Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 1359/CA/2009
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Nanea Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr. 790/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei consilier juridic și mandatarul ales al intimatei - -, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.
Reprezentantul recurentei și reprezentantul intimatei depun la dosar delegațiile de reprezentare.
Intimata a comunicat la dosar, prin registratură, întâmpinare.
Instanța comunică reprezentantului recurentei un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul recurentei și reprezentantul intimatei arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, pentru motivele expuse în scris, putându-se să se constate că intimata reclamantă nu a atacat decizia prin care s-a soluționat plângerea prealabilă ci a atacat, din nou, decizia de impunere, aspect invocat și la instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la susținerea recurentei că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că nu s-a atacat decizia nr.51 emisă de recurentă în soluționarea contestației, reprezentantul intimatei arată că această decizie nu a fost comunicată intimatei cu respectarea prevederilor legale, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată urmare nesoluționării cererii în termenul legal. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată Deciziei de impunere nr.171/2007, Deciziei nr.172/25.06.2007și Raportul de inspecție fiscală din 22.06.2007.
În motivarea cererii, reclamanta susține că a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr.171/2007 și a Raportului de inspecție fiscală din 22.06.2007, pârâta soluționând această contestație prin Decizia nr. 51/14.09.2007, pe cale de excepție,cu motivarea că aceasta a fost depusă peste termenul legal prevăzut de lege.
Reclamanta mai susține că, în mod greșit, pârâta prin actele încheiate a constatat că TVA-ul în sumă de 4998 lei, aferent mărfurilor degradate, s-a dedus cu încălcarea prev.art.145 al.2 pct. a din Legea 571/2003, deoarece bunurile degradate nu constituie livrare în sensul art.128 din Legea 571/2003 și ca urmare nu se datorează TVA. Precizează că dispozițiile care reglementează situația de fapt sunt cele ale art.128 alin.8 pct. b din Legea nr. 571/2003 și nu cele ale art.128 alin.9 pct. b, cum s-a reținut de către pârâtă, și că în conformitate cu prevederile art. 145 alin.3 din Legea 571/2003 reclamata avea dreptul de a deduce TVA-ul aferent mărfurilor degradate.
În ceea ce privește impozitul pe profit, în sumă de 10.959 lei, reclamanta susține că acesta, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea 571/2003 este nedatorat și că organul fiscal a interpretat și aplicat în mod greșit legea atunci când a reținut că nu avea dreptul să compenseze pierderea contabilă înregistrată în cursul anilor 2005 și 2006 cu profitul pe anul 2004. Reclamanta precizează că dispozițiile art. 26 din Legea 571/2003 reglementează în mod expres faptul că o societate plătitoare a impozitului pe profit poate compensa pierderea fiscală înregistrată în perioada anterioară, perioadă în care acesta era plătitoare de impozit pe venit.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 571/2003.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii deoarece contestația a fost depusă de reclamantă peste termenul de 30 zile, prevăzut de lege, calculat de la data comunicării actului administrativ fiscal. Precizează că Decizia de impunere nr.171/2007 a fost comunicată reclamantei la data de 09.07.2007, când administratorul reclamantei, d-na, a semnat de primire, iar contestația a fost depusă la data de 14.08.2007, fiind înregistrată sub nr. 20420, motiv pentru care, prin Decizia nr.51/14.09.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H respins contestația reclamantei ca fiind tardiv formulată.
Susține că reclamanta nu a atacat Decizia nr. 51/14.09.2007 prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei de impunere nr.171/2007, ci a atacat această din urmă decizie, situație în care acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.
Totodată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată învederând faptul că obligațiile fiscale au fost stabilite în mod corect de organele fiscale raportat la documentele contabile. Acesta deoarece societatea nu are drept de deducere a TVA-ului aferent bunurilor de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi folosite, față de prevederile art. 128 alin.8 pct. b coroborat cu art. 145 alin.2 pct. a din Legea 571/2003. Referitor la impozitul pe profit se susține că prevederile art.26 alin.4 din Legea 571/2003, invocate de reclamantă în sprijinul susținerilor sale privind inexistența obligației de a determina și plăti impozit pe profit nu își găsesc aplicarea în speță deoarece acest text de lege prevede faptul că pierderea contabilă trebuie să fie anterioară perioadei în care societatea era plătitoare de impozit pe venit.
Prin Sentința civilă nr.790/CA/2009, Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - - și a dispus anularea Deciziei de impunere nr.171 din 25.06.2007, Deciziei nr.172 din 25.06.2007 și Raportului de inspecție fiscală din 22.06.2007.
