Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 141/CA/2010
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL S împotriva sentinței nr.294/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei nu au fost depuse acte din partea părților împrocesuate.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 19.01.2010, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Constată că pe rolul Tribunalului Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ - s-a înregistrat sub nr. 4183 din 4.10.2008 acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu Primăria Municipiului Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr. 71/29.08.2008 emisă de pârâtă și anularea parțială a decizie de impunere nr. 7920/10.07.2008 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 80.163 lei respectiv anularea punctului 2.1.1. referitor la impozitul pe clădiri.
În fapt, reclamanta a susținut că pârâta a apreciat în mod eronat că nu a fost efectuată reevaluarea imobilului din Sibiu,- până la sfârșitul anului 2004 și că în mod greșit s-au calculat obligații bugetare fiscale suplimentare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 253 alin. 5 din Legea 57/2003, Legea 554/2004, nr.OG 92/2003.
Prin sentința administrativă nr. 294 din 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: prin decizia de impunere nr. 79420/10.07.2008 s-a stabilit în sarcina - SRL impozit pe cădiri suplimentar în sumă de 46.706 lei, majorări întârziere 33.015 lei și penalități 442 de lei.
Din aceste sume, pentru imobilul situat în Sibiu,- pe perioada 01.01. 2005 -31.12.2007 s-au calculat următoarele sume: debit 46.173 lei, majorări 32.581 lei și penalități 442 lei.
Imobilul a fost dobândit prin licitație publică în data de 21.12.1998 la prețul de 45.000 de lei, iar la acest imobil au fost efectuate lucrări de investiții și modernizări astfel că valoarea de inventar a clădirii în contabilitate era de 208.630 de lei.
Prin declarația de impunere înregistrată sub nr. 6188/2005 reclamanta a menționat că imobilul a fost reevaluat în anul 2004 și că valoarea lui de inventar este de 310.000 lei.
Pe baza acestei declarații, în temeiul art.253 alin.(2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare s-a procedat la calcularea unui impozit pe cădiri prin aplicarea procentului de 1% la valoarea de inventar majorată cu 50 % conform HCL nr. 132/2004 sub rezerva verificării ulterioare a veridicității celor declarate de contribuabil.
Cu ocazia inspecției fiscale efectuate în cursul anului 2008 la societatea reclamantă s-a constatat că raportul de reevaluare a fost prezentat la data de 30.06.2008, nu a fost atașat declarației de impunere nr. 6188/31.01.2005, dar nu a fost înregistrat în contabilitate.
Ca urmare a faptului că reclamanta nu a putut face dovada înregistrării acestei reevaluări în evidența contabilă impozitul pe clădirea situată în Sibiu,-,s-a procedat la recalcularea impozitului pe clădiri pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2007 în conformitate cu dispozițiile art.253 alin.(6) privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.
În final, Tribunalul a apreciat că reclamantul nu a dovedit că și-a făcut reevaluarea patrimoniului în conformitate cu dispozițiile art. 253 alin.6 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și nr.HG 244/2009 și, ca atare, datorează pentru imobilul din Sibiu,- impozitul pe clădiri așa cum a fost calculat de organul fiscal prin decizia nr. 79420/10.07.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând în principal modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru efectuarea unei expertize contabile judiciare și audierea unor martori.
În motivarea recursului, după reluarea stări de fapt relatată și în acțiunea introductivă la instanța de fond, se susține că raportul de evaluare a imobilului întocmit de expert a fost înscris în evidența contabilă la finele anului 2004 așa încât nu i se poate reține un impozit pe clădiri într-o cotă mai mare. Se mai susține că valoarea declarată la organul fiscal a fost de 310.000 lei, decât ar fi datorat pe anii 2005, 2006 și 2007.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând recursul declarat sub toate aspectele cauzei cât și prin prisma motivelor invocate se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice, se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare cuprinsă între 0,25 % și 1,50 % inclusiv - 1,5% cazul municipiului Sibiu -, asupra valorii de inventar a clădirii, atunci când aceasta a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință sau a unei cote cuprinsă între 5% și 10% - 10% cazul municipiului Sibiu - asupra aceleiași valori de inventar, în situația în care clădirea nu a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință (art. 253 alin.2 și 6 Cod fiscal).
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform art. 253 alin.5 Cod fiscal, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului-persoană juridică.
Mai explicit art. 55 lit. c din HG 44/2004 precizează că în cazul clădirii a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizării și la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicare a cotei de 1,5 % (cazul de față) începând cu data de întâi a lunii următoare celei care se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare.
În speță, clădirea în cauză a fost achiziționată de reclamantă la prețul de 45.000 lei, iar în perioada 1999 - 2004 efectuat lucrări de investiții și modernizări, în valoare de 163.630 lei rezultând o valoare contabilă totală de 208.630 lei. La finalizarea acestor lucrări reclamanta era obligată conform normelor de mai sus la reevaluarea imobilului.
În acest sens expertul întocmește raportul de evaluare din 29.12.2004 stabilind inițial valoarea imobilului la 310.000 lei, valoare pe care reprezentantul reclamantei a declarat la organul fiscal pârât în vederea stabilirii impozitului pe clădiri. Ulterior, același expert prin raportul de evaluare din 30.12.2004 revine asupra valorii inițiale, stabilind că valoarea imobilului este de 208.630 lei.
Ambele rapoarte au fost înregistrate în registrul general al reclamantei.
Stabilindu-se, așadar, valoarea imobilului la suma de 208.630 lei, printr-un raport de evaluare a cărui concluzii sunt de necontestat, chiar în ipoteza identității de valoare cu cea anterioară, și efectuarea operațiunilor contabile luând în considerare această valoare, realizează ipoteza normei prevăzută de art. 55 lit. d din HG44/2004, așa încât imobilul se consideră reevaluat, iar cota de impozit ce urmează a se calcula este de 1,5%.
Dat fiind rezultatul reevaluării, care a dus la aceeași valoare cu cea anterioară, nu era necesară, din punct de vedere contabil, nici o operațiune în plus, pentru ca din punct de vedere a normelor de mai sus imobilul să fie considerat reevaluat.
În cazul raportului de evaluare din 30.12.2004 nu este vorba de o ajustare a valorii unui bun, care să facă valabile aserțiunile pârâtei - intimate pe această temă, ci o ajustare a însăși raportului de evaluare, în sensul de modificare a acestuia, inclusiv a concluziei finale.
Concluzionând, actele fiscale atacate se dovedesc nelegale, așa încât Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SRL împotriva sentinței civile nr.294/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S - DIRECȚIA FISCALĂ LOCALĂ S și dispune anularea Deciziei nr.71/29.08.2008 și anularea parțială a Deciziei de impunere nr.79420/10.07.2008 emise de pârâtă și care au sintetizat concluziile Raportului de inspecție fiscală nr.79419/10.07.2008 pentru suma de 80.163 lei reprezentând impozit pe clădiri, majorări de întârziere și penalități de întârziere.
Obligă pârâta intimată la 3843,95 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei recurente.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Cu opinie separată
în sensul respingerii
recursului reclamantei
Grefier,
Red.
Tehnored./4ex./05.02.2010
Jud.fond
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI
Opiniez pentru respingerea recursului reclamantei întrucât instanța de fond a făcut o corectă interpretare a prev.art.253 al.5 și 6 Cod fiscal și pct.55 lit.e din Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.44/2004 cât și a probelor dosarului.
Astfel, așa cum chiar reclamanta recunoaște în recursul său, a dobândit la 21.12.1998 prin licitație publică imobilul în litigiu la valoarea de 45.000 lei, aceasta reprezentând în accepțiunea legii valoarea de inventar (potrivit pct.52 al.1 din Norme, valoarea de inventar este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului.
La imobil s-au adus modernizări și investiții în perioada 1999-2004 în valoare de 163.630 lei, aceasta fiind conform legii valoarea modernizărilor.
La 31.01.2005 reclamanta face declarația de impunere pentru impozitul pe clădiri în care arată că a reevaluat imobilul la valoarea de 310.000 lei, la care i s-a și calculat impozitul pe clădiri în cotă de 1,5%, conform art.253 al.5 din Codul fiscal, însă așa cum se constată la controlul ulterior nu a înregistrat în contabilitatea sa această reevaluare. Prin urmare, nu este îndeplinită cerința art.253 al.5 ca valoarea de inventar în cazul clădirii reevaluate să fie "valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare".
Prin urmare, în nici un caz reclamanta nu poate pretinde a i se calcula impozitul pe clădire la valoarea de 310.000 lei în cota de 1,5% pentru că nu îndeplinește cerința legii de a-și fi reevaluat bunul în ultimii trei ani de referință și, totodată, nu și-a înscris în contabilitate această reevaluare conform normelor contabile.
Apărarea reclamantei că a ajutat această valoare de 310.000 lei la 208.630 lei cu concursul expertului și că aceasta ar fi valoarea reevaluată înscrisă în contabilitate, în opinia separată este de înlăturat, întrucât nici această reevaluare ajustată nu este înscrisă în contabilitate în conturile contabile aferente conform cerințelor 1752/2005, cap.I subcap.7.2.5.1 pct.108 al.2.
Relevantă în acest sens este nota explicativă luată contabilului, care arată că nu s-a înscris în contabilitate această valoare, întrucât ea coincidea cu valoarea de inventar plus valoarea modernizărilor, înscrisă deja în contabilitate.
Această declarație demonstrează fără dubiu că sub aspectul înregistrărilor contabile, în evidența reclamantei nu s-au adus modificări, bunul imobil având valoarea de inventar + valoarea modernizării de 208.630 lei.
Faptul că raportul de reevaluare este înregistrat în corespondența reclamantei nu echivalează cu înregistrarea valorii reevaluate în evidența contabilă, ci doar a actului ca atare în evidența tuturor actelor intrate în societate, nesubstituind obligația înregistrărilor contabile.
Rezultă deci că nu este îndeplinită cerința art.253 al.5 Cod fiscal, art.52 al.1 lit."e" din HG 44/2004, ci așa cum pârâta a procedat corect, reclamanta trebuie să achite un impozit calculat potrivit art.55 lit.e din HG nr.44/2004, respectiv la cota de 10% asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța
