10956/18.06.2004, nr. 10956/13.04.2005, nr. 10956/6.06.2006 și nr. 10956/26.- au fost încheiate, însă, cu Sucursala,B" ( Calor concesionase aceeași suprafață de teren reclamantei prin contractul 6468/10.05.1996, contract urmat de mai multe acte adiționale: nr. 3404/16.03.1998, nr. 2807/21.02.1997, nr. 2835/11.03.1999, nr. 2369/1.03.2000).
Prin urmare, taxa de concesiune are o bază contractuală și nu poate fi impusă în mod unilateral de pârât, ca obligație fiscală. De altfel, taxa de concesiune nu face parte dintre impozitele și taxele locale prevăzute de art. 248 din Codul fiscal, așa încât nu poate fi stabilită de unitățile administrativ-teritoriale în temeiul dispozițiilor care reglementează veniturile bugetelor locale.
Taxa pentru lipsa folosinței terenurilor
În urma admiterii contestației administrative această taxă a fost redusă de la 1.120.085 lei la 670.140 lei. Astfel cum rezultă din adresa nr. 13162 din 5.06.2008 transmisă de pârât la cererea instanței, suprafețele pentru care a fost menținută taxa pentru lipsa folosinței terenurilor este de 3546 mp și de 572 mp teren aferent blocului T1 pentru perioada 1.01.- 31.05.2001.
Taxa pentru lipsa folosinței terenurilor, chiar dacă a fost redusă de organul de soluționare a contestației, nu este datorată de reclamantă.
Din modul în care au fost reglementate impozitele și taxele locale prin actele normative care s-au succedat în timp - Legea nr. 27/1994, aflată în vigoare în perioada 1.06.1994 - 31.12.2002 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură; Ordonanța Guvernului nr. 36/2002, aflată în vigoare în perioada 1.01.2003 - 31.12.2003 și Codul fiscal, în vigoare începând cu data de 1.01.2004 - rezultă că, în principiu, impozitele sunt datorate de către proprietarii terenurilor impozabile, iar pentru persoanele care le dețin în administrare sau folosință obligația fiscală era/este instituită sub formă de taxă. Însă, modul de calcul a acestei taxe era /este același cu al impozitului, aceasta rezultând din dispozițiile art. Legii nr. 69/1993, a art. 17 coroborat cu art. 12 și cu anexa 3 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2002, a art. 256 din Codul fiscal.
Potrivit art. 256 alin. (3) din Codul fiscal entru p. terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz.
Astfel, Codul fiscal (în reglementarea de la acea dată) instituie în sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz aceeași obligație fiscală ca cea impusă proprietarilor de teren care exercită asupra terenului toate atributele dreptului de proprietate.
reglementate de art. 257 din Codul fiscal operează pentru terenurile enumerate în text indiferent dacă calitatea titularului este de proprietar, concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință. Potrivit art. 257 lit. j) nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de oficiul județean de cadastru și publicitate imobiliar.
Pe de altă parte, în ceea ce privește zonele de protecție, reclamanta nu s-a aflat vreodată în posesia, folosința sau administrarea terenurilor pentru care prin actele fiscale contestate s-a stabilit taxa lipsa folosinței terenurilor, astfel că nu poate fi vorba de o folosire fără titlu a terenurilor de către reclamantă.
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
Această taxă a fost redusă de la 7644 lei la 443 lei, ca urmare a admiterii contestației administrative, taxa de 443 lei fiind stabilită pentru firma instalată la sediul sucursalei din str. -. -, nr. 13, pentru perioada 1.01.2001-7.03.2007.
În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 271 alin. (1) din Codul fiscal care prevede că orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.
Din acest text - care constituie regula - rezultă că taxa este datorată dacă panoul sau afișajul sunt situate într-un loc public. Locul public reprezintă locul care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, iar nu un loc care constituie proprietate publică; prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că reclama și publicitatea s-a realizat printr-un panou situat la sediul reclamantei atâta timp cât acest sediu este accesibil publicului.
(excepțiile ) de la plata acestei taxe sunt reglementate de art. 272 din Codul fiscal și se referă la instituțiile publice; persoanele care închiriază panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane, afișele; panourile sau alte mijloace de reclamă și publicitate amplasate în interiorul clădirilor; panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică și educaționale; afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate. Cum reclamanta nu se încadrează la niciuna dintre aceste scutiri este ținută la plata taxei în discuție.
Față de cele ce preced, curtea de apel va admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată sub aspectul obiectului și al părților și va anula în parte actele contestate; însă, decizia de impunere nr. 32595D/21.12.2006 va fi anulată în tot - cu excepția taxei autorizare construire, în sumă de 185 lei, care nu a fost contestată nici pe cale administrativă, nici prin acțiune - întrucât, în urma admiterii contestației prin decizia nr. 24/9.03.2007, organul de soluționare a contestației a dispus recalcularea obligațiilor fiscale, fiind emisă apoi o altă decizie de impunere (9795D/9.03.2007).
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, pârâtul va obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale în ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea precizată prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 27.12.2006
de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâtul Consiliul local - Direcția de
Taxe și Impozite P N, excepție invocată de pârât.
Disjunge capătul de cerere din acțiunea precizată prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 27.12.2006 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâtul Consiliul local - Direcția de Taxe și Impozite P N de celelalte capete de cerere. Declină competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.
Respinge excepțiile prematurității și tardivității acțiunii, lipsei capacității procesuale a reclamantei - Sucursala "B" și a lipsei calității procesuale active a
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SUCURSALA "B", cu sediul în P N, str. -. -, nr.13, județul N,în numele, astfel cum a fost precizată sub aspectul părților și al obiectului, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA DE TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI P N, cu sediul în-, - 12, parter, județul
Anulează în parte art. 1 al deciziei nr. 24 din 9.- prin care pârâtul a soluționat contestația administrativă în ceea ce privește obligațiile fiscale în sumă totală de 679.907 lei. Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Anulează decizia de impunere 32595D din 21.12.2006, cu excepția taxei autorizare construire, în sumă de 185 lei.
Anulează, în parte, raportul de inspecție fiscală încheiat de pârât la data de 18.12.2006 și înregistrat sub nr. 32596D din 21.12.2006, precum și decizia de impunere nr. 9795D din 9.03.2007 în ceea ce privește următoarele obligații fiscale:
- impozitul pe clădiri și accesoriile aferente, în sumă de 4.291 lei;
- taxa pentru lipsa folosinței terenurilor și accesoriile aferente, în sumă de 670.140 lei;
- taxa minimă de concesionare și accesoriile aferente, în sumă de 5.476 lei.
Menține raportul de inspecție fiscală nr. 32596D din 21.12.2006 și decizia de impunere nr. 9795D din 9.03.2007 în ceea ce privește taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, în sumă de 443 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 12,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare în ceea ce privește declararea necompetenței și în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește celelalte capete de cerere.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga |
Grefier, |
red. sent. /18.11.2008
4 ex.
Președinte:Gabriela Mona CiopragaJudecători:Gabriela Mona Ciopraga, Magda Vișan