În considerentele acestei sentințe instanța de fond a reținut că expertul desemnat în cauză pentru a lămuri obligațiile fiscale ale reclamantei a concluzionat prin raportul de expertiză că reclamanta este îndreptățită la deducerea TVA în sumă de 4.998 lei, aferentă mărfurilor degradate în valoare de 31.306 lei, conform prev.art.128 și art.148 din Legea 571/2003. Cât privește suma de 10.959 lei, reprezentând impozit pe profit, expertul a conchis că această sumă nu poate să rămână în sarcina reclamantei, aceasta fiind absolvită de plata acestor sume, astfel că la această dată reclamanta nu mai are nici o obligație de plată față de bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat motivele de fapt și de drept din întâmpinare, susținând atât inadmisibilitatea acțiunii pentru neatacarea și a deciziei prin care a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere, cât și netemeinicia acțiunii pentru faptul că, raportat la documentele contabile, obligațiile fiscale au fost stabilite în mod corect de organele fiscale.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului precizând că deși în mod expres recurenta nu ridică excepția lipsei calității procesual pasive din motivele de recurs se deduce că actele fiscale atacate au fost emise de către Administrația Finanțelor Publice Privitor la excepția inadmisibilității se susține că reclamanta nu a putut ataca decizia prin care a fost soluționată contestația deoarece această decizie nu i-a fost comunicată potrivit prevederilor legale în termenul legal, soluția dată asupra contestației sale fiindu-i adusă la cunoștință ca urmare a solicitării sale din data de 12.11.2007.
Analizând recursul în raport de criticile formulate, precum și conform art.304 ind.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 129 alin.4 din Codul d e procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Deși în motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată reclamanta susține că a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr.171/2007 și a Raportului de inspecție fiscală din 22.06.2007, pârâta soluționând această contestație prin Decizia nr. 51/14.09.2007, pe cale de excepție,cu motivarea că aceasta a fost depusă peste termenul legal prevăzut de lege, prima instanță nu a solicitat reclamantei să precizeze dacă înțelege să conteste și această decizie.
Mai mult, se constată că a fost citată în calitate de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H, care a emis Decizia nr. 51/14.09.2007, în timp ce Administrația Finanțelor Publice a municipiului D, instituția care a emis actele contestate de către reclamantă, nu a fost chemată în judecată.
De asemenea, prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, argumentând că reclamanta nu a atacat Decizia nr. 51/14.09.2007 prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei de impunere nr.171/2007, ci Decizia de impunere nr.171/2007 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.172/25.06.2007.
Însă, instanța de fond a omis să supună dezbaterii părților această chestiune și să se pronunțe cu privire la excepția ridicată de către pârâtă, în condițiile în care excepția inadmisibilității acțiunii este o excepție care privește exercițiul dreptului la acțiune și care, potrivit art.137 din Codul d e procedură, se soluționează prealabil cercetării fondului.
Omițând să solicite reclamantei lămuriri cu privire la obiectul cererii sale și să pună în discuție necesitatea chemării în judecată a instituției care a emis actele menționate în petitul cererii, precum și să se pronunțe asupra aspectelor relevate de pârâtă în întâmpinare prima instanță nu numai că nu a analizat apărările acesteia, dar nici nu a lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului și al părților, așa încât a nesocotit atât prevederile art. 129 alin.4, cât și cele ale art. 137 din Codul d e procedură civilă.
Într-o altă ordine de idei, în urma examinării considerentelor sentinței atacate, se constată că instanța fondului a nesocotit și prevederile art. 261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, care stabilesc obligația de a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile părților. Acesta întrucât în loc să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a pronunța respectiva soluție, să motiveze cele constatate și să arate dovezile care au determinat pronunțarea acelei soluții instanța s-a limitat la a motiva că expertul desemnat în cauză pentru a lămuri obligațiile fiscale ale reclamantei a concluzionat prin raportul de expertiză că reclamanta este îndreptățită la deducerea TVA în sumă de 4.998 lei, aferentă mărfurilor degradate în valoare de 31.306 lei, conform prev.art.128 și art.148 din Legea 571/2003. Cât privește suma de 10.959 lei, reprezentând impozit pe profit, s-a precizat că expertul a conchis că această sumă nu poate să rămână în sarcina reclamantei, aceasta fiind absolvită de plata acestor sume, astfel că la această dată reclamanta nu mai are nici o obligație de plată față de bugetul de stat.
Or, această argumentare nu este de natură să satisfacă exigențele motivării cerute de prevederile art. 261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, care au caracter imperativ și căror nerespectare atrage casarea hotărârii, pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, soluția pronunțată nu poate fi verificată de către instanța de control.
Pentru considerentele ce au fost expuse, recursul s-a constat a fi întemeiat, motiv pentru care în baza art.312 raportat la art. 304 pct.5 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi admis, sentința va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, în temeiul principiului rolului activ, consacrat de art.129 din Codul d e procedură civilă, va proceda la stabilirea cadrului procesual, urmând să solicite reclamantului să precizeze în mod clar și precis actele contestate și să pună în discuție necesitatea chemării în judecată a emitentului acestor acte, în cazul în care acesta va fi altul decât pârâta, va supune dezbaterii contradictorii excepția inadmisibilității cererii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, și se va pronunța asupra acesteia, urmând ca, în raport de soluția adoptată, să analizeze cauza sub toate aspectele și să administreze orice dovezi care vor fi considerate necesare pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr. 790/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția Comercială și Contencios Administrativ și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara -Secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2. 12. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact./ex.4/31 12 2009
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian
