Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 143/2009
Ședința publică de la 21 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z și reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1628/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind recurenta DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul formulat de către reclamantul nu este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constată că în citativul întocmit pentru acest termen s-a strecurat o eroare în sensul că recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, iar taxa judiciară de timbru datorată de recurent pentru recurs este de fapt 19,5 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, motiv pentru care pune în vederea acestuia să achite 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
Recurentul relevă instanței că va achita această taxă de timbru până la sfârșitul dezbaterilor, precum și faptul că nu mai are alte cereri de formulat. De asemenea relevă faptul că își însușește cererea de recurs redactată de către avocatul său și semnează în fața instanței cererea de recurs.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Recurentul solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de către acestea, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și în recurs. De asemenea solicită respingerea recursului formulat de către pârâta DGFP
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1628 din 12 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE
S-a dispus anularea Deciziei nr. 97/24.06.2008 și a actelor subsecvente, adresa nr. 24083/08.05.2008.
Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 1210 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru auto Ford model //FOCUS, cu dobânda legală de la data prezentei la recuperare.
Pârâtele au fost obligate la 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 19.03.2008 reclamanta s-a adresat S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare achitată conform chitanței nr. -/18.06.2007 iar cu decizia nr. 97/24.06.2008 pârâta, invocând art. 117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut că taxa achitată de către reclamant pentru înmatricularea autoturismului achiziționat de acesta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art.2141alin.3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
S-a apreciat că s-a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe și că prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se afla așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Cum, potrivit art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, s-a constatat că perceperea taxei în discuție a fost nelegală, drept pentru care acțiunea a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
Tribunalul a respins susținerile pârâtei cum că reclamanta ar fi îndreptățită doar la diferența rezultată prin deducerea taxei de poluare, în prezent datorată, din taxa inițial achitată, precizând că la data achitării de către reclamant a sumei de 1210 lei era în vigoare art. 214 alin. 1 din Codul Fiscal, iar perceperea acestei taxe s-a dovedit a fi nelegală.
S-a motivat, astfel că pârâta este ținută a proceda la restituirea integrală a sumei achitată cu acest titlu și că aceasta nu poate pretinde a păstra o parte din sumă pentru a compensa astfel o sumă datorată în baza unui act normativ ulterior, respectiv OG50/2008, ceea ce ar echivala cu retroactivitatea acestui din urmă act normativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S în nume propriu și în numele și reclamantul.
În motivarea recursului s-au prezentat argumente care justifică promovarea recursului de către DGFP S și pentru S, în eventualitatea că s-ar invoca excepția privind formularea recursului de către o persoană fără calitate procesuală.
În opinia recurentei taxa specială de primă înmatriculare trebuia plătită în baza unei dispoziții legale imperative,respectiv art.214 ind. 1 -214 ind.4 Cod fiscal,iar această obligație subzistă atâta timp cât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare. Se mai arată că in momentul în care s-a constatat neconcordanța acestor dispoziții cu normele dreptului comunitar, legiuitorul a intervenit, fiind adoptată OUG nr. 50/2008 precum și normele de aplicare a acesteia, respectiv nr. 686/2008. În opinia recurente,reclamantăa are dreptul numai la restituirea diferenței de taxă, conform OUG nr. 50/2008.
Față de conținutul dispozițiilor ce reglementează taxa de primă înmatriculare, recurenta susține că societatea intimată nu era scutită de la plata acesteia, astfel că trebuia plătită cu ocazia primei înmatriculări, răspunderea revenind plătitorului.
Intimata SC I SRL Z prin întâmpinarea depusă la data de 20 ianuarie 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat (10-13).
Curtea analizând recursul declarat de DGFP S în nume propriu și în numele Z, reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, Curtea reține că acesta a criticat soluția instanței de fond sub aspectul acordării dobânzilor, apreciind că acestea se datorează de la data achitării taxei (18.06.2007) până la restituirea efectivă a sumei. Recurentul solicită cheltuieli de judecată atât pentru soluționarea litigiului la instanța de fond cât și în recurs.
Se motivează că acordarea dobânzii de către instanța de fond numai de la data pronunțării sentinței nu are nici un temei de drept, fiind legală o soluție prin care dobânda s-ar acorda de la data notificării sau punerii în întârziere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul arată că acestea nu au fost acordate de către instanța de fond, deși a depus la dosar dovada privind cheltuielile corespunzătoare traducerii certificatului de înmatriculare, precum și dovada privind plata onorarului avocațial, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, analizând recursul declarat de reclamant, reține că acesta este fondat.
Astfel, se are în vedere că restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în cazurile tipice reglementate de art. 117 Cod pr. fiscală, astfel că în stabilirea momentului de la care curg dobânzile aferente acestei taxe nu pot fi avute în vedere termenele prevăzute de această dispoziție legală. În opinia Curții, refuzul autorității fiscale de a restitui taxa de primă înmatriculare se circumscrie răspunderii civile delictuale, astfel că potrivit principiului ce guvernează această răspundere, pârâtele sunt ținute la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv în ceea ce privește lipsa de folosință a sumei de bani. Aceasta nu se poate realiza decât prin acordarea dobânzii legale de la data plății efective a sumei, respectiv de la data de 18.06.2007.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea are în vedere că recurentul a făcut dovada,în fața instanței de fond că a înregistrat cheltuieli reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar (3 dosar fond) și cheltuieli reprezentând traducerea cărții de identitate a autoturismului, (25). În fața instanței de recurs a justificat cheltuielile privind taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu avocațial în sumă de 850 lei.
În raport de starea de fapt reținută și prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 274 și art. 316 Cod pr. civilă, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința instanței de fond în sensul că va obliga pârâtele la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 1.210 lei,începând cu data plății acesteia, 18.06.2007, până la data de 12.09.2008,precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 119,3 lei.menținând celelate dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 316 coroborat cu art, 274 Cod pr. civilă, Curtea va oblica intimatele să achite recurentului 850 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1628 din 12.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în parte, în sensul obligării pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z și la plata dobânzilor legale calculate asupra sumei de 1.210 lei, începând cu data plății acesteia, 18.06.2007 și până la data de 12.09.2008 și a cheltuielilor de judecată la fond în cuantum total de 119,3 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, precum și costul aferent traducerii certificatului de înmatriculare al autovehiculului.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINAN S în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva aceleași sentințe.
Obligă recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S să plătească intimatului reclamant cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 850 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./
Jud.fond.-
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
